Compuneri

Unele lucruri le facem involuntar,fara a gandi,unele ies cum ne dorim,de altele ne pare rau k le-am facut si a-m face orice sa dam timpul inapoi sa le reparam,unele sunt bune asa cum sunt,suntem multumiti de ele chiar daca nu sunt foarte minunate,de unele suntem extrem de multumiti,uneori ne simtim dezamagiti de noi insine,alteori persoane ne dezamgesc,dar cel mai rau este atunci cand nu esti multumit de tine,atunci cand te simti neimplinit,cand iti dai seama ca ceva ce nu luai in serioas este defapt important,este ceva de ce depinzi simti un gol in stomac,simti ca ceva te apasa si te forteaza sa mergi inainte orice s-ar intampla,deseori ai prietenii aproape,dar atunci cand cei care se dadeau prietenii tai nu sunt langa tine te simti jignit,obosit de toate cele intamplate,satul de toate minciunile care ti sa-u bagat pe gat,satul de persoane in care aveai incredere,de persoane care le credeai altfel si care s-au dovedit a nu fi asa cum ai crezut.

Orice ar fi,mereu trebuie sa privim inainte ignorand momentele rele din trecut,trebuie sa acceptam tot ce ni se da exact asa cum e,sa luptam pt a ne fi bine,sa nu ne lasam doborati de loviturile vietii.

Sunt ganduri pentru oricine citeste!

Compunere trimisa de Ioana.

Este o zi racoroasa de luni.Din ingalbenitul codru sosete toamna cea domoala.Soarele palid vesteste inceperea unui nou an de scoala.Razele lui timide imi soptesc ca voi invata bine si anu acesta.
Am plecat voioasa spre scoala cu ghiozdanul in spate.In curtea scolii erau multi elevi printe care si colegii mei de clasa.Cu totii asteptau cu nerabdare  reinceperea scolii.
Curtea scolii devenea tot mai incantatoare de multimea de elevii si parintii.Preotul ne da binecuvantarea de inceperea cursurilor.Busuiocul imprastie stropii reci de aghiazma pe chipurile bronzate ale scolarilor.
Imi pare bine ca am incepun un nou an de scoala.

Compunere trimisa de Socea Paula.

Intr-o zi luminoasa de vara ,semetul soare arunca cu sulite de foc spre pamant si  cerul albastru parca pictat de cel mai mare si stiut pictor de pe acest pamant era atat de senin  si niciun nor nu se zarea.in desert dupa bine cum stiti era o caldura de abia priveai cu ochii deschisi.cactusii verzi abia mai rezistau si ei de cald ce era cu toate ca acestia aveau un trai convenabil.nisipul te incingea la picioare de fierbinte ce era.iar de pasarile calatoare ce a mai zicem si bietelor de ele le era atat de cald.dumnezeu a tot facatorul pe aceasta lume prive inspre ei si parca citindu-le tristetea si amaraciunea din suflet si desigur si fata facu dintr-o miscare cu mana sa ploua in desert.toate animalele plantele si pasarile au inceput sa se mire dar in acelasi timp erau fericite si bucuroase stiind ca dumnezeu le-a indeplinit aceasta dorinta unica  au stiut ca cineva de acolo de sus le pazeste si le vegheaza cineva !

Compunere trimisa de Alexandra .

Iarna este anotimpul rece si albastru.El are o domnisoara pe numele ,,Printesa Iernii“.De cand s-a nascut, in fiecare an apare la sfarsitul anului cu Mos Niolae,prietenul copiilor si Mos Craciunull cel de-al doilea prieten al copiilor.
ea traieste o poveste frumoasa dar friguroasa in palatul ei de cristal.tot timpul poarta cu ea lantisorul daruit de mama ei la moartea sa,papucii de cristal,pantalonii albi ca si spuma laptelui iar ultima dar nu cea din urma haina de puful de zapada.In fiecare an o poti vedea cu alta pereche de papuci,alta pereche de pantaloni dar cu aceasi haina.
Ea poarta acea haina in fiecare an pt. ca ii aduce noroc si in anul de gheatza lumea ,,moare“ in racoare si doar ea este vie impreuna cu Dumnezeu.Decand parintii ei sau dus in lumea norilor,a ramas cu Dumnezeu singurul om pe care il cunoaste impreuna cu surorile ei adika Doamna primavara care este prima fata,Domnisoara vara care este cea dea doua fata,Domnita toamna crae este cam rece pt ca atunci cand sa nascut parintii ei erau pe moarte si ultima fata Fetita Iarna.
Asa sau format anotimpurile,iar din ziua in care  Iarna a aflat ca surorile ei vor imbatrani sa mai inveselit putin deoarece a stiut ca ea va fi in centru atentie.

