Compuneri

Este primăvara.Pământul  umed şi negru aduce la suprafaţă un clopoţel cu câteva firicele subţiri .Nori de cenuşa parcă au prins un glas subţire de bucurie.Argintul jucăuş al soarelui coboară timid pe pajiştile odihnitoare care  aduc toporaşii ce se închina gingaselor lăcrămioare.Soarele mângâie pământul amorţit cu plăpânzii ghioceii .
Deodata un parfum ameţitor mă cucereşte.
Zumzetul harnicelor albine se aude din depărtare.Cea dintai rândunica,venita de departe ,taie albastrul cerului ca o sageata.Zilele scurte acum sau lungit din nou si sunt mai blânde.Furnicile  muncesc cu multă dragoste de Primăvară.
Se vede satul ca într-o ceaţă subţire de caldură ce creşte în fiecare zi.Toţi suntem mândrii ca primăvara venita aduce cu ea flori in câmpie, vânturi line si calde ploi cu multă veselie.
Dulcele vânt de Primăvară încălzeşte toata natura  fetei cu părul de bulbuci.În poiană mai vin înca elegantele floricele de curcubeu.
Ne dăm seama ca primăvara este un anotimp cu mult miscare si multă  dărnicie din inima.Şi soarele îsi trimite cu multă bucurie  razele lui de aur.

Compunere trimisa de Eliza.

Este o noapte de vara.Stau intinsa pe iarba si ma uit la stelele ca niste mici licurici, lasandu-ma purtata incet, incet in lumea viselor.
Am ajuns pe un taram nou si fermecator, unde toata lumea este fericita si bine dispusa, parca incercand sa ma faca sa intru si eu in acea stare de euforie.Un grupulet de oameni ma chemau spre ei, dar eu stateam deoparte si ii priveam.Pana la urma m-am gandit sa merg la ei.
Dar cu cat inaintam spre acel misterios grupulet, inepeam sa observ ca tot ce ma inconjura nu era decat un fel de camuflaj, menit sa atraga persoanele naive intr-o capcana a mortii.
Acele persoane dragute pana la urma s-au dovedit a doar niste fiinte rele care sunt menite sa aduca necazuri si tristete oamenilor.Acum acea campie, care cu putin timp in urma era plina de zane frumoase si printi fermecatori, acum este plina de vrajitoare lamia, elementari de foc si de pamant, strigoi si varcolaci insetati de sange, care erau gata sa distruga o armata intreaga.
Cum am ajuns eu in acest loc terifiant???Oare cum voi putea sa scap de aici, sau mai bine zis voi mai scapa eu cu viata??? Dar stiu ca speranta este ultima care moare, iar acum stau si sper sa apara o cale de salvare.Inca mai astept sa vad lumina de la capatul tunelului.
Si iata! Ajutorul meu a sosit! Un calaret pe un cal alb sclipitor a venit sa ma salveze.M-a ridicat cu usurinta in spatele lui si m-a scos din acel taram de cosmar.Dupa ce am scapat de primejdie m-a lasat undeva in intuneric zicandu-mi ca poate o sa ne mai intalnim, dar in alte circumstante mai favorabile si apoi a plecat. Acum satu singura si astept in intuneri. Sincer nu stiu ce astept, dar astept.
Acum pamantul parca a prins viata si se misca incet, incet ducandu-ma undeva. Intr-un loc mai pasnic sper eu. Si asa a fost m-a dus acasa! Acum stau iar intainsa pe iarba de smarald ce se scalda in lumina blanda a lunii si incerc sa uit acel cosmar.

Compunere trimisa de Ioana.

