Compuneri

Inca o compunere minunata trimisa de Ioana Rosculet .

Frumusetea locului necunoscut

De acel loc ma indragostisem fara sa vreau…nu-l cunosteam in intregime decat din auzite !Eram atat de atenta cand ai mei vorbeau despre el,iar povestile spuse seara ,povesti cu care adormeam ,ma fascinau si-mi purtau visele catre lumea minunata, acolo unde orice este posibil.
Imi doream din ce in ce mai mult sa merg sa vad diminetile care te saruta gingas pe frunte si soarele care-ti mangaie faptura.
Imi doream ca serile sa deschid fereastra sa simt mirosul unic …de mare,campie ,dealuri,munti amestecat cu aerul rece ce poarta mireasma inconfundabila a florilor de fan.
Imi doream sa ascult greierii si broastele galagioase din delta si sa simt linistea apasatoare ce inconjoara manastirile cladite acum sute de ani.
Imi doream sa intalnesc oamenii buni,aceia care stiu sa te asculte si nu-ti tradeaza niciodata increderea pe care ti-o ofera impreuna cu bucata de paine rumena si sare.
Imi doream sa zbor alaturi de vulturul plesuv si cu agerimea ochilor lui sa privesc inaltimile,sa ma prind cu mana de un nor calator si sa duc ploaia sa racoreasca granele coapte si nisipul fierbinte.
Imi doream sa le soptesc valurilor inspumate versuri din Eminescu si sa le rog sa duca in toata lumea vestea ca exista un loc minunat…UNDEVA…AICI !
Toate aceste lucruri m-au vrajit si intr-o zi,pe globul pamantesc ce trona pe biroul meu ,am conturat ROMANIA si am scris mare :ACOLO ESTE TARA MEA !

Adela Corbescu a venit la noi cu o compunere interesantă, “SperanÅ£a”.

Speranţa

   Octombrie. Zi tristă de toamnă, cu ploaie ÅŸi vânt ce anunţă apropierea iernii.
   Åžcolarii, înfofoliÅ£i ÅŸi cu ghioydanele grele, se grăbesc spre ÅŸcoală, unde-i aÅŸteaptă sălile de clasă. Frigul toamnei nu le potoleÅŸte neastâmpărul ÅŸi gălăgia. AdunaÅ£i în clasă, ei povestesc ultimele năzdrăvănii sau repetă împreună lecÅ£iile.
   Deodată, uÅŸa clasei s-a deschis ÅŸi intră doamna învăţătoare. Nu e singură ; grăsuţă, pistruiată ÅŸi cu o servietă mai mare decât ea, Maria, noua noastră colegă, îşi ascunde timidă mânuÅ£a în mâna caldă a doamnei învăţătoare.
   Zilele de ÅŸcoală trec repede, dar Maria rămâne la fel de tristă ÅŸi de tăcută ca în prima zi. Grăsuţă ÅŸi peltică , nu se amestecă în gălăgia de pe coridor. Ochii ei privesc visători spre fereastră.
   Un caiet de pe banca Mariei cade cu zgomot ÅŸi un desen îmi atrage atenÅ£ia. Un vrăjitor, o baghetă fermecată ÅŸi o prinÅ£esă numită “SperanÅ£a” .
   Maria primeÅŸte glumele colegilor ei, le adună în suflet ÅŸi de acolo se naÅŸte speranÅ£a de a fi frumoasă.
   Mâna ei talentată pune pe hârtie în desene minunate tot cuprinsul sufletului. Ridic ochii ÅŸi o văd pe Maria frumoasă. Este frumuseÅ£ea talentului ÅŸi a cuminÅ£eniei pe care nu am văzut-o până atunci.
   Ne întrecem să îi câştigăm prietenia, pentru că alături de ea suntem ceva mai bogaÅ£i.