Compuneri

Este o zi frumoasa , calduroasa de vara .Mingea de aur de pe bolta azurie este pe cerul senin plin de lumina.

Vara taranii culeg recoltele bogate de pe camp, de dimineata pana seara . Altii doar acum planteaza roade ca sa le culeaga la toamna .Tot in acest anotimp al verii copiii se joaca pe afara jocuri precum : baba oarba,sar elastic se joaca fotbal si volei .Fiica cea mai strălucitoare a venit in vizita la noi,toÅ£i pomii sunt în sărbătoare,fluturii aleargă din floare în floare,în copaci atârna mere ÅŸi pere rumene,florile te întâmpină cu parfumul lor si a doua pâine proaspătă facuta de mama sta pe masa.Vara eu cu prietenele mele avem si un obicei numit,,Ploaie de vara“.Frunzele inverzite din gradina ne privesc cum ne udam cu stropitoarea in curte si ne distram.

Mie imi place anotimpul vara pentru ca este cald si este o atmosfera care parca nu te-ar mai lasa sa intri in casa ci doar sa stai doar afara ca o frunza in bataia vantului.

Compunere trimisa de Diana.

Ramas bun, doamna invatatoare

Acestea sunt cuvintele spuse de mine: “Ramas bun, doamna invatatoare!”.In toti acesti ani,care au trecut ca o pasare in zbor,dumneavoastra ne-ati invatat tot ce stim.
Zilele bune sau rele,vremea calda sau rece,toate ne-au adus la un singur drum: Calea despartirii.
Noi plecam in clasa a cincea,iar dumneavoastra veti ajuta alti elevi,care vor fi clasa intai,sa descopere si sa rezolve bogatiile stiintei,calculele matematicii si taina cititului si a invatatului,nu ca si colegul meu,Paul.
Dar fara grija,pentru ca mai este o luna pana la despartire!In timpul ramas vom merge in excursie,vom tine minunatul banchet,iar ultima zi va fi cea care ne va aminti de clipele si orele petrecute la scoala,si de olimpiada de matematica;care a fost o bucurie pentru dumneavoastra,pentru parinti,dar mai ales pentru mine,Bogdan si Rares,deoarece am ocupat primele trei locuri,fiind din Ilba,in ordinea spusa mai devreme.
Acum ca am spus tot,vreau sa va urez vacanta placuta si “Ramas bun,doamna invatatoare!”.

Compunere trimisa de Lauber Denisa.

O pasare pe o creanga statea,
Si micuta ne spunea,
Cum un vultur,mare si fioros odata o privea,
Si ca prada o vroia.

Ne spunea ca a scapat,
Ca vulturul l-a atacat,
Pe un biet porumbel,
Ce se zbura pe cer si el.

Randunica o rana avut,
Dar aceasta a trecut,
Si a aflat decurand
Ca porumbelul a scapat si el tremurand,

Vulturul a fost lovit,
De  o  piatra nimerit,
De la un om Care privea,
Intamplarea.

Poezie trimisa de Diana.

Ultimele cuvinte

de Pirnevan Casandra

Inainte sa pun pe aceasta foaie de hartie ultimele ganduri si sentimentele care le port de mult timp pentru tine,te rog sa nu plangi.Daca lacrima ta va curge pe obraz,eu…eu voi muri.
Acum voi incepe…Te iubesc!,si mereu te voi iubi,in orice viata voi trai.Nu ma cauta…pentru ca ma voi intoarce eu la tine,nu ma astepta,uita-ma pe mine.
In acest moment incep sa dispar…asta pentru ca ochii tai sunt inlacrimati…Ti-am zis sa nu plangi!
Ne vom intalni intr-o alta viata.Pe mine ma vei uita,dar dragostea mea pentru tine ba,ea va ramane ascunsa-n inima ta,iar acest sentiment va face sa-ti amintesti de mine…

Si inainte ca scrisoarea sa fie terminate,a fost luata de vant.A ajuns direct la el…Lacrima i-a curs pe obraz,iar marea lui dragoste a disparut.A cautat-o toata viata lui,iar scrisoarea a pastrat-o bine.Poate daca ar fi facut ce scria,poate ca ea ar fi reaparut.Dupa o viata de cautari,el a murit de batranete,singur…A murit citind pentru ultima data scrisoarea…Un vanticel a dus-o mai departe.Scrisoarea s-a plimbat de-alungul anilor la mai multe persoane,fiecare dupa citirea scrisorii asteptand-o si cautand-o pe ea,dar era de negasit…

30 Mai 2011…
Scrisoarea a umblat un secol prin lume pana a ajuns in mana unui elev de liceu.Baiatul,pe nume Mike.El a citit-o,dar nu a bagat in seama nici un cuvant care era scris.
Mike si-a continuat ziua.

