Compuneri

….mereu imi pierdeam gandurile in visuri….cand intr-o zi silita sa ma trezesc la realitatea de “azi”, am constientizat cu o mare dezamagire ca lumea nu este nici pe departe aceea raza de lumina ce-mi starbatea capul,ci doar o umbra care acopera visurile noastre ale tuturor;si cum spun eu mereu “daca,crezi orice se va indeplinii” am decis sa imi urmez instinctele si sa ma lupt pentru a iesi de sub aceasta umbra si sa privesc spre soare.Increderea si dorinta de a privi macar o data co ochii deschisi spre lumina,am reusit sa gasesc curajul pe care eu il tineam ascuns.Si chiar daca ambitia mea era peste limitele oricarui copil….cu cat eu fugeam mai tare sa ies din umbra cu atat ea se largea si mai mult si chiar daca nu am vrut sa cred…optimismul si puterea mea de a mai lupta pentru visurile mele s-a stins…si de cate ori incerc sa ma ridic din nou si sa alerg,ceva ma trage inapoi si-mi aminteste ca nu pot scapa de sub infer si ca oricat as incerca,ochii mei nu vor avea posibilitatea sa desluseasca acea puritate de deasupra….de aceea prefer sa inchid ochii mei micuti si sa ma las purtata de mireasma visului unde chiar pot sa-mi indeplinesc orice dorinta….

Compunere trimisa de Maria.

Toata lumea are vise care nu tot timpul pot fi reale. Eu o sa va povestesc despre un vis al meu cu adevarat ciudat. El incepea cu o padure de conifere imensa. Cetina brazilor era plina de bucurie si straluceau in lumina soarelui. Animalele salbatice aveau blana sclipitoare si fiecare isi ingrijea puiutul. Chiar si pasarile zburau din pom in pom si purtau viermisori la puiutii lor. Acolo undeva la marginea padurii am gasit un puiut de caprioara. M-am mirat cand l-am vazut singur, trist si fara parinti. Soarele stralucea de zori. El era mic si plangea de dorul parintilor. In acel moment m-am gandit la copii care nu au parinti si care locuiesc in orfelinate. M-am apropiat de el. Am vrut sa il ajut. El s-a ridicat din iarba si parca a vrut sa imi spuna ceva. Am incercat sa aflu unde sunt parintii lui. Ne-am plimbat prin padurea de conifere cautand la fiecare pas o urma de caprioara. Ne-am oprit langa o tufa de mure dulci si zemoase sa ne potolim foamea, apoi am continuat. La o ma
rgine de padure am zarit doua caprioare care suspinau de dorul puiului. Puiutul de caprioara a sarit din tufa si a mers direct la ele. Cand i-am vazut am fost foarte emotionata. Atunci mi-am dat seama ca ceea ce conteaza cu adevarat in viata e iubirea parintilor. Eu va dau un sfat: iubiti-va parintii ca sa traiti mult pe pamant!!!

Compunere trimisa de Georgiana Apostol, clasa a VI-a.

