Compuneri

Madalina din Focsani ne-a trimis aceasta compunere frumoasa:

Cu saniuta

Este o zi de iarna.Ninge cu fulgi de catifea din cerul inalt.Fulgii se joaca de-a prinselea prin aer.Ei plutesc ca niste fluturi usori jucausi si sclipitori.
Orasul este invaluit in fluturarea alba si luminoasa.
Eu, dupa ce mi-am terminat temele . mi-am luat saniuta si am pornit spre costisa.Acolo le-am intalnit pe colegele mele:Corina , Iulia si Laura.Trageau saniile dupa ele si chiuiau de bucurie.
Am pornit toate cu saniutele la vale, intr-o pulbure de zapada.Obrajii nostrii sunt rosii ca macii si din ochi parca ne ies scantei.Dar suntem vesele.Srigam , zburdam , chiotim.
Saniuta Iuliei s-a rasturnat in omatul moale.Celelalte saniute se rostogolesc peste ea.Totul se petrece atat de repede, incat nu aveam timp sa ne speriem.
-Te-ai lovit?o intreb eu pe Iulia.
-Nu!imi raspunde ea , scuturandu-se de zapada.
Urcam din nou dealul si ne pregatim sa alunecam iar la vale.
Omul de zapada , imbracat in straiul alb, sub bolta crengilor cu flori albe de nea, ne striga si ne asteapta sa ne jucam cu el;
-Pe mine m-ati uitat/apoi surase in barba lui de unchias sfatos si ocrotitor.
-Nu te-am uitat.Venim indata sa n jucam cu tine!
Ne-am apropiat de el si i-am legat mai bine fularul in jurul gatului.
Joaca noastra a continuat pana seara , cand vantul s-a intetit si peste oras a inceput din nou sa ninga agale.Cu obrajii imbujorati si fetele zambitoare am pornit spre casa.
Noaptea incepea sa-si aprinda una cate una luminile deasupra orasului inzepezit si vantul incepea sa canta hoinar din chitara pe struna sarmelor de telegraf.

Când stăpânul nu-i acasă

Stăpânul a plecat la cumpărături ,însă, ştiind că este un şoarece in gaură,el lăsă totuşi o bucată de brânză pe masă(din ce cauză nu ştiu nici eu).
S-a gândit stâpânul să angajeze motanul.Si motanului îi era poftă de brânză, dar apoi s-a gândit că puţină carne de pe şoricuţ i-ar fi plăcut şi mai mult.
Deci,cu mustaţile zbârlite de foame,a sărit pe dulap să pândească şoricelul.Peste vreo oră,şoricelul ieşi din gaură.Ca un fulger se repezi înapoi, fiindcă observase sticla galbenă a ochilor pisicii.
Pisica era să renunÅ£e,dar îşi aduse aminte cuvintele stăpânului: “dacă îl mănânci pe lacomul din gaură, ai asigurat peÅŸte pe o lună”. Timpul trecu.Pisica văzu ÅŸoarecele fugind,dar,ameÅ£ită de foame,ea nu sări pe el.Doar când ÅŸi-a dat seama cine este micul fulger,ÅŸoricuÅ£ul reuÅŸi să deschidă uÅŸa.De afară veni ogarul ÅŸi îi
muşcase pisicii coada,însă,ademenit şi el de brânză,nu apucă să muşte mai mult.
Se aud paşi.Stăpânul!Pisica pe sobă,ogarul după sobă şi şoarecele la intrarea în gaura sa;aşa stateau lucrurile la intrarea stăpânului în casă. Stăpânul, lăsă bagajele şi mâncă liniştit o bucată de brânză.
-Miau!
-Chiţ,chiţ!
-Ham!
Si animalele,aşa stăteau şi se uitau cum dispare brânza,brânza pe care nici una dintre ele nu a obţinut-o.

Compunere trimisa de Varga Andreea Gabriela , clasa a IV-a . Multumim pentru compunere!

