Compuneri

Fragmente/ Expresii /Idei – despre prietenie

Ea este o prietena extraordinara pentru mine. Mereu vei fi în amintirea ochilor și zâmbetului meu. Mereu ai știut sa mă sprijini când am am avut nevoie de tine. Inima mea va vorbi mereu pentru mine. Chiar dacă am avut mici certuri nu schimba cu nimic prietetnia noastră. Voi tine mereu la tine și rugamințile tale . De fiecare data când ne certam inima mea este sfâșiată dar și vesela știind ca te am aproape de mine, cu sufletul. Chiar dacă tu vei uita amintirile noastre , eu însă nu le voi uita. Te voi iubi mereu pentru tot ce faci pentru mine.

Fragmente/ Expresii /Idei – despre copilarie

Vã împãrtãsesc tuturor momentele frumoase pe care le-am avut in aceastã copilãrie de neuitat! Pe la vârsta frageda de numai sase ani,eu împreuna cu prietenii mei ne distram de minune printre copacii infloriti si viorelele albastre din parcul alãturat. Jocurile acelea pe care nu le pot uita erau basse-ball,fotbal,vați-ascunse-lea si multe alte jocuri interesante. Când se insera cu toții ne cãutam ascunzisuri si fugeam cat puteam de repede fara sa fim vazuti.Pot spune ca iarna este anotimpul meu preferat,si de aceea asteptam cu drag prima zapada pentru a ne pregati cu toti saniutele.Pe valea abrupta si plina de zapada sãniile erau asezate una in spatele celeilalte ca un trenuleț cu multe vagoane. Gerul care ne imbujora obrajii ne baga in case langa sobã si cu drag mergeam spre mama care pregatea aluatul acela dulce specific cozonacilor. Nu pot uita aceasta copilarie,cu toate ca s-a spulberat iar prietenii mei au plecat fiecare la casa lui.

Fragmente/ Expresii /Idei – O plimbare prin padure

Era o dimineata calduroasa de vara . Razele de soare stralucesc precum niste scantei . Firele de iarba se leganau sub adierea vantului . Natura plina de culoare , te facea sa te simti ca intr-o poveste . Impreuna cu prietenii mei am vrut sa avem cea mai frumoasa zi . Am zis sa facem o calatorie prin padure deoarece erau multi copaci, plante si un aer foarte curat. In padure am descoperit multe lucruri frumoase , cum ar fi : animale , tot felu de plante si de flori si multe alte . Chiar a fost o zi minunata .

Fragmente/ Expresii /Idei – intamplare sub clare de luna

Luna picură stropi de argint în timp ce stelele îşi fac jocul de lumini.-Lună dragă,luminează-mi curtea ca să văd ce se întâmplă!o rog eu,privind pe fereastră.-Imediat.-Mulţumesc!Priviţi steluţelor,căţeluşul meu a găsit ceva.Căţelul săpase o groapă şi descoperise un cufăr mic şi prăfuit.-Azorel,ce ai găsit?îl întreb eu.-Este un cufăr.Vino să-l deschizi!Eu nu am mâini.Am deschis cufărul iar înăuntru se aflau monede vechi.Ele sclipeau de-ţi luau ochii.Era o adevărată comoară!-O!Ce minunat!Bravo Azorel!au strigat stelele şi luna în cor.Ce întâmplare minunată!

Plimbandu-ma cu un prieten pe munteam vazut o padure de braziatat de deasa incat umbra sa era foarte intunecata: o numeau”Padurea neagra”.Cu uimire mi-am dat seamaca acele plante aveau o tulpinafoarte inalta si foarte dreapta.
Ici si colo ieseau la iveala o impletitura de radacini. Era greu de stiut carei plante ii apartineau. Erau impreunate una peste altaca niste degete lungi ale multor maini.
Prietenul meu care era cu mine mi-explicat ca bradul din mijlocul padurii este atat de inalt si svelt,cu trunchi uimitor de drept deoarece, traind in umbra clorlalti brazi de langa el, era obligat sa-si inalte varful cat mai sus pentru a gasi lumina vitala. Dealtfel neputand sa creasca in laterale, mortificat de un fel de respect fata de spatiu celorlalti, cauta lumina dasupra, in nesfarsit, unde era loc pentru toti. Si tocmai, stand unul langa celalalt, cu un respect fata de cel de langa, fiecare provoca cresterea si dezvoltarea celuilalt.
Radacinile, din pamant, se impleteau aproape formand o unica tesatura,un tesut de baza al vieti copacilor,frati fiind fii ai aceluiasi pamant. Aparand ici si colo,pareau ca le spun tulpinelor:unitatea noastra este forta voastra,intinderea noastra este stabilitatea voastra,adancimea noastra permite cresterea voastra.

