Compuneri

La sanius
E o dimineata placuta. Soarele palid abia se zareste pe cerul  albastru.Maria ia micul dejun.Suna telefonul.
-Alo!
-Alo!Ce faci Maria?spune Ana.
-Uite iau si eu micul dejun.
-Azi vrei sa mergem la sanius impreuna cu Andrei si Ioana?
-Desigur! Cand ne vom intalni?
-Eu zic sa ne intalnim la 12:00 fix pentru ca mai tarziu se  va face frig si vom ingheta.
-Bine.Eu voi aduce sania cea mare pe care incap  trei persoane.
-Bine. Si eu voi aduce o sanie.Am vorbit deja cu Andrei si Ioana si ceilalti au zis ca ne vom intalni  in fata casei Mihaelei.
-Bine. Atunci ne vom intalni acolo.Pa!
-Pa!
Maria a terminat de luat micul dejun.Acum se pregateste de sanius .Se imbraca gros pentru ca ii e frica sa nu raceasca. A luat sania si a plecat salutand-o pe mama ei.
-Pa, mama! Ma voi intoarce intr-o ora.
-Pa! Ai grija de tine!
Copii s-au intalnit toti in fata casei Mihaelei .Chiar atunci cand au ajuns toti,  a iesit din casa Mihaela cu o sanie frumos aranjata.
-Buna !Ce faceti?
-Noi mergem la sanius, zise Maria.
-Pot sa vin si eu cu voi la sanius? spune Mihaela.
-Da! a zis Ioana.
Copii s-au distrat de minune la sanius.Dar seara se lasa si ei trebuie sa plece acasa.
– Eu plec.I-am promis mamei ca ma voi intoarce peste o ora si deja am intarziat se va supara pe mine daca  nu merg acasa,spune Maria.
-Noi mai ramanem.
-Bine. Pa!Pa!

Compunere trimisa de Avasiloaie Catalin.

Privesc spre luna de pe cer…apoi privesc în mine…spre luna din mine.Se toarna peste mine o cernealã pe care o gust doar cu ochii…apoi închid geamul şi mã pun în pat.Casc ochii mari si îi arunc pe perete.Intru-n tãrziu mã las purtatã de “acel” somn.
Acum cuprinsã de o mireasma “somnoroasã” intru în visul meu.Acolo vãd cum din depãrtare Luna mã cheamã…şi plec la ea.
Am ajuns pe Lunã.E aşa de mare,aşa de plina de luminã,lumina care provine din ochii mei.Mã plimb.Totul e rece,iar când lumina ochiilor mei dispare se lasã întunericul.Dar acolo, undeva vãd “acel ceva” cum strãluceşte.Mã îndrept spre el…este o piatrã roşie-gãlbuie,un fabulos dar,pe care mi l-am însuşit.
Simt acum ceva care mã trage înapoi, pe pamânt.Era vocea mamei cea care m-a chemat înapoi.Deschid ochii şi încep ai povesti ce s-a întâmplat.Când termin mama rosteşte:”A fost doar un vis”şi pleacã.Dau de “acel dar”.Pentru mama probabil a fost doar un vis dar pentru mine a fost realitate:”AM FOST PE LUNĂ” .

Compunere trimisa de Maria.