Saptamanile au trecut,iar Mike s-a indragostit de o fata Lucia.Ei ii placea foarte mult sa compuna.Intr-o zi,pe cand era in biblioteca scolii,i-a  venit inspiratia,si s-a pus sa compuna.
A inceput sa scrie:

Inainte sa pun pe aceasta foaie de hartie ultimele ganduri si sentimentele care le port de mult timp pentru tine,te rog sa nu plangi.Daca lacrima ta va curge pe obraz,eu…eu voi muri.
Acum voi incepe…Te iubesc!,si mereu te voi iubi,in orice viata voi trai.Nu ma cauta…pentru ca ma voi intoarce eu la tine,nu ma astepta,uita-ma pe mine.
In acest moment incep sa dispar…asta pentru ca ochii tai sunt inlacrimati…Ti-am zis sa nu plangi!
Ne vom intalni intr-o alta viata.Pe mine ma vei uita,dar dragostea mea pentru tine ba,ea va ramane ascunsa-n inima ta,iar acest sentiment va face sa-ti amintesti de mine…
In timp ce scria in spatele ei aparu Mike.
-Ce faci?Ai inspiratie din nou?
-Da..
Mike cu niste ochi largi se uita peste ce a scris Lucia.
-Esti bine Mike?
-Dda…
Mike nu a varsat lacrima in timp ce a citit scrisoarea,asa ca el o va intalni pe cea care a scris scrisoarea acum 100 de ani.
Lucia in biblioteca continua scrisoarea…
Au trecut ani de cand nu am mai vazut lumea,acum ca pot atinge lucrurile din nou,voi continua scrisoarea.Inca incepi sa versi lacrimi…Acest lucru ma va face sa dispar din nou,dar totusi vreau sa termin si sa iti spun ultimele cuvinte…Ne vom Vedea in Alta Viata!
Mike era pe o banca,a luat scrisoarea pe care a gasit-o si a inceput sa o citeasca din nou.Pe foaie aparu si ultimele cuvinte pe care le scrisese Lucia in biblioteca.Mike era confuz si speriat.O lacrima ii Curgea pe obraz.Lucia disparu…
El nu o mai cauta,nimeni nu-si amintea de ea,numai el.Mike nici nu o mi astepta pentru ca era sigur ca odata va veni singura inapoi.
Anii au trecut Mike a cazut intr-o grava boala.Nu mai avea mult timp de trait.Intins pe patul de spital,sa uita la tavanul alb.Deodata apare o femeie.A mers la el si i-a zis:
-M-am intors…
Mike era confuz si fericit,dar totusi si intristat in acelasi timp.
-Nu te-am asteptat,Te-am uitat,dart e-am iubit,si acum imi amintesc de tine…
Ea vroia sa zica ceva dar Mike puse mana la cura ei,continuand el.
-Eu acum nu-ti scriu o scrisoare…ci iti spun ultimele cuvinte pe care vreau sa ti le spun:

-Te iubesc!,si mereu te voi iubi,in orice viata voi trai.Nu ma cauta…pentru ca ma voi intoarce eu la tine,nu ma astepta,uita-ma pe mine.Ne vom Vedea in Alta Viata!si Mike muri…
Cei doi nu s-au mai intalnit niciodata,pentru ca mereu ea disparea din cauza lacimilor pe care el le varsa dealungul timpului,dar totusi dragostea a ramas undeva ascunsa-n adancul inimii…

Daca-ai vedea natura prin ochii unei pasari de-abia atunci ti-ai da seama de frumusetea ei.De-acolo de sus lumea este parca mai mica si in acelasi timp atat de mare si nemarginita.
Razele soarelui ne trezesc pe mine si pe semenii mei la o noua viata intr-o alta zi.Fiind mic si neputand zbura,zabovesc fara griji in fata tabloului natural inecat de lumina si rasfatat de ecouri maiestre si miresme ametitoare .
Poporul de pasari se aduna,se rotesc in inaltimi si cad apoi injunghiind marea rece si necrutatoare,iar eu raman cu fratii si surorile mele,asteptand infometati ospatul.O lina adiere de vant ma cuprinde adapostindu-ma langa semenii mei . intr-un sfarsit,un sunet familiar se aude din departare,adultii intorcandu-se cu hrana mult asteptata.
Urmand cursul firesc al lucrurilor si noi intr-o zi vom zbura deasuprea zarii si a marii cautand hrana pentru puii nostri.
Daca-si fi un pescarusi….