Se pare ca am primit si o poezie de Serban Dragos, Medgidia, clasa a V-a .

Am decis sa o public. O poezie foarte frumoasa, felicitari!

Codrul

Codrul ma cheama mereu
Langa verzi izvoare ,
Eu ma alint
Cu un zambet de floare.

Teiul batran
E domn peste vale,
Eu alerg pe mii de carari
Cine le mai stie oare ?

O compunere foarte frumoasa trimisa de Rosculet Ioana, Urziceni, clasa a VI-a

Mama

Multe amintiri tesute cu vraja gandului plutesc zi de zi printer noi!Si fiecare are povestea ei…
In aceea zi torida de vara ,cand asfaltul parca se topea sub greutatea pasilor mei,alergam cu sufletul la gura catre casa.Aerul cald imi mangaia fata si bratele goale ,glasurile trecatorilor erau ca triluri de mierla voioasa,iar drumul …parca nu se mai sfarsea.Inima-mi tresalta de bucurie si-mi venea sa strig in gura mare :am reusit si toti sa fie partasi la fericirea mea !Dar nu,mama trebuia sa afle prima !Mi-o imaginam strigand de bucurie ,batand din maini ,ridicandu-ma in brate si plimbandu-ma prin toata casa ….
Am urcat scarile doua cate doua si cand am pus mana pe ivar ,usa s-a deschis !Era in prag ca si cum ar fi asteptat acolo intoarcerea mea.Zambetul ei larg a inlocuit banala formula « bine ai venit »si mana moale am simtit-o usor cand mi-a luat ghiozdanul din spate.
Mama…intr-o fractiune de secunda mintea purtata pe o aripa de iubire a patruns in lumea aducerii aminte .Sufletul meu a alergat pe acel taram ,necunoscut inca,loc prins in oglinda copilariei marginita de infinitul cuvintelor.Peste tot era imaginea EI !Abia acum am vazut ca urma pasilor mei era dublata de talpile ei, ca rasul ei devenea ecoul rasului meu,iar lacrimile mele se transformau in adancimea ochilor ei in picaturi de sange din care durerea tasnea ca o flacara vie strabatand norii plumbuiti de dragoste.Abia acum am vazut visele presarate cu diamante ce picurau din pestera universului linistit.
De ce abia acum ?Cum am putut sa fiu atata vreme oarba ?De ce nu i-am oprit pasii sarutandu-i picioarele obosite ?De ce nu i-am spus ca am crescut mare si ca pot sa alerg in locul ei ?
Ca si cum mi-ar fi citit gandurile m-a luat in brate si m-a strans cu blandete.Printre regrete si intrebari am reusit sa soptesc…am terminat cu zece !M-a apropiat si mai tare de pieptul ei si mi-a sarutat parul…o data ,de multe ori !
Unde erau tipetele de bucurie,aplauzele frenetice si bataile din picioare ?Nu se bucura ?!
Cand mi-a dat drumul din imbratisare i-am privit ochii negrii care jucau in lacrimi si ATUNCI am inteles profunzimea sentimentelor !

