Compuneri

Orasul meu natal este Sighisoara, situat in jud. Mures, tranversat de raul Tarnava Mare, aflat in inima Ardealului si este inconjurat de dealuri si campi. Este un oras superb care adaposteste o istorie de mi de ani, un oras unde convietuiesc in armonie mai multe nationalitati. Datorita arhitecturii sale remarcabile si a pozitiei domintante, orasul a fost supranumit de sute de ani ”Perla Transilvaniei”. Cetatea Sighisoara este consideranta si astazi a fi cea mai frumoasa cetate locuita din sud-estul Europei.
In Cetatea Sighisoarei erau 14 turnuri si 5 bastioane, din care se mai pastreaza pana azi 9 turnuri si 2 bastioane.
Turnul cu Ceas este principalul punct de atractie si reprezinta simbolul orasului. A primit aceasta denumire datorita ceasului cu figurine, unic in romania. In partea de sus a turnului se gasesc 7 papusi care reprezinta zilele saptamanii. Acoperisul se incheie cu un stalp meteorologic, iar in varful stalpului se afla un cocos care se roteste in bataia vantului. Astazi acest turn adaposteste Muzeul de Istorie al orasului, care colectioneaza o multime de obiecte vechi, toate oglindand instoria cetatii Sighisoara. De o parte si de alta, doua figurine reprezentate ca doi ingerasi vestesc ziua si noaptea. Ziua are o lumina in mana, si o inima aprinsa pe cap, in timp ce Noaptea poarta in ambele maini cate o torta.
Cele 9 turnuri din Cetatea Sighisoarei sunt: Turnul cu Ceas, Turnul Fierarilor, Turnul Franghierilor, Turnul Macelarilor, Turnul Cojocarilor, Turnul Croitorilor, Turnul Cizmarilor, Turnul Cositorarilor, Turnul Tabacarilor.
Biserica din Deal este unul din cele mai valoroase monumente ale cetatii.
Scara acoperita mai poarta denumirea de ”Scara Scolarilor”. Este alcatuita din 175 de trepte protejate de un acoperis.
Casa Vlad Dracul a fost locuita de principele Vlad Dracul, fiul lui Mircea cel Batran, domnul Tarii Romanesti. . Astazi Casa ”Vlad Dracul” adaposteste un restaurant in stil medieval. Casa, in trecut a fost locuinta oficiala, apartinand primarlui regal al cetatii.
Biserica Manastirii este un monument de arhitectura in stil gotic.
Catedrala Ortodoxa se afla pe malul Tarnavei Mari.
Primaria orasului este una din cele mai frumoase cladiri ale cetatii, aflata pe latura exterioara a cetatii si vegheaza asupra Orasului de Jos. Constructia impresioneaza prin dimensiunile si frumusetea ei.
Manastirea Sf. Mucenic Dimitrie este situata la vestul orasului. Un grup de credinciosi in frunte cu protopopul Boian Ioan au infintat aceasta Manastire. Se gaseste la marginea unei paduri, intr-un decor foarte frumos, fiind ferita vara de temperaturile ridicate.
Orasul Sighisoara este unic in Europa pentru cetatea medievala locuita, dar langa oras se afla un monument cultural-natural, un loc care reprezinta o atractie speciala pentru vizitatori. Acesta padure se numeste Breite.
Ma mandresc cu orasul meu natal Sighisoara, pentru ca are o cetate medievala vizitata de tot mai multi turisti, in fiecare an si pentru ca are multe paduri si locuri verzi.

Multumim si pentru aceasta compunere frumoasa Bianca.

