Compuneri

Sosise toamna cu al sau alai de frunze aramii,presarand este intreaga natura picaturi de ploaie.Soarele nu mai mangie pamantul cu ale sale raze calde,si nu ne mai trezeste dimineata pentru a ne zambi bland.Frunzele nu mai sclipesc ca o moneda de aur ,acum ele sunt ruginii,rosiatice si portocali,formand un covor multicolor.
toamna linistita si blanda picteaza copacii goi si rosiatici inghetand de frig.Bruma isi face si ea aparitia in cartea anotimpurilor,si se opreste la pagina cu anotimpul ei prefeat:TOAMNA.Norii nu mai sclipesc ca doi ochi albastri,ci sunt foarte tristi,deoarece ei isi picura lacrimile cristaline si inghetate.
Toamna deasemenea este bogata in roade.Pe cap poarta o coronita batuta in pietre scumpe,in forma de fructe.acestea sunt:strugurii cu bobele mari,gutuile cu puful lor galben si perele zemoase.Ea nu vine cu mana goala niciodata la noi.Pe langa fructe,toamna ne imparte si miresme imbietoare de:gem,compot,muraturi si multe alte bunataturi.
Stoluri de pasarele calatoare vaslesc in inaltimi facandune cu mana.Iar insectele plapande,amortite de frig cauta adapost,sub stratu gros de frunze uscate.toamna nu uita de animale si are grija sa le culce inviziuni.
Dansa nu a uitat nici e floricele.Ea o cheama pe prietena ei BRUMA pentru a apleca florile gingase spre iarba ofilita.
Toamna harnica si darnica a venit din nou in vizita la noi.

Compunere trimisa de Andreea.

Prin fereastra aburita privesc cum umbrele reci ale inserarii se astern. Simfonia noptii de iarnaincepe sa domine lumea.
Din uriasul policandru al cerului cad mii de fulgi poleiti cu argint. Pe langa casa vantul urla si suiera spulberand si ingramadind zapada in nameti. Din departare se aude latratul surd al unui caine. Probabil isi cauta un adapost calduros. In casa, eu stau la lumina focului de lemne ce trosneste in vatra ca niste oase obosite. Jarul sfaraie suparat, iar flacarile isi arunca pe pereti luminile jucause incalzind incaperea. In aer pluteste un miros de paine proaspat scoasa din cuptor si a mere coapte. Acum, in taina noptii, se nasc povestile cu zane, Feti Frumosi si spiridusi. In aceasta lume magica caut sa-mi gasesc linistea si ma las purtata pe aripile ei. Ma las usoara ca un fulg. Un abur de caldura imi inconjoara trupul. Pleoapele imi cad grele si ochii mi se inghid. Simfonia noptii se aude din ce in ce mai slab.
Usor, se asterne linistea…

Bejan Catalina

Daca as fi o pasare albastra,
As zbura spre cer,albastru.
Ca sa pot zbura spre vazduhul insorit,
Si plin de pasari miraculoase,
Cu ai lui nori stralucitori
Si-a lui soare fericit,
De primavara insorit.
Esti o pasare albastra,
Toata lumea te admira
Si iti spun eu fericit:
SFARSIT!

Poezie trimisa de Valentina .

A  sosit  primavara.Ea  aduce  flori  in  campie,vanturiline,calde  ploi  si  veselie.S-a  dus  zapada  alba,noaptea  scade,ziua  creste.Pamantul  se  trezeste  la  viata.Caldura  soarelui  dezmiarda  mugurasii.Furniciile  harnice  lucreaza  toata  ziua.Albinele  cauta  nectar.Mierla  fluiera  in  zavoi.Toporasii  ce  se  inchina  gingaselor  lacramioare.Iata  vin  si  gandaceii  in  hamide  smaltuite.
Mihai  si  Mihaela  vin  primavara  la  bunicii  lor .Au  intrat  pe  poarta  a  venit  si  catelul  pe  nume  Rex.Mihai  spune:
-Ce  faci  Rex?
-Bine.
-Ce  ma  bucur  sa  te  vad.spune  Mihaela.
-Dar  unde  sunt  bunici  nostri?spuse  Mihai.
-Sunt  in  casa.spune  Rex.
-Bunicilor  ce  mai  faceti?
-Bine  te  ce  mei  faci?
-Uite  i-am  convins  pe  mama  si  pe  tata  sa  ma  lase  sa  vin  la  voi.
-Bine  dar  cu  scoala  cum  stai?
-Bine  am  luat  numai  de  zece.spuse  Mihai.
-Dar  tu  Mihaela?
-Bine  la  fel  ca  Mihai.
-Bine.
-Bunicule  si  bunico  ne  lasati  sa  mergem  singuri  in  livada  cu  Mihael  si  Rex?
-Da.
-Bine  pa.
-Pa.
Copii  s-au  dus  in  livada  si  Rex  dupa  ei.S-au  jucat  pana  seara.
Mihai  si  Mihaela  s-au  dus  in  casa  cand  bunica  le  facea  ceai  copii  le  spuse  parintilor  la  telefon  tot  ce  s-a    intamplat.parinti  a  spus  sa  se  culce  ca  e  seara.Au  baut  ceaiul  si  s-au  dus  in  paturile  calduroase.