Compunere trimisa de Rusu Roberta.

Este o zi insorita de primavara.Eu ,nasii mei si baiatul lor pe nume Cantemir,am plecat intr-o sambata la un praznic, la niste persoane din bornis.Cat timp vorbeau nasii mei cu gazda noi ne-am hotarat sa mergem putin in padurea care era situata la vreo 20 de m.distanta de casa gazdei.Am facut noi vreo 10m in padure iar eu eram speriata si i-am spus lui Cantemir sa ne intoarcem.El nu a fost de acord si a mers mai departe .Binenteles ca eu m-am dus dupa el si am insistat sa ne intoarcem.A fost de acord dar era o problema:nu stiam pe unde sa ne intoarcem.In padure era liniste de moarte.Eram speriati;daca nu o sa mai iesim de acolo?(era o padure imensa).Cantemir i-mi spunea ca el cunoaste padurea si stie pe unde sa iesim…(a stiut asa cum sunt eu regina Angliei).Deci din cate ati inteles ne-am afundat mai mult in padure.Dupa vreo jumatate de ora am vazut acea lumina de dincolo de padure.Noi gandeam ca in sfarsit o sa ajungem inapoi ca si cum nu s-a intamplat nimic, dar ne insela
m; necazurile abia acum incepeau;am iesit unde nu trebuia… Ne-am hotarat sa inconjuram padurea,desi asta nu era usor, dupa cum am spus era o padure imensa.Urcam dealuri …alergam…erau 30 de grade…eram sleiti de putere…si cu toate astea ne adunam puterile si alergam in continuare.Nu era de loc usor. Dar un lucru care si acum stau pe ganduri ce era…?! este acela ca in timp ce alergam am Intalnit un noroi moale.Noua ,nepasandu-ne am alergat in continuare dar cand eram la mijloc am constatat ca nu e un noroi oarecare ci unul care ne trage in jos…Am fugit speriati desi Cantemir era norocos pt. ca avea addidassi  pe cand eu niste sandale neinchise la spate.Mi-a ramas un papuc in urma iar Cantemir care era in urma mea mi l-a adus. In trei ore am ajuns dar toata lumea ne certa chiar si gazda care ne-a propus asta.Dar ce nu stiam noi cand am intrat in padure era ca acolo erau porci mistreti ,vulpi si cine stie… la cat era de mare padurea poate chiar lupi…Nasii nostri
ne-au povestit ca ei chemasera si politia cu tot cu cainii lupi desi noi am venit la timp,inainte sa plece politia.                                                        A fost o experienta care presupun ca atat eu cat si Cantemir,nu o vom uita nici odata!                                                                          Diana

Era toamnă. Soarele strălucea pe cer clocotind mările si răurile cu puterea sa uimitoare, iar eu, in loc să mă duc să înot,trebuia să merg la închisoarea cărți, deacum până la vară.
Încarcerați cu muncă grea șase ore, iar restul ținuți  acasă ca să nu mâncăm banii statului cu cazare și mâncare, prinși în cătușele învățarii eram torturați pînă târziu în camera de tortură a temelor.
Ziua începea devreme, cu patruzeci de biciuri-pagini luate la matematică în pedeapsă ca să pricepem că nu-i bine să furăm secunde prețioase de distracție. Alți încercau să evadeze, dar erau prinși  a doua zi și băgați în etajul nouă unde toți se numeau elevi periculoși,  și aveau media de purtare scăzută cu un punct. Cei care ajungeau la patru, erau executați pe loc cu moartea. Alții, ca să le fie viața mai ușoară și să mănânce mai bine, mituiau sergenți și pe cei de gardă.
Eu raspundeam peste toți din carcera in care stateam, numită și carcera VI-C(clasa poate fi înlocuită cu clasa ta), iar când cineva nu corespundea cu legile închisorii, și încerca să evadeze, eu eram luat și bătut că nu i-am putut opri.
ÃŽn ziua aceea, toÈ›i au încercat să scape când au auzit că vine sergent Popescu Ion(numele poate fii înlocuit cu profesorul/profesoara ta), de frică să nu-i mai bată la cap cu puteri. Atunci, pe mine m-au luat È™i m-au bătut mai rău ca niciodată, iar sentinÈ›a era executerea cu moartea. Doar trei secunde am simÈ›it durerea … apoi nimic!

