Compuneri

Bunica este mama sufleteasca care mereu ne ajuta la greu si ne mangaie durerile. Parca chiar si acum imi amintesc privirea blanda a bunicii, uitandu-se in ochii mei, leganandu-ma si cantandu-mi sa adorm. Ea era cea care ma tinea strans cu mana ei parca desenata in linii de frica sa nu ma pierd. Si tot ea statea in noptile furtunoase citindu-mi din “Marea Carte de Povesti”. Cum o pot descrie pe bunica? Un inger pazitor gata sa ma apere si sa imi faca toate poftele. Ochii ei caprui ma urmareau oriunde mergeam iar la fiecare pas, doua maini ma protejau sa nu ma lovesc.
Bunica nu va pleca de langa mine nici cand voi fi destul de indemanatica incat sa ma descurc singura. Ma trateaza ca pe un copil, desi nu mai sunt si stiu ca sunt capabila de multe dar nu as vrea sa stiu ca spatele nu-mi e pazit de catre bunica.
Orice s-ar intampla o am pe bunica sa steie cu mine. Ma simt in siguranta in bratele ei si stiu ca bunica si-ar da viata, sa fiu in siguranta si fara griji.
Oriunde as merge si orice as face, nu mi-e frica sa fac fata provocarilor lumii, deoarece o am pe bunica langa mine.

Compunere trimisa de Damian Iulia.

Era o zi de primavarǎ.In desisuri a albit floarea ghiocelului cu cǎputul de smarald si clopoteleul de argint.Mingea de foc isi prelinge culorile sclipitoare pe cer.Era vinerea mare inainte de sǎrbǎtoarea pascalǎ .Anul acesta am hotǎrât sǎ petrecem Pastele alǎturi de bunici .Aici pentru fiecare copil ,zilele de sǎrbǎtoare sunt un mic colt de Rai.Atunci toti prichindeii se intâlnesc cu alti tainici de seama lor si merg de mânǎ cu bunicuta la bisericǎ  .In fiecare an ,de Pasti,privesc apusul fermecǎtor iar apoi natura picteaza cerul cu stele care ard feeric transmitându-ne nouǎ caldura sufleteascǎ si linistea.

Am auzit-o pe vecina Mǎrioara  spunându-le bunicilor  cǎ toti copiii  fac cele mai multe nazbatii in zi de sǎrbǎtoare iar bunica a surâs spunandu-i ca nu existǎ om ce odatǎ in viata nu a stiut ce inseamnǎ copilaria ,toti au fǎcut lucruri specifice copilǎriei toti oamenii si-au pretuit copilaria si incǎ o mai pretuiesc.Vecina Mǎrioara la vorbele bunici a inceput sǎ isi aminteascǎ de copilaria  ei ,zâmbind.Dupa toate aceste  Ana,Mihai,Dea si Ioana au venit se ciocnim un ou si apoi sǎ mergem in Pdurea Mǎrgǎritarului care este un loc fermecǎtor datorita florilor sale,pe lacul diamantin nuferii se rǎsfatǎ mereu.Aceastǎ pǎdure ruptǎ din cartea de basme pe care mi-o citea bunica când eram micǎ este locul de joacǎ al copiilor din sat .Parcǎ era un vis cand te uitai imprejur.Dupa incǎ o zi a venit duminica  mare m-am imbrǎcat intr-o rochitǎ rosie si elegantǎ si cu niste pantofi rosii dati cu lac.Cand  am iesit din casǎ toata strada era plinǎ cu oameni fel si fel care se indreptau spre lǎcasul sfant.Ajunsi la bisericǎ am aprins cu totii cate o lumânare care dansa  feeric .Dupa slujba sfântǎ toate rudele au venit la noi si am ciocnit ouǎle la care bunica si mama au lucrat migǎlos si am gustat bucatele pregǎtite de bunicul si de tata .Dupa ce lumea a plecat acasa eu am iesit pe pridvor gâ,ndindu-mǎ la viata tainicǎ si linistitǎ pe care toti copiii o duc aici si in reteta copilariei lor se adaugǎ doar lucruri de bine pe când la noi cei de la oras mai uitǎm cǎ Dumnezeu ne-a iubit atat de mult incat si-a lǎsat singurul Sau fiu sǎ piarǎ pentru mântuirea noastrǎ iar ei spun inainte de culcare ,zi de zi, Doamne iti multumesc !

