Poezie despre vara (in limba engleza)
Come, come, sweet summer
Let’s go to the field outside
To scour the valleys running,
Lands to roam.
Let water come to look like
Flocks to drink,
Of beech to discern
Line of oat.
Rustling forest green
Hearing him to caress me,
Tired and then fall
Down in the shade of a tree.
And let me be the field in flower
Sky blue covers,
Let me sleep in sweet singing
Trees shaken by the wind!
Poezie trimisa de Railenau Iustina.
Inspir aerul dulce al padurii cu atata pofta , devin atat de inconstient de ce fac , expir brusc , rasul autentic de copil inocent se aude atat de clar si de pacifist aproape ca nici nu iti vine sa crezi ce auzi , incepi sa-l simti pe propria ta piele ai vrea sa il opresti , dar te simti atat de bine incat egoul te cuprinde definitiv. Lucrurile din jur incep sa para atat de clare , incepi sa cunosti atat de multe lucruri , parca ai fi tot ce e in jur , cunosti tot ce e in jur ca pe tine insuti parca e o putere supranaturala ce nu poate fi controlata , vrei sa incepi sa o meditezi , dar cum … ? cum sa sti totul despre puterea aia , dar nu ai habar cum sa o controlezi … , ce am de facut…? M-am tot gandit , un an de zile am ramas pe ganduri pana la urma mi-a venit o idee cum as putea controla puterea asta , pai din moment ce sunt inconstient , cum ar fi sa iti controlezi inconstientul ?
Compunere trimisa de Robert.
Iata! A sosit din nou anotimpul rece. Ce trist! Parca mai ieri alegam dupa fluturii gingasi si multicolori si parka ma lasam invaluita de adierea calda a vantului pe acele calduri toride. Si parca doar acum cateva clipe incepuse scoala si mergeam prin parcul cu castani si vedeam frunzele cazand si vedeam cum trece timpul.
Dar acum? Atmosfera e cu totul alta. Defapt ar fi trebuit sa fie. Visam ca va fi o iarna lunga. Foarte lungaÂ…Asa cum fusese anul trecut..
A fost o iarna grea, dar frumoasa. Parca inca mai simt mirosul de ger proaspat si scartaitul omatului sub picioare. Fulgii parca se jucau in zborul lor zglobiu. Copacii dantelati parca dansau si ei in zborul leganat al diminetii reci de iarna. Era un peisaj de vis. Cristale sclipitoare parca iti luau ochii in jocul lor vesel si zburdalnic. Eram si noi intr-o zi cu saniuta. Fusese o noapte lunga si a nins mult. As fi vrut sa ninga si azi tot asa. Se facuse un omat mare cat casa. Campul era acoperit cu margaritare sclitoare. Eu, Marcela si Marian ne-am gandit sa iesim sa ne imbujoram putin. Desi era putin ger, ne-am luat saniutele si am pornit pe derdelus. Acolo mai erau multi copii veseli, imbujorati si ei, dar foarte bucurosi. Era minunat. Am facut un om de zapada, am alergat, am patinat pe lacul in care vara trecuta inotam si pescuiam, dar nu ne-am sfiit nici acum; Marian a spart putin ghiata si a pescuit la copca. A prins ceva peste, asa ca ne-am potolit si foamea, si apoi
ne-am continuat jocurile.
Ce zi superba a fost atunci. Si au mai fost multe. O luna a tinut asa, dupa care putin timp a mai durat si si-a facut aparitia discul rosu al soarelui. Pe o parte ne bucuram-scapsem de hainele grele si de bocancii incarcati de zapada pe care abia ii mai caram. Dar, pe o parte ne parea rau. Se termina vacanta de Craciun si nu mai aveam cum sa ne jucam. Ne intalneam tot mai rar si eram tot mai tristi. Abia asteptam din nou sa vina iarna.
Mi-as fi dorit ca si anul acesta sa fie tot asa. Dar nu a fost sa fie. Sa speram in continuare ca ne vom mai juca si in alti ani asa cum ne-am jucat atunci, si sa revedem acel peisaj din basme, care nu va disparea niciodata din mintea mea. Ador anotimpul iarna!
Este septembrie.Soarele mangaie pamantul amortit.Razele lui sunt din ce in ce mai palide.Marea de verdeata se ingalbeneste.Peste coroanele din foc ale copacilor ,adie vantul tomnatic,scuturand frunzele multicolore oferind pamantului un covor pufos.Vietatile se grabesc sa-si adune cu harnicie provizii pentru iarna.Pasarile calatoare pleaca vaslind in inaltimi pe cerul trist in locuri mai calduroase,lasand in urma cuiburile si locurile unde au stat in anotimpul cald.Asa si noi copiii neam luat ramas bun de la vacanta ,de la amici,colegi,verisori si vecini care si-au luat si ei zborul spre alte tari.Toamna este un anotimp plin de culoare ,farmec si schimbare .
