Compuneri

Surpriză pentru mama

Primăvara, prima fiică a bătrânului an, cea mai tânără şi mai frumoasă, a sosit. Împreună cu ea a adus si florile, păsările călătoare şi multe peisaje de vis.
Ioana şi Camelia pregătesc o petrecere surpriză pentru mama lor, cu ocazia zilei de opt martie. Ele doresc să recite câteva poezii şi să cânte o melodie.
-Sunt multe cărţi cu poezii la bibliotecă! Acolo vom găsi tot ce vrem! Hai să mergem! spuse Ioana.
Odată ajunse la bibliotecă, au observat că nu sunt singurele care vor să pregătească surprize mamei. S-au întâlnit cu Maria, Andrei, Paul, Marius, Gina şi Darius.
Au ales câteva dintre zecile de volume vechi, prăfuite, dar îngrijite. Au ales poeziile „Mama” de George CoÅŸbuc, „O, mamă…” de Mihai Eminescu ÅŸi cântecul „Mama” al Cleopatrei Stratan.
În drum spre casă, au intrat  la magazin să cumpere o cutie de ciocolată.
A doua zi, s-au sculat de dimineaţă pentru a face curat in camera lor şi pentru a pregăti totul pentru petrecere. Când  mama a venit de la lucru, s-a bucurat foarte mult de surpriză. Le-a mulţumit, sărutându-le şi îmbrăţişându-le cu dragoste. Prin acest fapt, Ioana şi Camelia au dovedit mamei lor că o iubesc foarte mult.
O zi de opt martie ar trebui să facem zilnic pentru mamele noastre, deoarece  trebuie să le preţuim atât timp cât mai sunt în viaţă.

Compunere trimisa de Luana Iovanesc.

Åžcoala viitorului

Åžcoala mea in viitor
Forma piramidei o va lua,
Iar copiii cu rachete
La şcoală vor pleca!
La ora de sport
Sărind pe saltea
Elevii se vor distra.
Ce minunat e, Nu-i aÅŸa?
Pe touch screen
Ei se vor juca
Şi pacheţelul in curtea
Şcolii şi-l vor mânca.

Poezie trimisa de Luana Iovanesc.

La săniuş

Fiind week-end, tata ne-a dus pe mine şi pe sora mea la bunici. Când am ajuns, se făcuse seară. Tot satul era îmbrăcat într-o haină albă şi pufoasă.
Dimineaţa ne-am trezit, uitându-ne  curioase să vedem peisajul Doamnei Iarnă. Bunicul făcea cărări în curte, iar Azorică zburda bucuros în ninsoare.
Am luat micul dejun, ne-am pregătit şi am plecat la sănuiuş, anunţându-ne toţi prietenii de la mic la mare.
În drum spre derdeluş, am văzut cum fumuri albe se ridicau in văzduhul plumburiu. La orele amiezii, noi alunecam cu săniile, glasurile noastre vesele tulburând liniştea din jur.
De sus, priveliştea era minunată! Drumurile păreau nişte oglinzi poleite de soarele strălucitor.
La-ndemnul unui băiat, a  început  bătaia cu bulgări. Eram atât de fericiţi! În jurul nostru zăpada cristalină părea un lan de diamante.
Pe înserate, când în sfârşit ne-a  cuprins frigul si foamea ne dădea târcoale, am pornit-o către casele noastre, după o zi de neuitat. Ne-am despărţit de prietenii noştri, cu gândul ce va urma week-endul viitor.

Compunere trimisa de Luana Iovanesc.

Este  vară. Vacanţa abia a început. Aurel şi-a făcut temele în timpul şcolii, aşa că avea toată vara la dispoziţie.
La cină, sora lui Aurel i-a dat o idee pentru a se distra cu prieteni pe care nu i-a văzut demult: să meargă să-l viziteze pe unchiul Grigore. Nerăbdător, Aurel îşi pregăteşte rucsacul pentru ca ziua următoare, dis-de-dimineaţă deja va pleca.
În drumul spre cabana dintre munţi, Aurel se minuna de frumuseţile
pădurii. Mii şi mii de fluturi zburau neîncetat, iar păsările ciripeau întruna.
Într-un sfârşit, Aurel ajunge la cabană. Unchiul Grigore era foarte încântat că nepotul său a venit pe la el.
Însoţit de verişorii săi,  Aurel a plecat la căsuţa din copac, aflată in pădure.
S-au jucat ei ce s-au jucat, şi, la un moment dat auziră ceva. După o tufă era un pui de urs rătăcit. L-au ajutat să-şi găsească mama, apoi s-au întors la cabană plini de bucurie.

Compunere trimisa de Luana Iovanesc.