Compunere trimisa de Dumitru Ana Maria.

Cu firea ei cea arzătoare
Si zilele dogoritoare
Sosit-a vara inapoi.
Toţi pomii sunt in sărbătoare,
In tei stă floare lângă  floare…
E dulce vara pe la noi.
Chiar dacă  uneori, la răsărit sau asfinţit
O ploaie caldă-n pas grăbit
Ne udă chiar şi pantofiorii,
Nu ne-ntristăm ,
Ne bucurăm!
Caci vara e stăpâna ploii!
Căldura-i inăbuşitoare,
Şi eu vă zic : de n-ar fi lacul
În care să mă scald niţel,
O zi toridă cum e asta
Ar fi mai lungă decât veacul!
Åži nu m-aÅŸ mai urni deloc
De sub umbrosul nuc din curte
De nu m-ar fi-mbiat Vladuţ
Cu piersici mari cu miez de foc
Pe farfurii de fructe pline
Åži pepeni galbeni, o minune !
La înserat, mai pe răcoare,
Cănd nu mai simţi focul din soare,
E minunat să mergi pe jos
Să simţi al fânului miros!
Să-i mulţumim verii că este
O zână mândră din poveste!

Poezie trimisa de Sipoteanu Tudor-Andrei .

Intr-o zi calduroasa de vara, in parc era multa plictiseala.
Pe banca ,statea Analia ,si se gandea ce sa faca inafara de a o supraveghea pe verisoara ei , Margareta  jucandu- se la nisip. Se gandea ,se gandea , dar idea nu aparea. Stand asa , zari dintr-o data o stralucire de dupa tufisuri. Uitand de verisoara ei si de datorie se indrepta spre locul luminilor. Dand crengile la o parte , intra dincolo de tufis. Lumina puternica disparu , dar minunea ce o vedea parea a fi un vis. Privea in jur tot uiminduse de ce de ce era acolo. Casute mici , oameni mai mici ca si casutele. Erau pitici.
– Un intrus! Un intrus! se auzi o voce slaba de jos.
Analia se apleca si zambi.
– Nu va temeti ! Eu am venit fiindca am zarit o lumina pternica , si vreau sa aflu ce  a fost.
Piticii se priveau unii pe altii si apoi unul dintre ei a spus:
– Priveste ! Noi avem un diamant pe care l-am gasit ieri. Azi l-am pus intr-un suport special pe care l-am facut dimineata. Acesta ne poate apara de soarele la amiaz. Soarele este prea puternicsi nu putem indura lumina si caldura lui.
– Da… Chiar aveti dreptate. Sunteti isteti pentru niste pitici.
– Desigur! Cate-odata poate chiar mai destepti decat voi, oamenii. noi ne punem ideile la un loc, astfel realizam ceva maret, grai un pitic mai suparacios.
– Da, da. Iarta-ma dar n-am vrut sa te supar .
– Hmm! se facu neinteresat piticul.
Toti piticii se adunara in jurul Analiei. Erau atat de interesta sa vada un om de indeaproape. Nu mai vazusera  niciodata. Iar acesta era unul de o fir mai blanda. Analia le povestea cat de diferita era lumea ei decat a piticilor.
– As vrea sa pot sa fiu si eu la fel voi , mica. Cat as vrea…
– Dar poti! striga un pitic din multime.
– Cum… adica?  Eu sa fiu la fel de mi ca ca si voi? Cum ar fi posibil?
– Foarte simplu arata cu degetul spre o sticla cat el de mare, aceasta te poate face ca si noi.
– Serios?
Analia se apleca sa ia siropul . Ii desfacu capacul si bau ce era in sticluta. Si… mare minune! Dupa 10 secunde se facu si ea o fetita pitic. Se uita in jur , vazu ca era la fel ca toti ceilalti.Era bucuroasa. Analia s-a plimbat cu copii de pe acolo. A vazut cum aratau casele lor pe dinauntru. Aveau paturi din scoarta de copac sau din cutii de chibrituri. Se acopereau cu frunze iar toamna si iarne cu materiale din matase gasite in timpul verii.Si cand zapada era prea mare, cu o lanternanuriasa pentru ei, o asezau pe un turn de supraveghere , pentru a inlocui soarele si asa zapada se topea. Erau foarte descurcareti. Vorbeau cu albinele sa le imprumutemiere , polen, propolis si bondari pe care ii puneau in loc de cai, in schimb macar zburau. Aveau si carute. Analia era atat de fascinata de lucrurile lor incata a uitat complet de  indatorirea sa de a avea grija de Magareta . Penru ea nu era nimic mai interesant decat aceasta lume a piticilor. Avazut ca s-a intunecat si ap
oi si-a  amintit.
– Vai, vai! Uitasem complet .
– Ce? Ce ai uitat? au intrebat piticii speriati.
– Pai verisoara mea, Margareta este singura in parc. Imi pare rau , dartrebuie sa plec.
– Cum ? Sa pleci? Am crezut ca vei ramane pentru totdea-una aici, cu noi.
– Oh! As fi vrut eu, dar trebuie sa plec.
– Bine . Dar sa nu spui nimaniu ce ai vazut aici, bine? Si sa ne  mai vizitezi.
– Asa am sa fac. Salut!
– Salut!
Si Analia dupa ce iesi de dupa tufis reveni la statura ei normala. Si pentru usurarea ei , Margareta se juca in acelasi loc .Acum se simtea mai linistita. A mers pana la ea a luat-o in brate si a pornit spre casa. Se gandea la ce a vazut azi. Si pana la urma n-a fost o zi plicticoasa.
Ori ce om , ori cat de mic ar fi el poate sa gandeasca mai bine decat unul obisnuit.

