Compuneri

pentru noi voi ati murit
pentru noi ati suferit
pentru noi voi ati plecat
prea mult v-ati sacrificat
pentru ai vostri copii
pentru ai vostri nepotiii
sa traiasca-n lumea buna
fara ticalosi si hoti
nici azi oamenii din tara
nu se iubesc,se omoara
dar sa stiti ca pentru noi sunteti cei mai mari eroii

Trimisa de Bojan Marian Viorel.

Compunere – Petrecerea de ziua mea
Astăzi e ziua mea. PărinÅ£ii m-au pus să aleg între o petrecere la McDonald’s ÅŸi o sărbătorire la mine acasă. Anul trecut mi-am sărbătorit ziua la McDonald’s, astfel că am hotărât ca anul acesta să mi-o petrec acasă, împreună cu câţiva prieteni. M-am decis să chem 10 din colegii mei de clasă ÅŸi 10 prieteni cu care nu sunt coleg de ÅŸcoală. Cu toÅ£ii ne înÅ£elegem foarte bine ÅŸi sper că ne vom distra la fel bine. I-am invitat pe toÅ£i începând cu ora 16 la mine acasă. Cu toÅ£ii vom asculta muzică, vom povesti ÅŸi ne vom distra cât ne vor Å£ine puterile.

Mama mea a pregătit nişte prăjituri delicioase, iar marea surpriză a serii va fi un tort mare cu 12 lumânări, vârsta mea. Am ales deja melodiile pe care vom dansa, câteva lente, căci am invitat şi câteva fete la petrecerea de astăzi. Părinţii mi-au promis că putem să ascultăm muzică şi să dansăm cât dorim, cu o singură condiţie, să nu dăm muzica prea tare să nu-i deranjăm pe vecinii de bloc.

Un alt motiv special pentru care sunt nerăbdător să înceapă petrecerea sunt cadourile pe care le voi primi. Îmi plac cadourile! Îmi place le să deschid! Anul trecut, copiii care au sărbătorit împreună cu mine, mi-au adus cadouri foarte frumoase, am fost deosebit de încântat de ele.

Pentru anul acesta, deja am primit câteva cadouri. Părinţii mi-au cumpărat ultimul model de PSP şi 3 jocuri noi pentru el. Mi-am dorit foarte mult acest playstation portabil, iar acum îl am. Mi-ar plăcea ca ceilalţi copii să-mi aducă câte un CD pentru acest joc, deoarece îmi place foarte mult să mă joc pe playstation. Dar voi fi extrem de bucuros şi cu alte cadouri pe care le voi primi!

Ziua mea de naştere este o adevărată sărbătoare. Mi-ar plăcea să fie ziua mea în fiecare zi!

Trimis de Andreea Constantin

Era o zi frumoasa de iarna.Eu si cu prietenii mei ne-am gandit sa iesim la sanius.
Afara cadeau mii si mii de margaritare din norii albi si pufosi ca pernele care parca erau atasati de cerul albastru ca si cuartul.Pamantul era invelit intr-o plapiumoara de matase brodata cu diamante.Copacii zaharisiti priveau indulgenti copii care se jucau prin curte. Am plecat spre derdelus.O gloata de copii urcau pe dealul din diamante pentru a se da cu sania.Noi am ales un loc unde nu prea erau copii si ne-am jucat acolo.Mai intai am facut un om de zapada cu haine ca de cristal.Acesta era baiat.Avea ochi fermi, de culoarea pietrei lunii.Nasul ii era prelung si portocaliu ca aragonitul.Zambetul ii era bland.Iar obrajii, obrajii ii erau imbujorati de un rosu aprins.Apoi dupa omul de zapada ne-am bulgarit o gramada, facand unui prieten de-al meu si botez.Dupa ceva vreme ne-am mai urcat odata pe derdelus cu saniile.Ma rog, incercam, dar pana la urma…nu ne-am mai dat.Am plecat spre casele noastre abea cand si noi faceam parte din covorul alb al iernii, adica eram plini de zapada.
A fost o zi minunata si sper sa nu fie ultima!

Compunere trimisa de Sirghi Theodora.

