Compuneri

Niciodata nu mi-am imaginat ca bunica fusese la randul ei copil.Crezusem mereu ca asa se nascuse batrana cu parul alb,cu obrazul crestat de timp si sortul acela vechi in care mereu gaseam cate ceva.
INTR-O zi ,curios din fire am intrebat-o pe bunica;
Bunico tu ai fost copil vreodata?
Aceasta m-a privit duios si s-a asezat pe prispa casei.Apoi a inceput sa-mi spuna cate sunt si nu mai sunt din copilaria ei
Ascultam fascinat traind si eu odata cu povestirea bunici acele intamplari.Parca ma si vedeam alergand odata cu ea prin livada de meri,parca simteam gustul dulceag al strugurilor proaspat culesi,sau bataia vantului in par atunci cand mergea cu carul cu boi.
Ma jucam cu bunica in gand de parca timpul se oprise in loc pentru amandoi.
-Hei copile,trezeste-te| Am deschis ochii iar bunica m-a intrebat;
Ti-a placut sa te joci cu mine?
O priveam mirat nestiind daca totul fusese vis sau realitate.

Compunere trimisa de Mitroi Florin Alin, clasa a 3-a.

Intr-o zi de vara eu ma plimbam singura prin padure gandinduma cum e sa zbori.Dupa un minut doua a aparut un iepuras foarte ciudat,imbracat foarte elegant si fugea iute-iute spunand asa”am intarziat,am intarziat”,iar eu il urmaream sa vad unde se duce.
Iepurasul disparuse fara nicio o urama iar eu  vazusem o ascunzatoare  dupa un tufis,era o groapa foarte andanca si ingusta.Din greseala am alunecat si am cazut jos,acolo era o incapere foarte mare si larga si mai erau sute de mii de usi .
Am incercat  sa deschid usile dar toate erau incuiate inafara de geamul urias.
Afara erau mii si mii de copacei foarte micuti si floricele zambitoare care vorbeau cu mine.
Merg eu ce merg pana ma intalnesc cu iepurasul acela.
Lam intrebat foarte tare unde se grabeste asa dar el nici ca ma observat si iar disparuse.
Pana sa aflu si eu de ce acel iepuars se grabea asa repede chiar atunci mama ma trezise sa-mi spuna ca trebuie sa plec la scoala.
Eu i-am spus mamei ca am visat ceva foarte frumos dar in acelasi timp si ciudat.

Compunere trimisa de Narcisa.

Anul 2111.
NASA a descoperit o nouă planetă. Vrea să trimită un astronaut pentru a vedea daca există forme de viaţă.
–                   Vrem să te duci acolo si să aflii totul despre planeta aceea, domnule Neil, Neil Legstrong. S-a-nţeles?
–                   Da, domnule.
–                   Vei zbura cu ultima rachetă construita, VL2111.
–                   VL?
–                   Viteza luminii. Da, tehnologia a evoluat mult. Călătoria va dura 2 săaptamâni. Vă aşteptăm cu veşti noi. Deoarece circulaţi aşa de repede nu putem lua legătura. Veţi fi primul om care mege cu viteza luminii.
–                   Serios? Aş fi incântat.
Åži aÅŸa după o săptămână, racheta porni. După 5 zile de zbor uitându-se prin telescopul navei văzu ceva nemaipomenit… o gaură albă. O studie cu atenÅ£ie ÅŸi îsî dădu seama că era de fapt o gaură neagră sub altă formă.
–                    După calculele mele în aproximativ 100 de ani gaura va înghiti Pământul, îşi zise alarmat Neil. Deci cam în anul 2211. Mă voi intoare pe Pământ să anunţ oamenii.
Ajuns pe Pământ, nu fu întâmpinat de nimeni. În casa părintească nu mai locuia nimeni. La serviciu nu a recunoscut pe nimeni. Nu avea nici adăpost, nici familie, nici bani.
Plimbându-se singuratic pe străzi văzu un chioşc de ziare. Intră să vadă dacă este vreo veste despre călătoria lui. Citi câteva cuvinte:
„2211, 31 decembrie
MAÅžINI ZBURATOARE
reducere 30%”
–                    2211? Îmi cer scuze, îi spuse vanzătorului, ce data e azi?
–                    31 decembrie 2211.
–                    …
Neil suferi un şoc. Câteva secunde nu se mişcă. Oare putea să călătorească prin timp şi spaţiu? Dar, simţi că este de datoria lui să salveze oamenii.
–                    Oameni buni, va rog să mă ascultaţi. Planeta va fi înghiţita de o gaură alba.
Câteva secunde se făcu linişte. Apoi, izbugniră hohote de râs.
–                    Dar trebuie să mă credeţi.
–                    Eşti nebun, omule!
31 decembrie, anul 2211.
Terra nu mai exista.
Motto: Un pas mare pentru mine, zero pentru omenire!

Compunere trimisa de Munteanu Ioana.