Anunturi

“Omul,cu cat se inalta spre Dumnezeu cu atat mai mult traieste in comuniune de iubire cu ceilalti. ”

Compunere trimisa de Mihaela Gherghel

In aceasta serie de “Mici insipratii” vom publica fragmente sau compuneri scurte ce ne-au fost trimise si ce nu pot fi publicate de sine statator. Consideram totusi, ca pentur inspiratia voastra, aceste texte va pot fi de folos:

Compuneri- Vraja ploii

Muzica ploii se aude usor.Te cuprinde dandu-ti fiori placuti.Te mangaie usor iar tu intri in vraja ei.
Stai si ii asculti melodia.Te uiti i jur si vezi celelalte parti ale naturii,cuprinse ub vraja ei.Te simti protejat.
Simti cum iti cuprinde corpul.Picaturile iti strapung pielea ca o ploaie de ace.Te sperii si incerci sa fugi.Dar nu poti..este prea placut.
Scapi si ajungi la adapost.Regreti si vrei sa te intoarcu dar nu mai e la fel.Momentul s-a dus..ploaia…nu mai canta..

Trimis de Mihaela.

Compunere- Primavara in livada

Suntem in mijlocul primaverii.Razele calduroase ale discului auriu,trimit sageti catre pamant.Am hotarat sa ne plimbam prin livada sa vedem frumusetile acestui anotimp.Ne-am asezat pe iarba moale de un verde inchis si am ascultat minunatele triluri ale pasarilor.Merii din livada au o coroana bogata ce ne asigura multa umbra.in locl florilor au aparut fructele mici si rotunde de care ne vom bucura in alt anotimp.
Prin iarba se vede puful papadii ce a aparut in urma florilor.Micile vietati nu lipsesc:fluturasii,lacustele greierii,furnicile isi desfasoara activitatea neincetat.Albinele zumzaie,iar noua ne e teama de acele ace usturatoare.Ca niste gospodine adevarate,aduna polenul florilor si in curand ne vor da miere.
Primavara in livada totul este fermecator si plin de viata.
A fost o plimbare placuta.

Trimisa de Larisa.

Compuneri- In padure

Este o zi frumoasa de vara.In paduri ursii bruni au iesit de mult din pestera.Iar acum stau tolaniti pe iarba cea verde si deasa.Caprioara neagra se plimba pe crestele muntilor.Apa s-a dezghetat si pestii inoata din nou fara griji.Soarele arde pe cerul ca oglinda.Pasarile zboara din nou libere.Ciocanitoarea a iesit sa salveze copacii.

Padurea este un loc minunat!!!!

Trimisa de Ana.

Compunere- In excursie

Este o zi frumoas de primavara. Elena,Mihai,Geanina,Cristiana,Alexandra,Andreea,Andrei,Rares,Ana,Maria si Alex se pregatesc impreuna cu doamna invatatoare  sa mearga in excursie la fabrica de ciocolata.
Copii cand au ajuns la fabrica, s-au desenat pe fata cu ciocolata, au facut figurine de ciocolata si multe altele.
Copii sunt tare bucurosi. A fost o excursie minunata

Trimisa de Cristiana.