Era o zi friguroasa de iarna. Eu si prietenii mei am stat la o cabana timp de o zi si o noapte. A fost foarte distractiv!
Ziua ne-am jucat impreuna cu catelusul lui Petrica,Zuzu, am facut un gratar si am facut un concurs de desenat ceva ce ne-nconjoara.
Se-nserase.Toti intraram la culcare. Nu dupa mult timp m-am trezit. Un frig de nedescris ma cuprindea,caci fereastra era deschisa.Iarna era de vis sub clar de luna.Iesirea mea pe usa i-a atras atentia lui Zuzu,care veni cu mine afara.
Peisajul inmarmurit arata ca un mic Coltisor de Rai rece. Coacii erau invelitiintr-o mantie alba si protectoare,cabana era acoperita cu o mantie stralucitoare ce agata de margini turturi de gheata, iar lui Zuzu ii crescuse ca prin minune o salba de zapada. Se zareau in intuneric doua puncte ca doi ochi de lup. Zuzustatea in fata mea maraind curajos.  Noi ne dadeam in spate, iar jivina se apropia. Iesira sub lumina lunii.Era un iepuras ratacit si infometat. L-am ademenit cu un cub de zahar. Nu realizasem ca Zuzu se indepartara. A venit apoi catre mine tare vijelios si m-a speriat atat de tare incat am tras un tipat ce a trezit intreaga cabana. Toti au iesit degraba sa vada ce se intamplara. Le-am povestit tot, dupa care dimineata incepu cu sfarsitul unei batai zdravane cu zapada de una sau doua ore.
A fost cea mai interesanta excursie la care am participat!

Bunica este mama sufleteasca care mereu ne ajuta la greu si ne mangaie durerile. Parca chiar si acum imi amintesc privirea blanda a bunicii, uitandu-se in ochii mei, leganandu-ma si cantandu-mi sa adorm. Ea era cea care ma tinea strans cu mana ei parca desenata in linii de frica sa nu ma pierd. Si tot ea statea in noptile furtunoase citindu-mi din “Marea Carte de Povesti”. Cum o pot descrie pe bunica? Un inger pazitor gata sa ma apere si sa imi faca toate poftele. Ochii ei caprui ma urmareau oriunde mergeam iar la fiecare pas, doua maini ma protejau sa nu ma lovesc.
Bunica nu va pleca de langa mine nici cand voi fi destul de indemanatica incat sa ma descurc singura. Ma trateaza ca pe un copil, desi nu mai sunt si stiu ca sunt capabila de multe dar nu as vrea sa stiu ca spatele nu-mi e pazit de catre bunica.
Orice s-ar intampla o am pe bunica sa steie cu mine. Ma simt in siguranta in bratele ei si stiu ca bunica si-ar da viata, sa fiu in siguranta si fara griji.
Oriunde as merge si orice as face, nu mi-e frica sa fac fata provocarilor lumii, deoarece o am pe bunica langa mine.

Compunere trimisa de Damian Iulia.

Inainte sa te cunosc pe tine, pot spune ca nu stiam ce este aceea  „iubire”. Crezusem de mai multe ori ca „sunt indragostit” sau ca „iubesc”, dar odata ce te-am cunoscut mi-am dat seama ca in trecut nimic nu fusese adevarat, totul fusese o joaca, o copilarie. Noaptea, odata ce puneam capul pe perna adormeam brusc; nu aveam nicio grija. Dar, chiar daca lumea mea era stearsa si lipsita de viata eram liber, vesel si fericit.
Apoi, intr-o zi ai aparut. In acea clipa m-am simtit pentru prima data „viu”, am simtit ca traiesc cu adevarat.  In scurt timp am devenit prieteni, am inceput sa tinem unul la celalalt. Eram fericit! Odata ce te cunosteam mai bine incepeam treptat treptat sa te plac. Putin cate putin, apoi din ce in ce mai mult. Totul era frumos, iar astfel niste clipe si niste mici gesturi poate nesemnificative pentru altii, pentru mine au devenit cele mai frumoase amintiri.
Acea „simpatie”, acea „mica atractie” s-a transformat mai apoi in ceva nemaiintalnit, ceva cu totul si cu totul nou. Totul a inceput cu niste usoare furnicaturi in stomac, niste fluturi ce se agitau de fiecare data la vederea ta. Mai apoi eram cuprins de o dorinta, o nevoie arzatoare de a fi mereu in preajma ta, de a vorbi si de a te vedea nonstop.  Te cautam intruna, iar atunci cand nu imi raspundeai sau te comportai ca si cum nu as exista simteam ca lumea se prabuseste asupra mea. Nu mai eram bun de nimic, eram trist si fara viata. Tot atunci au inceput si primele mele nopti nedormite. Oricat de mult incercam sa inchid ochii si sa adorm asa cum faceam odata, in fata ochilor imi aparea imaginea ta, inima incepea sa imi bata haotic si deveneam nelinistit, fara stare.  Atunci am simtit pentru prima data ce este „iubirea”!
Ai fost singura care a reusit sa ma schimbe vreodata, poate fara intentie. Cu ajutorul tau am inceput sa vad totul altfel decat inainte. Am invatat sa dau atentie si sa apreciez multe lucruri marunte pe care pana atunci nici macar nu le obesrvam.  Toate simturile, sentimentele si dorintele erau intensificate.
Mi-am dat seama ca „iubirea” este cel mai de pret lucru, cel mai frumos cadou pe care Dumnezeu il poate oferi. Dar din pacate, nu mult a durat pana cand am descoperit ca totodata, „iubirea” poate deveni cea mai cruda si mai letala arma. Atunci cand mi-am dat seama ca tu nu simti nimic pentru mine am fost cufundat intr-un nesfarsit abis. Totusi nu m-am dat batut din prima, ignoranta ta ma facea sa te iubesc din ce in ce mai mult, sa te doresc  mai mult ca pe orice. Dar, incepusem sa obosesc  incercand si sperand. Ma consumasem usor usor si ajunsesem de nerecunoscut. Am decis ca toate sperantele mele sunt in zadar si am hotarat sa te uit. Sa incerc sa te ocolesc si sa te ignor pana ce voi putea sa te scot complet din inima mea. Din pacate acest lucru a fost imposibil de realizat. Chiar daca o lunga perioada nu mai vorbeam cu tine, sau chiar nu te mai vedeam, o fractiune de secunda era mai mult decat suficient pentru a trezi la viata acele sentimente.
Acum am inceput sa ma impac cu gandul… Totusi acele amintiri, acele clipe, acei fluturasi si acele sentimente au ramas si vor ramane intotdeauna in inima mea. Ai fost si vei ramane pe veci prima mea iubire, iar pentru tine va exista mereu o portita acolo, in sufletul meu. Poate cine stie..

