Compuneri

Povestea copilariei

Intr-o seara de vara s-a nascut la spital o fetita pe nume Teodora .Ea este blonda si ochii ii are albastri.Parintii acestei fetite,Izabela si Eduard,s-au bucurat foarte mult de nasterea ficei lor deoarece ei au facut treizeci si cinci de ani  si pana acum nu au avut parte de nici un copil.
Cand mica noastra Teodora a implinit un an stia sa mearga,sa alerge si sa vorbeasca. Parintii acesteia au petrecut un an de neuitat, un an unic in viata lor si al Teodorei. La un an Teodora este inca mica dar isteata, sociabila si creativa deoarece si-a facut deja o prietena imaginara cu care sta tot timpul cu ea. Prietena imaginare a Teodorei se numeste Claudia.
Dupa inca un an micuta noastra Teodora a implinit doi anisori. Aceasta a devenit o fetita pe placul tuturor deoarece este: sociabila,jucausa,inteligenta,creativa si nu este alintata.Ea s-a plictisit doar de un prieten imaginar si acum are ca prietene imaginare pe Claudia si Stefania. Pentru ea Claudia este loial si prima cea mai buna prietena, iar Stefania este o fata pe care a cunoscut-o de curand asa ca nu poate spune multe despre ea.
Cand mica Teodora a implinit trei ani a trebuit sa mearga la gradinita.Teodora a mers la gradinita , dar desigur ca orice copil nu a vrut sa mearga. Cu timpul aceasta s-a obisnuit cu gradinita, iar educatoarea i-a devenit a doua mama.S-a obisnuit cu tot ce facea parte din gradinita, dar exista o exceptie: trezitul de dimineata.In fiecare dimineata Teodora se trezea plangand, ca orice copil.
A mai trecut un an, iar mica Teodorei  a implinit patru ani.Cand de ducea de dimineata la gradinita aceasta nu mai plangea, iar la patru ani avea prieteni imaginari.Ea avea trei prietene imaginare:Ana,Claudia si Stefania, si doi prieteni imaginari:Andrei si Stefan. Lumea ei imaginare era cam asa: ea este o printesa care isi cauta parintii pierduti.Andrei si Stefan sunt budygurzii ei, iar Ana ,Claudia si Stefania sunt cele mai bune prietene.Parintii fetei se bucura de unica lor fica.Se uita mirati cat de repede au trecut anii,parca ieri au nascut-o pe mica lor Teodora cu parul ei de aur si ochii ca cerul.
La cinci ani Teodora si-a mai adaugat in lumea ei imaginara parintii, dar ea mai avea pe langa lumea sa o prietena imaginara,Maria care statea mereu cu ea. Teodora se juca si cu copii de varsta ei, doar ca Maria este o prietena care face ce vrea ea,nu comenteaza si nu se cearta niciodata cu ea.
Dupa inca un an,mica domnisoara Teodora a trebuit sa mearga la scoala.Aceasta si-a petrecut trei ani frumosi alaturi de doamna educatoare si de colegii sai. Doamna educatoare ii era ca a doua mama pentru ea.Educatoarea, pentru Teodora este un om deosebit care i-a fost alaturi mereu,mai bine zis o prietene pe care nici nu si-o putea imagina.Cu sau vara voia ei a trebuit sa se desparta de educatoare.
In toamna cand Teodora trebuia sa mearga la scoala ea avea sase ani si cateva luni. Ea a intrat pe poarta scolii tinandu-si parintii de mana,iar cand a vazut cladirea scolii cat doi munti la un loc s-a infricosat.In curtea scolii erau foarte multi copii, uni cat muntii, iar altii cat furnicile.Dupa ce a intrat in sala de clasa impreuna cu alti copii, invatatoarea i-a primit cu blandete in sala de clasa si se uita cu ochii caprui si blajini la ei, spunandu-le cu vocea ei cristalina despre acest an scolar.
La sapte ani Teodora a invatat sa scrie, iar scrisul ei este asa de frumos, mai frumos ca un curcubeu, ca un soare sau toate frumusetile pamantului la un loc. Ea a incheiat clasa intai cu premiul intai.  Incetul cu incetul Teodora a invatat sa o iubeasca pe invatatoarea sa. Aceasta le-a castigat increderea copiilor imbinand lauda cu exigenta.
Lumea ei imaginara a inceput sa se destrame. Ea a ramasa doar cu prietenele ei: Maria, Claudia si Stefania.Teodora s-a plictisit de cei doi boudygurzii si sa fie printesa.
La opt ani, cand a ajuns in clasa a doua Teodora a ajuns printre cei mai bunei din clasa. Ea scria frumos,repede si corect.Teodora este buna la matematica,romana si restul materiilor. Si anul acesta a terminat clasa cu premiul intai.Parintii acesteia sunt mandrii de ea, dar creste prea repede, parca ieri a inceput sa gangureasca ,iar astazi este clasa a doua.
In clasa a treia Teodora ramane la fel de isteata,indemanatica,sociabila si buna ca in totdeauna.Clasa a treia o termina tot cu premiul intai. Prietenii ei imaginari incep sa dispara unul cate unul, au mai ramas doar Stefania si Claudia. Ea nu se mai joaca cu prietenii ei imaginari asa cum se juca cand era mica. Nici cu Stefania si Claudia nu se mai joaca asa de des, vorbeste cu ele doar atunci cand are nevoie de consolare, in rest ii place mai mult se se joace cu copii adevarati de varsta ei.
In clasa a patra fetita se aproprie tot mai mult de invatatoare si de colegii sai.In fiecare an a incheiat cu premiul intai la scoala. Anul acesta se desparte de cea care a indrumat-o patru ani de zile,a doua mama, cea care i-a fost aproape la nevoie si a ajutat-o. Pentru Teodora invatatoarea sa este unica in adevaratul sens al cuvantului.Peste aceasta durere nu o putea ajuta sa treaca nici prietenele ei imaginare, ea hotaraste ca din acel moment nu mai are prietene imaginare.
Intr-o zi de toamna, domnisoara Teodora a inceput scoala si-a revazut colegii si a trecut in clasa a cincea.Cand s-a dus in fosta ei clasa erau covorase pe jos, mese si scaune mici.Nu a durat mult ca sa isi dea seama ca fosta sala de clasa este locuita de piticii lui Alba-ca-Zapada. Nu acum mult timp era si ea un pitic de a lui Alba-ca-Zapada ,,Ce zile frumoase!”.Acum a cresct, ii este dor de zilele de gradinita, de educatoare, de scoala, de invatatoare, pe scurt de copilarie.
Cand suntem mici vrem sa fim mari, dar la un moment dat nu ne dam seama ce repede a trecut timpul copilariei neintors. Nu apreciem destul timpul si perioada vietii noastre, nu ne dam seama ce repede am crescut, iar cand trecem de perioada copilariei am vrea sa intoarcem timpul inapoi si nu stim cum, dar sa va dau un sfat: Bucurati-va de perioada vietii in care sunteti deoarece va trece si acea perioada.

