Compuneri

Tu, apă de safir, tu mare minunată,
Imensitate adâncă, noian lichid şi limpede,
Tu, apă în culoarea cerului reflectată,
Cum de poţi cuceri inimi repede?

Tu, infinit albastru, până unde te întinzi?
Cum poţi fi agitată şi totuşi misterioasă?
Cine crezi că eşti şi ce pretinzi?
Oare ştii cât eşti de frumoasă?

Tu, boltă pământeană, tu, uriaşă petală de cicoare,
Ai valuri măreţe ce sună ritmic şi plăcut,
Iar a ta briză îmi dă emoţii şi răcoare.
De ce nu destăinui vreun secret pierdut?

Câte oraşe acvatice ascunzi în adâncul tău?
De ce, albastrule natural, laÅŸi poveÅŸtile-n uitare?
Åži de ce cu toate astea eu te voi iubi mereu?
De ce oare?Doar tu poţi să-mi spui! Tu, mare

Poezie trimisa de Andreea Cornila.

Soarele a urcat deasupra unui deal şi-n a dimineţii lumină candidă
S-a născut un nou miracol desprins din larvă de omidă:
Un fluture firav cu trupul mic ÅŸi suave aripi colorate
În nuanţe din haina soarelui de natură artistic pictate.

Şi-ntinzând aripi de catifea, s-a înălţat uşor spre cer.
Necunoscutul părea infinit, dar vedea că nu e stingher.
Zburând din ce în ce mai tare către cer, pe soare îl întâlnea.
Cu dulce graţie de domnişoară se rotea, se învârtea.

Lumea-i mare şi nu ştie încotro el va zbura.
Un miros veni degrabă, căci spre flori se îndrepta.
Tot zburând purtat de vânt şi de-a florilor chemare
Începea prin aer dansul ca-ntr-o zi de sărbătoare.

Dar ce observă el departe? Ce îl face să tresară?
Tremura, bătându-i inima pentru întâia oară.
Nici el însuşi nu ştia de ce un miros l-a ameţit
De îl căuta acum ca pe un vis de demult.

Printre flori se învârtea, ameţind chiar foarte tare,
Însă nu dorea să plece, ceea ce-i semn de mirare.
Se pierdea de lumea noastră, dar pierdut el se lăsa.
Lui culorile-i plăceau, iar aroma-l fermeca şi o iubea.

Tot aşa şi trece după-amiaza, iară soarele apune.
Ah, poate nu pare, însă stinge-se-va o minune!
Fluturaşul nostru drag intră pe fereastră la fetiţă,
O fetiţă drăgălaşă, blonduţă şi  creaţă.

Ea dormea ÅŸi icoana din perete o veghea
Fluturele mititel s-aruncă lângă candela ce ardea
S-a stins în tăcere, viaţa lui plecând o dată cu ziua ce s-a dus,
Efemeră viaţă, existând de la răsărit la apus.

Iar acum ce a mai rămas din scumpul fluturaş?
Două aripi şi un trup de aur foarte drăgălaş!
În noapte, parcă Fecioara Maria din icoană pentru el plângea,
Iar lumina aurie a candelei peste trupul aurit cădea.

Trimis de  Andreea Cornila .

O zi aproape a trecut şi-i seară spre asfinţit.
Căutând somnul, soarele se ascunde visător.
Iată! Cercul roşu-i sub orizontul lărgit,
Iar lumea se-nvăluie-n taină uşor.

Haina neagră a nopţii coboară de nicăieri
Ca o umbră străină ce caută în necunoscut.
Totul pare a fi sub semnul unei mirări,
Căci visul şi tăcerea Pământul au îndrăgit.

În liniştea deplină vine şi luna, minune aurită.
Astfel frică-n întuneric nu există, iar negrul e luminos.
Lumina rotundă astrală, strălucind, se lasă cucerită
De lumea de sub veşmântul negru, de-un întuneric frumos.

Se hotărăşte să apară pe măreţul platou ceresc.
Ca o vedetă a nopţii aprinde lumina, zâmbind cu dulce carismă
Încât păsări adormite credeau că aur cosmic privesc
Şi ciripind uimite, liniştea o rupeau, fredonând câte o melismă.

Dar stai! Oare ce zgomot se aude în noapte?
Să fie petrecerea cu greierii şi insectele?
Da, greierii cântă cu fire de iarbă uscate,
Iar deasupra din văzduh, îi veghează stelele.

Ei, concertul ăsta mare nu se termină devreme!
Însă liniştea coboară; se aud doar vorbe uşoare.
Moş Ene vine, călătorind cu timpul, deci nu mai sunt probleme.
Vine ÅŸi somnul ÅŸi totul e …tăcere!

Poezie trimisa de Andreea Cornila.