Poveste de iarna

Era o seara linistita de Decembrie.Era ziua de dinaintea Craciunului.Toata ziua, cerul gri nu lasase soarele sa priveasca pamantul acoperit de plapuma rece a iernii.
Crivatul aprig se joaca prin vazduh cu norii grei de zapada,conturandu-le forme nastrusnice.Fulgii de nea se rotesc ametitor intr-o hora argintie,chemandu-ne parca sa ne alturam lor in acest dans minunat.O plapuma alba si rece acoperise pamantul negru.
La noi in casa,forfota mare,mama facea din greu cozonaci,iar eu,impreuna cu tata impodobeam bradul cu mii de luminite cu forme si culori diferite foarte frumoase.Deodata se auzi un clinchet de clopotel si glasuri vesele de copii….erau colindatorii care vin in fiecare an cu colinde,pentru a vesti nasterea Mantuitorului.Se lasa seara,luna se ridica eleganta ca o regina peste casele acoperite de zapada pufoasa abia asternuta si cu o suflare parca arunca bucati cristaline dintr-o oglinda,facand zapada foarte sclipitoare.Cerul era plin de stele luminoase care parca asteptau si ele venirea mosului.
Spre dimineata vraja noptii isi pierde farmecul ,iar o  perdea de ceata se iveste.Peste putin timp ,batranul soare isi ridica minunatele raze stralucitoare  de dupa munti.
In casa mea era liniste,doar instalatia bradului se auzea,eu ma gandeam la ce oare mi-a adus mosul si asteptam nerabdatoare sa aud vocea mamei strigandu-ma pentru a vedea cadourile mult asteptate.
Nu peste mult timp se auzi usa,era mama,bucuroasa am intrebat-o daca mosul a venit si la noi.Aceasta raspunse ca da iar eu am sarit bucuroasa la brad si m-am bucurat de cadourile primite impreuna cu familia.
Dupa-amiaza am iesit afara impreuna cu tata si am facut un om mare de zapada.I-am dat numele ,CRaiasa fulgilor de nea” deoarece era facuta din mii si mii de fulgi stralucitori.Ne-am distrat de minune.
Spre seara am cinat in familie cu rudele si am sarbatorit venirea mosului.
A fost un craciun de neuitat.

Compunere trimisa de Denisa.

Magia Craciunului

In ajunul Craciunului, afara ningea linistit,pomii erau acoperiti de o plapuna de albinute albe, casa mirosea a bunatati…iar eu stau si privesc bradul impodobit cu cu frumoasele globulete.
Privind la el ma gandesc ce cadou o sa primesc si anul acesta stiind ca am fost destul de cuminte si am  impodobit cu multa dragoste si pasiune bradul care statea falnic in coltul camerei dar care lumineaza intreaga camera cu stelutele lui multicolore.
Cat timp stateam si il asteptam pe Mos Craciun, am adormit.
Visam ca bradul imi vorbeste si imi multumeste ca l-a impodobit atat de frumos si spunea ca ii va spune Mosului sa imi aduca cel mai frumos cadou.
In dimineata de Craciun cand m-am trezit am vazut sub bradul care statea falnic cau un soldatel, cadoul care mi-l doream de mult timp, si langa el o scrisoare de la Mos care imi spunea sa fiu la fel de ascultatoare si cuminte pentru ca el imi va fi recunoscator si imi va aduce un cadou la fel de frumos.

A fost unul dintre cele mei frumoase Craciunuri!

Compunere trimisa de Denisa Valentina.

Afara ninge lin,iar fulgii mici si pufosi de nea danseaza liberii prin vazduhul sur.Zana Iarna a sosit cu mantia sa plina de gheata si turturi stralucitorii precum cristalul.Fereastra este inghetata,impodobita cu ghirlnde reci de sticla.Intregul sat este acoperit de o plapuma grea,alba,precum spuma laptelui.Mos Crivat a sosit impreuna cu copilasii sai mici si plapanzi care incearca sa ii calce pe urme.Fratii si surorile Zanei,fulgii,cad pe pamant,sfiosi,parca speriati de ce vor afla aici.Acest tarm este necunoscut pt.ei,dar incearca sa isi intre in drepturi.Gandul meu zboara la cei dragi.Imi doresc ca noul an sa imi aduca pace,liniste si fericire in caminul meu drag si primitor.Sper ca cei dragi vor fii alturi de mine in noaptea in care Mantuitorul s-a nascut,dar si in seara magica dintre ani.Le doresc tuturor sanatate,bucurie,pace si liniste.Sarbatori fericite!

Urari din partea Ioanei!