Compunere trimisa de Alexandra

Prima carte
de Mazalu Teodora Alexandra
Maria… este o fetita de zece ani ,simpatica,cu ochi verzi,cu parul balai,pielea e alba ca spuma laptelui iar obrajii sunt rosii ca petalele unui trandafir sangeriu.Ea este o prietena minunata si o mare iubitoare de carti.
Si acum isi mai adduce aminte de prima carte citita…si emotiile nestapanite pe care le-a avut cand a pasit prima oara intr-o biblioteca.
Maria a fost fascinate de incaperea cea mare si impresionanta si de multitudinea de carti asezate frumos.Toate cartile erau misterioase si fiecare cartea ascundea cate o mica poveste.Cand te uitai la ele vedeai toti scriitorii care isi dadeau mana in marea hora a unirii iar povestile lor magice incununau acel spatiu de vis.
Mirosul Cartilor vechi o ademeneau spre potecile aurite si glorioase ale basmelor lui Ispirescu,povestile lui Creanga,poeziile lui Eminescu si romanele lui Slavici.
Prima carte pe care a citit-o Maria a fost ,,Povesti,povestiri si amintiri din copilarie”  de Ion Creanga.
Fetita spune ca aceasta carte a fost primul pas spre lumea lecturilor,introducerea si regasirea copilului in minunatele povesti.

