Compuneri

Inchipuitiva un oras, un oras mare si alb, alb de fulgii care cad neicetat. O lume care ne poarta prin aceste valuri uriase si ucigase. Corabia iernii, un vas mare si destul de voluminos care pluteste in nicaeri. Si iata eu venind din oras urc in corabia iernii si el isi incepe drumul, un drum lung si obositor. Urasc drumurile spre calatorii, mai ales drumurile lungi . Urchinduma in corabie si deja pornind la drum sa pornit o vijelie cumplita, care facea ca valurile de zapada sa te inghita in pustietate si lumea sa nu iti mai vada caldura sufletului. Ajungind la destinatie cobor si ma uit in departare , la valurile de zapada care dau din ochi si imi dau o aluzie ca in curind ne vedem.
Suna telefonul si ma scoala. Imi dau seama ca a fost un vis sublim, care ma pune pe ginduri. In discutia telefonica imi spun sa privesc pe geam. Ma scol din patul cald si fin si privesc spre geamul inghetat si cu grafici splendite. Il sterg putin cu mina si privirea mi se opreste pe asfaltul care nu mai este. Este ascuns sub valuri de zapada.

Compunere trimisa de Lena.

Multe amintiri tesute cu vraja gandului plutesc zi de zi printre noi!Si fiecare are povestea ei…
In aceea zi torida de vara ,cand asfaltul parca se topea sub greutatea pasilor mei,alergam cu sufletul la gura catre casa.Aerul cald imi mangaia fata si bratele goale ,glasurile trecatorilor erau ca triluri de mierla voioasa,iar drumul …parca nu se mai sfarsea.Inima-mi tresalta de bucurie si-mi venea sa strig in gura mare :am reusit si toti sa fie partasi la fericirea mea !Dar nu,mama trebuia sa afle prima !Mi-o imaginam strigand de bucurie ,batand din maini ,ridicandu-ma in brate si plimbandu-ma prin toata casa ….
Am urcat scarile doua cate doua si cand am pus mana pe ivar ,usa s-a deschis !Era in prag ca si cum ar fi asteptat acolo intoarcerea mea.Zambetul ei larg a inlocuit banala formula « bine ai venit »si mana moale am simtit-o usor cand mi-a luat ghiozdanul din spate.
Mama…intr-o fractiune de secunda mintea purtata pe o aripa de iubire a patruns in lumea aducerii aminte .Sufletul meu a alergat pe acel taram ,necunoscut inca,loc prins in oglinda copilariei marginita de infinitul cuvintelor.Peste tot era imaginea EI !Abia acum am vazut ca urma pasilor mei era dublata de talpile ei, ca rasul ei devenea ecoul rasului meu,iar lacrimile mele se transformau in adancimea ochilor ei in picaturi de sange din care durerea tasnea ca o flacara vie strabatand norii plumbuiti de dragoste.Abia acum am vazut visele presarate cu diamante ce picurau din pestera universului linistit.
De ce abia acum ?Cum am putut sa fiu atata vreme oarba ?De ce nu i-am oprit pasii sarutandu-i picioarele obosite ?De ce nu i-am spus ca am crescut mare si ca pot sa alerg in locul ei ?
Ca si cum mi-ar fi citit gandurile m-a luat in brate si m-a strans cu blandete.Printre regrete si intrebari am reusit sa soptesc…am terminat cu zece !M-a apropiat si mai tare de pieptul ei si mi-a sarutat parul…o data ,de multe ori !
Unde erau tipetele de bucurie,aplauzele frenetice si bataile din picioare ?Nu se bucura ?!
Cand mi-a dat drumul din imbratisare i-am privit ochii negrii care jucau in lacrimi si ATUNCI am inteles profunzimea sentimentelor !

Compunere trimisa de Ioana.

Au trecut zilele geroase de iarna.Vantul nu mai sufla cu atata putere .Zilele parca sunt mai mari,iar noptile un pic mai mici .Incet-incet zapada incepe sa se topeasca .iar razele soarelui se arata timid printre nori.
Usor-usor ,natura se va trezi la viata.Va da coltul ierbisi vor iesi primi ghiocei .
Se vor trezi la viata si insectele .Fluturasi vor zbura si floare-n floare, la fel si albinele .Pasarile calatoare se vor intoarce la cuiburile lor .
Mieluseii din ograda bunicului vor creste mari si frumosi .
Oameni vor iesi si ei sa curete gradinile si sa le pregateasca pentru insamantare .
Toti asteptam cu bucurie sosirea primaveri,anotimpul florilor,cand toate se trezesc la viata.

Compunere trimisa de Gheorghe Maria .