Dialog trimis de Hermeniuc Bianca Alina.

A sosit iarna .
Fulgii, mici si albi , coboara din inaltul cerului acoperind muntii si padurile cu o mantie alba .
Dar acestui peisaj de bastm ai lipseste ceva … ceva ce nu ar trebuii sa lipseasca din nici o casa;
bradul de Craciun. Impodobit cu gloguri si lumini milticolore sta falnic in mijlocul camerei .Sub aceste uramand sa fie puse cadourile mult dorite .
Mesele sunt pline de cozonaci , prajituri si tot felul de mancaruri  care mai de care mai gustoase .
Afara se aud glasurile de copiilor care canta colinde ,acestia vestind nasterea Domnului . Cu prilejul sarbatoriilor de iarna familia se reuneste .

Compunere trimisa de Deea.

Ningea cu fulgii pufosii.Cerul dorea zambete pamantul nu se rotea. Era o zi posomorata cu multa zapada masini ce claxonau, oamenii grabiti unii faceau cumparaturi.Eu ma pierdeam prin multime.Imi doream sa fie un cosmar.Lumea era dura, plictisita suparata ,altii aveau necazuri.Un lucru era cert.Eu doream libertate, incredere.Dupa 40 de minute s-a facut liniste.Cartierul era ca si pustiu.Un om se mai vedea  pe trotuarul alaturat ,iar eu inspaimantata imi cautam parinti.Probabil ca si ei ma cautau dar se facu liniste odata si cu ei.Cerul se intristase.A apurut  o ceata ciudata.Iar apoi din cer a cazut un fulg foarte mare gros si real.Mi-a cazut lin in palma mea intinsa l-am strans in brate si mi-am pus o dorinta.A doua zi m-am trezit acasa cu familia mea, era craciunul.Era doar imaginatia mea uitandu-ma pe fereastra iar eu uituca parca citind o carte am adormit iar mama ma dus in camera.A fost o iarna de poveste si un craciun minunat dar si infiorator cel putin pentru mine.

Compunere trimisa de Patrascu Paula Adriana .