Compunere trimisa de Denis.

In cimitir

Era o zi frumoasa , perfecta sa mergem la tara. Eu, cu prietena mea, Andreea ne-am decis sa mergem la tara, avand amandoua bunicii in acelasi satuc, am plecat impreuna. Drumul era plictisor.Intr-un final am ajuns la bunici, foarte entuziasmate am inceput sa le povestim ce am mai facut in ultima vreme.In ziua urmatoare trebuia sa mergem sa luam Lumina. Am mers impreuna cu bunicii nostri sa privim apusul de soare si sa alergam pe camp. Era ora zece seara , si noi nu eram acasa. Fiecare s-a dus in casa ei , unde am mai stat cu bunicii,  am glumit si am ras. In sfarsit, a venit si ziua asteptata, aceea de a lua Lumina . Inainte sa plecam la biserica, am fost la cimitir, ducandu-i unchiului meu flori culese de mine .

Cand am intrat in cimitir, era foarte multa lume. M-am  dus la mormantul unchiului meu, i-am pus florile si am plecat acasa. Dar, aveam senzatia ca cineva ma tot urmareste. Era o fetita care ma privea insistent. Nu am luat-o in seama si mi-am vazut de drum. Am iesit afara cu Andreea, si am inceput sa ne plimbam. Fetita aceea disparuse. Era aproape douasprezece noaptea, ne-am imbracat si am plecat la biserica. Iesise tot satul sa ia lumina. Era foarte frumos, sa vezi cum lumea venise sa ia Lumina. Bunicii erau foarte obositi si au plecat acasa. Fiindca cimitirul era langa biserica, m-am dus sa ii duc unchiului meu Lumina. Cand am intrat in cimitir, era acea senzatie care am avut-o cand i-am dus florile unchiului meu.Eram singura in cimitir. Din pacate m-am inselat. Erau pete de sange care duceau la mormantul unchiului meu. Incepuse sa imi frica. Singura in cimitir la ora douasprezece noaptea nu era ceva placut. Cand am ajuns in fata mormantului, e
ra lumanarea aprinsa. Cineva ii adusese unchiului meu Lumina. Florile care i le adusesem eu, erau rupte si langa ele era aceea fetita care ma privea insinstent. Mi-am dat seama , ca aceea fetita vroia ceva de la mine. Am inceput sa fug, dar m-a luat de mana si mi-a zis ca se va razbuna pe familia mea pentru ca unchiul meu murise intr-un accident de masina, ciocnindu-se cu alta masina. In aceea masina, era fetita cu familia ei , care se duceau la o nunta. Fetita a ramas orfana si acest lucru o durea foarte tare. Mi-a dat drumul la mana, si am fugit. Cand m-am uitat in spate, nu mai era si cand m-am intors a aparut in fata mea si tipa. M-am speriat foarte tare. Pana am iesit din cimitir, a durat o gramada. Alergam, alergam si nu mai ieseam din cimitir. Cand m-am dus , vazusem masina parintilor mei. Eram entuziasmata ca au venit si ei la tara. Cand am intrat in curte, casa luase foc si pe prispa scria cu sange ”Acum esti si tu orfana.” Am inceput sa plang de durere, pentru ca
nu am avut nici o vina cu moartea parintilor ei.

De atunci, ma duc in fiecare zi la mormantul familiei mele si plang. Nimeni nu ma poate opri din plans.Andreea a plecat la oras, dar eu am ramas unde a fost ingropata familia mea, ramanand cu durerea in sufletul meu.

Compunere trimisa de Stavar.