Era o zi linistita. Vantul adia usor, creind mici valuri pe marea cea albastra.
Dar dintr-o data, a iesit la iveala o plapuma
mare si deasa de nori gri si intunecati care a acoperit
cerul. Vantul furios a inceput sa bata tare, formand
valuri mari si inspumate. In panza de nori, se vedea ici-colo
cate o fulgerare alba, urmata de un sunet puternic si gros.
A inceput sa picure. Stropii de ploaie deveneau din ce in ce mai mari,
tulburand apa marii, care devenise tot mai intunecata. Fulgerele si tunetele
erau din ce in ce mai dese si mai puternice. Vantul nemilos batea din ce
in ce mai tare. Valurile erau din ce in ce mai mari si mai ingrozitoare.
Balaurii mari si gri au acoperit orice petec de cer prin care se mai zarea
din cand in cand, cate o raza de soare. Corabiile de pe mare erau rasturnate
de valurile imense si de presiunea vantului puternic. Totul era cuprins in aceea furtuna.
Dupa o vreme, o lumina stralucitoare a despartit norii plumburii si i-a risipit.
Razele aurii ale soarelui au iesit din nou la iveala, stralucind peste marea tulburata.
Totul s-a linistit si a revenit la starea de odihna si pace de dinaintea furtunuii.

Compunere trimisa de Sharon.

Ninge, ninge mereu. Fulgi mari plutesc in vazduh si se astern intr-un covor din ce in ce mai pufos. Zapada scanteietoare impodobeste copacii cu ghirlande si par ca niste figurine de zahar.

Desi iarna este cumplita si viscolul framanta lumea, derdelusul este plin de copii veseli cu obrajii aprinsi. Casele pitite sub caciuli mari si albe sunt inconjurate de un camp de cristal.

Este un peisaj mirific:covorul moale si pufos de zapada domina pamantul care pare mort.Singurele urme de viata le reprezinta copii zglobii,fumul care se ridica deasupra caselor si instalatiilor ce impodobesc strazile, vitrinele si copacii. Acestea simbolizeaza sarbatorile de iarna care aduc bucuria si iubirea in sufletele noastre.

Iarna este ca o zana alba ce soseste pe meleagurile noastre in sania ei de argint trasa de reni. Ca o adevarata razboinica ea pune stapanire pe pamant. Cerul este posomorat si trist,iar soarele, prizonier in spatele draperiilor de nori grei si amenintatori. Iarna aseaza peste intinderi o dantela alba stralucitoare, tesuta marunt cu miliarde de carlige si ace.

Acest peisaj de iarna, pare desprins dintr-un basm, se intalneste tot mai rar si de aceea este ceva nepretuit, ceva ce fiecare dintre noi ar trebui sa experimenteze macar o data in viata.

Compunere trimisa de Madalina.

E iarna!

A venit si pe la noi iarna cu multa zapada.Ninge atat de frumosÂ…incat nu poti sa te abtii sa nu iesi afara si sa te jogi prin omatul cel rece si pufos.

Cerul e ca lesia si e frig.Norii plumburii si grei cern zapada alba ca spuma laptelui cu nemiluita, repede si cu fulgi mari.Totul e amortit sub oceanul de ninsoare. Craiasa Zapezilor, pe cine vede ca-i calca plapuma cea pufoasa, ii face umeri albi si grei ne interesand-o cine e. Soarele rotund si palid, se arata cu frica printre nori cei reci.Vantul suiera prin crengile cercelate ale copacilor, cu senzatia ca intradevar a venit iarna cea bogata in sarbatori.Casele impodobite cu zapada cristalina dorm linistite sub acoperisurile incarcate cu omat, si aranjate cu ghirlandele de cristaluri.

Se vad nasurile copiilor printre florile de gheata prinse pe geamurile aburite si reci.

De sarbatori, in ce casa intri vezi brazii ornati cu tot felul de ghirlande si globulete care mai de care mai colorate si mai aranjate cu diferite modeluri.

Copii bucurosi au iesit afara tragandu-se cu saniile usoare, printre troienele calatoare adunate ca margelele la un colier.Unii copii cei mai mici, se bucura si ei de iarna cu lacrimi cazand pe jos de pe sanii.

Magazinele sunt aglomerate de oamenii care se pregatesc pentru sarbotorile de iarna, in special de Craciun.

Furnica fiind harnica, si-a cules hrana pentru iarna, iar acum poate gusta bunele roade ale toamnei, pe cand greierul isi aduce aminte de baladele cantate si rasetele pronuntate pe timpul toamnei cand furnica muncea pentru a avea pe timpul iernii ce manca.

Asteptam cu nerabdare Craciunul.

Compunere trimisa de Madutza.