Toamna si-a pus amprenta pe intreaga tara dandu-le frunzelor culoare pentru a forma un covor multicolor. Doar soarele care, candva era imbujorat, acum sta trist pe cer, privind cum pleaca pasarelele si cum se dizolva cantecul lor.
Ma uit me geamul lovit de lacrimi uimita de schimbarile radicale  , dar cel mai rau imi pare de pasarelele care mereu imi indemna zambetul sa apara pe buze, iar acum, nepasatoare, pleaca fara nici o grija , lasandu-si cuiburile.  Parca si natura plange, plange pentru ca va ramane singura, lipsite de orice nota muzicala.
Unele animale se pregatesc si ele sa hiberneze, caci nu vor rezista fara cantecul acelor mici vietati sau a frigului ce va urma, dar unele isi pregatesc provizii, caci vor urma momente grele.
Oamenii culeg toate roadele din copaci, in special vecinii mei. Trec pe la ei si vad ca toti din acea ograda sunt fericiti, in afara de o para micuta, care sta intr-un copac, si plange:
-De ce esti suparata?intreb eu.
-Pentru ca sunt prea mica si urata , si nimeni nu ma vrea…
-Cum sa nu? Fiecare are rostul lui in viata, chiar acum te voi lua si te voi pune intr-o ladita, alaturi de semenele tale!
Dupa ce am pus-o, para imi multumi frumos, nerabdatoare sa fie transportata in beci, caci vrea si  ea sa aiba un rol important.
Toamna are partile ei pozitive si partile ei negative, ca fiecare anotimp, insa ea ma atrage in mod special deoarece , la venirea ei, toate vietatile si plantele o primesc cu dragoste, supunandu-se tuturor poruncilor ei .

Compunere trimisa de Pricop Ana.

Traia odata un copil sarac , intr-un oras modest, care niciodata nu aflase ce este copilaria in adevaratul sens al cuvantului deoarece toata ziua incerca sa isi castige traiul, muncind pe la oameni. Insa intr-o zi , cand se apropia seara si trebuia sa plece acasa , vazu pe jos o bancnota de 50 de lei. Pentru el era o adevarata avere, caci niciodata nu avu acesti bani, si incepu sa topaie de fericire. Ii lua in mana si se gandi ce sa faca cu ei. Cum niciodata nu mancase o inghetata, vroia sa incerce si el pentru prima data.
In drum spre magazin , vazu un copil care se juca cu mingea si dadu in paharele de vanzare ale unei batrane. Atunci ea il chema pe acel copil , ii dadu mingea si incepu sa rada , chiar daca sufletul ei plangea, caci era foarte amarata si nu avea bani nici de mancare.
Copilul cu bancnota de 50 de lei se gandi ca decat sa se rasfete el cu inghetata si dulciuri, mai bine ii da unei batrane care ,saraca, nu are ce manca.
Cand femeia se intoarse cu spatele, baiatul ii lasa repede bancnota pe masa si fugi. Batrana ,cand ii vazu, nu mai putu de fericire, si ii multumi lui Dumnezeu ca va avea de mancare in aceasta saptamana.
Copilul, vazand-o cat este de fercita, se bucura ca reusi pentru prima oara in viata sa faca un om fericit, chiar daca avea in sufletul lui avea si o particica de regrete ca nu reusise sa isi cumpere ce isi dorea.
Aceasta fapta da dovada ca unii copii saraci au un suflet imens, si oricat de mult ar plange sufletul lor,ei au mereu zambetul pe buze.

Compunere trimisa de Pricop Ana.

Vacanța aceasta de iarnă a fost specială. Pentru prima dată mi-am petrecut aproape toată vacanța la țară. A nins mult, iar zăpada a ținut pe toată perioada cât am stat acolo. Cât vedeam cu ochii totul era acoperit de un strat alb strălucitor. Copacii, dealurile, casele, curțile oamenilor era îmbrăcate în straie albe. Întreg peisajul era gătit ca de sărbătoare și mi-a insuflat un sentiment de bucurie.

Zi de zi am alergat și m-am bulgărit cu verii mei. Zăpada căzută din belșug ne-a oferit posibilitatea să facem și oameni de zăpadă. Împreună cu ceilalți copii din sat ne-am dat și pe derdelușul din apropiere. A fost fascinant. Spre deosebire de celelalte ierni când mi le petreceam în casă, anul acesta am stat mai mult pe afară. Temperaturile blânde, dar suficient de reci cât să păstreze zăpada intactă ne-a permis să ne bucurăm pe deplin de frumusețea anotimpului iarna.

În aceste zile, petrecute la la țară, am aflat pe viu și câte ceva despre tradițiile și obiceiurile de iarnă românești În zilele de Crăciun și la cumpăna dintre ani, am fost la colindat, cu steaua și cu plugușorul. Abia acum am înțeles de ce se spune că tradițiile românești sunt foarte frumoase. Dar pentu a le aprecia la adevarata valoare trebuie să fii în mijlocul celor care încă la practică, adică în rândul oamenilor de la țară.

