Compuneri

Compunere – Petrecerea de ziua mea
Astăzi e ziua mea. PărinÅ£ii m-au pus să aleg între o petrecere la McDonald’s ÅŸi o sărbătorire la mine acasă. Anul trecut mi-am sărbătorit ziua la McDonald’s, astfel că am hotărât ca anul acesta să mi-o petrec acasă, împreună cu câţiva prieteni. M-am decis să chem 10 din colegii mei de clasă ÅŸi 10 prieteni cu care nu sunt coleg de ÅŸcoală. Cu toÅ£ii ne înÅ£elegem foarte bine ÅŸi sper că ne vom distra la fel bine. I-am invitat pe toÅ£i începând cu ora 16 la mine acasă. Cu toÅ£ii vom asculta muzică, vom povesti ÅŸi ne vom distra cât ne vor Å£ine puterile.

Mama mea a pregătit nişte prăjituri delicioase, iar marea surpriză a serii va fi un tort mare cu 12 lumânări, vârsta mea. Am ales deja melodiile pe care vom dansa, câteva lente, căci am invitat şi câteva fete la petrecerea de astăzi. Părinţii mi-au promis că putem să ascultăm muzică şi să dansăm cât dorim, cu o singură condiţie, să nu dăm muzica prea tare să nu-i deranjăm pe vecinii de bloc.

Un alt motiv special pentru care sunt nerăbdător să înceapă petrecerea sunt cadourile pe care le voi primi. Îmi plac cadourile! Îmi place le să deschid! Anul trecut, copiii care au sărbătorit împreună cu mine, mi-au adus cadouri foarte frumoase, am fost deosebit de încântat de ele.

Pentru anul acesta, deja am primit câteva cadouri. Părinţii mi-au cumpărat ultimul model de PSP şi 3 jocuri noi pentru el. Mi-am dorit foarte mult acest playstation portabil, iar acum îl am. Mi-ar plăcea ca ceilalţi copii să-mi aducă câte un CD pentru acest joc, deoarece îmi place foarte mult să mă joc pe playstation. Dar voi fi extrem de bucuros şi cu alte cadouri pe care le voi primi!

Ziua mea de naştere este o adevărată sărbătoare. Mi-ar plăcea să fie ziua mea în fiecare zi!

Trimis de Andreea Constantin

Era o zi frumoasa de iarna.Eu si cu prietenii mei ne-am gandit sa iesim la sanius.
Afara cadeau mii si mii de margaritare din norii albi si pufosi ca pernele care parca erau atasati de cerul albastru ca si cuartul.Pamantul era invelit intr-o plapiumoara de matase brodata cu diamante.Copacii zaharisiti priveau indulgenti copii care se jucau prin curte. Am plecat spre derdelus.O gloata de copii urcau pe dealul din diamante pentru a se da cu sania.Noi am ales un loc unde nu prea erau copii si ne-am jucat acolo.Mai intai am facut un om de zapada cu haine ca de cristal.Acesta era baiat.Avea ochi fermi, de culoarea pietrei lunii.Nasul ii era prelung si portocaliu ca aragonitul.Zambetul ii era bland.Iar obrajii, obrajii ii erau imbujorati de un rosu aprins.Apoi dupa omul de zapada ne-am bulgarit o gramada, facand unui prieten de-al meu si botez.Dupa ceva vreme ne-am mai urcat odata pe derdelus cu saniile.Ma rog, incercam, dar pana la urma…nu ne-am mai dat.Am plecat spre casele noastre abea cand si noi faceam parte din covorul alb al iernii, adica eram plini de zapada.
A fost o zi minunata si sper sa nu fie ultima!

Compunere trimisa de Sirghi Theodora.