O fila de jurnal doar pentru tine

Stateam si ma gandeam daca sa te sun sau nu..Nu stiam daca sa ascult de ratiune sau de inima..Ratiunea deseori da gres,insa inima niciodata.M-am uitat la un film de dragoste.Acum am sentimentul ca totul se invarte in jurul iubirii;ca tot ce se petrece pe lumea asta este un joc bizar al dragostei.Dar oare,iese intotdeauna biruitoare?Sau este un joc fara sfarsit in care sunt antrenate inimi nevinovate si pure ce ascund sentimente sincere?
Dar in fond,ce este iubirea?hm..ce intrebare banala!cred ca orice om si-a pus-o macar o data in viata.Si totusi,care este adevaratul raspuns.Nu exista..Cautam in dictionar..:Faptul de a (se) iubi; sentiment de dragoste pentru o persoană de sex opus.Ce cuvinte reci!definitia iubirii se afla in isisi inimile noastre si este atat de frageda si simpla,incat nu exista cuvinte pentru a descrie acest pur sentiment.
Inca ma gandesc la tine..Dar oare,de ce?Doar suntem simpli amici..si dupa felul in care ai spus-o..Bineinteles ca stiam acest lucru!Dar inima mea e atat de vulnerabila acum!Sunt supusa sa asist zilnic la razboiul dintre cele doua luni:bine si rau,dreptate si nedreptate,efemer si etern…De ce toate acestea?Cine suntem sa suportam rautatile vietii cotidiene?Ce e in mintea unora?Dar oare,in mintea mea,ce e?
-Esti tu!Dar tu,cine esti?Nu,nu ai venit deodata.Eu te-am adus langa mine.Simteam nevoia!Ceva imi spunea sa fac asta.Si am ascultat..
Dar vad ca m-am inselat..Poate inima mea nu e inca pregatita pentru tine,poate pentru nimeni.Ma aflu in ipostaza lui Titu Maiorescu:”Noua framantare a mintii,noi indoieli,noua imposibilitate de a pricepe..”Scria la doar 17 ani lucruri la care marii filozofi meditau,in propriul sau jurnal,inceput la 15 ani ,si care a continuat timp de decenii.Gandea diferit ,mai matur.Si cu toate acestea,era considerat ciudat.Se ascundea in carti..Si cum era privit de ceilalti?Pentru el nu conta ,oricum..
De ce suntem considerati ciudati uneori?Cu ce motiv ceilalti fac supozitii pripite,nu asteapta sa-si formuleze o imagine clara asupra felului tau de a fi,de a gandi,de a reactiona in fata problemelor cruciale ale vietii.Vezi tu,uneori simti ca ai atata drepate!Ca doar tu stii care este adevarul.DA,in regula,dar oare este acest adevar credibil?Poate provoci suspiciuni,si te trezesti cu acuzatii cum ca de la tine ar fi pornit totul..Dar nu despre asta vreau sa vorbesc.
Au aparut de curand multe articole in diferite carti si reviste,chiar si filme ,referitoare la tema “Ce-si doresc femeile?”A devenit o curiozitate atat de mare,incat mai interesate au fost insisi femeile,decat barbatii.Hm..dar barbatii ce isi doresc?Toti un singur lucru..De la primul pana la ultimul.De parca ar fi fost programati toti pentru aceeasi chestie,ceea ce este,indubitabil,adevarat.Acestea sunt legile firii.
Dar peste  aceste chestii  sunt multe alta parti frumoase ale vietii.De ce asteapta toti barbatii acelasi lucru de la o femeie?Si sunt multumiti atunci cand il primesc?Dar ce se intampla cand intalnesc o femeie mai deosebita..mai speciala?Majoritatea dau inapoi.Dar,mai sunt si acei barbati care incearca sa le cucereasca,insa nu reusesc din prima,spre dezamagirea lor;Apoi urmeaza o perioada de cugetare,in care parca se trezesc la realitate,dupa care cauta momentul oportun  si mai incearca o data,insa abordand altfel persoana speciala,intr-un mod..special,starnind astfel si interesul femeii.Oare acesti barbati nu sunt mai multumiti?Desigur ca,in ambele situatii,se ajunge la ideea initiala,la scopul vietii.
Insa nu putem oare sa infrumusetam intreaga aventura a celor doi?
Femeile speciale fac barbatii cu adevarat fericiti,nu cele ordinare,asa cum se spune.Bineinteles,toate se considera speciale,dar oare,sunt cu adevarat?Si cum ne dam seama?Simplu:ne uitam in inima lor..
Din nou ma afund in povesti!Dar mintea mea unde e cu adevarat?E inca la tine..La buzele tale atat de moi si catifelate,la mainile tale fine si calde ce ma imbratiseaza cu atata pasiune,la privirea ta senina si calda..