Cred că nu voi uita niciodată această vacanță de iarnă. Am învățat că iarna chiar este anotimpul veseliei, precum și faptul că zăpada poate fi ceva frumos dacă ieși din mijlocul orașului. Iarna trebuie trăită și simțită pe deplin la țară, cât mai aproape de natură, departe de televizor, internet și caloriferele bine încălzite ale apartamentelor de la oraș.

Compunere trimisa de Andreea.

Prietenia este un lucru foarte important in viata noastra, deoarece ne uneste. Toata lumea are unul sau mai multi prietenii pe care poate conta mereu.
Si eu am o prietena inca de la gradinita pe care ma pot baza mereu. A fost alaturi de mine la bine si la rau si mi-a demonstrate de nenumarate  ori ca imi este prietena. Uneori stau si ma intreb daca merit cu adevarat prietenia ei; suntem persoane cu caractere asemanatoare, amandoua suntem timide, rusinoase, dar totusi eu sunt putin mai zburdalnica nu sunt chiar atat de retrasa. Oricum ne intelegem foarte bine si chiar daca ne certam, dupa doua minute incepem sa radem si dam totul uitarii, de obicei avem conflicte de idei eu am o parere pe care o sustin , la fel si ea si nu ne dam battue pana nu vedem cine are dreptate, in majoritatea datilor ea are dreptate.
Suntem apropiate si ma bucur ca nu ne certam din lucruri prostesti cum am vazut la alti oameni. Facem multe lucruri impreuna, ne distram in felul nostrum; la noi distractia poate consta si in a merge la plimbare cu bicicletele. Nu mergem la discoteca , club sau cine stie ce alte baruri deoarece nu este stilul nostrum si nu avem nevoie de astfel de distractii.
De multe ori suntem comparate una cu cealalta, iar mie personal imi place acest lucru deoarece ea este o fata exemplara de la care poti invata multye si sunt mandra ca este prietena mea. Cand ma gandesc , ca dintre toate fetele din clasa mea ea m-a ales tocmai pe mine sa I fiu prietena am un sentiment de bucurie.
Tin minte ca am inceput sa fim mai apropiate din clasa a V-a, iar de atunci facem totul impreuna: vorbim la telefon zilnic, ne consultam cand vine vorba de teme, ne plimbam impreuna si multe alte lucruri.
In incheiere as vrea sa va spun ca nu am multi prieteni adevarati, daca ar fi sa I numar mi-ar ajunge o singura mana.Ganditi-va care va sunt prietenii adevarati si aveti grija de ei!

Compunere trimisa de Franciska.

-Cum ai ajuns la geamul meu, frunza rupta din soare?
-Pe mine m-a adus vantul rece de toamna.
-De ce esti trista? intreaba fetita.
-Pentru ca salcamul in care traiam s-a scuturat.
-Ce trista e povestea ta!Poti ramane la mine si sa prinzi viata iarasi.
-Cum? intreaba frunza mirata.
-Am sa te ia-u la scoala si am sa te pun intr-un tablou de toamna

Trimis de Marcu Violeta.