Era o zi friguroasa de iarna. Eu si prietenii mei am stat la o cabana timp de o zi si o noapte. A fost foarte distractiv!
Ziua ne-am jucat impreuna cu catelusul lui Petrica,Zuzu, am facut un gratar si am facut un concurs de desenat ceva ce ne-nconjoara.
Se-nserase.Toti intraram la culcare. Nu dupa mult timp m-am trezit. Un frig de nedescris ma cuprindea,caci fereastra era deschisa.Iarna era de vis sub clar de luna.Iesirea mea pe usa i-a atras atentia lui Zuzu,care veni cu mine afara.
Peisajul inmarmurit arata ca un mic Coltisor de Rai rece. Coacii erau invelitiintr-o mantie alba si protectoare,cabana era acoperita cu o mantie stralucitoare ce agata de margini turturi de gheata, iar lui Zuzu ii crescuse ca prin minune o salba de zapada. Se zareau in intuneric doua puncte ca doi ochi de lup. Zuzustatea in fata mea maraind curajos.  Noi ne dadeam in spate, iar jivina se apropia. Iesira sub lumina lunii.Era un iepuras ratacit si infometat. L-am ademenit cu un cub de zahar. Nu realizasem ca Zuzu se indepartara. A venit apoi catre mine tare vijelios si m-a speriat atat de tare incat am tras un tipat ce a trezit intreaga cabana. Toti au iesit degraba sa vada ce se intamplara. Le-am povestit tot, dupa care dimineata incepu cu sfarsitul unei batai zdravane cu zapada de una sau doua ore.
A fost cea mai interesanta excursie la care am participat!

Bunica este mama sufleteasca care mereu ne ajuta la greu si ne mangaie durerile. Parca chiar si acum imi amintesc privirea blanda a bunicii, uitandu-se in ochii mei, leganandu-ma si cantandu-mi sa adorm. Ea era cea care ma tinea strans cu mana ei parca desenata in linii de frica sa nu ma pierd. Si tot ea statea in noptile furtunoase citindu-mi din “Marea Carte de Povesti”. Cum o pot descrie pe bunica? Un inger pazitor gata sa ma apere si sa imi faca toate poftele. Ochii ei caprui ma urmareau oriunde mergeam iar la fiecare pas, doua maini ma protejau sa nu ma lovesc.
Bunica nu va pleca de langa mine nici cand voi fi destul de indemanatica incat sa ma descurc singura. Ma trateaza ca pe un copil, desi nu mai sunt si stiu ca sunt capabila de multe dar nu as vrea sa stiu ca spatele nu-mi e pazit de catre bunica.
Orice s-ar intampla o am pe bunica sa steie cu mine. Ma simt in siguranta in bratele ei si stiu ca bunica si-ar da viata, sa fiu in siguranta si fara griji.
Oriunde as merge si orice as face, nu mi-e frica sa fac fata provocarilor lumii, deoarece o am pe bunica langa mine.

Compunere trimisa de Damian Iulia.