Motto: ,, ÎntÂiul gÂnd Ți se cuvine Ție
Putere creatoare
Tu , care faci din patimi poezie.”
Pe la ÃŽnceputul lui decembrie , ÃŽntr-o bunÄ‚ dimineaȚĂ cerul se posomorÃŽ , se cÄ‚ptuȘi cu plumb Și ciorile ÃŽncepurÄ‚ a se vÄ‚ieta pe sub norii cenuȘii. O suflare de vÂnt veni;vÂrtejuri se iscarÄ‚ ridicÂnd spre cer stÂlpi rotitori de praf. Pe urmÄ‚ , ÃŽn undele reci , ÃŽncepurÄ‚ a rÄ‚tÄ‚ci tremurÂnd fulgi, flori ÃŽngheÈšate.Åži vÂrtejurile deodatÄ‚ se ÃŽnÄ‚lbirÄ‚ ; vÂntul venea vijelios , Șuiera , Èšipa , strecura ÃŽn toate sufletele fiori. Soarele apuse dincolo de lume , ducÂnd cu el conturul delicat , pierdut de varĂ  pe cea din urmÄ‚ treaptÄ‚ a palatului ceresc Și melancolia prinÈšilor dupÄ‚ CenuȘereasÄ‚.Timpul trecea . Se ridicase vÂntul cu miros de furtunÄ‚ neagrÄ‚, acoperind c-un salt enorm  pÄ‚mÂntul, alb de soare… O umbrÄ‚ tÂrÂtoare ÃŽntuneca ferestrele.ParcÄ‚ prima loviturÄ‚ nu mai venea , dar nervii Și urechea o aȘteptau , scandÂnd secundele cu bÄ‚tÄ‚i de inimÄ‚.Oare se mai putea ÃŽntoarce gÂndul la geneza sufletului ?  Cu siguranȚă
: Da ! Dar era mult prea trist, prea anost , prea singutatic.
AȘa pÄ‚rea totul de aici, o imensÄ‚ figurÄ‚ regizoralÄ‚. Un tablou al lui Bacovia pictat ÃŽn violet, un imens gÂnd al fericirii  regretelor. PÄ‚rea un tablou stins , latent , cutremurÄ‚tor, ÃŽn care doar actorul spera sÄ‚ aibÄ‚ un debut, pe scena literaturii.Privea trist spre pÄ‚dure… Dar ce sÄ‚ vadÄ‚? MÄ‚tÄ‚niile mestecenilor cu coamele blonde Și trunchiuri de argint? O lacrimĂ  lÄ‚sa dÂre peste praful de pudrÄ‚ aȘternut pe obraz , o nuanȚĂ stinsÄ‚ de culoare ÃŽn inima lui , trÄ‚ia. Privea prin geamul mat al sufletui. Privea spre pÄ‚dure. Vedea cum toatÄ‚ natura se ducea ÃŽn zidirile de ÈšinÈširim ale vieÈšii, se ÃŽngropa ea ÃŽnsĂȘi. ÃŽn tot acest tablou doar un semn al statorniciei putea sÄ‚ rÄ‚zbatÄ‚ cea dintÂi sentinȚĂ . Era stejarul, un reper ÃŽn universul trecÄ‚tor.Acesta era singurul copac care ÃŽnfrunta rÄ‚ul, singurul care avea curaj sÄ‚ spunÄ‚ NU . Nu se temea de absolut nimc .Era un gest nobil. Se lupta cu propria lui putere , ÃŽn Șoaptele ultim
ei suflĂri de viaȚĂ. Actorul vĂzÂnd devotamentului lui cĂtre locul natal sparse vitraliul geamului Și se nĂpusti la trunchiul stejarului.Îl sĂrutĂ În cele mai calde ÎmbrĂȚisĂri . Astfel iubirea ÎncolȚi. Specia umanĂ se alĂturĂ de cea a naturii Și astfel luĂ naȘtere credinȚa. Din gestul simplu de  curaj se luminĂ un suflet .Doar un sĂrut a fost de ajuns ca iubirea sĂ ÎncolȚeascĂ Între cei doi.O singurĂ atingere trezi sufletul din religioasa aȘteptare.  Actorul  privi lumina din sufletul copacului Și parcĂ o captĂ Și În sufletul lui . Acum putem dovedi cĂ natura era un simbol al curajului.Poate cĂ nu oricine are puterea de a lupta cu natura, cu creaȚia lui Dumnezeu. Poate aȘa a fost creat omul sĂ preia de la naturĂ curajul. Cei doi ramaserĂ nedespĂrȚiȚi, unul În braȚele altuia . Actorul ÎȘi spuse replica de final si Închise ochii ,pĂrĂsindu-Și sufletul, ducÂndu-se spre cer.,, A te entuziasma la rĂsĂrirea curajului din
tr-un mijloc de furtunĂ ÎnseamnĂ a privi de-a pururea În faȚĂ Și a nu te Împiedica În faȚa oricĂrui obstacol al vieȚii
BĂcĂnaru Ramona  Andreea
Clasa a VII  a A