Intr-o seara de vara s-a nascut la spital o fetita pe nume Teodora .Ea este blonda si ochii ii are albastri.Parintii acestei fetite,Izabela si Eduard,s-au bucurat foarte mult de nasterea ficei lor deoarece ei au facut treizeci si cinci de ani si pana acum nu au avut parte de nici un copil.
Cand mica noastra Teodora a implinit un an stia sa mearga,sa alerge si sa vorbeasca. Parintii acesteia au petrecut un an de neuitat, un an unic in viata lor si al Teodorei. La un an Teodora este inca mica dar isteata, sociabila si creativa deoarece si-a facut deja o prietena imaginara cu care sta tot timpul cu ea. Prietena imaginare a Teodorei se numeste Claudia.
Dupa inca un an micuta noastra Teodora a implinit doi anisori. Aceasta a devenit o fetita pe placul tuturor deoarece este: sociabila,jucausa,inteligenta,creativa si nu este alintata.Ea s-a plictisit doar de un prieten imaginar si acum are ca prietene imaginare pe Claudia si Stefania. Pentru ea Claudia este loial si prima cea mai buna prietena, iar Stefania este o fata pe care a cunoscut-o de curand asa ca nu poate spune multe despre ea.
Cand mica Teodora a implinit trei ani a trebuit sa mearga la gradinita.Teodora a mers la gradinita , dar desigur ca orice copil nu a vrut sa mearga. Cu timpul aceasta s-a obisnuit cu gradinita, iar educatoarea i-a devenit a doua mama.S-a obisnuit cu tot ce facea parte din gradinita, dar exista o exceptie: trezitul de dimineata.In fiecare dimineata Teodora se trezea plangand, ca orice copil.
A mai trecut un an, iar mica Teodorei a implinit patru ani.Cand de ducea de dimineata la gradinita aceasta nu mai plangea, iar la patru ani avea prieteni imaginari.Ea avea trei prietene imaginare:Ana,Claudia si Stefania, si doi prieteni imaginari:Andrei si Stefan. Lumea ei imaginare era cam asa: ea este o printesa care isi cauta parintii pierduti.Andrei si Stefan sunt budygurzii ei, iar Ana ,Claudia si Stefania sunt cele mai bune prietene.Parintii fetei se bucura de unica lor fica.Se uita mirati cat de repede au trecut anii,parca ieri au nascut-o pe mica lor Teodora cu parul ei de aur si ochii ca cerul.
La cinci ani Teodora si-a mai adaugat in lumea ei imaginara parintii, dar ea mai avea pe langa lumea sa o prietena imaginara,Maria care statea mereu cu ea. Teodora se juca si cu copii de varsta ei, doar ca Maria este o prietena care face ce vrea ea,nu comenteaza si nu se cearta niciodata cu ea.
Dupa inca un an,mica domnisoara Teodora a trebuit sa mearga la scoala.Aceasta si-a petrecut trei ani frumosi alaturi de doamna educatoare si de colegii sai. Doamna educatoare ii era ca a doua mama pentru ea.Educatoarea, pentru Teodora este un om deosebit care i-a fost alaturi mereu,mai bine zis o prietene pe care nici nu si-o putea imagina.Cu sau vara voia ei a trebuit sa se desparta de educatoare.
In toamna cand Teodora trebuia sa mearga la scoala ea avea sase ani si cateva luni. Ea a intrat pe poarta scolii tinandu-si parintii de mana,iar cand a vazut cladirea scolii cat doi munti la un loc s-a infricosat.In curtea scolii erau foarte multi copii, uni cat muntii, iar altii cat furnicile.Dupa ce a intrat in sala de clasa impreuna cu alti copii, invatatoarea i-a primit cu blandete in sala de clasa si se uita cu ochii caprui si blajini la ei, spunandu-le cu vocea ei cristalina despre acest an scolar.
La sapte ani Teodora a invatat sa scrie, iar scrisul ei este asa de frumos, mai frumos ca un curcubeu, ca un soare sau toate frumusetile pamantului la un loc. Ea a incheiat clasa intai cu premiul intai. Incetul cu incetul Teodora a invatat sa o iubeasca pe invatatoarea sa. Aceasta le-a castigat increderea copiilor imbinand lauda cu exigenta.
Lumea ei imaginara a inceput sa se destrame. Ea a ramasa doar cu prietenele ei: Maria, Claudia si Stefania.Teodora s-a plictisit de cei doi boudygurzii si sa fie printesa.
La opt ani, cand a ajuns in clasa a doua Teodora a ajuns printre cei mai bunei din clasa. Ea scria frumos,repede si corect.Teodora este buna la matematica,romana si restul materiilor. Si anul acesta a terminat clasa cu premiul intai.Parintii acesteia sunt mandrii de ea, dar creste prea repede, parca ieri a inceput sa gangureasca ,iar astazi este clasa a doua.
In clasa a treia Teodora ramane la fel de isteata,indemanatica,sociabila si buna ca in totdeauna.Clasa a treia o termina tot cu premiul intai. Prietenii ei imaginari incep sa dispara unul cate unul, au mai ramas doar Stefania si Claudia. Ea nu se mai joaca cu prietenii ei imaginari asa cum se juca cand era mica. Nici cu Stefania si Claudia nu se mai joaca asa de des, vorbeste cu ele doar atunci cand are nevoie de consolare, in rest ii place mai mult se se joace cu copii adevarati de varsta ei.
In clasa a patra fetita se aproprie tot mai mult de invatatoare si de colegii sai.In fiecare an a incheiat cu premiul intai la scoala. Anul acesta se desparte de cea care a indrumat-o patru ani de zile,a doua mama, cea care i-a fost aproape la nevoie si a ajutat-o. Pentru Teodora invatatoarea sa este unica in adevaratul sens al cuvantului.Peste aceasta durere nu o putea ajuta sa treaca nici prietenele ei imaginare, ea hotaraste ca din acel moment nu mai are prietene imaginare.
Intr-o zi de toamna, domnisoara Teodora a inceput scoala si-a revazut colegii si a trecut in clasa a cincea.Cand s-a dus in fosta ei clasa erau covorase pe jos, mese si scaune mici.Nu a durat mult ca sa isi dea seama ca fosta sala de clasa este locuita de piticii lui Alba-ca-Zapada. Nu acum mult timp era si ea un pitic de a lui Alba-ca-Zapada ,,Ce zile frumoase!”.Acum a cresct, ii este dor de zilele de gradinita, de educatoare, de scoala, de invatatoare, pe scurt de copilarie.
Cand suntem mici vrem sa fim mari, dar la un moment dat nu ne dam seama ce repede a trecut timpul copilariei neintors. Nu apreciem destul timpul si perioada vietii noastre, nu ne dam seama ce repede am crescut, iar cand trecem de perioada copilariei am vrea sa intoarcem timpul inapoi si nu stim cum, dar sa va dau un sfat: Bucurati-va de perioada vietii in care sunteti deoarece va trece si acea perioada.