Inca ma uit la telefon..Voi asculta de ratiune,desi oftez adanc  deoarece azi nu ti-am auzit vocea.Imi duc mana la inima..bate cu atata putere.Au trecut doua zile de cand nu te-am vazut ,dar mi-e atat de dor de tine!Ce se intampla?De cenu dorm la ora asta tarzie,si ma gandesc la tine,scriind pe o foaie rupta oarecum dintr-un caiet vechi,cu creionul neascutit,cu capatul ros,atat de batran si obosit,la fel ca si mine..In curand vine perioada cea ami frumoasa a anului.Mi-as dori de la Mos Craciun,ca macar de anul acesta sa pot respira in doi aerul sarbatorilor.Sau pot vi din nou singura,[repetabila povara],cu vechii prieteni si familia ,asteptand probabil in continuare multi ani baiatul potrivit pentru mine,un baiat care sa ma inteleaga si sa ma accepte asa cum sunt ,pentru ca sunt speciala..

Multumim Amalia.

Din cele mai vechi timpuri si pana astazi, cartea a fost un izvor de bucurie si alinare al sufletului omenesc.
O fetita, pe nume Sara, traia impreuna cu tatal ei intr-un palat luminos, spatios si plin de dragoste si armonie, dar totusi modest. Tatal ei era un poet care iubea animalutele, natura inconjuratoare, chiar si aventura.
A venit timplu ca Sara sa faca primi pasi inspre invatatura, dar mai ales inspre lumea magica a cartii. Ea era o fetita desteapta, chiar daca avea doar 6 ani, jucausa si iubea povestile spuse de tatal sau.
Sara a fost uimita de prima vedere a scolii, era inalta pana la cer si intunecoasa ca si in povestile cu oamenii rai. A batut la usa, iar usa s-a deschis cu un scartait groaznic, iar in fata usii o doamna inalta, care se presupunea a fi educatoarea si cea care avea grija de fetele din acel invatamant. Avea o rochie de culoare inchisa, lunga pana in pamant si niste ochi patrunzatori. Stand de vorba cu tatal Sarei si afland ca apartin dintr-o familie bogata, s-a schimbat la fata,zambind fetitei cu mult interes.
Sara s-a apropiat foarte repede de scoala si de colege. In fiecare pauza Sara spunea povesti colegelor ei, unele mai intersesate, iar altele starnind mai putin interes. Doua fete care nu puteau sa o inghita pe Sara, defapt lor nu le placea cartea,spuneau despre Sara ca are o imaginatie proasta si ca este mincinoasa. Sara nu le dadea atentie acestora. Toate fetele o considerau norocoasa pentru ca era bogata, dar Sara se credea norocoasa pentru ca a descoperit secretul cartii.
Intr-o zi doamna invatatoare vorbea cu sora ei, despre Sara,despre bogatia ei si ca o giugiuleste atat pentru ca tatal fetite o plateste foarte bine. Sora ei nu a lasat sa se intample asta si i-a confirmat totul tatalui Sarei.  Acesta cand a auzit a mers la scoala si a preluat el conducerea.
Doamna invatatoare, a devenit servitoare, iar sora ei i-a luat locul, fiind o invatatoare foarte iubitoare. Sara a ramas acea fata. Si celalte doua colege, carora nu le placea de Sara, au invatat sa pretuiasca cartea ca pe un prieten. Intr-un sfarsit, toate colegele erau prietene, ascultau cu mare drag povestile Sarei si invatau foarte bine.
Datorita cartii, oamenii au reusit sa priveasca aspectul pozitiv al vietii, dar mai ales afland misterul acesteia. O carte valoreaza mult mai mult decat banii, pentru ca banii ti poate fura oricine dar inteligenta si intelepciunea nu ti-o poate lua nimeni niciodata.

O alta compunere frumoasa trimisa de Bianca.