Ioana Rosculet

Blestemul Meduzei

In fiecare primavara pasii ma poarta fara sa vreau catre acel loc plin de mister!Mirosul dulce al florilor de cires mi se incolaceste de incheieturile mainilor.Soarele jucaus incalzeste aerul firav si nu-mi ramane de facut decat sa privesc melancolic linia orizontului trezit la viata!In fata mea teritoriul acesta dintre cer si pamant este puntea ce leaga visul de realitate trecutul de viitor …o punte pazita cu strasnicie de puterea gandului.
Conacul boieresc…aici totul este diferit pentru mine ,copacii infloresc altfel ,iarba are un alt miros,glasul privighetorilor ascunse in desisul trandafirilor salbatici este transformat de adierea vantului dulceag in cea mai melodioasa simfonie pe care o ascult fara sa clipesc de teama ca zgomotul genelor sa nu o faca sa dispara.
Ma ridic pe varful degetelor de la picioare cu speranta ca anul acesta am crescut destul incat sa ajung sa privesc dincolo prin fisura din zid pe care am descoperit-o cu ani in urma .
Nu reusesc si o lacrima mi se scurge pe obraz.Imi este ciuda!Cu mana tremuranda mangai jurnalul cu coperti de catifea visinie , decolorata de timp si tocita la colturi si caut un loc ferit de privirile curiosilor unde sa pot citi linistita paginile pe care mintea le reda inainte ca ochii sa le poata citi.Si unde ar putea fi cel mai potrivit loc daca nu pe bancuta pitita in desisul trandafirilor salbaticiti de trecerea timpului de a carei existenta am aflat din paginile jurnalului?
Cu inima cat un purice ma indrept catre poarta masiva de lemn si apas pe clanta de bronz care ma intampina cu raceala.Un scartait usor ma face sa tresar ,dar imi continui drumul.Cu cata acuratete e descris in jurnal locul…aleea lunga pavata cu dale de piatra ,strajuita de copaci cu trunchiul gros pe care nici un barbat puternic nu poate sa-l cuprinda te conduce catre intrarea in casa.Pe treptele din marmura rosie se afla doua statui aduse cu mari eforturi de la Roma .Ore in sir Radu sta in fata lor ,pierdut,dandu-mi senzatia ca se roaga.Invatasem sa-i respect intimitatea !
In aceea dimineata am simtit nevoia sa probez rochia de mireasa.Si pentru ca eram superstitioasa m-am furisat pe scara ce duce la usa podului.Dupa panza groasa de paianjen care se formase mi-am dat seama ca nu mai trecuse nimeni de ceva vreme pe aici.Nu era un loc potrivit pentru o rochie alba ,dar daca tot am ajuns, am hotarat sa intru.In incapere erau ingramadite lucruri de care se descotorosise fiecare generatie.Mi-a atras atentia un scrin vechi, din lemn de trandafir.Am ridicat capacul si in intreaga incapere s- a raspandit un miros fin…flori de cires?! Din adancul lui am scos o oglinda acoperita de un strat gros de praf.Razand am scris cu degetul te iubesc,dar zambetul mi-a inghetat pe fata.Nu reuseam sa inchid capacul asa incat am invaluit oglinda cu rochia de mireasa .
L-am gasit pe Radu acolo unde intuiam.
-De ce Hades si Athena? Intrebarea a cazut ca un fulger din fata caruia nu ai unde sa te ascunzi,spintecand linistea acelei clipe.Dupa cateva momente de tacere care pareau a nu avea sfarsit ,chipul lui senin a fost umbrit de aripa cenusie a supararii.Si-a dres glasul si mi-a vorbit.
-Legenda spune ca privirile Meduzei ,singura muritoare dintre cele trei surori Gorgone,puteau transforma in piatra pe cine indraznea sa o priveasca sau era privit de ea.Numai coiful lui Hades si scutul zeitei Athena te pot apara.
-Da,dar Perseu a ucis-o , Radule!
-Asa vrem noi sa credem Ema!Meduzei, in timp ce era trezita din somn de serpii inspaimantati din jurul ei ,i s-a intiparit pe retina chipul barbatului din vis si a jurat sa se razbune aruncand un blestem peste vietile viitoare.
M -a luat de mana si in tacere ne-am indreptat catre bancuta de piatra din mijlocul rondului de trandafiri.Ne-am asezat.
-Aici nu ne mai deranjeaza nimeni.Ema ,eu am o greutate pe suflet ,un secret pe care trebuie sa-l afli si pentru care te rog sa ma ierti daca ai sa poti.
Am simtit un fior de gheata coborand pe sira spinarii.Era prea tarziu pentru dezvaluiri…ii cunosteam secretul!
-Eram …tot eu,aveam tot ce-mi doream dar imi lipsea ceva dupa care tanjesti si tu nu stii cum sa spui.Nu cunoscusem iubirea adevarata care te face sa nu mai f ii tu insuti !Imi era frica sa recunosc … pentru ca trebuia sa ma insor…cu tine Ema.
In aceea dimineata am plecat sa calaresc cu sentimentul de vinovatie apasandu-ma!Nu stiu cum si cand am ajuns pe malul lacului si cu siguranta as fi mers mai departe daca nu auzeam acel glas coborat parca din ceruri.A fost suficient sa o privesc in ochii mari,verzi umbriti de genele negre ca sa ma simt vrajit.Era ca o nimfa …parul despletit ,rosu ca focul i se revarsa pe umeri,iar camasa umeda ii copia trupul armonios.
-Vino cu mine mi-a zis.Doar atat!Am urmat-o fara sa ma gandesc la consecinte ,fara sa o intreb de unde vine sau cum o cheama pana in dreptul unei casute saracacioase.Cand am intrat in odaie ,singurul lucru pe care l–am vazut a fost oglinda ce atarna pe unul dintre pereti.Ne intalneam in fiecare zi si oglinda era martora iubirii noastre. Cand voiam sa o intreb ceva imi punea degetul la gura si renuntam.O iubeam mai presus decat mine!Eram hotarat sa renunt la tot numai sa fiu cu ea!
Am dat pinteni calului ca sa ajung mai repede , nu cumva sa se ofileasca bobocul de trandafir ascuns sub haina.In odaia micuta nu era decat oglinda.Am stat zile in sir cu speranta ca cea fara nume se va intoarce.Innebunit de durere priveam oglinda in care se reflectau toate clipele petrecute impreuna.La un moment dat nu am mai putut indura atata suferinta si am invaluit oglinda cu haina care inca mai pastra mirosul bobocului de trandafir.
Dupa un timp m-a gasit o tiganca zbatandu-ma intre cele doua lumi.O auzeam bolborosind descantece deasupra fierturilor de ierburi pe care ma obliga sa le beau dintr-o oala de lut.
-Conasule am crezut ca esti pierdut!Este prima data cand cineva ii scapa Meduzei.Multumeste-i medalionului de la gat ca esti in viata si cu mintea limpede!
Purtam un medalion de argint ce reprezenta un coif si un scut pe care un sarpe se straduia sa le inghita.Cand l-am intrebat pe bunicul ce semnificatie are a ridicat din umeri si m-a pus sa-i promit ca nu o sa-l scot niciodata de la gat.Cand m -am intors la conac am aflat ca de doua saptamani ma cautau fara incetare deoarece calul venise singur acasa.Tata avea parul grizonat si mama era umbra celei pe care o lasasem la plecare.
Lor nu le-am spus nimic ,dar tu Ema trebuie sa afli adevarul.Am nevoie de timp sa-mi vindec ranile si s a ma eliberez.Tu nu trebuie sa suferi…iarta-ma.
Am vorbit nestiind daca am putere sa articulez cuvintele.
-Eu te iubesc cum ai iubit-o tu pe ea…daca intr-o zi o sa te pot ierta am sa o fac,daca nu sa te ierte Dumnezeu ,Radule.
Lacrimile-mi curgeau necontenit ,inima-mi era sfasiata de durere .Mi-am strans lucrurile si am plecat lasand la intrare scrinul din lemn de trandafir cu rochia de mireasa.
Aici se incheia povestea jurnalului.
Fara sa ma gandesc o clipa am urcat in fuga scarile de marmura rosie si am batut in usa puternic ,o data,de multe ori!
-Tu nu stii sa folosesti soneria?
Nu am reusit sa spun decat “ups”pentru ca privirea –mi ramasese agatata de chipul tanarului fermecator din fata mea.L-am privit in ochi si am avut sentimentul ca-l cunosc de o vesnicie. Purta la gat un medalion de argint ce reprezenta un coif si un scut pe care un sarpe se chinuia sa le inghita!
Peste umarul lui un val de curent imi aduce mirosul atat de cunoscut al florilor de cires.La intrare am reusit sa vad o fotografie ingalbenita de vreme pe care am privit-o surprinsa pentru ca era oglinda chipului meu!Am plecat in fuga !Nu trebuia sa ma indragostesc!M-am intors la bancuta de piatra,am mangaiat pentru ultima data jurnalul atat de drag si am scris …te-am iertat Radule ,te-am iertat!