Intr-zi de vara eu cu unchiul meu ne-am pregatit de pescuit.Am cautat rame,am pregatit unditele.Dimineata unchiul meu mi-a dat desteptarea cu o cana umpluta cu ciai si doua felii cu margarina.
-Multumesc unchiule!spusesem eu.
-Cu placere!Esti gata de pescuit?
-Desigur.
Ne-am urcat in masina si am pornit spre Dumbrava.Am ajuns.Apa e stralucitoare ca diamntul batand in lumina soarelui.Am stat ceva timp dar a meritat pentru ca am prins mult peste .Am mai stat putin pentru ca trebuia sa facem si o baie acolo pentru ca am auzit ca oameni fac baie acolo.Dupa ce ne-am scaldat am stat la soare si ne-am bronzat ,dupa aceea am plecat acasa.Fratele meu a fost uimit la cat peste este in Dumbrava.
A fost o zi de neuitat.

Compunere trimisa de Marinescu Teo.

Cand vezi ca ramai  singur  poate te bucuri, si atunci orice speranta  iti vine in fata , poate trebuie sa o accepti,niciodata nu iti cunosti sentimentele de ura sau de vise. Cand crezi ca inima ta te lasa , invinge mai departe cu dureri, fara lacrimi nu se invinge nici teama , pe care o ai in suflet mereu.Inchide ochii , incet , si alearga unde te crezi cel mai singur , si alinati durerea in gand ,  si nu te vei stinege.O clipa sa vii in gandurile mele, sa simti durerea cu acelasi sentiment de ura, sa te gandesti ca nu mai ai speranta, ca viitorul este fara sansa.Ajung clipele sa treaca repede, amintirile ramase au sapat adanc, poate va veni o speranta, de a ramana fara nici un cuvant.Cand privesti in ochii mei vezi , pasii mei de drum , cat am indurat singura , si cat voi merge in trecut.
Poate nu se merita sa ma stresez , dar nici el nu ma mai place, vad ca si-a gasit alt inger.Nici lui nu-i m-ai ii pasa , doar cuvinte dulci , care te tradeaza.

Compunere trimisa de Vlad Gabriela.

A fost odata ca niciodata un imparat pe nume  Imparatul Rosu.Acesta avea doua fete:Zana Soare si Zana Luna .Ele traiau intr-un palat in jurul caruia era o gradina frumoasa,frumoasa si bogata de flori.Asa gradina nu se mai vazuse pana atunci.In fiecare zi zanele ieseau in gradina si se jucau cu florile.Auzisera de la slujitori ca in sat se faceau hore frumoase,unde erau strigate toate fetele necasatorite.
Intr-o frumoasa zi,de inceput de primavara,au prins curaj,furisandu-se de la palat,s-au transformat in feciori din sat,si au sosit la hora.Desi nu se priceau,au inceput sa joace langa sateni fara ca acestia sa stie ca ele sunt Zana Soare si Zana Lna,cele care le lumina zilele sic ea care le veghea noptile.
Niste zmei,care doreau de mult sa le rapeasca sis a devina ei stapani ai unei lumi intunecate,s-au transformat  in feciori de tarani si s-au prins in hora langa Zana Soare.Aceasta,nefiind atenta,i s-a ridicat maneca de la rochie,iar Zmeii Intunericului au vazut semnul ei din nastere:un soare pe bratul drept.Le-au prins pe Zana Soare si Zana luna si le-au ascuns departe in munti,intr-o pestera intunecoasa,ca sa nu mai staraluceasca.
Cerul s-a intunecat;oamenii erau tristi si se sfatuiau cum sa le gaseasca pe Zane.Nimeni nu se incumeta sa-I gaseasca pe Zmeii Intunericului pentru a aduce zanele pe Pamant.Un voinic din sat,pe nume Greuceanu,a mers la Imparatul Rosu sa-i  ceara permisiunea sa-i gaseasca fetele.Imparatul i-a promis ca-I va da de sotie pe oricare din fete,daca le va gasi.Si-a luat o traista cu merinde si a plecat in cautarea zanelor.A strabatut mari si tari,pana a ajuns in varful celui mai inalt munte,unde era pestera zmeilor.A asteptat pana au adormit zmeii si,incercand s-o elibereze pe Zana Soare sip e sora ei Zana Luna,a calcat pe o piatra care a inceput sa se rostogoleasca, trezindu-I pe zmei.Au inceput sa se lupte cu sabiile.Desi zmeii pareau ca-l razbesc,Greuceanu,cu ultima putere i-a invins pe Zmeii Intunericului.Le-a dezlegat pe fecioare si le-a rugat sa aiba incredere in el.Spre uimirea lui ,zanele i-au multumit lui Greuceanusi l-au invitat la balul de la palat .
Zna Soare si Greucenu s-au indrgostit unul de celalat si au facut o nunta la palat care durat trei zile si trei nopti.Stenii si toata lumea de la palat au jucat la nunta lor.
A fost o nunta ca-n povesti.
Si au trait fericiti pana la adanci batraneti.Si am incalecat pe-o sea si v-am spus povestea asa.