Inainte sa te cunosc pe tine, pot spune ca nu stiam ce este aceea  „iubire”. Crezusem de mai multe ori ca „sunt indragostit” sau ca „iubesc”, dar odata ce te-am cunoscut mi-am dat seama ca in trecut nimic nu fusese adevarat, totul fusese o joaca, o copilarie. Noaptea, odata ce puneam capul pe perna adormeam brusc; nu aveam nicio grija. Dar, chiar daca lumea mea era stearsa si lipsita de viata eram liber, vesel si fericit.
Apoi, intr-o zi ai aparut. In acea clipa m-am simtit pentru prima data „viu”, am simtit ca traiesc cu adevarat.  In scurt timp am devenit prieteni, am inceput sa tinem unul la celalalt. Eram fericit! Odata ce te cunosteam mai bine incepeam treptat treptat sa te plac. Putin cate putin, apoi din ce in ce mai mult. Totul era frumos, iar astfel niste clipe si niste mici gesturi poate nesemnificative pentru altii, pentru mine au devenit cele mai frumoase amintiri.
Acea „simpatie”, acea „mica atractie” s-a transformat mai apoi in ceva nemaiintalnit, ceva cu totul si cu totul nou. Totul a inceput cu niste usoare furnicaturi in stomac, niste fluturi ce se agitau de fiecare data la vederea ta. Mai apoi eram cuprins de o dorinta, o nevoie arzatoare de a fi mereu in preajma ta, de a vorbi si de a te vedea nonstop.  Te cautam intruna, iar atunci cand nu imi raspundeai sau te comportai ca si cum nu as exista simteam ca lumea se prabuseste asupra mea. Nu mai eram bun de nimic, eram trist si fara viata. Tot atunci au inceput si primele mele nopti nedormite. Oricat de mult incercam sa inchid ochii si sa adorm asa cum faceam odata, in fata ochilor imi aparea imaginea ta, inima incepea sa imi bata haotic si deveneam nelinistit, fara stare.  Atunci am simtit pentru prima data ce este „iubirea”!
Ai fost singura care a reusit sa ma schimbe vreodata, poate fara intentie. Cu ajutorul tau am inceput sa vad totul altfel decat inainte. Am invatat sa dau atentie si sa apreciez multe lucruri marunte pe care pana atunci nici macar nu le obesrvam.  Toate simturile, sentimentele si dorintele erau intensificate.
Mi-am dat seama ca „iubirea” este cel mai de pret lucru, cel mai frumos cadou pe care Dumnezeu il poate oferi. Dar din pacate, nu mult a durat pana cand am descoperit ca totodata, „iubirea” poate deveni cea mai cruda si mai letala arma. Atunci cand mi-am dat seama ca tu nu simti nimic pentru mine am fost cufundat intr-un nesfarsit abis. Totusi nu m-am dat batut din prima, ignoranta ta ma facea sa te iubesc din ce in ce mai mult, sa te doresc  mai mult ca pe orice. Dar, incepusem sa obosesc  incercand si sperand. Ma consumasem usor usor si ajunsesem de nerecunoscut. Am decis ca toate sperantele mele sunt in zadar si am hotarat sa te uit. Sa incerc sa te ocolesc si sa te ignor pana ce voi putea sa te scot complet din inima mea. Din pacate acest lucru a fost imposibil de realizat. Chiar daca o lunga perioada nu mai vorbeam cu tine, sau chiar nu te mai vedeam, o fractiune de secunda era mai mult decat suficient pentru a trezi la viata acele sentimente.
Acum am inceput sa ma impac cu gandul… Totusi acele amintiri, acele clipe, acei fluturasi si acele sentimente au ramas si vor ramane intotdeauna in inima mea. Ai fost si vei ramane pe veci prima mea iubire, iar pentru tine va exista mereu o portita acolo, in sufletul meu. Poate cine stie..

Compunere trimisa de Radu.

Este prima zi din vacanţa de iarnă . Fulgii strălucitori de zăpadă acoperă totul în jur cu frumuseţea lor îngheţată . Totul arată ca-n poveşti . Beculeţe strălucitoare ard pe acoperişurile caselor şi decoraţiuni de Crăciun , care mai de care mai originale şi mai frumoase , le împodobesc geamurile stropite cu argint . Pe ici , pe colo , se mai zăresc chipuri de copii care privesc cu un licăr de încântare în ochi feeria ce se dezlănţuie dincolo de gemuleţul camerei lor . Alţii , se joacă afară în zăpada adâncă . Nu le pasă de frigul care începe să le înroşească tot mai tare obrajii , de foamea care începe să-şi spună cuvântul încet încet , de nimic . Sunt învăluiţi doar de frumuseţea acelei zile superbe de vacanţă .
Eu , personal , consider că aceasta este diferenţa dintre vacanţă şi timp liber din cursul şcolii . Această bucurie feerică ce încolţeşte în sufletele noastre odată cu încheierea cursurilor , când nu mai trebuie să ne trezim devreme , să ne culcăm devreme , să ne îngrijorăm aproape tot timpul pentru teste şi mai ales pentru teze . Acel sentiment de libertate , unic în toată copilăria , pe care îl simţim cu toţii când e vacanţă .
În vacanţa de iarnă , însă , se mai adaugă un sentiment minunat pe lângă toate celelalte : bucuria sărbătorilor . Sentimentul magic care ne cuprinde în Ajunul Crăciunului , când găsim cadourile sub brad sau când mergem cu zâmbetul larg pe buze la colindat , aşteptând cu mânuţele întinse fiecare bomboană , nucă , cozonac sau bănuţ , care parcă au cel mai mult farmec în acele momente şi de care nici un copil nu se lipseşte de sărbători .  Apoi vine Crăciunul , ziua în care îţi petreci timpul cu familia , o zi foarte specială care-i uneşte pe toţi cei dragi în jurul focului .
Orice copil din lume se bucură de clipele minunate şi speciale pe care i le oferă mult aşteptata vacanţă.

Compunere trimisa de Iulia.