Compuneri – Padurea fermecata

Tom  evita de mic padurea din spatele curtii sale,in care pomi erau foarte desi si inalti.Acum Tom avea varsta de cincisprezece ani ,era un baiat inalt  ,slab ,cu parul brunet si ochii caprui.
Era pe la jumatea verii ,iar soarele ardea ca focul ,Tom si cu inca un amic de-al sau numit Mihai stateau afara in curtea  aproape morti de plictiseala.Mihai era ceva mai gras decat Tom cu ochii albastrii si parul blond.
Cei doi sa hotarara sa se joace in  spatele casei cu mingea lui Tom ,deoarece acesta avea amenanjat acolo un teren de fotbal.Terenul era pur si simplu o bucata de pamant acoperita cu iarba si avea doua porti facute din lemn ,destul de fragile.
-Hei Tom ce ai zice sa jucam fotbal , zise Mihai entuziasmat ca ii venise o idee.
-O idee destul de buna ,spuse Tom parand multumit , ma duc sa aduc mingea.
Ajunsera in spatele casei une erau o multime de pomi fructiferi ,flori si alte decoratiuni exterioare.
-Mihai fi atent la sutul asta , zise Tom.
Dar acesta lovii mingea atat de tare incat aceasta intra printer pomi care erau parca lipiti unii de altii.
-Ce ne facem acum? ,intreba Mihai speriat .
-Nustiu ,zise Tom la fel de speriat. ,eu cred ca ar trebui sa mergem amandoi sa luam mingea.
-Nustiu mereu am evitat padurea asta ,zise Mihai foarte speriat.
-Haide…sa incercam ce poate sa fie in ea.
-Bine bine ,zise Mihai care se daduse batut.
Cei doi prieteni mersera spre padure cu pasi grei si nesiguri ,dar cel putin erau doi si se puteau ajuta daca era ceva.
Intrara in padurea foarte stranie si dupa cinci minute de mers era foarte intuneric deoarece lumina era blocata de pomii foarte aporpiati si inalti.Acestia uitara de ce erau in padure si continuara sa mearga.
-Tom nu cred ca e o idée buna sa continuam ,spuse Mihai care era deja foarte speriat.
-Trebuie sa continuam e ceva ciudat cu padurea asta ,de afara pare foarte mica dar inauntru e mult mai mare ,spuse Tom entuziasmat.Acesta era un baiat curajos si in acelasi timp si curios care nu se lasa batut prea repede.
Dupa ce mai mersera inca putin ,se auzi ceva fosnind si o silueta invaluita de intuneric uriasa cam cat trei oameni la un loc trecu prin fara lor rapid.
Mihai care era deja alb ca varul intreba:
-Ce este asta?
-N-Nustiu, zise Tom speriat
-A-Arata-te
Dupa cateva clipe in fata lor statea statea un om de cinci-sase metrii inaltime si solid ca o stanca,avea o barba mare ca de sarma si niste ochi ca de taciune ,insa acesta era plin de sange.Era clar ca fusese ranit…
-C-Ce esti tu ? intreba Tom speriat
-Cine sunteti voi doi si ce cautati in padure ,ati venit sa atacati satul ? intreba uriasul cu o voce groasa si furioasa.
-E-Exista un sat in padurea aceasta? intrebara Mihai si Tom amandoi odata.
-Adica vreti sa spuneri ca nu voi atacati locuitorii? Intreba uriasul uimit
-Poi e evident… ,spuse Tom.
-Dar tu ce ai patit ?intreba Mihai speriat.
-Am fost atacat ,zise uriasul slabit.
-Daca sunteti nevinovati ajutati-ma sa ajung in sat si conducatorul nostru o sa va rasplateasca cumva ,dar trebuie sa va avertizez ca padurea e plina de creature de tot felul si multe capcane .
-Dar noi nu stim unde este satul , spuse Tom.
-O sa va spun eu pe unde trebuie sa o luam voi doar trebuie sa luati astea ,si scoase o sabie de argint si un arc cu sageti tot de argint, si sa luptati contra creaturilor ca sa putem ajunge cu bine pentru ca dupa cum vedeti sunt ranit grav.