O compunere foarte frumoasa trimisa de Ganea Andreea, Eforie Nord, clasa a VI-a

Blana de zapada

Imi taram pasii in blana de zapada… Ma uitam in jos, diamante pulbere scartaiau sub picioare. Ma uitam in sus, cadeau petale de pe flori sadite in azur. M-am uitat in stanga; pe banca, un om dadea cu mana jos niste roua parca adusa de pe stele, ca o dantela de voal… Pacat! Cum sa prapadesti asemenea bogatii ale naturii?… Ma uit in dreapta… Oameni treceau grabiti prin parc, fara sa se bucure de splendoarea iernii… Niciun zambet… Toti se uitau in jos… Paseau larg si grabit. Eu continui sa ma plimb cu privirea mea iscoditoare… Mi-o rotesc. Ea se opreste, din nou, sus. Un cer gri, intunecat de lacrimi si suspine. Vedeam doar niste margaritare cazand ametite de parfumul tare al tristetii… Care era la ordinea zilei… Chiar nu zambeste nimeni? Pana si Iarna plange, iar lacrimile ei inghetate se incheaga pe leaganele prea reci pentru bietii copii. Doar viscolul se dadea, ametit, in ele… Le chinuia, caci ele zburau incolo si-ncoace, gata sa se rupa, bietele de ele…
Imi continui trista plimbare. Nimic neobisnuit: lumea trista, plictisita, grabita, cu sacosi sau genti in mana, uitandu-se necontenit la ceas.
Stai! Parca aud un chiot! Mai multe! Erau niste copii ce radeau! Se bateau cu zapada! Parca de-asupra lor, fulgii cadeau mai lin. Un omulet de cristal, mic si gras, ii supraveghea zambitor. Ma uit din nou in sus si vad cum raze de cristal incearca sa se strecoare prin plumb. Zambesc 🙂 . Vreau sa ma alatur veseliei lor.

O scurta compunere trimisa de Adelina din Constanta:

Este din nou primavara. Natura se trezeste din somnul anotimpurilor reci. Odata cu primavara au iesit la lumina primi ghiocei, apoi au venit si pasarelele care ne incanta cu recitaturile lor frumoase si pline de viata. In timp ce eu admiram pajistea verde plina cu flori diferite si de culori calde , o pasarica se aseaza pe creanga copacului de langa mine. Si incepe a canta lin. Eu entuziasmata de cantecul ei o intreb :
— Cum poti canta atat de frumos?
— Eu asa am cantat mereu si asa voi canta si de acuma inainte.imi raspuse ea dupa care isi lua zborul.
primavara e ca o zeita vine cand vrea si pleaca atunci cand trebuie.

Monica Elena din Suceava ne-a trimis o compunere intitulata toamna:

Toamna

Un peisaj simbolic,vis albastru al naturii se revarsa asupra mea uneori si ma face sa ma simt inconjurata de minunile naturi.
Fosnetele pline ale frunzisilor,hohotirea despletita a vanturilor, clinchetele moi ale apelor imi dau speranta de mai multa viata……
In departarile albastre pacea serilor de toamna isi arata patutul de mlaja.
Roadele campiilor dorm, ploaia cerne marunt sita deasa pe pamantul somnoros si adormit.
Cearta salciilor care toata ziulica dorm,isi aplecau crengile frumoase si lungi asupra pamantului.Tinutul diafan al campiilor de argint sunt colorate cu un covor galben-auriu.Reci oglinzii de apa se revarsa asupra naturi prevestind soarele care isi trimite cu darnicie razele printre miile de flori,pe care sa gasesc fluturii mici cu rugina pe albastrele aripioare.
Pe iarba de matase se gaseste furnica cu antene curioase care isi cauta de mancare.Brazii ca lumanarile de flacara galbuie cu radacina da de otel nu se lasa batuti si isi arata si ei frumusetea uni altora.
O lumina dulce se cerne printre crengile brazilor si ne arata ca vrea si ea sa participe la marea adunare a naturii…..
Ce frumos este acest anotimp toamna…..!!

Podoabe

Dupa un norisor albastru, soarele vesel a inceput sa se minuneze, revarsandu-si caldura mangaietoare peste natura. Cerul senin e imbatat de razele curate ale soarelui dezmierdand mugurasii de caldura lui.
Intr-o dimineata, ghiocelul mic, alb si plapand isi suna vesel clopotelul. Pe langa el mai inflorise si alti ghiocei. Iarba, vazand ca ghioceii au inflorit, s-a hotarat si ea sa incolteasca. De atunci, florile au inflorit si ele cu mii si mii de culori viu colorate. Dintre toate florile, trandafirul era rosu ca sangele. Peste tot erau flori, racoare si mireasma dulce.
Copacii, au inflorit, au inverzit, iar crengile lor erau lucii, rumene ca margeanul si frunzele verzi ca smaraldul. Pasarile calatoare s-au intors din tarile calde si si-au facut cuib printre crengile copacilor. Razele soarelui se impleteau ca o sarma de aur printre copaci, printre flori si peste iarba verde ca smaraldul. Cerul era de sticla. Roua diminetii era grea pe firul ierbii si pe frunzele florilor. Tulpinile florilor erau atat de subtiri ca niste aripi de fluture. Printre flori se auzea zumzetul harnicelor albine si cea dintai randunica , venita de departe, taie albastrul cerului ca o sageata.