Ultimele raze ale soarelui imi mangaie obrazul. Pe cer, soarele auriu se ascunde printre norii cenusii ca plumbul.
Toamna, este una din ficele Mosului An: Primavara, Vara, Toamna si Ianrna. Toamna ne bate la geam, pentru a privi spre culoarea maronie care domina natura. De acum frunzele vor dansa în vazduh, purtate de vânt.
Regina Toamna are părul auriu, o rochie moronie, făcută din mii şi mii de frunze vestejite, dar totusi are un chip luminos. Ea este zglobie si aurie asemeni unui chihlimbar, harnica si darnica ca furnica si albina caci ea ne umple hambarele in fiecare an cu toate bunatatile ei.
Pe dealuri, pe campii, in padure si in livezi totul capata o nuanta ruginie.In padure nu se mai aud trilurile fermecatoare ale pasarilor, deoarece ele au plecat deja si de rind cu ele au luat si cintecele lor nemaipomenite.Dar totusi padurile nu au ramas pustii fiindca copacii sunt inconjurati de o multime de frunze multicolore.Pe linga toate acestea se mai aude si murmurul izvorului din mijlocul padurii.
Copacii au azvarlit frunzele de pe ei, ramanand goi si asteptand sa fie acoperiti de patura alba si pufoasa.
Strazile au imbracat haina aurie a frunzelor. Covorul de frunze moarte fosneste sub picioarele trecatorilor ce sunt din ce in ce mai rari.
Serenada greierilor din timpul verii a amutit. Ei se adapostesc sub covorul multicolor de frunze. Din cand in cand cate o veverita jucausa sare dintr-un copac intr-altul adunand ghinde pentru a-si face provizii pentru iarna.
Din cer incep sa cada picaturi ca nijte margaritare stravezii din ce in ce mai mari, mai reci si mai grele. Dar oare de ce plang norii ?! Poate dupa pasarile calatoare ce le tineau de urat in timpul verii, poate dupa incantatorulsoare ce deodata s-a facut nevazut sau poate dup copiii ce odinioara se jucau prin parcuri , facandu-i sa-si dezvaluie zambetul lor magic pe care nu multi il puteau aprecia. Acesta este un mister ce pare ca nu poate fi dezlusit !

Compunere trimisa de Bianca.  Multumim, este foarte frumoasa!

Intr-o zi de toamna,s-a intamplat o minune ce mi-a schimbat gandurile mele despre viata.
Era 27 noiembrie.Pentru mine,o zi cam trista.Ma gandeam la Craciun.O sarbatoare atat de frumoasa,care ne face sa fim mai buni,mai intelegatori si mai iubitori.Ma gandeam la cei saraci si osteniti care nu au familie si nu pot trai indeajuns sentimentul bucuriei nasterii lui Iisus.
Dar sa trec la subiect.Nu credeam in puteri supranaturale pana cand, cu o zi inainte,o matusa de a mea mi-a daruit o carticica,,foarte vrajita”.Bineinteles ca nu am crezut si o foloseam ca decoratie a camerei mele.Era o carticica mov,foarte fosforescenta.Asezata pe un raft al mobilei mele,imi atragea mereu atentia si o priveam pana ma plictiseam.Dar,intr-o zi, am inceput sa o rasfoiesc.Pagina numarul 24 era foarte speciala in afara de faptul ca era cea mai sclipitoare pagina din carticica.Am atins-o.Eram uimita in ce taram de basm am intrat.Nu stiam ce fenomen fizic a avut loc si cine sau cum ma va ajuta sa ies de acolo.Dar dupa ce am vazut in ce loc minunat eram,oamenii aveau aripi,natura era tanara si vrajita iar unicorni umblau dintr-un loc in altul.Era fermecat.
La un moment dat m-am intalnit cu cativa oameni.Erau foarte buni si intelegatori.Le-am povestit ce am patit dar, nu erau prea uimiti spunand ca au mai avut vizitatori.Le-am cerut ajutor,ingrijorandu-ma pentru parintii mei.M-au intrebat daca vreau sa raman in taramul fermecat  sau sa plec acolo unde ii am pe cei dragi.Nu am stat pe ganduri si am ales sa plec.
Impreuna cu oamenii am mers intr-un palat.Inauntru era o poarta catre Pamant.M-am indreptat direct spre ea.Mi-am luat ramas bun de la oameni si le-am multumit pentru ajutor.
Calatoria mea spre Pamant a fost foarte fericita pentru mine.Si brusc am cazut in pat.In timp ce radeam,mama a intrat in camera si m-a intrebat ce vroiam sa mananc la cina.M-am bucurat deoarece…nu ma intrebase unde am fost.
Asta a fost povestea.Sper ca v-a placut!