-B-Bine presupun ca p-putem incerca pentru ca oricum numai stim drumul spre iesire ,spuse Mihai speriat iar Tom il aproba.
Cei doi prieteni si noul lor “prieten” plecara spre sat ,dar nu era atat de simplu pe cat pare.Dupa cateva indicatii ale uriasului gen stanga ,dreapta si in fata acestia dadura nas in nas cu un trol.Acesta arata destul de straniu ,avea o inaltime de vreo metrii ,avea ochii galbeni iar culoare corpului sau era verde cu galben.
-C-Ce e asta ? intrebara Tom si Mihai amandoi odata.
-Un troll ,spuse uriasul care ramase in spate pentru ca era ranit.
-Cum putem lupta impotriva lui ? intreba Tom.
-Poi trolii sunt destul de neinteligenti asa ca baiatul cu arcul ii poate atrage atentia in timp ce tu ii arunci cu piatra asta in cap.
Mihai trase o sageata in trunchiul unui pom dar trolul nu se lasa pacalit asa ca era in continuare atent precatit sa ii loveasca.Dar lui Mihai ii veni o idée mai buna si se duse prin spatele unor pomi pe o poteca si ajunse in spatele trolului de unde trasa cu o sageata in spatele acestuia.Tom fu pe faza si atunca cu piatra drept in tampla trolului si acesta cazu la pamant.
Uriasul era fericit de cum se descurcasera baietii si plecara imediat la drum ,dupa cateva capcane gen plante carnivore si gropi acoperite cu frunze ajunsera pe dealul unei vai unde se vedea satul imens la propriu al uriasilor.
-Haideti mai avem putin de mers si o sa ajungem in sat ,spuse uriasul fericit
-WOW ,spusera amandoi deodata Tom si Mihai.
Dupa inca zece minute de mers dar fara capcane si alte creature nemaintalnite in lumea reala ajunsera pe strada principala a satului.Acolo uriasul salute alti semeni de-ai sa-i.
-Unde mergem ? spuse Tom entuziasmat.
-La conducatorul meu ,spuse uriasul, dar apropos cum va cheama pe voi doi.
-Pe mine Tom iar pe el Mihai ,aratand spre acesta, dar pe tine?.
-Eu ma numesc Agrius , spuse uriasul mandru.
Dupa cateva minute de mers ajunsera la o casa uriasa cu o usa cam de zece metrii inaltime si ferestre cu diagonala de trei-patru metrii.Agrius batu la usa iar aceasta se deschise imediat si in usa statea un alt urias care avea parul alb so barba la fel si fata plina de riduri.
-Salut Agrius ,spuse el, ce mai faci?
-Nu prea bine am fost din nou atacat in afara satului iar acesti doi baietii m-au salvat.
-Intrati si o sa discutam despre asta ,spuse celalalt urias.
Intrara in casa , acolo camerele aveau o inaltime de cel putin doisprezece metrii ,iar mobilierul era rosiatic din lemn masiv .
-Deci cum au putut acesti oameni simplii sa te salveze? intreba uriasul nedumerit.
-Poi sunt foarte iscusiti , din ce am vazut eu , acum ar sa va fac prezentarea el este Tom (aratand spre acesta) iar el este Mihai (aratand spre el).
-Sunt incantat de cunostinta ,spuse celalt urias inainte ca Agrius sa apuce sa mai spuna ceva, eu ma numesc Argus.
Cei doi nu spusera nimic ramsasesera muti de uimire ,trecu o vreme fara ca cineva sa zica ceva pana cand Tom spuse:
-Domnule Argus ati putea sa imi spuneti de ce este asa mare padurea in interior iar din exterior pare ca are cativa pomi?
-Pentru ca este vrajita ,spuse uriasul pe un ton parca era ceva normal.
-Wow ,spusera cei doi amici amandoi odata.
-Deci ,zise Argus ,presupun ca o sa trebuiasca sa va rasplatesc pentru ca l-ati ajutat pe Agrius , as putea sa va ofer o casa in sat sau 100 de galbeni…
-Domnule noi nu vrem decat sa ne intoarcem acasa , spuse Mihai.
-Ma tem ca nu este posibil ,spuse Arugs , noi nu stim care este iesirea din aceasta padure.
-CE? ,tipa Tom, CUM NU STITI? si se uita speriat la Mihai care se albise de tot.
-Te rog sa te calmezi, spuse Argus.
-Si ce putem face ? spuse Mihai sfarsit.
-Sa traiti in sat, spuse Agrius.
-Dar nu avem nimic …si nici nu stim cum se “traieste” aici ,spuse Tom.
-Atunci puteti sa locuiti la mine ,spuse Argus , si asa nu am copii.
-Bine ,spusera Tom si Mihai suparati, daca nu se poate altfel.
-Prin urmare o sa trebuiasca sa urmati o scoala aici la noi cu ajutorul careia sa invatati sa va castigati existenta,spuse Agrius si facu o pauza, aceasta o sa inceapa pe 1 septembrie.
-Acum aveti nevoie sa va odihniti o sa va conduc imediat in camera voastra,spuse Argus ,te rog sa ma scuzi Agrius.
Cei trei urcara pe scara cu trepte de 30 centrimetrii si ajunsera la etaj intr-un hol luminat slab de tortele de pe pereti ,mersera pana in spate unde era o camera. Intrara si dadura peste o camera unde erau doua paturi mari incat incapeau 4 ca Tom si Mihai si un Dulap inalt de aproximativ 8 metrii.
-Aici o sa fie camera voastra ,spuse Argus, sper sa va odihniti bine ,acum o sa plec pentru ca ma asteapta Agrius jos.
Argus pleaca si inchise usa dupa el lasandu-i pe cei doi amici sa se odihneasca ,dar acestora nici nu le statea gandul la asta.Se gandeau la ce o sa spuna parintii lor cand nu o sa  ii mai gaseasca ,daca nu se intamplase deja ,se mai gandeau si la ce o sa faca in acest sat locuit doar de uriasi care era de sapte ori mai mari ca ei.
Printre aceste ganduri acestia adormira usor fiecare in patul sau fiind extenuati dupa drumul lung pe care il facusera.