Ma trezesc din somn cuprinsa de o mireasma de tinerete.Seara ma prinde din urma eu cazand in inima intunericului.
Ies din casa cu pasii ingeti si tacuti,privesc cerul plin de stele,privesc lumina lumii cum se sparge in mii si mii de cioburi care la randul lor se sparg.Plutesc printre notele cantecului pe care glasurile lor ascutite il solfegiau.Si cum ma las orbita de magia lor,privind mai cu atentie stelele imi par ca ochii unsi, fiare care priveste lumea mirandu-se  si admirand frumusetea noastra,iar noi privind-o in ochii si spunand:”Ce frumusete”
Inchid ochii si o simt exact aici,in mine cum se desprinde de pe cer si se imbina cu imaginatia mea.Ma atinge,iar eu o simt atat de rece,atat de fina…
Imi doresc sa merg acolo sus la ea,in casa ei,sa pot admira izvorul infinit al luminii din care ies sulite de lumina ce strapung mereu si mereu ochii ei.Atat de pura si nevinovata,cum apare ea pe nevazute,cum o vad si cum o simt eu asa sa izvorasaca din mine dorinta de a o privi neincetat,nopti si nopti de-a randul.Astept un raspuns la miile de intrebari pe care acum le am in gand,dar ochii mei mici si negri nu inoata in lumina,asa ca orbiti de intuneric se inched.Dar si asa eu tot o vad, caci ea apare ca o zana de praf.
O admir chiar si in vis dar dorul meu de a simti atingerea atat de pura a ei izbucneste din mine, si o printe…o strange atat de tare intre maini incat ea sfarseste transformata in frumusete…apoi dispare.Adorm,dar ea nu mai apare,ramane acolo sus pe cer unde este casa ei ca sa o pot privi eu noapte dupa noapte…dar acum somn usor.