Toamna,toamna ai sosit!
Anotimpul meu iubit.
Ce surpriza ai adus,
Care in cosul tau sta pus?
Multe fructe,ce minune
Mere,gutui,pere si prune.
Dovlecei si gogonele,
Nu te mai saturi de ele.
Acum trebuie sa pleci,
Fiindca iarna va veni,
Si atunci foarte frig va fi.
Ai venit de departe,
Cu alai de frunze moarte,
Si tot asa vei pleca,
Fiindca iarna semne va da.

Poezie trimisa de Trofin Renata-Georgiana.

‘’Ai carte,ai parte!’’ Este proverbul pe care adeseori mi l-au spus ca indemn invatatorii,parintii si bunicii.
Mi-amintesc si acum cu placere prima mea carte de colorat.Aveam vreo cinci anisori.Am rasfoit-o cu mare nerabdare . Imagini dupa imagini se vedeau prin fata ochilor mei.Am colorat imagini rand pe rand:,,Capra cu trei iezi ‘’ , ,,Alba-Ca-Zapada’’ si alte povesti.
O alta zi speciala pentru mine a fost prima zi de scoala . In clasa ma astepta pe banca ,,Abecedarul’’. Cand l-am vazut,m-am dus in banca curioasa sa ma uit pe el. Prin fata ochilor imi treceau fel de fel de semen intortochiate.Doamna invatatoare ne-a spus ca in anul acesta scolar vom invata sa deslegam tainele textelor literare .Vom invata mai intai literele ,pentru a citii si a scrie.Eu am luat premiul intai.Vacanta venise si am fost la mare. A trecut si vacanta si iar am inceput scoala.Intr-o ora de Literatura pentru copiii, doamna invatatoare ne-a citit povestea ,,Omul de zapada’’ de Hans Hristian Anderson ,darn u a reusit san e-o citeasca .Eu am fost curioasa sa vad cum se termina si i-am spus mamei sa mi-o cumpere.
Mama in sfarsit mi-a cumparat cartea,iar eu sunt foarte vesela. Cine invata la tinerete, la batranete se odihneste.

Compunere trimisa de Albu Ana-Maria Mihaela.

A sosit in caleasca inflorita una din cele mai frumoase fiice ale batranului Primavara.
Razele blande ale soarelui  cad pe pamantul umed, iar  printre ramurile copacilor  privesc uimiti spre soare.
-Cling! Cling!
-Cine esti? intreb eu.
-Eu sunt vestitorul primaverii!
Soarele spuse imediat dupa vorbele ghiocelului:
-Eu sunt domnul Soare, cel care trimite caldura pe pamant.Tu cine esti si de ce  esti trist?
-Ma numesc Alex si sunt  trist deoarece celelalte  flori nu vor sa se joace cu mine.
-Nu-ti fa griji , ne vom juca noi cu tine!
-Va multumesc mult, sunteti cei mai buni prieteni.
Sub bolta albastra a cerului cei trei pareau ca un buchet  de ghiocei mici.

Compunere trimisa de Alex Lovin.

Era o zi de toamna . Soarele isi prelingea culorile palide pe cerul plumburiu . Ploua cu cristale mici, mici care detineau deja de o ora tot cerul si pamantul.Trandafirul , floarea iubirii ,se lasa spalata incontinu de lacrimile cerului.Si incet, ,incet isi lasa caputul cel firav sa cada lin pe tarana neagra .Am mers la floarea ofilita luandu-I petalele ruginii in mana dreapta si am inceput sa le las sa zboare impreuna cu vantul in departari .

Compunere trimisa de Goja Andreea.

Era o zi de primavarǎ.In desisuri a albit floarea ghiocelului cu cǎputul de smarald si clopoteleul de argint.Mingea de foc isi prelinge culorile sclipitoare pe cer.Era vinerea mare inainte de sǎrbǎtoarea pascalǎ .Anul acesta am hotǎrât sǎ petrecem Pastele alǎturi de bunici .Aici pentru fiecare copil ,zilele de sǎrbǎtoare sunt un mic colt de Rai.Atunci toti prichindeii se intâlnesc cu alti tainici de seama lor si merg de mânǎ cu bunicuta la bisericǎ  .In fiecare an ,de Pasti,privesc apusul fermecǎtor iar apoi natura picteaza cerul cu stele care ard feeric transmitându-ne nouǎ caldura sufleteascǎ si linistea.