Compunere trimisa de Branzei Paul.
A sosit si fica cea mai stralucitoare a anului. Odata cu sosirea verii,aerul devine arzator, soarele toarna peste lume jar, vazduhul miroase a ierburi si a fruze proaspete, iar copiilor nu le sta in mintre decat un singur cuvant “”vacanta””.
In vacanta de vara am fost la bunici, acolo este locul unde ma simt cel mai bine, ador sa stau sa citesc sau sa desenez la umbra ciresului din livada imbelsugata a bunicii.
Dupa ce am stat ceva timp la bunici, am mers la mare impreuna cu familia, unde abia asteptam sa fac o baie in apa marii, sa ma bronzez si sa privesc noaptea, dupa malul marii , minunatele stele ce se asemanau cu niste tinte mici de argint.
Restul zilelor de vacanta care mi-au ramas, m-am bucurat de ele alaturi de prieteni.
Compunere trimisa de Lory.
Impreuna cu familia am hotarat sa mergem la munte pentru trei zile.Suntem in masina.Privesc si admir peisajul-muntii
parca ating cerul. Sar repede sin masina, si merg pe munte. Un aer curat si bataia usoara a vantului te rasfata. soarele puternic zambeste turistilor si parca te cheama in apa, dar totusi, nu uitam : e munte, unde apa e foarte rece.
copii impreuna cu ai lor parinti merg la telescaune.Un vultur , probabil nervos, zboara deasupra muntilor , parga ametit.Brazii stau drepti, privind soarele puternic.Alerg dupa fluturi dar nu prind nici unul. Nu observ ca razele aurii ale soarelui dispar incet, incet…
Totul parca se schimba…vantul sufla parca si mai lin,brazii nu mai zambesc. ci isi inchid ochii. pe cer au iesit norisori portocalii, roz…soarele se asucunde dupa muntii inalti ce au devenit monstii ai intunericului.nu se mai aude nici bucuria copiilor, si strigatul parintilor.doi fluturi se oaca inca cat mai e lumina.
Pe cerul colorat trec un stol de pasari..nu pot da seama ce sunt.Vuietul apei se aude atat de puternic incat nu poti dormi.Roua racoreste iarba frageda.Ultimile raze portocalii-roasiatice de abia se mai vad.apusul soarelui a omorat lumina, lumina ce schimba totul.
A disparut…a disparut soarele, dar numai pana dimineta .
Compunere trimisa de Lavinia.
Era o dimineata insorita de vara.Dupa o saptamana agitata trebuia sa vina si weekendul mult asteptat.
Eu am iesit cu bicicleta pentru o plimbare lunga prin padure. Pe drum am observat ca cerul era putin innorat dar nu imi faceam griji deoarece nu credeam ca o sa ploua.
La kilometrul sapte m-am oprit la un izvor ca sa beau putina apa, observand dupa aia ca cerul este plin de nori si soarele nu se mai vedea, dar eu, optimist m-am urcat din nou pe bicicleta si mi-m continuat drumul, in spatele meu fiind o ceata groasa. Atunci m-am hotaratsa ma intorc acasa, dar intrand in acea ceata am nimerit chiar in mijlocul furtunii. Stropii mari de ploaie paleau cu mare viteza frunzele batranilor copaci , tunetele auzindu-se de departe.
Inaintand prin ceata deasa am observat doua lumini stranii in fata mea. La inceput nestiind ce sunt , dar dupa ce m-am apropiat am observat ca era masina parintilor mei care ma cautau
Ina final am ajuns cu bine acasa, toate fiind bune si frumoase.
Compunere trimisa de Iulian.
Bogatia cetatii verzi
La marginea padurii stand se aud pasarile cantand si fosnetul frunzelor.Asa aud toti,dar eu aud dincolo de cantece si fosnete dandu-mi seama ca acestea sunt gandurile padurii.
Inaintand in cetatea verde, vad o raza mai nazdravana care trece prin haina cea groasa si verde a padurii ,care la capatul ei se afla o comoara.
Mergand dupa sageata luminoasa pentru a dezvalui averea padurii,ma intalnesc cu pazitorii ei.
Prima incercare a fost cu sireata vulpe.Intrebandu-ma :
-De ce ai intrat straine, in cetatea vietuitoarelor si cu ce scop?
-Am intrat aici pentru a descoperi locul razei nazdravane.
-Pentru a trece de mine trebuie sa-mi raspunzi la o simpla intrebare :De ce merge orbul noaptea cu lanterna?
Stand si dandu-mi seama ca orbul n-are nevoie de lanterna noaptea ca sa vada,ci are nevoie ca sa-l vada altii pe el ,ii raspund.
-Orbul merge cu lanterna noaptea ca sa-l vada altii pe el.
-Ai fost singurul om care a trecut de intrebarea mea.
