Compuneri

Plimbandu-ma cu un prieten pe munteam vazut o padure de braziatat de deasa incat umbra sa era foarte intunecata: o numeau”Padurea neagra”.Cu uimire mi-am dat seamaca acele plante aveau o tulpinafoarte inalta si foarte dreapta.
Ici si colo ieseau la iveala o impletitura de radacini. Era greu de stiut carei plante ii apartineau. Erau impreunate una peste altaca niste degete lungi ale multor maini.
Prietenul meu care era cu mine mi-explicat ca bradul din mijlocul padurii este atat de inalt si svelt,cu trunchi uimitor de drept deoarece, traind in umbra clorlalti brazi de langa el, era obligat sa-si inalte varful cat mai sus pentru a gasi lumina vitala. Dealtfel neputand sa creasca in laterale, mortificat de un fel de respect fata de spatiu celorlalti, cauta lumina dasupra, in nesfarsit, unde era loc pentru toti. Si tocmai, stand unul langa celalalt, cu un respect fata de cel de langa, fiecare provoca cresterea si dezvoltarea celuilalt.
Radacinile, din pamant, se impleteau aproape formand o unica tesatura,un tesut de baza al vieti copacilor,frati fiind fii ai aceluiasi pamant. Aparand ici si colo,pareau ca le spun tulpinelor:unitatea noastra este forta voastra,intinderea noastra este stabilitatea voastra,adancimea noastra permite cresterea voastra.

Anunturi

“Omul,cu cat se inalta spre Dumnezeu cu atat mai mult traieste in comuniune de iubire cu ceilalti. ”

Compunere trimisa de Mihaela Gherghel

Este  vară. Vacanţa abia a început. Aurel şi-a făcut temele în timpul şcolii, aşa că avea toată vara la dispoziţie.
La cină, sora lui Aurel i-a dat o idee pentru a se distra cu prieteni pe care nu i-a văzut demult: să meargă să-l viziteze pe unchiul Grigore. Nerăbdător, Aurel îşi pregăteşte rucsacul pentru ca ziua următoare, dis-de-dimineaţă deja va pleca.
În drumul spre cabana dintre munţi, Aurel se minuna de frumuseţile
pădurii. Mii şi mii de fluturi zburau neîncetat, iar păsările ciripeau întruna.
Într-un sfârşit, Aurel ajunge la cabană. Unchiul Grigore era foarte încântat că nepotul său a venit pe la el.
Însoţit de verişorii săi,  Aurel a plecat la căsuţa din copac, aflată in pădure.
S-au jucat ei ce s-au jucat, şi, la un moment dat auziră ceva. După o tufă era un pui de urs rătăcit. L-au ajutat să-şi găsească mama, apoi s-au întors la cabană plini de bucurie.

Compunere trimisa de Luana Iovanesc.