Da, mi-a placut povestea. Multumim Arcana Delia.

Tudor Arghezi,unul dintre cei mai mari poeti din secolul nostru a scris proza si literatura pentru copii si a realizat un univers lyric inedit printr-o diversitate de teme.
Poezia ,,O Furnica’’  face parte din volumul ,,Versul de seara’’ si este un text integral.In operele sale, scriitorul imagineaza un univers, recreeaza o lume. De aceea, literatura nu se confunda niciodata cu realitatea, fiind un produs al fanteziei creatoare a scriitorului.Poezia O furnica face parte din volumul Versuri de seara.
In prima strofa autorul ne arata cu ajutorul cuvintelor “ieri”, “la pranz” momentul in care se desfasoare intamplarea pe care o relateaza.

Observam sentimentul de afectiune al scriitorului fata de mica faptura deoarece acesta foloseste repetitia “mica, mica” prin care ne arata cat de firava si de slaba este vietatea.Acesta ne prezinta cum o furnica se urca pe picioarele lui, folosind hiperbola in momentul in care spune ca furnica i-a confundat picioarele cu niste “craci”. Aceasta figura de stil poate fi si o comparatie: omul precum copacul.

O alta figura pe care creatorul o foloseste este epitetul “uscat”.
In cea de-a doua strofa autorul caracterizeaza furnica prin intermediul epitetelor “harnica” si “maruntica”. Aceste insusiri le poate atribui si cititorul datorita versurilor din strofa, care ne arata grija micutei pentru gaspodarie si pentru iarna grea care o sa vina.
Imaginea folosita de autor pentru a accentua harnicia furnicii este una dinamica “Duse, harnica, la gura”.

In a treia strofa scriitorul foloseste adresarea directa. Acesta personifica gandul care o intreaba mahnit pe furnica, lucru care ne arata inca o data grija si dragostea pe care o poarta micii fapturi.
De asemenea, aceste sentimente le putem observa si datorita adresari cu substantivul “tata”, accentuand starea de afectiune parinteasca pe care autorul o manifesta.Pentru a accentua confuzia furnicii creatorul a folosit imagini dinamice “Un’ te duci”, “nu te-ai lamurit”, “si-ai ratacit”, “te-ai suit”, “sa-ti arat”.

Un eseu trimis de Miruna Ioana. Multumim, este de folos.