Segarceanu Roxana

Scrisa in clasa a 5-a.

Caprioara si iedul
Era o zi obisnuita de primavara.Prin padure se auzeau glasurile cristaline ale pasarilor. In aer plutea un miros placut.Cine putea aduce o asa mireasma? Iarba proaspata!
Iepuroaica isi chema puii in cuib. Ursoaica se uita cu drag la puii ei. Dormeau pe spate cu labutele in sus. Cine putea sa fie mai frumos?
Puiul de caprioara mergea prin padure trist si ingandurat.Ajunsese pe marginea apei.Ii era sete.Uitandu-se in apa, vedea tot ceea  ce se intamplase cu ceva timp in urma.
Sta cu mama lui la marginea padurii. Aceasta il dezmierda cu dragoste. Mama lui nu mai era acum cu el,fusese sfasiata de lup. Mugetul ei de durere ii lasase puiului o durere in suflet. Ii era foarte dor de ea.Se simtea singur,desi era iubit de toate animalele.Incerca sa se obisnuieasca cu noua lui viata,dar se gandea ca i-ar fi fost mai bine  daca era alaturi de mama lui. Cand va veni iarna se va duce la casa padurarului sau sus pe tancurile de stanca, asa cum ii promisese o caprioara ,ca-l va duce ea.Acolo va fi  ingrijit si ferit de orice primajdie.

Compunere trimisa de Roxana.

Unui pictor celebru care a pus rosu aprins pe frunzele de vita salbatica si galben ruginiu  pe cele de nuc.  Frunzele cad cu miscari de aripi moi . Odata ajunse pe pamant formeaza un covor fosnitor .Raspandind tristete, vantul cu a lui suflare le alunga pe frunze . Printre ramurile goale impodobite de lumina , crivatul canta la un nai . Copacii ofteaza iar lacrimile de promoroaca picura una cate una peste frunzele moarte . Lacrimile lui septembrie uda pamantul  pentru ca urmeaza sa vina iarna cea grea . Pasarile pleaca vaslind in inaltimi.
Toamna este un anotimp plin de culoare!

Compunere trimisa de Pop Luciana.

Firul de iarba
Firul de iarba mic si plapind a scos capul de sub un bulgare de pamint.Iera inca frig.Firul de iareba avea o haina calduroasa. Pentru el primavara era un vis fantastic si chiar romatic.Era o doua zi de cind facuse ochi si veni pe tarimul incalzit de soare. A treia zi firul de iarba se mai inalta cu vre-o doua ? trei degete. Avea vecini mai mici decat el, pe langa aceasta mai avea si o multime de amici mai in varsta decat el ori de seama lui.Abia la o saptamana au aparut si parintii lui care erau de o seama cu prietenii lui.Intr-o dimineata senina ca in orice zi de dimineata, soarela rasari pe furis in oglinda si fermecatoarea bolta stralucita. Iera o mindrete de zi minunata de parca iera scaldata in bronz auriu si orbitor vederii. Deodata , un fulger a spart pintecele cerului. Pe coline se auzeau diferite sinfonii. Pic-pic ,pic -pic o ploaie maruntica cerne pe coline jos la radacina unui fir de iarba mic. Un strigat de fala se auzi nesfirsit.
-Uraaaaaaaaaaaa…!Uraaaaaaaaaa!
-E ploaea meritata de mult asteptata , cu voie venita la multi e dorita!
Neamul de verdeata cintau de asurzeau urechile pamintului:
Ploaea mingielina
Mult asteptata sa vina!

Peste o ora ploaea se sfirsi.Firu de iarba  iera bucuros minune mare, fiindca de cind iera cit un bob de griu nu mai facuse asa baie grozava.Parintii lui la-u invatat cum sa se fereasca de picioarele oamenilor. Cind  firu de iarba a mai crescut si prinse firul verde al vietii el mergea la scoala.Iera silitor si ager la minte. Acum va spun ca firul de iarba traia intr-o gradina cum nu gasesti in orice loc. Anul a fost cu ghinioc caci peste el s-a lasat o seceta mare iar oamenii sedeau cu umbrela sub copaci. Firul de iarba pe zi ce trecea  ma mult se ofilea. A venit vremea cind familia verde acum ofilita s-a uscat pina la radacini. Iar fiul de iarba a murit de caldura si seceta coplesitoare.

Compunere trimisa de Seremet Sofia.