POVESTEA PLOII

De mult,pe cand Dumnezeu crease lumea si oamenii,era o seceta cumplita.Florile gingase se ofilisera.Oamenii mureau de sete.Pamantul se crapa.
Intr-un singur loc se afla apa.In lacul Pestisorului de Aur.Multi oameni si-au pus multe dorinte,iar pestisorul nu mai putea indeplini vise.Doar pazea lacul.Desi era mic,firav si parea sa nu poata face foarte mult rau,el era vrajit,Acesta era un peste ca oricare altul,numai ca avea solzii aurii.Deaceea o zana cu o rochie albastra,pantofi de cristal si o bagheta magica i-a dat darul de a indeplini dorinte.
O data a indeplinit dorinta unui sarman.El vroia sa aibe o casa si un copil.Chiar daca acesta era un porcusor,barbatul era intr-adevar fericit.
Insa intr-o zi,un copilmic si harnic,a venit sa ceara o palarie Pestisorului de Aur,deoarece nu stia ca pestele nu mai poate face nimic.Baiatul,fiind mai greu de vorba,in loc de-o palarie si-a dorit “ploaia“.
Norii cenusii se stranse pe cer.Copilul se mira si spuse in gandul lui:“Unde-i palaria?“.Dar deodata a inceput sa ploua.Prima ploaie care a fost pe Terra.Coborau pe pamantul uscat,stropii transparenti si puri.Toata lumea era bucuroasa.Uita de griji si de nevoi si paseau desculti in ploaie.Tineau bratele intinse si toti se jucau ca niste copii care abia incep sa mearga.Florile se ridicau si ele,si incepeau dansul.Pestele de Aur dadea si el din aripioare.Stia ca zana cea buna a trecut pe acolo.

Compunere trimisa de Costea Elena Loredana.

Iarna a venit cu promoroaca groasa.Pomii au un strat subtire de nea,iar pe camp se astern fulgi grandiosi.
Neaua a adus o mare bucurie copiilor asa ca nu au mai stat pe ganduri.Si-au luat saniile si au pornit pe deal.Faceau oamenii de zapada si se bulgareau.
Ei se tot jucau,dar nu au observat nici unul venirea serii.Era asa de multa voie buna!Un baietel mai mic si mai firav vedea ca se lasa seara.Acesta chema toti copiii si le spuse ca va trebui sa mearga acasa.Aveau niste obraji rosii ca para focului!Au vrut sa mai stea,dar nu se putea.Mamele lor se vor ingrijora.Tot acelasi baietel spuse ca si maine v-a fi o zi in care se vor putea juca in zapada.Ei s-au tot gandit,dar pana la urma au gasit raspunsul.Si-au luat saniile si au plecat la drum spre casa.
Iara este anotimpul preferat al copiilor.

Compunere trimisa de Diana.

Intr-o zi,la regele anotimpurilor au venit trei imparati pe nume Rihan,Brak si Sabur.Ei erau vara,toamna si primavara.Imparatii au vrut sa o ia pe zana iarna ca imparateasa.Regele anotimpurilor a fost de acord,asa ca o chema pe zana.Cand imparatii au privit-o,parca era cu lumini galbui de vapaita si au simtit un crivat care te orbeste.
-Zana Iarna,cu cine ai vrea sa devii imparateasa?
-O sa-mi impartasesc bucuriile si intristarile cu cel care imi va aduce cel mai pretios cadou!
Deindata imparatii au plecat spre cadoul ideal.Ei au luat-o pe drumuri
diferite.Rihan a cumparat un colier atat de alb incat ziceai ca sunt padurile,in departare,cu tulpini fumurii,ciucurate de ninsoare,cercelate cu floride zarzari si de corcodusi.Brak a ales sa-i dea un ghiocel ce simboliza primavara.Anotimpurile s-au intalnit la un lac.Au mers impreuna la castel.Zana l-a ales pe Rihan.Fratii lui i-au urat toate cele bune.Peste o saptamana cand s-au logodit a amortit satul zgomotos.
De ceea,cand fulgii plutesc in aer si cand vremea se schimba inseamna ca sunt fericiti.

Compunere trimisa de Narcisa.

Era iarna.Afara ningea cu fulgi cristalini.Dimineata se zareau flori de argint pe geamuri.In vazduhul sur se vedeau noii intunecati.Copacii par infloriti, ei sunt incarcati cu zapada alba si stralucitoare.Casele par mai subt acoperisurile grela. Fulgii plutesc in aer ca un roi de fluturi albi.Norii incep sa se cearna in mii de stelute arginti. Casele s-au pus cercei din gheata. Acestea sunt inpodobite cu beculete colorate.acestea sunt in mii de coulori. Totul  era alb.
Andrei si Alexandra, au plecat cu sania.Aceasta era maro. Ea aluneca cu fulgerul. Snea se rasturnase de cateva ori. Copiii erau foarte fericiti. Bucuria lor se auzea dein departari. Acestia au facut si un om de zapada. I-au  pus ochi doau pietre negre ca abanosul, ca nas au pus un morcov portocaliu, iar pe post de gura trei nasturi rosii ca sangele. In loc de maini i-au pus doua bete.
Afara era  un ger cumplit,  si de aceea copii suflau cu putere in pumnii reci. In jurul lor era o bucuri de ne descris.
Totul se petrecea in Ajun de Craciun. copii povesteau despre cadourile pe care le asteptau de la Mosul drag.
Cu  greu zapada cea mare ii indeparta pe copii de partie.Acestia se dusera acasa cu candul la cadourile  mult dorite.