Povestea va continua…

Compunere trimisa de Laurentiu.

E minunat.Fondul multicolor uimeste pe toti.Razele de soare stralucesc precum scanteiele de foc,florile gingase zambesc ca un roi de fluturi albi.Lumina face minuni in toata imparatia.Firele de iarba se leagana sub adierea blanda a vantului de vara,iar intr-un coltisor se vad ochii lupului ce starluceau lacomi.Natura toata,plina de culoare te face sa te topesti in caldura inabusitoare,iar toti pomii sunt in sarbatoare.Cer senin,albastru ca floarea de “nu ma uita”.A picat un verde puternic peste padure,fosneste,rasuna mii si mii de glasuri,vietatile padurii.Vazduhul a incremenit deasupra lumii,iar in departare licaresc stele mici ca niste tinte de argint.

Compunere trimisa de Anca.

Este  vară. Vacanţa abia a început. Aurel şi-a făcut temele în timpul şcolii, aşa că avea toată vara la dispoziţie.
La cină, sora lui Aurel i-a dat o idee pentru a se distra cu prieteni pe care nu i-a văzut demult: să meargă să-l viziteze pe unchiul Grigore. Nerăbdător, Aurel îşi pregăteşte rucsacul pentru ca ziua următoare, dis-de-dimineaţă deja va pleca.
În drumul spre cabana dintre munţi, Aurel se minuna de frumuseţile
pădurii. Mii şi mii de fluturi zburau neîncetat, iar păsările ciripeau întruna.
Într-un sfârşit, Aurel ajunge la cabană. Unchiul Grigore era foarte încântat că nepotul său a venit pe la el.
Însoţit de verişorii săi,  Aurel a plecat la căsuţa din copac, aflată in pădure.
S-au jucat ei ce s-au jucat, şi, la un moment dat auziră ceva. După o tufă era un pui de urs rătăcit. L-au ajutat să-şi găsească mama, apoi s-au întors la cabană plini de bucurie.

Compunere trimisa de Luana Iovanesc.

Era o toamnă cumplită. Întreaga pădure îşi pierduse nuanţele dulci de galben şi acum nu se vede decât griul cerului întunecat.
Privighetoarea plângea, stând abătută pe creanga unui copac. Lacrimile ei calde mângâiau trandafirul ale cărui petale erau roşii ca rubinul.
-Ce s-a întâmplat?De ce plângi? a întrebat aceasta.
-Trbuie să plec în ţările calde, dar sunt atât de slăbită…ÃŽn plus, din cauza vântului mi s-a rupt aripa.
Trandafirul, văzând cât de tristă era Privighetoarea, i-a sugerat să meargă la Vânt şi să îl roage să nu fie aşa de aspru. Aceasta a spus:
-Cum să merg la el când eu abia mă ţin pe picioare?
-Ia-mi petalele şi bandajează-mi aripa.Eu, în câteva zile mă voi ofili, dar dacă faci cum ţi-am zis, tu te vei salva precum şi toate vieţuitoarele care acum îngheaţă de frig.
Privighetoarea a făcut întocmai cum i-a zis Trandafirul. Când a ajuns la Vânt l-a rugat să nu mai sufle cuatâta putere şi i-a povestit cum şi-a rupt aripa.
-Îmi pare rău pentru tine şi voi face ce vrei cu o singură condiţie: cântă cea mai frumoasă melodie pe care o ştii. Dacă nu îmi va plăcea, o să te îngheţ.
Privighetoarea a început să cânte. Glasul ei încălzea toată pădurea, iar Vântul era copleşit. Prcă toţi erau hipnotizaţi. Deodată a răsăritn soarele cu galbenul lui aprins şi pădurea şi-a recuperat culoarea vie.
Toată lumea i-a mulţumit Privighetoarei,care şi-a vindecat aripa şi a zburat spre ţările calde.