Era o zi de sambata a lunii decembrie.Cand m-am trezit si m-am uitat pe geam am vazut fulgii de zapada cum cadeau ca niste roi de fluturi albi.Afara ningea ca-n povesti.Zapada se asterna pe pamanat ca o mantie alba si stralucitoare.Copacii erau acoperiti de zapada ca si aratau ca niste soldati muti cu zale de gheata.Copacii erau impodobiti cu o betea alba.Imediat ce s-a oprit zapada am iesit afara sa vad cum arata.Totul parea un mare ocean de lapte.Nu a durat mult si din cer au inceput sa cada cativa fulgi,pentru moment ne-am bucurat dar ne-am dat seama ca vremea s-a inrautatit asa ca am intrat in casa si m-am asezat repede la geam si am vazut cum noi fulgi incepeau sa intareasca covorul deja format.Norii cereneau stelute argintii.Zapada s-a marit din ce in ce m-ai mult,de parca cineva ar fi obligat-o.
Am adormit si parca in acel moment mi-am imaginat lumea astfel. O doamna rece ca gheata a venit la mine si mi-a spus sa ma urc in caleasca sa care era trasa de 2 cai din gheata.Cand mi-a pus mana pe obraz era rece ca gheata.Atunci am intrebat-o cine este si ea mi-a raspuns ca o cheama Craiasa Zapezii,dupa care a disparut.Atunci m-am inspaimantat.M-am vazut intr-o astfel de lume cu muntii uriasi.Am mers ce am mers si am dat peste un imens castel.Am intrat si am vazut ca nu e nimeni dar se pare ca m-am inselat in spatele meu era aceeasi doamna pe care am vazut-o,Craiasa Zapezii.A pus mana pe umarul meu si in acel moment un fior de gheata m-a cuprins.Tot in acel moment m-am trezit din somn si mi-am dat seama ca a fost un vis.
I-am povestit mamei ce am patit si m-am indreptat catre geam.Atunci am vazut zapada asternuta si cerul alb.Am iesit pe afara si m-am jucat cu prietenii.

-Eu sunt Andreea!
-Andreea si mai cum?am auzit glasul doamnei.
-Andreea Bucura si sunt in clasa intai.
-Da?!Bine Andreea,ia loc!
“Auzi,tu?!Sa iau loc!Ciudat lucru!”mi-am zis in gand.
Am cercetat cu atentie camera aceea mare despre care mie mama imi slpusese  ca se numeste “clasa”.Si,in vreme ce ochii imi alergau pe bancile unde manualele ce miroseau a tus proaspat asteptau sa fie rasfoite,auzeam,ca un ecou,numele celorlalti copii,care aveau sa-mi fie vreme de patru ani colegi.
Nici nu stiam de ce sa ma bucur mai intai:ca am crescut asa de mare si ca merg la scoala sau ca voi invata sa scriu si sa citesc si voi descoperi ce inseamna ganganiile acelea de neinteles de pe plansele care atarna pe peretii clasei.Ori poate istorisirile doamnei,caci am auzit eu pe mama ca doamnele acestea de la scoala stiu multe,ca te plimba pe unde nici nu gandesti si-ti fac cunostinta cu personaje pe care nici n-ai fi indraznit sa crezi vreodata ca le vei cunoaste:cu Decebal si Mihai Viteazul,cu Creanga si Enescu si vei sta la masa tacerii chiar cu Brancusi in persoana si pasarea lui maiastra.
Si,pierduta fiind in multimea lucrurilor pe care le voi face la scoala,simt pe frunte o mana calda.E doamna!O,ce lumina vad in ochii ei albastri!
Deodata,imi amintesc ca am lasat-o pe mama in curtea scolii.Ma ridic grabita si dau sa ies,speriata ca mama ar fi putut pleca fara mine acasa.
Aceeasi mana calda ma opreste.Si de parca mi-ar fi citit gandurile,doamna zice:
-Mama ta e acolo,te asteapta!
Cu ochii in pamant cer grabita iertare.
Asa avea sa fie prima mea zi de scoala!
Acum sunt in clasa a treia si ,ori de cate ori imi amintesc de prima zi de scoala,un zambet imi incolteste pe fata si zic,ca si acum trei ani:
“-Eu sunt Andreea!”
Astept aceeasi intrebare a doamnei:
“-Andreea si mai cum?!”
Ce bine e la scoala si ce buna e doamna!…

Compunere trimisa de Bucura Andreea Georgiana.