Luandu-mi la revedere imi continui aventura.In drum mi se iveste Mos Martin,care si acesta ma pune la o incercare si mai grea :
-Pui de om,ca sa treci de mine trebuie sa ma infrunti la doborarea copacilor.Fiecare va avea un copac de doborat .
-Bine.
Ursul i-si scoate copacul din radacini pe cand eu nici macar nu l-am clintit,gandindu-ma ii spun ursului :
-Ursule pe ala poti sa-l dobori dar pe acesta nu poti,nici macar sa-l clintesti.
La care ursul infuriat spune:
-Hai sa facem schimb de copaci.
Zis si facut.Eu am putut usor sa dobor arborele ,pe cand ursul se chinuia sa-l doboare.
Ursul vazand cat sunt de puternic imi da voie sa trec .
Luandu-mi iar drumul la picior,mergand,mergand,mergand ma apropii de bogatie dar inainte de a ajunge ma intalnesc cu lupul.Care si acesta ma incearca spunand:
-La ce-ai venit aici.Ca sa furi bogatiile mamei naturi?!
-Nu ,ci am venit dupa aceasta raza.
-Mmhh,fie ca tine,dar trebuie sa treci de provocarea mea .Vezi iepurii aceia ,care prinde primul iepurele castiga.
-Am trait s-o fac si pe asta.
Insa eu aveam ceva de ale gurii in buzunar(un morcov si doua foite de varza).Ii spun lupului sa pornim.
Lupul o lua la goana dupa iepurasi, dar eu fiind calm ma duc cu morcovul in mana spre un iepuras,el topaind inspre mine ca sa manance,iar eu il prind.
Lupul zapacit cand vede iepurasul in mana mea ramane ingandurat ,dar totusi imi da voie sa trec.Facand doi pasi trec de niste tufisuri inalte si tepoase,care dincolo era “raiul” :totul verde,plin de viata traiau intr-o armonie deosebita .
Acum am inteles ca bogatia nu e un cufar cu aur ,ci e un cufar cu bogatia sufleteasca.
Compunere trimisa de Acatrinei Ana Mihaela.
Incerc sa scriu doar cateva cuvinte,
Acum ca sunt departe,un strain
In orice clipa imi aduc aminte
De dragii mei,de sat si de vecini,
Mi-e dor de ulita batrana,
S-alerg prin praf,printre carute,
De cumpana de la fantana,
Mi-e dor de casa si de curte,
O dulce mama a ramas departe…
Acolo unde fanul e cosit,
In curtea cu multe muscate,
Unde adesea noi am povestit.
-Oare ce faci,si cum te mai descurci,
Si ce necazuri grele te apasa?
Cu cine povestesti seara sub nici,
Prin iarba si gradina de acasa?
De voi surori imi este dor,
Si de butucii grei din curte,
Sa stam sa povestim din nou
Sa radem ceasuri multe,multe….
Un scump odor a mai ramas,
Langa bisericuta mica,intr-o casa,
Un drag fecior cu soarele-n odraz,
Si ochi albastrii,plini de viata.
A-si vrea sa te adorm cu dulci povesti,
Sa-ti vad pe buze zambetul curat,
Si dimineata cand tu te trezesti,
Sa te sarut,copile drag!
Dar timpul trece,si eu voi veni,
Astepta-ma pe trepti,afara,
Si-n visul tau iti voi soptii,
V-A MAI VENI O ALTA VARA……
Poezie trimisa de Ciobanu Violeta . Multumim!
Este o dupa-amiaza dezmierdata de toamna. Ma plimb domol pe poteca imbodobita cu frunze, iar nucile imbracate cu camasi zdrentiute plang si ele de dorul verdetii. Stratul gros al frunzelor galben-maronii au reusit sa margineasca cararea.
Padurea trista, aproape moarta, fiindca a ignorat vedrele, acum este pustie. Singurii prietenii care i-au mai ramas sunt vantul si frigul. Pasesc usor in padure si vad cum totul pare o magie a locurilor tainice, a locurilor ce ar putea insemna o minunatie pentru multi dintre noi.
Copacii sunt si ei tristi, pentru ca le-au pierit multi frati.
Fiecare lucru are o taina a sa, una mai speciala decat alta, dar a potecii…sfarsitul ei nu cred ca a fost gasit!
Poate nimic nu a fost ca strigatul cerbului infrigurat de batranul vant ce se crede domnitorul tuturor.Soarele palid dintre ramurile nemiscate ne va mai lumina oare?
Ploaia parca palmuieste cu fiecare picatura tulpina copacilor, frunzele ude sunt sidicate de pe pamant, iar fulgerele si tunetele le sperie si mai mult pe vietuitoare. Ceata zglobie ii joaca feste intregii paduri.
Pentru multi dintre noi, toamna este anotimpul in care simtim mai multa dragoste fata de natura, pentru ca si ea are nevoie de noi!
Compunere trimisa de Safta Ioana .