A fost odata, un crestin care traia intr-o chilie. Era fericit pentru ca in fiecare zi, avea ce pune pe masa.
Erau ultimele zile de iarna, dar Craiasa Zapezii parca nu mai voia sa plece.
Crestinul a indurat cu greu iarna, dar iata ca a sosit 1 Martie, si odata cu 1 Martie sosi si soarele dogoritor, si ghioceii veseli, fluturii multicolori. Totul era schimbat, pomii, care altadata erau imbracati in mantie alba, acum sunt imuguriti si plini de viata, iarba care altadata era acoperita in totalitate de za\pada, acum era verde si proaspata.
Intr-o parte a peisajului, iata un fluture stand pe pervazul casei crestinului. Un fluture multicolor.
Fluturele asteapta, parca pe cineva, dar peste putin timp el intra in chilia crestinului.
In urma cu putin timp crestinul isi terminase treaba la biserica si ajunse in chilia lui. Cand intra pe usa, fluturele multicolor i se zareste in fata.
Crestinul il intreaba:
– Vai, fluture, tu, cum ai intrat oare in chilia mea, cand toate geamurile cu perdele le am?
Atunci fluturele s-a apropiat de una dintre ferestre si i-a aratat locul prin care a intrat in casa.
Crestinul a inceput sa rada si se aseza pe scaunul din lemn, iar fluturele multicolr se aseza pe umarul lui, ca un papagal vorbitor.
Din acea zi, de fiecare data cand crestinul ajungea acasa, fluturele il astepta, iar de fiecare data cand fluturele iesea in natura, crestinul il astepta in chilia lui.
Asa au trait crestinul si fluturele impreuna.

Compunere trimisa de Andreea.

Copilaria ramane una dintre cele mai frumoase perioade ale vietii… Imposibil sa uitam de nazbatiile pe care le faceam cand aveam sufletele zburdalnice…

Din pacate nu am foarte multe amintiri cu bunicii, insa nu sunt nici acelea de uitat… Eram eu si cu verisoara mea intr-o vara, la bunicutza noastra draga, afara foarte cald, noi imbracate in rochite, cochete, frumusele, stateam pe bancuta din fata portii, si deh, nu prea aveam stare, ca umblau dracusorii prin noi… Doua vecine, ceva mai maricele ca noi se duceau la furat de floarea soarelui, acum, ne-am fi dus si noi! Ii cerem voie bunicii, nimic, nici sa nu auda de asa ceva! Asadar stateam cumintele in fata casei, ne cam ardeau fundurile, ca era incinsa rau de la soare bancutza noastra! Asteptam sa intre in casa bunica, si o tulim ca apucatele dupa bezmeticele care ne faceau cu mana! Ce mandre eram de noi, saream in sus ca niste mingii si chicoteam fericite! Am furat ce era de furat, acum, la un moment dat, ajunsesem undeva pe un camp, o groapa in fata noastra si cu ceva apa in ea – cred ca era sparta vreo conducta ceva, nu am idee, caci era foarte cald afara, acum nu-mi
imaginez de unde apa aceea! – in spatele nostru bunica, alerga disperata urland ca din gura de sarpe! Ne-am speriat de ea si nu stiu cum am alunecat, dar am cazut cu poponetele in apa aia! Ude fleasca am fugit cat ne-au tinut picioarele inapoi acasa, cu gandul sa o mintim pe bunica, ca nu eram noi acele fete care fugeau de ea, si ca totul a fost o parere! Asa ca imediat cum am ajuns la poarta ne-am asezat cu fundul pe bancutza incinsa, chinuindu-ne sa rezistam cat mai mult timp, pentru a ni se usca chilotii! Bineinteles ca ne-a prins, am incercat sa o pacalim, insa nu a tinut! Ne-am luat o mamaitza de bataie, ne-a imbracat din nou frumos, si iar la poarta!

Este Ajunul Craciunului si ninge peste sat. Se aud, printre case, cantecele vantului de iarna.
O cernere alba se lasa din vazduh, impodobind casele cu mantii albe, stralucitoare. Pomii s-au acoperit cu o panza alba.
Pe deal, copiii se dau cu saniuta si fac oameni de zapada. Vlad, Maria si Doru construiesc animale de zapada. Deasupra norilor, Craiasa Zapezii danseaza, aruncand inspre Pamant stelute slipitoare. Din cer a cazut, pe un lac de diamant, un castel de zapada. Doamna Iarna a iesit din castel pe calesti de vijelii. Mainile lucioase ale iernii au inconjurat derdelusul copiilor. Formele de zapada au prins viata, uimindu-i pe copii. Acestia s-au jucat pana tarziu in noapte.
Apoi, obositi, copiii au iesit de pe derdelus luandu-si la revedere de la formele de zapada, care incepusera sa zboare prin vazduh cu castelul de zapada.
Tot satul a fost cuprins de o liniste adanca.

Compunere trimisa de Malina .