Vara iar…Fiica ea mai stralucitoare cu gene firave de mărar,ochi de mărgăritar ÅŸi cercei de cireÅŸe,a revenit pe minunata scenă a naturii cu alaiul său de flori ÅŸi fluturi multicolori.Cu multă măiestrie ea pluteÅŸte între cer ÅŸi pământ într-un joc copilăresc ,în tăcerea blajină a nopÅ£ii ,spre nemurire…AÅŸa o vedeam eu în anii copilăriei mele,când priveam prin geamurile albăstrii ale căsuÅ£ei bunicilor,ca pe un joc.Atâtea dimineÅ£i!Atâtea dimineÅ£i copilăreÅŸti!Åži într-o clipă toÅ£i anii din urmă se acoperi de lanul de aur al florilor.
Acum,începe adevărata viaţă a acestui copil,noi drumuri i se deschid,noi oportunităţi i se ivesc.Dar tot aceaşi privire blajină şi angelică parcă îţi spune că”Vreau să fiu copil din nou!”.Oare acest adolescent poate să redevină copil?
ÃŽmi aduc aminte de o fetiţă mică,gingaşă,cu părul cârlionÅ£at ce i se prelingea pe umerii acoperiÅ£i cu bretelele unei rochiÅ£e vaporoase.Alerga fericită toată ziua prin grădina bunicilor ei,dornică de a cunoaÅŸte sub răsfăţul naturii!La amurg,privea  cum astrul diurn se stinge încet pe dealurile pârjolite ca niÅŸte spinări de amurg…Era ultimul tablou  pe care l-a văzut când încă era un copil.A venit ziua aceea când acesta va reveni pe acele meleaguri ale veÅŸnicei copilării. Acel copil care devinea  adolescent sunt eu,ÅŸi acum iată-mă întoarsă la vechea casă a bunicilor.De întâmplările hazlii,poveÅŸtile spuse seara de bunica,ultimul amurg mi-am adus aminte când am păşit în casă,întâmpinată de bunici mei,poate mai  bătrâni cu aceaÅŸi dragoste.
Se apropia momentul magic al asfinţitului astrului diurn în care mi-am luat rămas bun de la locurile copilăriei mele.Am rămas singură lângă băncuţa de lemn care se odihneşte la umbra unui nuc falnic,cocoşat de încercările mele de a ajunge în vârf.M-am aşezat ghemuită,cu bărbia sprijinită de genunchi.Adia un vânt potolit care a adus o frunză călătoare de stejar.Obosită se aşeză be băncuţă.Pe frunză văd cum o mică gărgăriţă pictată cu un roşu intens se odihnea în bătaia lină a vântului.Am luat-o încet cu degetele din culcuş şi am încercat să îi dau un mic avânt,suflând încet pentru a-şi regăsi libertatea.Două aripioare subţiri,translucide       s-au desfăcut în zbor şi iată că gărgăriţa s-a pierdut în zarea trandafirie.
Stăteam şi priveam mirificul tărâm neschimbat de la ultima întâlnire.Dar acum puteam înţelege adevărata frumuseţe.Ştiu că zborul fluturilor din floare în floare înseamnă graţie,iar simfoniile şi sunetele de fluier ale păsărilor înseamnă fericire şi armonie.Cunosc mirosul ierburilor,al  frunzelor arse de soare dar şi culorile intense ale roadelor din livadă,în preajma amurgului.Priveam în zare marea verde,agitată de vântul fugar,iar de departe aud basmul vechi al izvorului al cărui ecou învăluie întreaga grădină. Mă bucuram ca un copil atunci când îmi aminteam că mă uitam  la mingea roşiatică şi la jocurile ei de raze,stând la pieptul bunicii,aceasta mângâindu-mi părul cârlionţat.Priveam grădinile înflorite şi viile care împodobeau livezile prin care alergam nebună şi mă jucam cu bunicul”De-a  v-aţi ascunselea”.De fiecare dată când mă prindea mă săruta cu drag,luându-mă în braţe şi îmi făcea cerc
ei din cireşele cele mai mari şi lucioase.”Ce amintiri!”am exclamat,iar un zâmbet mi se ivi pe faţa îmbujorată.
Deodată,aurora ca un arc se iveÅŸte pe cer iar zbuciumul pământului mă trezeÅŸte din visul meu…O ultimă strigare de lumină,o rază pâlpâietoare de pasiune ÅŸi totul se ascunde în umbra nopÅ£ii!…Astrul zilei se stinge cu durere,sângerând de pe plaja vânătă a cerului.E ireal!Câtă durere,chin,jale!Departe se vedea satul ca într-o ceaţă subÅ£ire,învăluit de cântecul monoton al orologiului din sat care anunţă venirea nopÅ£ii.Dar aceasta dură neliniÅŸte este potolită de revărsarea feerică a luminii lunii palide,ÅŸi ivirea stelelor pe cer ca un zbor luminos de hulubi.Mă întorc într-o parte ÅŸi văd cum florile de câmp,obosite,s-au culcat în căpiÅ£ele de fân parfumat,iar cântecul greierilor  se înalţă către văzduhul înstelat.Se simte o umezeală înăbuÅŸitoare afară,dar din casă vine un miros din copilărie amintit,cel de plăcintă cu mere coapte.
Primul amurg din lumea adolescenÅ£ei,va rămâne  amintit pe paginile unui jurnal,dar zâmbesc pentru că este noapte,ÅŸi totul o va lua de la început….