Si asa am hotǎrât ca oricând voi putea imi voi vizita bunici si acest sat mirific.

Compunere trimisa de Goja Andreea.

Intr-o frumoasa zi de vara in care discul auriu ne zambea pe cerul albastru ca floarea de nu ma uita,stand in camera mea,si citind o carte imi aduc aminte de vremurile in care eram mic si mergeam la bunicii mei, care adesea mai stateau pe prispa veche a casei si ma asteptau cu bratele deschise stand cu ochii tintiti spre ulita sa vada daca apar.
Mi-aduc aminte de casa din lut acoperita cu dranita de brad,de gradina cu meri si cu otava,de livada unde bunicul imi spunea toata ziua povesti din batrani sau chiar inventate de dansul ,de fantana din larga ograda,de florile inmiresmate a salcamului de langa portita si de micuta gradina cu ghiocei si viorele ce inflorea in fiecare primavara spre bucuria mea.
Mi-aduc aminte de chipul cald al bunicului meu ,de surasul dulce ce se asundea pe sub mustata lui lunga si ninsa dede anii grei si multi  ce au cazut asemenea unei zapezi grele care nu se mai sfarseste.Parul sau carunt parca era o vale inflorita numai cu floricele albe.
Mi-aduc aminte de bunica mea, o femeie batrana,harnica si isteata.Pe obrajii ei vechi izvorau ca niste raulete incretituri ce trageau spre coada ochiului.Cele doua dungi usoare de sprancene rare ale bunicii se tot ascundeau si iar ieseau de sub invelisul alb.
Toata ziua eu si fratele meu ne jucam prin ocolul larg si o preiveam pe bunica cum muncea de zori si pana-n seara.
-Bunico!Bunico!-strigam veseli.Lasa-ne pe noi sa-ti facem treaba!
-Nu va osteniti,spiridusii mei.Ma descurc eu singura.De ce sa va opresc din joaca voastra?
-Te rugam bunico…
Vrand nevrand,bunica ne lasa sa o ajutam.Obrajii nostri rosii ca macul o bucurau pe bunica care parea ca o floare vestejita.
Si acum, cand sunt mare, de fiecare data cand merg la casa bunicilor,parca traiesc inca o data acele minunate clipe din copilaria mea.

Compunere trimisa de Trifoi Ioana.

Intr-o frumoasa zi de vara in care discul auriu ne zambea pe cerul albastru ca floarea de nu ma uita,stand in camera mea,si citind o carte imi aduc aminte de vremurile in care eram mic si mergeam la bunicii mei, care adesea mai stateau pe prispa veche a casei si ma asteptau cu bratele deschise stand cu ochii tintiti spre ulita sa vada daca apar.
Mi-aduc aminte de casa din lut acoperita cu dranita de brad,de gradina cu meri si cu otava,de livada unde bunicul imi spunea toata ziua povesti din batrani sau chiar inventate de dansul ,de fantana din larga ograda,de florile inmiresmate a salcamului de langa portita si de micuta gradina cu ghiocei si viorele ce inflorea in fiecare primavara spre bucuria mea.
Mi-aduc aminte de chipul cald al bunicului meu ,de surasul dulce ce se asundea pe sub mustata lui lunga si ninsa dede anii grei si multi  ce au cazut asemenea unei zapezi grele care nu se mai sfarseste.Parul sau carunt parca era o vale inflorita numai cu floricele albe.
Mi-aduc aminte de bunica mea, o femeie batrana,harnica si isteata.Pe obrajii ei vechi izvorau ca niste raulete incretituri ce trageau spre coada ochiului.Cele doua dungi usoare de sprancene rare ale bunicii se tot ascundeau si iar ieseau de sub invelisul alb.
Toata ziua eu si fratele meu ne jucam prin ocolul larg si o preiveam pe bunica cum muncea de zori si pana-n seara.
-Bunico!Bunico!-strigam veseli.Lasa-ne pe noi sa-ti facem treaba!
-Nu va osteniti,spiridusii mei.Ma descurc eu singura.De ce sa va opresc din joaca voastra?
-Te rugam bunico…
Vrand nevrand,bunica ne lasa sa o ajutam.Obrajii nostri rosii ca macul o bucurau pe bunica care parea ca o floare vestejita.
Si acum, cand sunt mare, de fiecare data cand merg la casa bunicilor,parca traiesc inca o data acele minunate clipe din copilaria mea.

Compunere trimisa de Trifoi Ioana, clasa a V-a.