Compuneri

Animalul meu preferat

Animalul meu preferat este calul.Pot sa spun ca iubesc toti caii,  dar cel mai mult il iubesc pe Lira, manzul meu . El are cinci luni , iar parintii mei mi l-au facut cadou de ziua mea.
Lira este un Hutul de culoare maro , foarte jucaus. Eu m-am atasat foarte mult de el si pot sa spun ca, calul este intradevar cel mai bun prieten al omului. Calului meu ii place foarte mult sa alerge în curte , sa se joace si sa fie alintat. El manânca fân , dar ii place sa mai manânce si fructe, ciocolata.De asemenea, Lira este un cal foarte inteligent. Chiar daca are numai cinci luni, el asculta de comenzile pe care i le dau si a invatat sa inteleaga ce i se spune. Sunt foarte    fericita ca il am, pentru ca ma inveseleste de fiecare data, cand sunt trista.
Chiar daca nu vorbeste, eu stiu ca si el ma iubeste la fel de mult cat il iubesc si eu.

Compunere trimisa de  T3kl@.

Primăvara

Anul acesta  primăvara a sosit  foarte devreme  .Acum  natura se trezeşte la viaţă.
În livadă deodată pomii au început să înmugurească. Clasa noastră a hotărât, că va curăţa iar livada,ca în fiecare an.  Echipa de grădinari au adus cele necesare pentru a curăţa copacii, din împrejur.Fiecare ştia  bine ce va face . Cei care s-au urcat pe scăriţe,au refăcut acum coroanele copacilor, eliminând crenguţele uscate.Astfel parcă ,au  primit o cuafură nouă.
Alţii au vopsit cu var trunchiurile copacilor până la jumătate, au săpat în jurul lor, aproape lângă rădăcină. Acum livada era curată şi aerisită. Deodată căldura soarelui a dat  voie mugurilor din livadă să se desfacă.
Printre florile înmiresmate se auzeau zumzetele albinelor hărnicuţe.
Totul este frumos,parcă s-a desprins dintr-un basm cu zâne, flori, soare, căldură, gâze şi păsări.

Era o dupa amiaza frumoasa, cu vant plapand de toamna.M-am plimbat incet pe strduta impodobita de frunze si nuci imbracate in camesi verzi-maronii. Pe marginea strazii frunzele galbene, maronii, rosii, portocalii asternute parca erau un covor multicolor. Farmecul toamnei a schimbat parca ceva in natura.
Copacii au devenit tristi fiindca si-au pierdut „copii” frunza.
Soarele palid apare printre ramurile nemiscate si incearca sa ne mai incalzeasca. Un greier mic pe aripi pudrat de bruma este trist, pentru ca stie ca se apropie timpul friguros, cand va rabda de foame. Pasarile calatoare nu se mai afla la noi.
Parca un pictor a pictat cu rosu aprins, cu galben ruginiu frunzele nucilor.
Frunzele cad cu miscari de aripi ai unei pasari obosite.
Degeaba incercam sa aud cantecul lor, nu s-a auzit decat un cirip, cirip…
Era o ciocanitoare, care isi cauta hrana sub scoarta unui copac.

Am visat o lume magica…un vis miraculos in care oamenii rai erau de ciocolata si se topeau in razele soarelui.Apareau din cer ingerasi si fiecare din oamenii buni erau rasplatiti cu aripi.Soarele se imbatisa cu luna ,legenda lor se destramase.bUNATATEA SI INTELEGEREA PLUTEAU IN AER.FIECARE SUFLET ERA INCONJURAT DE IUBIRE SI IERTARE…CREDINTA ERA MAI PRESUS DE TOATE.Viata mea era frumoasa fara pic de rautate,fara motive de tristete.Zambetele multimii formau un intreg iar inima mea nu cunostea durerea.Simteam ca ma nascusem a doua oara intr-o lume de basm diferita de cruda realitate…INSA,cand m-am trezit …visul meu s-a spulberat,nu mai aveam fericire si ochii imi erau tristi.Visam,de fapt…inca visez la o lume mai buna ,speranta e tot ce mi-a ramas.De-am avea cu totii aceleasi vise,sentimente,lumea poate ar fi altfel,tristetea nu ar mai gasi loc in inimile noastre,singuratatea ar ramane singura,dorinta razbunarii ar disparea iar bunatatea le-ar inchide pe toate intr-un
glob de cristal care nu s-ar sparge NICIODATA…

Compunere trimisa de Bicau Alina Madalina.