Pe un drum de tara harjonit si erodat de atatea ploi parca surfurice, pasii mei jalnici calca iarba ingalbenita sadic. Deja ciudatul peisaj imi dadea o parere ciudata despre locul unde trebuia sa ajung.. Unde eram invitata de vise, unde o carere se deschidea dintr-o fantezie efemera spre curcubeul magic ce stralucea usor si lin pe cer. Mai fac inca doi pasi pana cand o fata cunoscuta imi strabate calea, ochii sai, privirea aceea insistenta ma facea sa-mi amintesc de ce sunt acolo.. Ma facea sa uit  ca el a putut sa-mi rupa calea spre realitate si  zambii straniu de larg de parca ar fi vrut sa ma conduca unde trebuia  sa ajung.. Ma indruma ciudat spre o carare inverzita, singura bucatica de iarba care mai statea in sus. Era parca o iluzie fermecata de care trebuia sa am grija si  pe care trebuia sa o pretuiesc.. Ceva ce nu aveam experienta, caci mereu stiam sa stric ce`i mai frumos.. stiam sa plang  cand nu e nevoie, sa tin la cine nu trebuia..Dar pana la urma sa revenim l
a subiect…Si in sfarsit imi zisese ceva… Si ma pofti politicos pe usa acea mica si taraneasca a casei.. Din cate am observat numai era nimeni acolo..Ecoul vocilor noastre si al surasetelor bizare se auzea strafulgerator.. Eu ma holbam de colo pana  colo… Fara sa stiu macar de ce m-a chemat.. Incepuse sa-mi zica lucururi de care numai auzisem, de care nu aveam habar.. Parca vorbea unele dintre cele mai vechi limbi…. Dar vorbea rar si pe limba mea.. Povestea de la inceput, dar in asa fel incat ma cufunda  povestea lui, chiar daca amandoi eram personajele principale.. Nu era cu aceasi morala ca  povestea mea.. Dar sper ca povestea sa continuie.. Si dupa ce rescoli un trecut dureros, a invuns intr`un final la prezent.. Parca era  o oglinda nestersa de ani… Erau doar amintiri stinghere de care eu uitasem sa uit.. Uitam acele zile cand se intorcea si se uita la mine, pana cand zarea ne pierdea chipurile si cand ochii lui se tot uitau fix.. Cand mai trebuia sa existe o per
soana care trebuia sa ne stice povestea.. Dar nu era basmul  pe care ni-l  zicea mama la culcare.. Era doar o telenovela ieftina.. Erau doar fantezii de ale mele la care si el tinea…. Si iar m-am amagit de la subiect.. Intr-un timp s-a hotarat sa imi zica de ce am venit… “Nu te-am chemat aici  sa-ti dau din nou iluzii fara nici un rezultat intr-un final, sa ne holbam iar unu` la altu` ca doi straini iar nici unu` sa
nu zica nimic.. ” Din aceste vorbe am inteles, tot si nimic..Iar nu intelegeam morala.. Iar am uitat ce vreia sa zica.. Iar am uitat ca trecut nu e facut pentru a invata ceva din el, ci doar pentru o se repeta…

O compunere foarte frumoasa trimita de Dobre Andreea. Multumim!

Inca o compunere foarte frumoasa de Ioana Rosculet. Citesc cu placere fiecare compunere , ai talent, felicitari!