Compunere trimisa de Tăutu Raluca.

Primavara a sosit.Primii ghicei ies de sub mantia alba a iernii.Soarele rasare cu razele moi de sub norii care au vegheat intraga iarna.Paraul limpede ca o picatura de roua a inceput a curge din nou,a strabate muntii cu brazii ametitor de inalti.Prin paduri este o negraita fericire.
In miezul zilei inflacarat a inceput un dumnezeiesc concert carese auzea peste hotarele pustiului.Cantaretii erau pe crengile copacilor cu florile lor imbalsamate de un parfum pur parca zugraveau fantastic padurea.
Dimineatza este o roua care se oglindeste pe intreg tinutul.Adierea racoroasa a vantului leagana molatic funzele ascutite ale pomilor.Razele soarelui spintecau vazduhul cu o radiere calda.
Padurea cu minunata ei floare albastra,cu scobiturile captusite in trunchiurile albe ale copacilor.Veveritele alergau dupa cateva ghinde,albinele,fluturi zburau din floare-n floare,buburuzele dansau pe cantecul vrabiutelor care dadeau culoare si grai padurii,acum deasupra veghea un vultur cu un zbor indraznet,isi astepta prada.
Din lacuri si pesti ies din maluri si incep a face diverse acrobatii prin apa cristalina.Albastrul limpede al cerului lumineaza cu putere natura.
O zi de primavara alaturi de o natura minunata teface sa traiesti momente fantastice,sa intri intr-o atmosfera de basm cu printi si printese.

Compunere trimisa de Georgy.

Este o dupa-amiaza dezmierdata de vantul plapand de toamna. Dupa o saptamana agitata trebuia sa vina si weekendul. Eu, impreuna cu tata, mama si fratele meu mergem la tara, la bunica, intru cat aceasta ne asteapta cu strugurii cu boabe ca perlele negre, cu merele aurii, parfumate si miez dulce, gutui si bineinteles, faimoasele ei placinte, pe care le face mereu cand vin nepotii la ea.
Pe drum tata opreste neasteptat masina langa o padure trista, pustie, aproape moarta, ignorata de verde. Imi dau  seama ca singurii amici care i-au mai ramas sunt vantul si frigul. Tata insita sa o privim cu atentie si sa observam vraja padurii toamna.
Nu dureaza mult si descopar de ce tata pare atat de incantat de acest peisaj mirific. Aceasta padurea nu este alta decat cea, in care vara trecuta, veneam la iarba verde. Nu- mi vine sa cred ! Totul este atat de diferit… Ma plimb domol pe poteca impodobita de frunzele si nucile imbracate in camasi zdrentuite din care curge mustul amar. Stratul gros al frunzelor galben-maronii a reusit sa margineasca cararea.
Intru in padure si vad uimita cum pare totul o magie a locurilor tainice, a locurilor ce ar putea insemna o minunatie pentru multi dintre noi.Farmecul toamnei a schimbat totul in ceva nevazut ,trecand de « foarte frumos » si ajungand la expresia « ceva ce n-a mai vazut pamantul » .Nu a uitat de raul ce inca si-a mai pastrat limpezimea, covorul multicolorelor frunze ce se intinde la nesfarsit si desigur de ceea ce o acopera,cerul , patat cu fum amestecat ce-a devenit gri. Copacii sunt tristi fiindca le-au pierit multi frati ,maroniul inchis fiind culoarea lor de baza. Fiecare lucru are o taina a sa ,una mai speciala ca alta. Poate nimic nu ar fi fost la fel fara strigatul cerbului infrigurat de batranul vant ce se crede domnitorul tuturor. Soarele palid printre ramurile nemiscate ne va mai lumina si inca atat. Dar deodata, ploaia incepe sa palmuiasca parca cu fiecare picatura tulpina copacilor , vantul ridica frunzele ude de la pamant ,iar fulgerele ,tunetele le  sperie si
mai mult pe putinele vietuitoare. Noi ne urcam repede in masina si vad cum ceata zglobie ii joaca feste padurii .Greierii, pe aripi pudrati cu bruma sunt tristi acum ca vor rabda ,din nou o iarna intreaga , de foame.
Racoarea serii se lasa incet ,iar noaptea isi asterne perdeaua peste pamnatul mohorat. Tata porneste repede masina, pentru a nu o mai lasa pe bunica sa ne mai astepte mult si sa nu se raceasca placintele. Nu uit insa sa observ un lucru .Nu doar pasarile calatoare nu se mai afla in acest peisaj ci nici picior de om ,care nu stie sa aprecieze vraja padurii in plina toamna.