Gorgovan Madalina Elena, clasa a V-a , Braila

DE VORBA CU O RANDUNICA
Asta iarna am fost plecata in LONDRA.Aici iarna este ca o dulce primavara de la noi cu soare cald si vesel.
Intr-o dimineata sub razele palide ale soarelui,pe copacul din gradina casei am zarit o randunica.
Era o pasarica deosebita ;cu pieptul alb,cu gusa roscata,iar spatele si capul erau negru -albastrui.Avea o siluieta eleganta ,iar coada se termina cu doua pene lungi si subtiri.
-Ce faci aici,dulce pasarica ?Tu trebuia sa fii in Africa la caldura!
Pasarica gingasa, parca mirata ca eu vorbesc cu eas-a uitat la mine apoi a intors capul plictisita .
– Cu tine vorbesc!De ce esti necajita?
Din ochii ei curgeau lacrimi care parca se transformau in diamante si apoi alunecau spre pamantul catifelat.
-Parintii mei au disparut pe cand treceam Marea Mediterana spre desertul Sahara!Multe prietene au murit atunci pe mare!
-Dar nu a-ti avut unde face pauza?
-Ne-am oprit pe un vapor.Dar aici ,un om rau a inceput sa ne vaneze cu un pistol . Eu am fost ranita la picior si abia am ajuns aici!Nu mai am de acum pe nimeni!
Din ochii randunicii curg lacrimi.Eu plang impreuna ce ea .
-Lasa ,mica randunica ,o sa am grija eu de tine !Cat timp o sa stau aici iti dau eu de mancare!Cand vii la noi in tara o sa-ti fac un ciub sub geamul meu si o sa fim cele mai bune
prietene!
M-am despartit de prietena mea randunica dupa trei saptamani!Suntem cele mai bune prietene!I -am lasat adresa mea !I-am facut cuibul si i-am pus multa dragoste in el ca sa nu simta lipsa parintilor ei.
Draga mea prietena te astept sa vii acasa!

Oana Andreea Iovanovici, clasa a IV-a, Cugir-Vinera, ne-a trimis aceasta compunere foarte frumoasa.

O compunere trimisa de Isabela din Slatina, clasa a V-a. Multumim, este o compunere frumoasa.

Baba iarna

Afara-i frig si e innorat! Baba iarna a sosit in caleasca ei de turturi si lasa in urma ei copacii de zahar, oglinzi care au acoperit ulitele si mai vine si cu acel mos batran care saracul nu mai poate la cat de batran este dar este foarte asteptat de copii adica Mos Craciun.

In soba arde focul, pisica toarce linistita iar copii se scufunda in lumea viselor. Bradul , plin de luminite milticorole, sclipeste in raza stralucitoare a lunii care a gasit o fereastra mica pe unde sa se furiseze in casa. Afara se aud colindatori care canta neincetat. Se simte aroma Craciunului in aer.

Bunica , observand adormirea copiilor, se duce afara si vorbeste cu o randunica. Oare ce vorbeau? Bunicuta o rugase pe randunica sa ii transmita mosului ca poate veni. Randunica s-a grabit sa ajunga in tinutul zapezilor ca sa ii transmita mosului mesajul. Cum a primit vestea, mosul a pornit la drum cu cei sase reni. Prin vazduh se auzeau clopotele renilor si mosul urand tuturor “Craciun Fericit” .

Oare ce cadouri au primit copii cei cuminti?