Miercuri se anunţa o zi obişnuită. Până cănd doamna învăţătoare vine în clasă şi ne dă vestea cea mare.
– Copii, pentru că se apropie mini-vacanÅ£a ÅŸi ca semn de mulÅ£umire pentru că aÅ£i fost cuminÅ£i ÅŸi aÅ£i învăţat bine, vă propun ca mâine să facem o excursie la TârgoviÅŸte.
Noi am fost cu toţii încântaţi de propunerea doamne învăţătoare.Eu, cu atât mai mult pentru că era o ocazie importantă pentru a-mi cunoaşte colegii. Aproape că nu am dormit în noaptea aceea, mi-era gândul numai la excursie: oare cum va fi yiua de mâine? Caldă sau mohorâtă? Dar locurile pe care le vom vizita? Ne vom distra? Doamna Învăţătoare va fi mulţumită de noi?
Asosit yiua cea mare, m-am trezit, m-am îmbrăcat, mi-am făcut paceţelul şi-am plecat spre şcoală. Acoşo m-am întâlnit cu Ifrim Alexandra, fata cu care voi sta în excursie. Toţi aşteptam autocarul pentru a pleca la Târgovişte. Ajuns, autocarul, ne-am urcat în el pe rândul al doilea şi am aşteptat să plece spre destinaţie. În autocar nu am putut să mă bucur prea tare de peisaj întrucât mi-a fost tare rău. Dar odată ajunşi la Târgovişte a încept distracţia. Prima dată am vizitat Turnu Chindiei, Curtea Domnească şi o biserică situată în aceeaşi zonă. După aceea am vizitat o grădină zoologică, acolo erau: reptile, păsări, urşi, sconcşi, lame, ponei şi maimuţe. La sfârşitul vizitei am fost la Mănăstirea Dealul unde capul lui Mihai Viteazu se odihneşte în pace. A fost o excursie minunată!!!!!

Compunere trimisa de Åžtefan Irninis Alexandra .

Primavara contra vara
A sosit primavara, prima fiica a batranului an, cea mai tanara si mai frumoasa.
Ea poarta o rochie de ghiocei si toporasi. Nu a stat degeaba. A presarat petice de pamant fara zapada si a trezit la viata intreaga  natura. De sub covorul de frunze moarte se ivesc primii ghiocei. Soarele vesel  revarsa caldura mangaietoare peste natura. Un firicel de vant se strecoara printre razele de lumina. Cata frumusete, cata viata si veselie peste tot locul!
Dar, pe regina primaverii o framanta ceva: va veni vara si va trebui sa plece. Intr-o zi vara venii sa-i ia tronul primaverii. Soarele incepu sa arda locul fermecat. Ghioceii s-au dus in pamantul uscat. Primavara suparata intreba:
– Ce cauti in palatul meu?
– A venit randul meu!
– Sa-mi distrugi clopoteii de argint?
– Nu, sa conduc imparatia!
– Te rog … tu sa-mi conduci pamantul impodobit de flori?
Din pacate vara cu primavara nu se intelegeau prea bine. N-au fost niciodata prietene.
-Bine , atunci sa faci tu treaba mea sa vad cum te descurci! spuse vara.
-Sigur!
Cand primavara vazu ca nu putea sa scoata ghioceii din pamant si ca nu putea sa faca soarele sa arda mai incet, si-a dat seama de greseala facuta. Atunci o chema pe vara spunand:
– Te rog sa-mi iei tronul!
– Nu…parca te descurcai!
– Nu, nu ma descurc.
– Ei bine o s-o fac daca vei fi prietena mea.
– Bine accept!
De atunci vara si primavara au devenit prietene.

Compunere trimisa de Rinca Adriana .

tacerea este durerea
sufletul iti da puterea
sentimente nentalnite
persoane nepotrivite
cei iubirea?
e o floare
un fluturas
ontamplare
iubirea nui ontamplare ci un sentiment
iti da viata-ti da putere fara ea e doar tacere.

Poezie trimisa de Sorana.

Este o zi senina de primavara.
Pasarelele  calatoare trebuiau sa se intoarca inapoi la cuiburile lor.
In padure aparuse deja ghioceii.
Cimpurile  care erau vestejite incepeau sa revina iarla viata.
Soarele isi facu  aparitia printre zmeele copiiilor bucurosi de venirea primaverii.
Copacii  golasi incepeau sa infloreasca .
Natura se dezmortea dupa o iarna grea . Parcurile erau pline atat de copii cat si de adulti.
Toti erau ferciti de venirea primaverii….

Compunere trimisa de Dinu Marius.