Compunere trimisa de  Opris Sarah – clasa a IV-a.

Razele soarelui se ascundeau incet-incet dupa deal.Pasarelele abia mai ciripeau in padure din apropierea satului ,pe unde curgea un rau repede si tulbere,Argesul.Oamenii se intoarsera acasa dupa munca de peste zi.Un singur drumet trecea acum pe podul de peste rau.Un om inalt,brunet si cu privirile blande mergea incet pentru ca sa se poata bucura de farmecul padurii:era tatal meu.Deodata se auzi un strigat:-Ajutor,ajutor!Tata alergase repede acolo unde se auzeau strigatele.Acolo zaceao fetita care era orfana,saraca,dar foarte harnica si frumoasa.Inalta si zvelta,cu parul balai si ochii albastrii,luminosi si blanzi,era plina de dragoste fata de cei din jur.Asa era Sanziana,dar satenii treceau pe langa ea ,cu nepasare  si dispret.O alungau si-i adresau vorbe de ocara.Fiindca fetita s-a simtit rau si a cazut pe crengi cu spini,tata a luat-o in brate.Trupul Sanzienei era greu si fierbinte.O duse la casuta ei de la marginea padurii.A ramas cu ea s-o ingrijeasca,dar fetitei ii era t
ot mai rau.Suferinta ii istovise trupul si doar blanda alinare ce o gasea in rugaciunile necontenite adresate lui Dumnezeu o mai tineau in viata.La apusul soarelui,sufletul ei s-a ridicat la cer.Tata a ramas trist,fiindca nu a putut sa o salveze.De aceea,unul din visele mele este ca atunci cand voi fi mare sa lupt pentru drepturile copiilor napastuiti de soarta.

Compunere trimisa de Mironescu Lenuta.

In zori ceva rasare,
Vine dinspre mare!
Fatza-i este galbioara
Raza, mana rosioara!

Si cand ochii el deschide
Toata zarea o cuprinde.
Si alearga-ncetisor pe al nostru nor.

Ne da multa energie
Pentru multa bucurie
Si ne mai da caldura
Pentru distractie pe masura!!!

Poezie trimisa de Raluca Bujdei.

Cu doua saptmani inaintea banchetului , eu nu eram sigur daca e o idee buna sa merg si eu … pana la urma raspunsul a fost da .
Profesoara de engleza ne pregatea sa le cantam profesorilor , ne-a asezat in doua randuri , eu eram in cel din fata la margine ..
Insfarsit a vinit si ziua banchetului , in fata cncelariei am format cele doua randuri si am intrat unul cate unul eu a trebuit sa intru primul , dar eram foarte speriat sa nu gresesc ceva .
Toate profesoarele se uitau la noi nerabdatoare sa vada cum ne von descura , vazandule cum sa uita la noi am devanit foarte emtionat dar odata ce am inceput sa cantam mi-a trecut sentimentul de emotie ….
Dupa ce am terminat de cantat ne-am dus la informatica unde profesori ne-au citit ceva entru a face despartirea ai usoara dupa ca au terminat profesori de citit au plecat si am ramas doar noi copii in clasa , tricoul meu a intrat la semnat si acum il am ca mintire din partea clasei  mele.

Compunere trimisa de Andrei.