Inca o compunere deosebita trimisa de Cioata Andreea-Elena. Multumim!

Terpsihora-muza din sufletul meu

Privesc  în trecut şi văd cum o fetiţă mică,încă bebeluş,cu obrajii trandafirii şi păr brunet,inelat,dansa în premergătorul ei pe muzica ce se auzea la radio.Era atât de fericită şi mereu zâmbetul ei cristalin aducea tuturor persoanelor din jurul ei o bucurie neasemuită!O văd din nou peste  câţiva ani…A crescut,dar zâmbetul ei angelic era cel pe care l-am zărit mai de mult pe chipul său.Era la o serbare a clasei şi figura ei concentrată inspira încredere şi voinţă care o caracterizează şi în prezent. Dansul îi impunea acea stare de joc , de liber acces pe tărâmul imaginaţiei, unde totul este posibil prin improvizaţie unde problemele îi apăreau  altfel, unde stereotipurile şi blocajele se pierd în varietatea posibilităţilor.Acea fetiţă eram eu…
ÃŽn dans am găsit o formă de a-mi exprima sentimentele,fiecare miÅŸcare semnificând o stare de suflet.Am crescut într-o familie de balerini ÅŸi am descoperit pe parcursul copilăriei mele tainele dansului.Câteodată dansam în faÅ£a oglinzii din camera mea  ÅŸi mereu Å£ineam reprezentaÅ£ii de dans de sărbători în familie…
Dar dansul este ceva mai mult decât o formă de comunicare.Imaginează-Å£i oameni dansând într-o zi de sărbătoare: o horă duminica în sat, carnavalul de la Rio, un bal într-un salon din Viena, un dans tribal în jurul focului, o petrecere între prieteni la o zi de naÅŸtere. GândeÅŸte-te câteva momente la unul din aceste exemple… Cred că faÅ£a Å£i s-a luminat deja, zâmbeÅŸti poate, dacă te gândeÅŸti mai mult începi să auzi muzica, să vezi miÅŸcările, să simÅ£i atmosfera de bună dispoziÅ£ie – nu-i aÅŸa că te simÅ£i mai bine?… ÅŸi asta dovedeÅŸte că este o adevărată artă.
În această vară,am trăit cea mai fericită experienţă din viaţa mea împreună cu colegii mei,într-o tabără la munte.Tabăra  a avut loc într-un mic complex privat din Râşnov,dedicat turismului,dar şi al taberelor.Cele două activităţi speciale ne-au umplut tot timpul,dar am rămas cu multe amintiri superbe şi de neuitat.În această tabără  am învăţa tainele călăriei şi am putut să îmi pun în valoare mişcările şi cunoştinţele despre dans,deoarece aveam cursuri.Ne-am distrat pe ritmuri de Hip-Hop,ne-am “electrizat” pe  ritmuri de tehno,acompaniaţi de profesoara noastră de dans.Mişcările noi,stilurile spectaculoase  au fost cu siguranţă cele mai importante elemente prin care noi ne puteam exprima liber.Repetiţiile pentru marea seară începură din a doua zi de tabără. Am avut emoţii în  privirea unor mişcări pe care nu le stăpâneam bine şi cu toţii am avut nesincronizări şi momente de slăbiciune când poate a
m uitat coregrafia…dar profesoara  noastră mereu ne motiva şi ne încuraja.După multe ore de repetiţii,oboseala acumulată nu ne-a împiedicat  să ne distăm şi să dăm tot ce putem în Marea Seară.Aveam,desigur fluturi în stomac din cauza emoţiilor,pentru că eu dau startul dansului colegilor din grupa mea…am închis ochii şi mi-am adus aminte că eu fac asta de mic copil şi trebuie să las muzica să mă poarte pe ritmurile ei.Şi aşa a început spectacolul! Dansuri explozive au avut loc pe scenă,iar fiecare a impresionat prin stilul lui:dansul nostru prin ritmul tehno şi coregrafia spectaculoasă,iar dansul celorlalţi prin mişcările şi muzica lor  semnată Michael Jackson. Petrecerea nu se oprise şi  urma concursul Miss&Mister,unde m-am decis să particip,mai ales că erau probe legate de dans şi talent,cât şi amuzament.Până ce fericiţii Miss & Mister a fost aleşi ,noi ne-am distrat dansând(Chiar şi doamna dirigintă ni s-a alăturat).Sear
a s-a terminat după ce am sărbătorit ziua de naştere a unei colege.Următoarea zi toţi am regretat că s-a terminat aşa de repede,dar eram fericiţi pentru că ne-au lăsat pe filele jurnalelor nişte amintiri deosebite .
Această experienţă a fost una  inedită,în care mi-am redescoperit adevărata pasiune pentru dans şi am trăit clipe minunate alături de colectivul clasei 6B.