Compunere trimisa de Maria.

Este iarna.Soarele sfios si palid abia se arata printre nori.
Spre seara a inceput sa ninga si primii fulgi m-au facut sa ma bucur nespus de mult.
Peste case a coborat un intuneric alb cu sclipiri de giuvaier.
A doua zi totul era acoperit cu un covor gros de zapada.Am iesit la sanius,ne-am batut cu bulgari si am facut un om de zapada.
Copiii veseli, cu obrajii reci si imbujorati nu se mai saturau de darul minunat cazut din vazduhul captusit cu flori de dantele albe.
Seara am intrat in casa,iar de pe fereastra vedeam omul de zapada.In jurul lui,fulgii argintii se asezau in mozaicuri de o clipa.
Aceasta iarna a fost minunata deoarece natura ne-a daruit multa zapada si ne-am putut bucura de ea din plin.

Compunere trimisa de Tanasuca Alexandru.

Este ultima zi de toamna si afara este o priveliste ingrozitoare, este o liniste deplina, pasarile au fost alungate de frigul care s-a instalat peste orasul nostru iar copacii au fost dezbracati complet de vantul care bate cu putere printre crengile dezvelite. Zilele au devenit tot mai scurte si mai friguroase iar pe cer se asterne un nor mare cenusiu care pluteste deasupra caselor si imbraca orasul intr-o haina trista si melancolica. Soarele nu si-a mai facut aparitia de multe zile iar norii au format o perdea groasa transformand natura intr-un peisaj plumburiu.
Pe campii si in livezi , toate roadele au fost culese iar bruma s-a instalat si a inghetat pamantul. Din cer au inceput sa cada picaturi mari si reci de ploaie , care cu lasarea serii si a frigului s-au transformat in fulgi de zapada. Toamna a fost alungata iar batrana iarna i-a luat cu nerabdare locul.

Compunere trimisa de Stanca Sabina.

Cu coroana de flori albe a venit sa ne aduca zambet larg,frumos si dulce cu-o mireasma de flori dalbe,bucuria primaverii.
Prietena cu florile,cu soarele,cu raurile si izvoarele,a aruncat o raza a bucuriei in sufletele noastre readucand fericirea cantarilor,a glasurilor pasarelelor si a minunatiilor naturii.
Prin panzisul padurii,o raza strabate intunericul pentru a ne arata,printre petice de nea,un micut prevestitor,verde,dalb si uimitor.Il iubim cu toti,e dulce si e tare dragalas,ca un susur lin de ape ce se arata printre munti.
Un grangur mic,in mijlocul padurii,si-a desfacut aripile larg,intampinand soarele,scapand o cantare melodioasa si fermecatoare,parca in cinstea primaverii.
Tabloul minunat al primaverii iti incalzeste inima si o face sa tresara aducand o noua speranta oamenilor de pretutindeni,rasunand in tot peisajul:
“Bine ai venit,dulce Primavara!”

Compunere trimisa de Raluca.