Magia iernii Este Ajunul Craciunului si ninge peste sat. Se aud, printre case, cantecele vantului de iarna.O cernere alba se lasa din vazduh, impodobind casele cu mantii albe, stralucitoare. Pomii s-auacoperit cu o panza alba.Pe deal, copiii se dau cu saniuta si fac oameni de zapada. Vlad, Maria si Doru construiesc animalede zapada. Deasupra norilor, Craiasa Zapezii danseaza, aruncand inspre Pamant stelute slipitoare.Din cer a cazut, pe un lac de diamant, un castel de zapada. Doamna Iarna a iesit din castel pecalesti de vijelii. Mainile lucioase ale iernii au inconjurat derdelusul copiilor. Formele de zapada auprins viata, uimindu-i pe copii. Acestia s-au jucat pana tarziu in noapte.Apoi, obositi, copiii au iesit de pe derdelus luandu-si la revedere de la formele de zapada, careincepusera sa zboare prin vazduh cu castelul de zapada.Tot satul a fost cuprins de o liniste adanca.
Este iarnă. FLuturii de cristal zboară prin văzduhul întunecat.Moş Crivăţ a ajuns pe meleagurile noastre împreună cu fiica sa. Copiii ei formează o mantiede argint.Micile petale de clopoţel ţes hainele copacilor cu fire de argint.Soarele palid se prevede printre norii cenuşii.Micii copliaşi se trag cu săniile pe coasta dealului alunecoasă . Sub picioarele lor scârţâiezăpada pufoasă.Odată cu venirea acestui anotimp minunat se apropie şi următoarele sărbători: Moş Neculai,Moş Crăciun – naşterea pruncului Sfânt şi trecerea la noul an.Copiii se bucură de acest anotimp care deschide sufletul oamenilor într-u alt an mai bun.A venit iarna.Acest anotimp este preferat de noi,toti copii pentru ca putem face tot felul denazdravanii in zapada.Toata natura este amortita,copacii sunt acoperiti de frumoasa mantiealba a iernii iar casele par sa aiba niste cercei de gheata.Intr-o zi,eu si sora mea ne-am ganditsa plecam la derdelus.Ne-am intrebat parintii,si ecestia,vazand ca este o zi numai buna demers ne-au dat voie.Ne-am inbracat bine si,ne-am gandit sa mai luam pe cineva cu noi.Cu o ziin urma,n-eam jucat cu o prietena si,i-am promis ca o vom lua si pe ea cu noi la derdelus.Asaca ne-am luat sania si am plecat la prietena noastra Mada.Ajunse la ea,aceasta a fost tarefericita sa ne vada si ne mai stand pe ganduri si-a luat sania si ne-a multumit de nenumarateori ca am chemat-o si pe ea.Am mers ceva vremepana la derdelus,unde ne-am facut multiprieteni.N-eam dat cu sania,dupa care am facut echipe de fete si baieti,si ne-am batut cuzapada.A urmat un frumos concurs cine face cel mai frumos om de zapada.

Compunere trimisa de Madalina.

Lacrimile curg,
Arzandu-ti obrazul si pistruii.
Te uiti cu dor inspre amurg,
Acesta imprastiind umbrele copacilor
asupra ta

Te indrepti catre un mormant,intristat;
Te uiti,parca cu luare aminte
La acel suflet intristat,delicat;
Innecandu-te in cuvinte.

Cuprins de tristete,
Iti faci loc printre morminte
Greierii ,in iarba facand duete,
Fiecare crichet graindu-se-n durere.

Iara tu,soptind printre cruci sfinte,
Spui”Adio! draga mea floare…”.
Pleci intristat,
Tacut si ingenunchiat;
Moartea a zambit
Iara tu din nou ai pierit.

Poezie trimisa de Dyka.

in pulberi de diamant,delicat brodata,
si-nconjurata de micii licurici,
de negura,de frig se lasa-n cet furata
si-si strange razele ca ace de arici.

o pata de culoare ca un covrig mancat,
stabate orizontul nestiindu-si drumul.
si-apoi ca un disc in zare aruncat,
lasa-n spate doar urma si doar scrumul.

cuochii.doi licurici ce vegheaza-o vesnicie,
ea in linistea pustie sopteste-n cetisor,
cantece duioase impletite-n armonie,
purtate de emotii incet si binisor.

Poezie trimisa de Iary.

Cu ochii inchisi spre lumea nevazuta, cu fata intoarsa spre ferestre, cu mainile impreunate intr-o zi mai buna, in weekenduri de vara tarzie sau in jurnale risipite, in rendez-vous-uri amagitoare sau texte melancolice, e inca un hotar al sperantelor pe undeva prin noi, o unda de incredere uitata.
Cautam raspunsuri la intrebari nerostite, cream si exploram lumini, ne regasim in fiecare nota in subsolul unei pagini, asteptam fericirea pe aripi de soare, dar uitam sa o gasim in fiecare dimineata in care inca ne mai trezim, in fiecare zambet stingher pe care, uneori uitam sa-l oferim. Vremea trece peste noi fara nicio exceptie, fara nicio ezitare. Trecem si noi peste ea si, in timp, invatam sa o apreciem ca sa ne lase in pace. Dar pana atunci, inca ne e frica de vesnicie…

Compunere trimisa de Maria Palas.