Vara aceasta ,impreuna cu parintii mei am fost la mare.Am stat acolo 7 zile minunate pe care nu le voi uita curand.
In ultima zi , am ramas pe plaja sa vad apusul de soare.N-am regretat insa caci avea sa se intample ceva minunat.
Brusc,lumina si caldura razelor aurii de soare parca disparusera in vazduh.Valurile inspumate ale Marii Negre s-au potolit si ele incetul cu incetul.Doar cateva persoane s-au incumetat sa ramana pa plaja pustie deoarece nu era foarte cald caci soarele ne parasisera pentru cateva ore,dar locul soarelui a fost luat de noaptea neagra si racoroasa.
Nu am regretat niciun moment ca am ramas pe plaja sa vad cum soarele isi ia ramas bun si ne asteapta sa-i fim alaturi a doua zi!

Compunere trimisa de Raluca.

Ma credeam cea mai rabdatoare fiinta din lume, pana cand l-am intalnit pe Mura. Aceasta era o muratura mica si inofensiva, pe nume Mura. Uitati cum ne-am intalnit … Intr-o zi mergeam linistita pe strada cand deodata am dat peste ceva … ce-o fi oare? Cand ma duc sa vad peste ce am dat nu-mi venea ochilor sa cred ca era o muratura. Dar nu orice muratura, ci o muratura vorbitoare. Aceasta era lesinata in strada, dupa sutul zdravan pe care l-a primit.
-    Hei ce cauta muratura asta in strada? am spus eu. Oamenii astia nu mai stiu unde sa arunce gunoiul ?
-    A … a … ajutor !
-    Ooooooooo Doamne ! Muratura asta vorbeste ?
-    Aaaaaaaaaa da ! Si e lesinata in strada, strigand dupa ajutor … fiinca cineva care se holbeaza la mine ca la felul sapte de mancare a cofundat-o cu o minge de fotbal .
-    Tu vor …
-    Daaaa … si sunt in pericol !
-    Scuze …
-    Bine, bine . Acum ma ajuti ?
-    Bine .
Imediat cand am ajutat … ajutat-o sa se ridice, am dus-o direct la SMDU . Adica … spitalul muraturilor de urgenta . Pe parcursul drumului am observat ca de fapt, acea muratura avea si maini si picioare . Ciudat nu ?
-    Oooo … ooo. In sfarsit am ajuns. Mai dura mult ? Hei muraturilor si bunica mea muratura se misca mai repede … dar din pacate aceasta … aceasta … a fost pusa la borcan … pentru … pentru … pentru iarna. Va vine sa credeti ? Acum 10 ani …
-    Hei Mura ? Nu mai esti ranit ?
-    Nu ma intrerupe . Si apoi …
Parca nu se mai termina. Mura a stat doua ore intregi sa povesteasca despre bunica lui muratura, iar toate muraturile se stransasera in jurul lui. Nu mai aveam rabdare asa ca am spus :
-    Hei muraturilor !
Toti se oprira din vorbit.
-    Ce ar fi daca as merge eu cu voi in tara muraturilor ?
-    Chiar poti sa ne duci acolo ?
-    Desigur .
-    Desigur ?
-    Desigur .
-    Desigur ?
-    Desigur .
-    Desigur?
-    Bun. Sa plecam!
Asa ca am imprumutat un avion si am dus muraturile in tara muraturilor Muraniana, unde au putut sa povesteasca despre intamplarile lor . Iar eu si Mura, am ramas si azi prieteni, avand o prietenie destul de legata dupa ce l-am salvat de la muraanangheneisan.

Compunere trimisa de Claudia.

Era o zi de 34 , luna Ianuarie , afara ningea si totul in jur era alb, in casa focul ardea in soba si era cald. Parintii mei erau la munca , singur acasa am zis sa ies afara sa ma joc in zapada. In spatele casei era padurea , totii brazii erau acoperiti de nea. Seara mereu auzeam niste sunete stranii venind dinspre padure , imi era foarte frica sa ma apropii prea mult si sa intru in padure. Intr’o zi , eu impreuna cu 2 prieteni ne’am hotarat sa rezolvam acest mister deoarece sunetele nu incetau deloc noaptea. Cu frica in brate, ne apropiam incetul cu incetul de padure, eu mergeam in fata in timp ce ceilalti 2 stateau in spatele meu speriati si imi asigurau spatele. Ora 17:00 , incepea sa se intunece rapid , noi avansasem destul de mult in padure, deodata se auzi din nou acel sunet ciudat, ne’am oprit si ne uitam in jur speriati, ceva nu era bine , unul dintre noi lipsea, banuiam ca a fugit acasa, am inceput sa tremuram si stateam pe loc. Deodata se auzi un zgomot puternic venind dinspre EST , cu dintii tremurand am mers intr’acolo, cand am luminat calea am vazut raspunsul, sunetul era produs de un iepure mistret , era la pamant si parea inofensiv , ne’am apropiat incet si am observat ca avea un ciot in picior, am scos acel ciot si iepurele mistret se ridica si o luase la fuga in padure. Ora 18:30 , ne’am gandit ca e timpul sa merge inapoi acasa , ne’am luat dupa urmele lasate si am reusit sa gasim drumul inapoi spre casa. A doua zi seara, nu puteam sa dorm , asteptam sa aud acele sunete ciudate dar nimic, atunci am inteles ca am rezolvat misterul si am adormit linistit.