Povestea copilariei

Intr-o seara de vara s-a nascut la spital o fetita pe nume Teodora .Ea este blonda si ochii ii are albastri.Parintii acestei fetite,Izabela si Eduard,s-au bucurat foarte mult de nasterea ficei lor deoarece ei au facut treizeci si cinci de ani  si pana acum nu au avut parte de nici un copil.
Cand mica noastra Teodora a implinit un an stia sa mearga,sa alerge si sa vorbeasca. Parintii acesteia au petrecut un an de neuitat, un an unic in viata lor si al Teodorei. La un an Teodora este inca mica dar isteata, sociabila si creativa deoarece si-a facut deja o prietena imaginara cu care sta tot timpul cu ea. Prietena imaginare a Teodorei se numeste Claudia.
Dupa inca un an micuta noastra Teodora a implinit doi anisori. Aceasta a devenit o fetita pe placul tuturor deoarece este: sociabila,jucausa,inteligenta,creativa si nu este alintata.Ea s-a plictisit doar de un prieten imaginar si acum are ca prietene imaginare pe Claudia si Stefania. Pentru ea Claudia este loial si prima cea mai buna prietena, iar Stefania este o fata pe care a cunoscut-o de curand asa ca nu poate spune multe despre ea.
Cand mica Teodora a implinit trei ani a trebuit sa mearga la gradinita.Teodora a mers la gradinita , dar desigur ca orice copil nu a vrut sa mearga. Cu timpul aceasta s-a obisnuit cu gradinita, iar educatoarea i-a devenit a doua mama.S-a obisnuit cu tot ce facea parte din gradinita, dar exista o exceptie: trezitul de dimineata.In fiecare dimineata Teodora se trezea plangand, ca orice copil.
A mai trecut un an, iar mica Teodorei  a implinit patru ani.Cand de ducea de dimineata la gradinita aceasta nu mai plangea, iar la patru ani avea prieteni imaginari.Ea avea trei prietene imaginare:Ana,Claudia si Stefania, si doi prieteni imaginari:Andrei si Stefan. Lumea ei imaginare era cam asa: ea este o printesa care isi cauta parintii pierduti.Andrei si Stefan sunt budygurzii ei, iar Ana ,Claudia si Stefania sunt cele mai bune prietene.Parintii fetei se bucura de unica lor fica.Se uita mirati cat de repede au trecut anii,parca ieri au nascut-o pe mica lor Teodora cu parul ei de aur si ochii ca cerul.
La cinci ani Teodora si-a mai adaugat in lumea ei imaginara parintii, dar ea mai avea pe langa lumea sa o prietena imaginara,Maria care statea mereu cu ea. Teodora se juca si cu copii de varsta ei, doar ca Maria este o prietena care face ce vrea ea,nu comenteaza si nu se cearta niciodata cu ea.
Dupa inca un an,mica domnisoara Teodora a trebuit sa mearga la scoala.Aceasta si-a petrecut trei ani frumosi alaturi de doamna educatoare si de colegii sai. Doamna educatoare ii era ca a doua mama pentru ea.Educatoarea, pentru Teodora este un om deosebit care i-a fost alaturi mereu,mai bine zis o prietene pe care nici nu si-o putea imagina.Cu sau vara voia ei a trebuit sa se desparta de educatoare.
In toamna cand Teodora trebuia sa mearga la scoala ea avea sase ani si cateva luni. Ea a intrat pe poarta scolii tinandu-si parintii de mana,iar cand a vazut cladirea scolii cat doi munti la un loc s-a infricosat.In curtea scolii erau foarte multi copii, uni cat muntii, iar altii cat furnicile.Dupa ce a intrat in sala de clasa impreuna cu alti copii, invatatoarea i-a primit cu blandete in sala de clasa si se uita cu ochii caprui si blajini la ei, spunandu-le cu vocea ei cristalina despre acest an scolar.
La sapte ani Teodora a invatat sa scrie, iar scrisul ei este asa de frumos, mai frumos ca un curcubeu, ca un soare sau toate frumusetile pamantului la un loc. Ea a incheiat clasa intai cu premiul intai.  Incetul cu incetul Teodora a invatat sa o iubeasca pe invatatoarea sa. Aceasta le-a castigat increderea copiilor imbinand lauda cu exigenta.
Lumea ei imaginara a inceput sa se destrame. Ea a ramasa doar cu prietenele ei: Maria, Claudia si Stefania.Teodora s-a plictisit de cei doi boudygurzii si sa fie printesa.
La opt ani, cand a ajuns in clasa a doua Teodora a ajuns printre cei mai bunei din clasa. Ea scria frumos,repede si corect.Teodora este buna la matematica,romana si restul materiilor. Si anul acesta a terminat clasa cu premiul intai.Parintii acesteia sunt mandrii de ea, dar creste prea repede, parca ieri a inceput sa gangureasca ,iar astazi este clasa a doua.
In clasa a treia Teodora ramane la fel de isteata,indemanatica,sociabila si buna ca in totdeauna.Clasa a treia o termina tot cu premiul intai. Prietenii ei imaginari incep sa dispara unul cate unul, au mai ramas doar Stefania si Claudia. Ea nu se mai joaca cu prietenii ei imaginari asa cum se juca cand era mica. Nici cu Stefania si Claudia nu se mai joaca asa de des, vorbeste cu ele doar atunci cand are nevoie de consolare, in rest ii place mai mult se se joace cu copii adevarati de varsta ei.
In clasa a patra fetita se aproprie tot mai mult de invatatoare si de colegii sai.In fiecare an a incheiat cu premiul intai la scoala. Anul acesta se desparte de cea care a indrumat-o patru ani de zile,a doua mama, cea care i-a fost aproape la nevoie si a ajutat-o. Pentru Teodora invatatoarea sa este unica in adevaratul sens al cuvantului.Peste aceasta durere nu o putea ajuta sa treaca nici prietenele ei imaginare, ea hotaraste ca din acel moment nu mai are prietene imaginare.
Intr-o zi de toamna, domnisoara Teodora a inceput scoala si-a revazut colegii si a trecut in clasa a cincea.Cand s-a dus in fosta ei clasa erau covorase pe jos, mese si scaune mici.Nu a durat mult ca sa isi dea seama ca fosta sala de clasa este locuita de piticii lui Alba-ca-Zapada. Nu acum mult timp era si ea un pitic de a lui Alba-ca-Zapada ,,Ce zile frumoase!”.Acum a cresct, ii este dor de zilele de gradinita, de educatoare, de scoala, de invatatoare, pe scurt de copilarie.
Cand suntem mici vrem sa fim mari, dar la un moment dat nu ne dam seama ce repede a trecut timpul copilariei neintors. Nu apreciem destul timpul si perioada vietii noastre, nu ne dam seama ce repede am crescut, iar cand trecem de perioada copilariei am vrea sa intoarcem timpul inapoi si nu stim cum, dar sa va dau un sfat: Bucurati-va de perioada vietii in care sunteti deoarece va trece si acea perioada.