Compunere trimisa de Radu.

Este prima zi din vacanţa de iarnă . Fulgii strălucitori de zăpadă acoperă totul în jur cu frumuseţea lor îngheţată . Totul arată ca-n poveşti . Beculeţe strălucitoare ard pe acoperişurile caselor şi decoraţiuni de Crăciun , care mai de care mai originale şi mai frumoase , le împodobesc geamurile stropite cu argint . Pe ici , pe colo , se mai zăresc chipuri de copii care privesc cu un licăr de încântare în ochi feeria ce se dezlănţuie dincolo de gemuleţul camerei lor . Alţii , se joacă afară în zăpada adâncă . Nu le pasă de frigul care începe să le înroşească tot mai tare obrajii , de foamea care începe să-şi spună cuvântul încet încet , de nimic . Sunt învăluiţi doar de frumuseţea acelei zile superbe de vacanţă .
Eu , personal , consider că aceasta este diferenţa dintre vacanţă şi timp liber din cursul şcolii . Această bucurie feerică ce încolţeşte în sufletele noastre odată cu încheierea cursurilor , când nu mai trebuie să ne trezim devreme , să ne culcăm devreme , să ne îngrijorăm aproape tot timpul pentru teste şi mai ales pentru teze . Acel sentiment de libertate , unic în toată copilăria , pe care îl simţim cu toţii când e vacanţă .
În vacanţa de iarnă , însă , se mai adaugă un sentiment minunat pe lângă toate celelalte : bucuria sărbătorilor . Sentimentul magic care ne cuprinde în Ajunul Crăciunului , când găsim cadourile sub brad sau când mergem cu zâmbetul larg pe buze la colindat , aşteptând cu mânuţele întinse fiecare bomboană , nucă , cozonac sau bănuţ , care parcă au cel mai mult farmec în acele momente şi de care nici un copil nu se lipseşte de sărbători .  Apoi vine Crăciunul , ziua în care îţi petreci timpul cu familia , o zi foarte specială care-i uneşte pe toţi cei dragi în jurul focului .
Orice copil din lume se bucură de clipele minunate şi speciale pe care i le oferă mult aşteptata vacanţă.

Compunere trimisa de Iulia.