O compunere foarte frumoasa trimisa de Cioata Andreea-Elena. Felicitari!

Pe inserarea unei zile de toamna, doi tineri se pierd in linistea codrului.
In amurgul pustiu tinerii isi impartasesc dragostea. Frunzele erau purtate de un vant amarnic. Ciripitul pasarelelor se auzea din departate ca un cor de copilasi ce cantau cantecul vietii. Se auzeau frunzele cum se desprindeau din ramurile copacilor trecand pe langa ele un puternic vant de toamna, facand astfel un covor al iubirii.
Natura parca se intrista pierdandusi astfel si ultimii oaspeti. In tacerea noptii copacii se dezbracau  de vesmantul lor de frunze aurii asteptand cu intristare  iarna, crivatul si gerul.
.Si ziua cea melancolica de toamna se termina cu o ploaie care se napostea pe covorul cu frunze, inundand cu dor de toamna si ultimele crapaturi ale naturii

O compunere foarte frumoasa scrisa de Zaharia Daiana.

Din teiul vechi iesi o tanara craiasa  cu parul blond si ochii albastrii plini de vise.Ea nu era o simpla fata ca alte fete.Tanara avea puteri magice.Inca nu stia ca are puteri magnifice.Dar intr-o zi s-a intamplat sa afle adevarul.Se ducea in padure sa culeaga fructe.Se spunea ca in padure locuieste o vrajitoare rea care avea un baiat foarte bun la suflet cu oamenii.Pe mama lui o dezamagea acest lucru.Vroia ca copilul ei sa fie la fel ca ea.Malefica vrajitoare avea un glob magic in care vedea cine intra intra in padure.Daca prindea pe cineva, imediat il transforma in broasca .
Asa a facut cand a vazuto pe Elizabeta (tanara fata) ,s-a dus cu matura cea zburatoare dupa ea.Cand a ajuns unde era Elizabeta se sperie de vrajitoarea cea urata si incerca sa fuga.Dar nu reusi….vrajitoarea facuse un fel de vraja in care fata nu putea fugi.
Elizabeta striga:
-Ajutor!!!Ajutati-ma!!!
Vrajitoarea incepu sa rada si zise:
-Fetito sa stii ca strigi degeaba .Nimeni nu mai este in padurea asta.
Dar dintr-odata fiul vrajitoarei aparu .Vrajitoarea furioasa il transforma in broasca pe fiu.
Din  ochii Elizabetei iesi o lacrima …Lacrima se varsa jos din pamant ..din pamant iesi un trandafir mare si rozaliu..
Din trandafir iesi niste spiridusi mici si verzi care se duse-ra catre vrajitoare si se lupta cu ea…Pana la urma siridusiio invinsesera pe vrajitoare si ea muri..
Iar fiul ei se transforma la loc in om..Fata repede se duse si le multumi spiridusiilor si desigur la baiat.Apoi MaMa Natura aparu si ii dadu Elizabetei aripi de spiridus si ii explica ca  are puteri magice.Credea ca ea nu are nimic special.Dar avea… Tanara fata se bucura sa auda ce ii spusese Mama Natura.Toti erau fericiti ca aveau o noua spiridusa in lumea lor.Iar peste cativa ani mai tarziu  Baiatul se casatori cu Elizabeta si traira fericiti pana la adanci batraneti.

O alta compunere foarte frumoasa trimisa de Miruna Ioana.