Compunere trimisa de Alexandra

Prima carte
de Mazalu Teodora Alexandra
Maria… este o fetita de zece ani ,simpatica,cu ochi verzi,cu parul balai,pielea e alba ca spuma laptelui iar obrajii sunt rosii ca petalele unui trandafir sangeriu.Ea este o prietena minunata si o mare iubitoare de carti.
Si acum isi mai adduce aminte de prima carte citita…si emotiile nestapanite pe care le-a avut cand a pasit prima oara intr-o biblioteca.
Maria a fost fascinate de incaperea cea mare si impresionanta si de multitudinea de carti asezate frumos.Toate cartile erau misterioase si fiecare cartea ascundea cate o mica poveste.Cand te uitai la ele vedeai toti scriitorii care isi dadeau mana in marea hora a unirii iar povestile lor magice incununau acel spatiu de vis.
Mirosul Cartilor vechi o ademeneau spre potecile aurite si glorioase ale basmelor lui Ispirescu,povestile lui Creanga,poeziile lui Eminescu si romanele lui Slavici.
Prima carte pe care a citit-o Maria a fost ,,Povesti,povestiri si amintiri din copilarie”  de Ion Creanga.
Fetita spune ca aceasta carte a fost primul pas spre lumea lecturilor,introducerea si regasirea copilului in minunatele povesti.