Astrul diurn nu aparuse inca pe cer cand m-am ridicat din pat fericita. Nu aveam nevoie nimeni sa imi spuna ce zi este astazi…. Am asteptat ziua aceea tot anul scolar. Noua luni ….
Dar atnuci , m-am sculat bucuroasa si mi-am pus pe mine cea mai frumoasa rochie pe care o aveam . Parintii mei nu erau acasa in aceea zi . Scoala incepea in apropierea orei opt , dar eu eram gata deja la sase si jumatate.
M-am invartit prin camere fericita . Eram in extaz !
Zile taiate in calendar , numaratul acestora … Iar acum …
Acum era momentul sa ma bucur din plin ! Aveam sa merg la scoala si sa ma bucur de aceea zi de parca ar fi ultima din viata!
Am pasit incantata de infatisarea mea . Din cand in cand , ma opream in fata unei oglinzii pentru a vedea daca totul era perfect.
Am stat o vreme in fata micului ecran , dar era pentru prima oara cand nu-mi parea rau ca timpul trecea repede .
Stateam la doua strazi de scoala dar am plcat cu jumatate de ora inainte ca ziua sa inceapa.
Nu faceam ore de curs in aceea zi . Premierea avusese loc deja , de aceea nu-mi faceam griji.
Era doar o zi senina in care sa putem dansa, glumi si distra alaturi de doamna invatatoare.
La poarta scolii am intalnit-o pe cea mai buna prietena a mea , Delia Geambasu . Eram prietene din clasa intai si puteam vedea ca si ea era la fel de incantata ca si mine .
Am intrat in clasa unde i-am vazut pe sase dintre colegii nostri .
Timpul trecura iar ceilalti incepura sa apara cu sticle de suc si prajiturele.
Alex , unul dintre prietenii mei , a venit cu un casetofon la care am pus nenumarate Cd-uri. Ne-am distrat impreuna .
La sfarsit , doamna invataoare a primit cu un zambet binevoitor florile noastre si ne-a urat o vacanta placuta.

Compunere trimisa de Neacsu Miruna.

Se apropie vara calduroasa.Soarele bland isi intra serios in drepturi.Acesta ca un cuptor isi trimite sagetile de foc catre pamantul fierbinte.Fanul parfumat isi imprastie mirosul imbietor in toate  imprejurimile.
Padurile muntilor inalti care ai crede ca ating cerul par a fi paduri de smarald dupa culoarea verde.
Copiii bucurosi ca scoala s-a terminat ;ca nu mai au de facut teme si de invatat.Acum toti  copiii se pot juca si relaxa toata ziua.
Nori ca de vata plutesc pe bolta azurie.Pasarile ca niste sageti strapung cerul.
Campiile verzi incarcate cu flori ale paradisului ale care-i  parfum te invaluie intr-o mireasma imbietoare.Pomii inalti iti tin de umbra in zilele toride de vara, cand soarele incalzeste foarte tare.
Vara este anotimpul care se aseamana cu un colt din Paradis.

Compunere trimisa de Patricia.

Copilaria este un taram magic.Nu stim unde si cand incepe si nu stim cand si unde se termina.Copilaria este singurul moment al vietii in care traim totul cu maxima intensitate.In care radem si plangem in aceeasi zi,in care ne suparam si iertam in cateva secunde , in care suntem singuri si totodata cu toata lumea.Taramul magic al copilarie mele sa petrecut intr-un satuc mic dar valoros de la marginea unei paduri.Acolo ne strangeam in vacanta de vara eu si toti verisorii mei.Bunica era atat de fericita sa ne aiba in preajma ei.Vara cand ma duceam bunicul imi pregatea multe surprize, si mie si verisorilor mei.Copilaria mea se ragaseste in poala bunicii.Stateam amandoua la umbra teiului batran pe bancuta facuta de bunicul si imi spunea povesti, ma mangaia si imi spunea vorbe dulci.Acolo mi.am petrecut 3 luni.Seara ieseam pe ulita si stateam pana noapte cu copii de acolo si ne jucam tot feluri de jocuri .Bunica ne astepta cu ligheanul de gogosi pufoase si moi,le pregatea din miezu
l noptii sa fie calde dimineata cand ne trezeam.Asa a fost copilaria mea.Frumoasa ,sincera si luminoasa.Am crescut sub invataturile bunicilor si a parintilor, am crescut intr-o lume frumoasa, plina de armonie unde toti oamenii se intelegeau bine, unde imi petreceam serile in spatele casei, unde aveam o casuta intr-un copac eu si verisorii mei.Acum ca am crescut imi pare rau ca sa terminat asa repede si ca nu mai pot fii ca altadata.Dar oricat de mare ai fii, acolo in suflet mai ai o particica care rosteste mereu cuvantul COPILARIE!

Compunere trimisa de Alecsandra.