Era o zi de sambata a lunii decembrie.Cand m-am trezit si m-am uitat pe geam am vazut fulgii de zapada cum cadeau ca niste roi de fluturi albi.Afara ningea ca-n povesti.Zapada se asterna pe pamanat ca o mantie alba si stralucitoare.Copacii erau acoperiti de zapada ca si aratau ca niste soldati muti cu zale de gheata.Copacii erau impodobiti cu o betea alba.Imediat ce s-a oprit zapada am iesit afara sa vad cum arata.Totul parea un mare ocean de lapte.Nu a durat mult si din cer au inceput sa cada cativa fulgi,pentru moment ne-am bucurat dar ne-am dat seama ca vremea s-a inrautatit asa ca am intrat in casa si m-am asezat repede la geam si am vazut cum noi fulgi incepeau sa intareasca covorul deja format.Norii cereneau stelute argintii.Zapada s-a marit din ce in ce m-ai mult,de parca cineva ar fi obligat-o.
Am adormit si parca in acel moment mi-am imaginat lumea astfel. O doamna rece ca gheata a venit la mine si mi-a spus sa ma urc in caleasca sa care era trasa de 2 cai din gheata.Cand mi-a pus mana pe obraz era rece ca gheata.Atunci am intrebat-o cine este si ea mi-a raspuns ca o cheama Craiasa Zapezii,dupa care a disparut.Atunci m-am inspaimantat.M-am vazut intr-o astfel de lume cu muntii uriasi.Am mers ce am mers si am dat peste un imens castel.Am intrat si am vazut ca nu e nimeni dar se pare ca m-am inselat in spatele meu era aceeasi doamna pe care am vazut-o,Craiasa Zapezii.A pus mana pe umarul meu si in acel moment un fior de gheata m-a cuprins.Tot in acel moment m-am trezit din somn si mi-am dat seama ca a fost un vis.
I-am povestit mamei ce am patit si m-am indreptat catre geam.Atunci am vazut zapada asternuta si cerul alb.Am iesit pe afara si m-am jucat cu prietenii.

-Eu sunt Andreea!
-Andreea si mai cum?am auzit glasul doamnei.
-Andreea Bucura si sunt in clasa intai.
-Da?!Bine Andreea,ia loc!
“Auzi,tu?!Sa iau loc!Ciudat lucru!”mi-am zis in gand.
Am cercetat cu atentie camera aceea mare despre care mie mama imi slpusese  ca se numeste “clasa”.Si,in vreme ce ochii imi alergau pe bancile unde manualele ce miroseau a tus proaspat asteptau sa fie rasfoite,auzeam,ca un ecou,numele celorlalti copii,care aveau sa-mi fie vreme de patru ani colegi.
Nici nu stiam de ce sa ma bucur mai intai:ca am crescut asa de mare si ca merg la scoala sau ca voi invata sa scriu si sa citesc si voi descoperi ce inseamna ganganiile acelea de neinteles de pe plansele care atarna pe peretii clasei.Ori poate istorisirile doamnei,caci am auzit eu pe mama ca doamnele acestea de la scoala stiu multe,ca te plimba pe unde nici nu gandesti si-ti fac cunostinta cu personaje pe care nici n-ai fi indraznit sa crezi vreodata ca le vei cunoaste:cu Decebal si Mihai Viteazul,cu Creanga si Enescu si vei sta la masa tacerii chiar cu Brancusi in persoana si pasarea lui maiastra.
Si,pierduta fiind in multimea lucrurilor pe care le voi face la scoala,simt pe frunte o mana calda.E doamna!O,ce lumina vad in ochii ei albastri!
Deodata,imi amintesc ca am lasat-o pe mama in curtea scolii.Ma ridic grabita si dau sa ies,speriata ca mama ar fi putut pleca fara mine acasa.
Aceeasi mana calda ma opreste.Si de parca mi-ar fi citit gandurile,doamna zice:
-Mama ta e acolo,te asteapta!
Cu ochii in pamant cer grabita iertare.
Asa avea sa fie prima mea zi de scoala!
Acum sunt in clasa a treia si ,ori de cate ori imi amintesc de prima zi de scoala,un zambet imi incolteste pe fata si zic,ca si acum trei ani:
“-Eu sunt Andreea!”
Astept aceeasi intrebare a doamnei:
“-Andreea si mai cum?!”
Ce bine e la scoala si ce buna e doamna!…

Compunere trimisa de Bucura Andreea Georgiana.

Singur si trist eu stau acum
Gandindu-ma la tine
Si-as vrea sa fi acum, aici,
Sa nu-mi mai fie dor de tine.

Dar tu-ai plecat uitandu-ma pe mine
Iar eu stau trist in noaptea grea
Si suspin intr-una dupa tine.

Durerea din sufletul meu ma face si pe mine
Tristetea ca sa mi-o arat si sa plang dupa tine,
Dar firicelul de speranta in suflet imi tresare,
Ma gandesc c-am sa te uit si parca nu mai doare.

Iar dragostea imi bate-n geam
Focul iubirii invie,
Uitand ca pe tine nu te mai am
Iar tristetea devine bucurie.

Poezie trimisa de Lori.