Compunere trimisa de Mantu Andrei.

Din pomul verde si frumos
Mai cade-o frunza inca una…
Si se asterne covor pufos-
Asa e toamna intotdeauna!
Si pasari zi de zi se duc,
Mai vezi doar una cite una…
Precum o frunza in virf de nuc
Asa e toamna intotdeauna!

Poezie trimisa de Carolina .

Era o zi de primavara.In aer adia un vantisor tacut aducand in urma sa inviorarea proaspata a acelei diminetii frumoase.
Intr-o casuta mica care incanta privirea oricui,traiau doi tineri indragostiti pe care i-a unit soarta.Fata care se numea Lorellei,era gradinareasa,iar baiatul care se numea Remi,era tot un gradinar.Se iubeau nespus de mult,dar ei nu mergeau in casa aceea decat duminicile,iar restul zilelor statea ficare la casa lor parinteasca.Erau cam saracuti si nu aveau bani sa o cumpere,asa ca doar o inchiriau hotaranduse in acest fel ca atunci cand se vor casatori sa o cumpere si sa formeze impreuna o familie fericita.
Insa in acea dimineata se intampla sa fie chiar duminica,iar cei doi aflanduse la “casa lor”,Remi o observa pe Lorellei privind trista peisajul colorat al gradinei de trandafiri.
-Draga mea,s-a intamplat ceva?Nu prea arati bine.
-Ah,dragul meu,nu s-a intamplat nimic,doar ma gandeam.
-Si la ce te gandeai?
-Ma gandeam la asteptarea noastra,daca nu vom putea cumpara niciodata aceasta casa,atunci tu vei fi nevoit sa te insori cu Maria cea bogata,asa cum am fagaduit parintilor tai.
-Dar cand am facut promisiunea asta am fost amandoi siguri ca vom reusi si vom trai impreuna,spuse el
-Asa este,doar ca saptamanile trec,lunile se scurg,iar ani parca zboara si speranta mea e din ce in ce mai desearta.
-Nu-ti fa griji,caci vom reusi mireasa mea(caci asa o numea el) si nu ne va mai putea desparti nimeni,asteptarea noastra va lua sfarsit incurand.Cand voi deveni bunic iar nepotii ma vor intreba “bunicule,care a fost iubirea ta cea dintai?” nu vreau sa scot un album cu poze prafuite ci sa arat spre bucatarie si sa spun “ea e!!!”
-Asa este dragul meu,ai dreptate,iarta-mi nerabdarea.Spunea ea cu ochii plini de lacrimi lasandu-i sa se scurga incet,prelinganduse pe obrajii ei infloriti apoi cazand pe pamantul vesel impodobit de flori.El o lua in brate linistind-o si sa-u dus amandoi in casa plini de speranta.
Dar anii treceau si asteptarea lor nu mai lua sfarsit…
In cursul saptamanii ei nu se veadeau deloc decat duminicile,asa ca Remi nu fusese anuntat despre boala lui Lorellei,doctorii spuneau ca e foarte grava,iar parintii ei erau ingroziti.
Remi intr-o zi de vineri,pe cand venea de la gradina lui la care muncea,i-a dat prin gand sa se uite in cutiuta lui si a lui Lorellei cu bani stransi pt. casa lor.Acolo el gasi 22.000 de euro.De fericire lacrimile ia-u tasnit din ochi si a luat-o la goana spre proprietarul casii caruia ii daduse de graba cei 15.000 de euro pt a lua casa.Vroise sa fuga la Lorellei sa ii dea de veste dar apoi s-a razgandit,spunand ca ar fi mai bine sa mearga intai sa ii cumpere un inel de casatorie dupa care avea maine dimineata sa o ceara de nevasta.Parea un plan perfect.
De la cel mai scump magazin de bijuterii ii luase cel mai frumos inel pe care il vazuse,impodobit cu pietre pretioase de o culoare alb pur iar in mijloc o piatra de culoare albastra oceancica si infinita care stralucea pana in adancul sufletului,la fel cum erau si ochii lui Lorellei.Dandu-i cei 7.000 de euro ramasi vanzatorului era foarte multumit de alegerea sa.
-Inelul acesta este foarte special.Ii spusese vanzatorul lui Remi.
-Da,asa este si persoana caruia i-l daruiesc.
In noaptea aceea Remi deabea adormise de fericire ca asteptarea lor cea mare luase sfarsit.