Compunere trimisa de Alexandra.

A sosit ,in calesti aurite,toamna cea mai darnica fiica a  batranului an.
Zana Toamna ne daruieste : mere ca focul,prune brumate,pere galbui si gutui cu puf galben ca de pui,frunze ruginii,galbene si roscate leganandu-se  si cazand din pomi.
In liazi se strang roade.In aer se simt miresme blande e toamna.Oamenii sunt veseli.
Copii ii ajuta pe paintii si pe bunici la strans.
Pomul roditor e ca omul muncitor.

Compunere trimisa de Georgiana

-Eu sunt Andreea!
-Andreea si mai cum?am auzit glasul doamnei.
-Andreea Bucur si sunt in clasa intai.
-Da?!Bine Andreea,ia loc!
“Auzi,tu?!Sa iau loc!Ciudat lucru!”mi-am zis in gand.
Am cercetat cu atentie camera aceea mare despre care mie mama imi slpusese  ca se numeste “clasa”.Si,in vreme ce ochii imi alergau pe bancile unde manualele ce miroseau a tus proaspat asteptau sa fie rasfoite,auzeam,ca un ecou,numele celorlalti copii,care aveau sa-mi fie vreme de patru ani colegi.
Nici nu stiam de ce sa ma bucur mai intai:ca am crescut asa de mare si ca merg la scoala sau ca voi invata sa scriu si sa citesc si voi descoperi ce inseamna ganganiile acelea de neinteles de pe plansele care atarna pe peretii clasei.Ori poate istorisirile doamnei,caci am auzit eu pe mama ca doamnele acestea de la scoala stiu multe,ca te plimba pe unde nici nu gandesti si-ti fac cunostinta cu personaje pe care nici n-ai fi indraznit sa crezi vreodata ca le vei cunoaste:cu Decebal si Mihai Viteazul,cu Creanga si Enescu si vei sta la masa tacerii chiar cu Brancusi in persoana si pasarea lui maiastra.
Si,pierduta fiind in multimea lucrurilor pe care le voi face la scoala,simt pe frunte o mana calda.E doamna!O,ce lumina vad in ochii ei albastri!
Deodata,imi amintesc ca am lasat-o pe mama in curtea scolii.Ma ridic grabita si dau sa ies,speriata ca mama ar fi putut pleca fara mine acasa.
Aceeasi mana calda ma opreste.Si de parca mi-ar fi citit gandurile,doamna zice:
-Mama ta e acolo,te asteapta!
Cu ochii in pamant cer grabita iertare.
Asa avea sa fie prima mea zi de scoala!
Acum sunt in clasa a treia si ,ori de cate ori imi amintesc de prima zi de scoala,un zambet imi incolteste pe fata si zic,ca si acum trei ani:
“-Eu sunt Andreea!”
Astept aceeasi intrebare a doamnei:
“-Andreea si mai cum?!”
Ce bine e la scoala si ce buna e doamna!…

Compunere trimisa de Bucur Andreea Georgiana.