Printre aripi de vis si temple

Noaptea inveleste cerul cu o mantie neagra si groasa.Cu cartea in mana, citesc rand dupa rand ,pagina dupa pagina ,fara sa-mi dau seama cat de repede trece timpul .Istoria Egiptului ,faraonii si in special Cleopatra m-au captivat din clasa a 2a.
Egiptul Antic a fost un taram al templelor. Totusi, aceste constructii nu erau ca bisericile, sinagogile sau moscheele, locuri unde oamenii se roaga astazi. Doar preotii si faraonii puteau intra in aceste case ale zeilor. Cel mai important templu din Egipt a fost construit la Karnak pentru a sluji zeului-soare Amun-Ra. In fiecare zi, preotii se purificau cu apa din lacul sfant si faceau ofrande catre zeu in altare secrete. Astazi, mult din templul de la Karnak s-a prabusit, dar portile sale imense, coloanele in forma de turnuri si statuile colosale, ne vor aminti intotdeauna de trecutul glorios al Egiptului.
Pleoapele-mi incep sa-mi acopere ochii…incerc cu greu sa-i tin deschisi,nu stiu cat timp o sa mai reusesc dar vreau sa termin capitolul !Am auzit zgomotul produs de cartea care a cazut pe covor si nu am mai facut nici un efort sa o ridic.Cu mainile sub cap si cu gandul la trecutul Egiptului am adorit !
Miau,miau….dar eu nu am pisica !Bastet….
-Da ,eu sunt,Bastet !
-Oau, sunt intr-un templu,cum am ajuns aici ?
-Dorinta ta de a cunoaste cat mai multe despre noi ,te-a
adus aici.Timpul nu mai este o bariera intre noi !Urmeaza
mirosul de usturoi pentru a gasi trecerea secreta.
-Pai crezi ca eu an nasul tau fin ,nu simt nici un miros,si pe deasupra mai sunt si racita….Hei unde ai disparut ?Asta-mi mai lipsea …singura in templu ,fara miros…..Bastet, Bastet
-Nu mai striga degeaba ca nu te mai aude.
Am intors capul sa vad cine vorbea si am inlemnit.Impunator prin maretia staturii,cu pielea neagra lucioasa ,cu ochii blanzi
In fata mea era un taur.
-Eu sunt Apis !Hai urca in spatele meu si cat ai clipi o sa ajungem !
Tot timpul cand vedeam o vaca, strambam din nas de mirosul
degajat si acum colac peste pupaza trebuie sa merg in spatele lui.
-Eu nu miros ca o vaca obisnuita si daca mai stai mult pe ganduri te las aici.Urca !
-Poti citi gandurile….
-Urca odata,vorbesti prea mult pentru o fata de 11 ani !
-Si daca nu te superi….cum crezi ca pot sa incalec ?
-Of ,copii din ziua de azi…calculatoare,televizor…si habar nu au sa calareasca.Uite am ingenuncheat ,urca-te!
Dupa spatele taurului am reusit sa vad peretii de piatra desenati si un lac imens pe care pluteau nuferi .Am trecut lacul fara ca copitele lui Apis sa atinga luciul apei.Am ajuns intr-o sala imensa in care nu se afla nimeni.
-Coboara ,gata ,asta este destinatia !
Uimita ca nu vad pe nimeni am vrut sa-l intreb ceva pe Apis dar …disparuse.Simteam prezenta zeilor egipteni si-mi imaginam intalnirea cu ei.Linistea fu intrerupta de zgomotul produs de pasii cuiva…Cleopatra !!!!Fara nici un cuvant ,cu zambetul pe buze imi intise un papirus.Cu mana tremurad de emotie l-am luat.
-Este povestea vietii mele,ai grija de el !
Am simtit o mangaiere usoara pe frunte si am deschis ochii.
-Iubito ,e timpul sa te scoli.Aseara ai adormit cu cartea in mana.Era ceva interesant ?
-Interesant ?Era….o carte.Cu mana dreapta incercam sa ascund papirusul sub perna.Nimeni nu trebuie sa afle.
-Stai linistita Cleopatra,stiu sa pastrez un secret !

Oana Coman a scris o compunere foarte frumoasă, “Visul” , suntem fericiÅ£i să o publicăm pe site.

Visul

   Este o minunată zi de primăvară . Păsările adună firimituri de pâine , lăsate lângă ferestrele caselor. Pe streÅŸini se mai scutură zăpada rămasă de astă-iarnă. Pomii încep să lege muguri ÅŸi ghioceii îşi scaldă frumuseÅ£ea în lumina soarelui.
   Doru, un băiat silitor, cu multe gânduri în cap, se pregăteÅŸte de ÅŸcoală. ÃŽn mintea lui apare imaginea visului de ieri-seară . Totul se vede vag. Se făcea că era un scamator de renume care tocmai îşi făcea apariÅ£ia în arenă. Acolo începu să le povestească spectatorilor că scamatoriile lui nu sunt trucate.Apoi începu să intoneze un cântec care nu era în program. Toate reflectoarele se opresc asupra lui. Lumea aplaudă ÅŸi începe să râdă în hohote.
   Scamatorul devenise o stea adevărată, sub cupola circului. Era îmbrăcat cu un frac negru ÅŸi un joben mare, că aproape îi cădea pe ochi, cu pantaloni negri ÅŸi un papion mic care îl strângea de gât.
   După ce spectatorii încetară din râs ÅŸi din aplaudat , sacmatorul scoase din buzunar o bilă albă , o băgă în gură ÅŸi din ea ieÅŸi un fluture. Luă fluturele , îl băgă în buzunarul mic de la cămaşă ÅŸi scoase un porumbel. Puse porumbelul în joben ÅŸi scoase un iepure mare de tot.
   Cu gândul la visul lui magic , uitase fără să-ÅŸi dea seama că timpul trecea repede. Glasul mamei îl trezi la realitate.
   Ã®ÅŸÄƒ luă ghiozdanul , ÅŸi-n pas grăbit plecă sperând ca visul să i se împlinească.