Compunere trimisa de Ioana.

Este o dupa-amiaza dezmierdata de vantul plapand de toamna. Dupa o saptamana agitata trebuia sa vina si weekendul. Eu, impreuna cu tata, mama si fratele meu mergem la tara, la bunica, intru cat aceasta ne asteapta cu strugurii cu boabe ca perlele negre, cu merele aurii, parfumate si miez dulce, gutui si bineinteles, faimoasele ei placinte, pe care le face mereu cand vin nepotii la ea.
Pe drum tata opreste neasteptat masina langa o padure trista, pustie, aproape moarta, ignorata de verde. Imi dau  seama ca singurii amici care i-au mai ramas sunt vantul si frigul. Tata insita sa o privim cu atentie si sa observam vraja padurii toamna.
Nu dureaza mult si descopar de ce tata pare atat de incantat de acest peisaj mirific. Aceasta padurea nu este alta decat cea, in care vara trecuta, veneam la iarba verde. Nu- mi vine sa cred ! Totul este atat de diferit… Ma plimb domol pe poteca impodobita de frunzele si nucile imbracate in camasi zdrentuite din care curge mustul amar. Stratul gros al frunzelor galben-maronii a reusit sa margineasca cararea.
Intru in padure si vad uimita cum pare totul o magie a locurilor tainice, a locurilor ce ar putea insemna o minunatie pentru multi dintre noi.Farmecul toamnei a schimbat totul in ceva nevazut ,trecand de « foarte frumos » si ajungand la expresia « ceva ce n-a mai vazut pamantul » .Nu a uitat de raul ce inca si-a mai pastrat limpezimea, covorul multicolorelor frunze ce se intinde la nesfarsit si desigur de ceea ce o acopera,cerul , patat cu fum amestecat ce-a devenit gri. Copacii sunt tristi fiindca le-au pierit multi frati ,maroniul inchis fiind culoarea lor de baza. Fiecare lucru are o taina a sa ,una mai speciala ca alta. Poate nimic nu ar fi fost la fel fara strigatul cerbului infrigurat de batranul vant ce se crede domnitorul tuturor. Soarele palid printre ramurile nemiscate ne va mai lumina si inca atat. Dar deodata, ploaia incepe sa palmuiasca parca cu fiecare picatura tulpina copacilor , vantul ridica frunzele ude de la pamant ,iar fulgerele ,tunetele le  sperie si mai mult pe putinele vietuitoare. Noi ne urcam repede in masina si vad cum ceata zglobie ii joaca feste padurii .Greierii, pe aripi pudrati cu bruma sunt tristi acum ca vor rabda ,din nou o iarna intreaga , de foame.
Racoarea serii se lasa incet ,iar noaptea isi asterne perdeaua peste pamnatul mohorat. Tata porneste repede masina, pentru a nu o mai lasa pe bunica sa ne mai astepte mult si sa nu se raceasca placintele. Nu uit insa sa observ un lucru .Nu doar pasarile calatoare nu se mai afla in acest peisaj ci nici picior de om ,care nu stie sa aprecieze vraja padurii in plina toamna.

O compunere foarte frumoasa trimisa de Diana Anelisse Onel. Multumim!