Compuneri

Din colectia compunerilor trimise de Antonia va prezentam “Si vesel , si trist” :

Este iarna. In curand va sosi de la scoala , micutul Andrei , care este acum scolarel in clasa a II-a .Dar iata ca acesta nu se lasa asteptat si chiar acum intra pe usa .Mama sa il asteapta cu mancarica calda si doreste sa afle ce a invatat copilul ei astazi.
Andrei , isi saluta mama , iar dupa aceea pleca grabit in camera lui. Mama sa observa insa ca “ ceva nu este in regula”. Ori baiatul nu se simte bine , ori este suparat pe cineva , fiindca a uitat de obiceiul lui de zi cu zi , de a-si saruta mama cand soseste de la scoala.
Maicuta sa , cu pasi usori merge in camera si il intreaba :
– Nu vii sa mananci ?Am facut mancarea ta preferata.
Micutul , fara a spune ceva , cu bratele deschise si ochii inlacrimati , o prinde pe aceasta de mijloc dorind sa o stranga in brate .Iata ca banuielile s-au adeverit , iar acum urmeaza investigatia :
– Andrei , dar ce ai patit , dragul meu ?
– Mama, mama, te iubesc si nu vreau sa te pierd niciodata ! Te rog ia-ma in brate!
– Bine , puiule ,bine ! Dar spune-mi te doare ceva ? Ai patit ceva ?
– Nu ,eu, nu.Dar stii, mama , ieri Mircea a fost foarte suparat pe mama sa si mi-a spus ca acum parintii lui s-au despartit .Era trist si zicea ca ar fi preferat ca mama lui sa plece departe si el sa ramana cu tatal sau. Acum trei zile insa , mama lui a plecat intr-o calatorie si el a ramas in grija bunicii , dar a visat ca va avea la intoarcere acasa un accident de masina. Ii era teama sa nu o piarda .
– O , dragul meu ,dar este doar un vis!Mircea nu trebuie sa se intristeze , trebuie sa aiba speranta si sa-si pretuiasca parintii mereu orice s-ar intampla.
– Asa este.Numai ca nu pot sa inteleg cum Mircea este acum trist , iar in urma cu doua zile era fericit.
– Intr-adevar , micutul meu , omul oricat de mic ar fi trece prin multe stari sufletesti .Este trist uneori ,atat de trist incat i se pare ca aceasta suparare a lui nu se mai termina si deodata , in ochii lui rasare bucuria care il face sa gandeasca altfel ,il face sa zboare. Esti inca mic si de aceea nu intelegi tot ce se intampla . De multe ori omul e nerabdator , asteptand cu sufletul la gura , dar altadata asteapta cu atata rabdare , incat chiar el se intreaba cum de este atat de linistit.
Eu nu cred ca exista pe acest Pamant , un om care sa nu se enerveze si sa nu se agite macar o data intr-o situatie banala , pe care ar fi putut sa o rezolve mult mai usor, daca era calm.
– Da mama , cred ca ai dreptate . Mai am atatea de invatat .
– Asa este si te rog sa nu uiti ca omul poate fi si vessel si trist si ca intotdeauna dupa tristete vine bucurie , cum dupa ploaie, intotdeauna rasare soarele .Acum vino sa mananci .
– Bine , vin chiar acum ,numai sa ma spal pe maini.

Adela Corbescu a venit la noi cu o compunere interesantă, “SperanÅ£a”.

Speranţa

   Octombrie. Zi tristă de toamnă, cu ploaie ÅŸi vânt ce anunţă apropierea iernii.
   Åžcolarii, înfofoliÅ£i ÅŸi cu ghioydanele grele, se grăbesc spre ÅŸcoală, unde-i aÅŸteaptă sălile de clasă. Frigul toamnei nu le potoleÅŸte neastâmpărul ÅŸi gălăgia. AdunaÅ£i în clasă, ei povestesc ultimele năzdrăvănii sau repetă împreună lecÅ£iile.
   Deodată, uÅŸa clasei s-a deschis ÅŸi intră doamna învăţătoare. Nu e singură ; grăsuţă, pistruiată ÅŸi cu o servietă mai mare decât ea, Maria, noua noastră colegă, îşi ascunde timidă mânuÅ£a în mâna caldă a doamnei învăţătoare.
   Zilele de ÅŸcoală trec repede, dar Maria rămâne la fel de tristă ÅŸi de tăcută ca în prima zi. Grăsuţă ÅŸi peltică , nu se amestecă în gălăgia de pe coridor. Ochii ei privesc visători spre fereastră.
   Un caiet de pe banca Mariei cade cu zgomot ÅŸi un desen îmi atrage atenÅ£ia. Un vrăjitor, o baghetă fermecată ÅŸi o prinÅ£esă numită “SperanÅ£a” .
   Maria primeÅŸte glumele colegilor ei, le adună în suflet ÅŸi de acolo se naÅŸte speranÅ£a de a fi frumoasă.
   Mâna ei talentată pune pe hârtie în desene minunate tot cuprinsul sufletului. Ridic ochii ÅŸi o văd pe Maria frumoasă. Este frumuseÅ£ea talentului ÅŸi a cuminÅ£eniei pe care nu am văzut-o până atunci.
   Ne întrecem să îi câştigăm prietenia, pentru că alături de ea suntem ceva mai bogaÅ£i.