Am auzit-o pe vecina Mǎrioara  spunându-le bunicilor  cǎ toti copiii  fac cele mai multe nazbatii in zi de sǎrbǎtoare iar bunica a surâs spunandu-i ca nu existǎ om ce odatǎ in viata nu a stiut ce inseamnǎ copilaria ,toti au fǎcut lucruri specifice copilǎriei toti oamenii si-au pretuit copilaria si incǎ o mai pretuiesc.Vecina Mǎrioara la vorbele bunici a inceput sǎ isi aminteascǎ de copilaria  ei ,zâmbind.Dupa toate aceste  Ana,Mihai,Dea si Ioana au venit se ciocnim un ou si apoi sǎ mergem in Pdurea Mǎrgǎritarului care este un loc fermecǎtor datorita florilor sale,pe lacul diamantin nuferii se rǎsfatǎ mereu.Aceastǎ pǎdure ruptǎ din cartea de basme pe care mi-o citea bunica când eram micǎ este locul de joacǎ al copiilor din sat .Parcǎ era un vis cand te uitai imprejur.Dupa incǎ o zi a venit duminica  mare m-am imbrǎcat intr-o rochitǎ rosie si elegantǎ si cu niste pantofi rosii dati cu lac.Cand  am iesit din casǎ toata strada era plinǎ cu oameni fel si fel care se indreptau spre lǎcasul sfant.Ajunsi la bisericǎ am aprins cu totii cate o lumânare care dansa  feeric .Dupa slujba sfântǎ toate rudele au venit la noi si am ciocnit ouǎle la care bunica si mama au lucrat migǎlos si am gustat bucatele pregǎtite de bunicul si de tata .Dupa ce lumea a plecat acasa eu am iesit pe pridvor gâ,ndindu-mǎ la viata tainicǎ si linistitǎ pe care toti copiii o duc aici si in reteta copilariei lor se adaugǎ doar lucruri de bine pe când la noi cei de la oras mai uitǎm cǎ Dumnezeu ne-a iubit atat de mult incat si-a lǎsat singurul Sau fiu sǎ piarǎ pentru mântuirea noastrǎ iar ei spun inainte de culcare ,zi de zi, Doamne iti multumesc !

Si asa am hotǎrât ca oricând voi putea imi voi vizita bunici si acest sat mirific.

Compunere trimisa de Goja Andreea.

Stau.Mǎ gândesc la vara ce-a trecut si privesc ploaia.Mi-e dor sǎ povestesc cu ea ,sǎ râdem ,sǎ ne plimbǎm ,sǎ vorbim la telefon,sǎ plângem,sǎ dansǎm,sǎ ne prostim.Totul s-a terminat, acum suntem mai mari si nu mai suntem in stare sǎ aruncǎm cu iarbǎ in capul oamenilor, sǎ ne udǎm cu furtunul ,sǎ plângem apoi sa râ,dem acum suntem altfel .Simt cǎ nimic nu va mai fi la fel ,degeaba incercǎm, poate cǎ totul se va termina din cauza mea si a ta .Probabil pentru cǎ nu mai suntem acele fete care s-au intâlnit .Dar oricum tu ai fost ,esti, si vei fi cea mai bunǎ prietenǎ a mea pentru totdeauna .Vei rǎmâne mereu in inima mea asa cum te-am cunoscut prima oarǎ cu ochii mari si albastri ,cu pǎrul lung si blond ,suplǎ si medie de staturǎ .Multǎ lume imi spune: Nu poti la vârsta asta sǎ ai o prietenǎ in adevǎratul sens al cuvântului, e doar o copilǎrie.Dar stii ce cred despre asta cred ,cǎ e o prostie si cred ca lumea nu si-a dat incǎ seama cǎ poate ne-a fost scris sa fim prietene.Poate cǎ uneori increderea mea merge spre tine iar apoi spre mama si cred cǎ si la tine.Am ascultat pǎrerile a multor oameni despre prietenie si am inteles cǎ adevarata sinceritate este aceea cand ii spui prietenului tǎu ceea ce este el cu adevǎrat si nu il transformi tu in ceea ce nu este .Iti multumesc cǎ nu te-ai prefǎcut in privinta aceasta.As vrea din tot sufletul sǎ retrǎim momentele verilor ce au trecut.Mi-e dor de copilul din mine .Vreau sǎ mai aruncǎm cu bile,sǎ strigǎm de pe balcon Tabasco,sǎ ne facǎ mama ta codite impletite,sǎ râdem pânǎ ne doare burta,sǎ ne certǎm ,sǎ ne jucǎm cu pǎpusile ,de fapt mi-e dor de tot ce-au insemnat 4 ani de prietenie.

Iti multumesc de momentele grozave petrecute impreunǎ si pentru cǎ ai fost alǎturi de mine oricând am avut nevoie.

Mi-e dor…

Te iubesc Silvia!

Compunere trimisa de Goja Andreea.