Compuneri

In aer e o caldura liniştită. Totul în jur părea adormit. Pomii uitaseră parcă să-şi mişte frunzele, florile îşi îndreptaseră petalele spre pământ parcă cerând şoptit un stop de apă, păsările îşi opriseră zborul nedorind să rupă liniştea din jur. Nimic nu părea a se mişca de mult, mult timp. Mă întrebam ce anume va pune capăt tăcerii?
Dintr-o dată cerul albastru ş-a revoltat şi şi-a schimbat culoarea şi un vânt puternic a alertat frunzele adormite. Păsările au început să se agite, să zboare neliniştite de colo colo, florile şi-au ridicat petalele curioase să vadă ce face cerul. În următoarele clipe stropi repezi de ploaie au început să cadă zgomotos. Păsările s-au ascuns tăcute între frunzele copacilor. Se auzeau numai stropii care loveau frunzele cu putere. Pomii îşi mişcau crengile de parcă ereau furioşi că fuseseră treziţi. Priveam cerul şi încercam să văd drumul norilor. Unde aveau de gând să se ducă. Nu păreau hotărâţi să rămână deasupra grădinii noastre prea mult. Se grăbeau. Poate alte flori, din alte grădini, ceruseră şi ele şoptit un strop de apă.
Treptat, norii au plecat plutind iar cerul a redevenit albastru. Copacii şi-au scuturat frunzele spălate proaspăt, păsările au început să ciripească din nou, iar florile zâmbeau mulţumite că şoaptele le fuseseră auzite.
Ploaia trecuse.

Compunere trimisa de Bianca.