In sfarsit a sosit demult asteptata vacanta de vara.Ca in fiecare an am mers impreuna cu parintii in imparacia munitilor , la bunici.Cand am ajuns acolo,casuta de la poalele muntilor parca ne zambea ,raul nu mai era asa invorburat iar vantul se domolise.Dimineata era mareata.Roua,avea infatisarea unor margaritare care asteptau cu nerabdare o raza de soare pentru a se transforma in diamante stralucitoare.
In fata,orizontului era inchis de cele din urma ramuri munte de marna cenusie care se intindeau ca o fasie  de fum plumburiu pe zarea cerului.Era atat de rapitoare incat ai fi zis ca natura iti pune o salba de margaritare pe o tava de smarald sub ochi.O linie de unbra ondulata gratios,se intinse pana sincolo de marginea vederii pe aceste hotare.Atrasi de minunatul tablou am uitat de trecerea timpului si am observat ca regele luminii,aceea mingea de foc,soarele isi facea loc pintre crengile copacilor lasand padurea parca obosita,gata de culcare
Lumina parea trasa de o mana,consola si nevazuta.

Compunere trimisa de Loredana.

Daca jucaria draga
Din vitrin-a disparut,
Sterge-ti lacrima pribeaga,
Nu uita ca ai crescut!

Copilaria n-o vom uita,
Nu ne mai intalnim cu ea,
Copilarie,noi te iubim,
Mereu copii am vrea sa fim.

Poezie trimisa de Vlad.

”Copilaria este suvoiul de apa care izvoraste limpede si curat din adincurile finite si la care omenirea alearga fara incetare sa-si potoleasca setea idealurilor sale de dragoste, de bunatate, de frumusete, de perfectiune”, spunea Francesco Orestano. Intr-adevar, cite reusim sa facem doar in copilarie, cite reusim sa vedem si sa-ntelegem din acest castel in care regi sint copii. Copilaria e inceputul tuturor inceputurilor, e inceputul primelor zile de viata, inceputul primei iubiri si a  primei prietenii.
Parca mai ieri aveam si eu 7 anisori, si cind priveam in jur, vedeam imagini cu totul diferite de cele pe care le vad acum, ochii mei vedeau o lume mare, la care adesea se alaturau mici printi si printese din frumoasele basme ale copilariei. Vedeau o lume pline de noi si noi taine ce pentru mine pareau imposibil de aflat, unicul lucru pe care il intelegeam pe deplin, era faptul ca am o multime de prieteni, prieteni ce vesnic vor fi alaturi de mine. In ochii mei mereu zimbea un soare, chiar si iarna, deoarece, mama si bunica, aveau grija sa-mi aminteasca de el in orce poveste pe care mi-o citeau seara, inainte de curatele vise copilaresti . Si acum sint copil, dar nu asa ca atunci, deja nu mai cred atit de puternic in povesti, nu mai fac nazbitii, singurele fiinte care ma fac sa ma simt copilul de atunci sint doar parintii si prietenii mei, care in fiecare zi imi reamintesc de acele minunate momente petrecute alaturi la marginea unui curcubeu.
Cind privesc in albumul celor sapte anisori de-acasa, in minte mi se ivesc toate jocurile ce ma faceau fericita, toate poeziile pe care le-nvatam impreuna cu mama sau cu surioara, toate povestile in care chiar credeam, si toate intimplarile ce aduceau zimbetul pe buze mie si parintilor mei. Si-mi amintesc parca prin ceata de acea minunata zi petrecuta in satul bunicilor, in care, impreuna cu doua dintre cele mai bune prietene ale mele, plecasem intr-o cimpie din apropierea padurii. Era o zi frumoasa, soarele zimbea, iar florile de parca vorbeau cu noi. Cerul era senin, curat ca marea. Toate eram imbracate in rochite, pe fete era pictata bucuria. Cand am ajuns in cimpie, insa, pe cer brusc se ivise un nouras mai intunecat, dar nu l-am luat in seama, neobservind cum dupa el, venise unul si mai mare, si mai negru. Cerul incepu sa lacrimeze usor, apoi, din ce in ce mai tare. Eram speriate. Toate alergam spre casa, si iata ca cand eram deja in apropierea casei, ploaia se opri, i
ar pe cer se asternuse curcubeul. Lacrimile din ochi au disparut. Cu toate ca rochitele erau distruse, noi zimbeam, neluind in vedere mustrarea parintilor, totusi nu trebuia sa plecam fara permisiunea lor. Stiu ca a fost o zi mica, dar cu amintiri ce contin intimplari cu adevarat interesante, intimplari pe  care nu le voi uita niciodata.
Copilaria e o perioada trecatoare din viata omului, asa ca trebuie sa profitam de ea, sa-i traim zilele din plin in asa fel in cat sa avem de la ea amintiri pentru intreaga viata.

Compunere trimisa de Alina Trohin.