A doua zi dis de dimineata a pornit-o intr-o veselie spre casa lui Lorellei cantand mereu “mireasa mea,Lorellei,acum vin sa te iau”.Cand ajunsese la casa ei si o zarii pe mama lui Lorellei ii spusese:
-Buna dimineata,mama draga,am venit dupa mireasa mea caci am cumparat casa!
Dar in loc sa dea de fata cea vesnic blanda si incantatoare  cu care il primea mama lui Lorellei,dadu de o fata neagra de suferinta,iar cand auzii numele fiicei ei izbucni intr-un plans dureros,care l-ar fi induiosat si pe cel mai puternic om din lume,care ar rasuna in sufletele oricui intr-o tristete de neasemuit.Acesta era plansul unei mame indurerate.
-Lorellei a fost foarte bolnava zilele astea,spuse tatal ei care statea pitit intr-un colt abia vazut,eu si mama ei nu am stiut cum sa o linistim,a fost bolnava din cauza gandului ca nu va mai reusii sa cumpere casa si sa fiti impreuna,aseara i-a fost mai rau ca oricand…singurul lucru care la rostit era numele tau apoi…
Tatal lui Lorellei oricat de puternic ar fi fost nu putu nici cum sa rosteasca ultimul cuvant,care s-a transformat in lacrimi in loc de a fi rostit.Remi isi dadu seama ce vru asta sa insemne.S-a apropiat de sicriul lui Lorellei.Remi cand o vazu pe Lorellei stand culcata in niste valuri de matase,imbracata in mireasa,statea linistita si frumoasa cum era parca dormea.El incepu a plange din incet din ce in ce mai tare,lacrimile inecandu-i inima cea sfasiata care tangea dupa bataile inimii lui Lorellei pe care le auzea odata.
Duminica era inmormantarea.Pana la inmormantarea Remi nu se mai dezlipi de sicriu plangand mereu,parca vrand sa o invie,dar asta era cu neputinta.Dupa inmormantare el se mutase cu totul in casa aceea pe care o cumparase si in care vrusese odata sa traiasca cu Lorellei.Au trecut cateva saptamani si el tot plangea si se invinuia ca nu ii daduse prin cap sa se uite mai repede in cutia de bani,iar atunci nu s-ar mai fi intamplat asta.Dar asta doar Dumnezeu stie ce s-ar fi intamplat.
Dupa cativa ani a infiat doi copii de la orfelinat.Care au crescut mari si au avut la randul lor fiecare cate un copil.O fetita si un baiat care se numea Lorellei si Remi erau acum nepotii necajitului Remi.Iar pe Remi al nostru de cate ori il intreba cineva ce face sau cum o duce el raspundea doar “astept…”.
Insa intr-o zi de duminica stand afara privind spre batrana gradinita de trandafiri se aseza pe scaun si statu trist.Nepotii lui venira spre el.
-Bunicule,ce faci acolo?
Iar el zambind spre mirarea nepotilor,caci nimeni nu-l mai vazuse zambind,isi scoase din buzunar un inel vechi de mai multi ani dar inca pastrandusi starlucirea spusese:
-Ma duc sa imi iau mireasa…apoi a inchis ochii si a cazut in somnul cel de veci…
Copii lui cei infiati l-au inmormantat imbracat in mire langa mireasa lui Lorellei.Sriind pe piatra mormantului lor cu litere de aur ” TRISTA  ASTEPTARE…”

Compunere trimisa de Beres Rebeca Beatrice .

In anotimpul de toamna frunzele galbene si ruginii cad si fac  un covor multicolor.toamna e un anotimp minunat este o zana cu rochie din frunze ruginii si aurii.din cerul plumburiu cad picaturi de apa ca niste fulgi de nea.pasarile calatoare pleaca in tarile calde,iar animalele siau facut proviziisi siau pregatit culcusurile pentru iarna.oamenii au starns toate recoltele si legumele:rosii,castraveti,morcovi,vinete,pepeni galbeni si cartofi.razele soarelui sunt din ce in ce mai palide.marea de verdeata se ingalbeneste.Vantul legana crengile copacilor lin.Arborii batrani erau tristi pentru ca leau plecat cantaretii.Raurile limpezi curg in vaile satelor.Cocorii se aud crocaind peste tot.In natura nu se mai auzea nimic,era liniste deplina.Copii se pregatesc de mos nicolae si mos craciun.Ei isi pregatesc cizmulitele.Toamna este un anotimp minunat!

Compunere trimisa de Titi.