Compunere trimisa de Elena.

Intr-o frumoasa zi de vara in care discul auriu ne zambea pe cerul albastru ca floarea de nu ma uita,stand in camera mea,si citind o carte imi aduc aminte de vremurile in care eram mic si mergeam la bunicii mei, care adesea mai stateau pe prispa veche a casei si ma asteptau cu bratele deschise stand cu ochii tintiti spre ulita sa vada daca apar.
Mi-aduc aminte de casa din lut acoperita cu dranita de brad,de gradina cu meri si cu otava,de livada unde bunicul imi spunea toata ziua povesti din batrani sau chiar inventate de dansul ,de fantana din larga ograda,de florile inmiresmate a salcamului de langa portita si de micuta gradina cu ghiocei si viorele ce inflorea in fiecare primavara spre bucuria mea.
Mi-aduc aminte de chipul cald al bunicului meu ,de surasul dulce ce se asundea pe sub mustata lui lunga si ninsa dede anii grei si multi  ce au cazut asemenea unei zapezi grele care nu se mai sfarseste.Parul sau carunt parca era o vale inflorita numai cu floricele albe.
Mi-aduc aminte de bunica mea, o femeie batrana,harnica si isteata.Pe obrajii ei vechi izvorau ca niste raulete incretituri ce trageau spre coada ochiului.Cele doua dungi usoare de sprancene rare ale bunicii se tot ascundeau si iar ieseau de sub invelisul alb.
Toata ziua eu si fratele meu ne jucam prin ocolul larg si o preiveam pe bunica cum muncea de zori si pana-n seara.
-Bunico!Bunico!-strigam veseli.Lasa-ne pe noi sa-ti facem treaba!
-Nu va osteniti,spiridusii mei.Ma descurc eu singura.De ce sa va opresc din joaca voastra?
-Te rugam bunico…
Vrand nevrand,bunica ne lasa sa o ajutam.Obrajii nostri rosii ca macul o bucurau pe bunica care parea ca o floare vestejita.
Si acum, cand sunt mare, de fiecare data cand merg la casa bunicilor,parca traiesc inca o data acele minunate clipe din copilaria mea.

Compunere trimisa de Trifoi Ioana, clasa a V-a.

,,AÅŸa eram eu la vârsta cea fericită si aÅŸa cred că au fost toÅ£i copiii de când îi lumea asta ÅŸi pământul măcar să zică cine ce-a zice’’…citea ea cu glasul bland,dar mintea mea refuza sa asculte cuvintele care pluteau ca un stol de fluturi in camera unde mirosul de drusaim si busuioc se impletea cu racoarea serii ce se furisa prin fereastra deschisa.
O privesc si ea intelege!Cu mana tremurand  inchide  cartea si o pune pe scrinul din lemn de nuc pe care-l primise in dar cand a fost ceruta de sotie,acum o viata de om cum ii place sa spuna. o perna si zambind ca un copil pus pe sotii ,scoate o cheita ce atarna pe un fir rosu de matase .
-Nu ,nu se poate sa fii fost ascunsa aici!As fi simtit-o an de an cand puneam de boboteaza busuiocul  sau cand imi astupam urechile cu perna ca sa nu mai aud cocosii cantand…chiar a fost aici?
Zambeste din nou ,lasandu-ma sa inteleg ce vreau si baga cheita in lacatul inegrit …singura bariera care a stat in calea satisfacerii curiozitatii mele:ce ascunde scrinul?
Cand aveam trei ani si am intrebat-o, mi-a raspuns cu glasul strangulat de emotie…acolo este viata mea,iar cand am inceput sa plang ca vreau sa vad,m- a luat pe genunchi,mi-a mangaiat parul si m-a sarutat pe frunte,asa cum numai ea stia sa o faca :”vezi tu ,in lada aceea stau zavorate zanele amintirilor si daca deschid capacul ele o sa zboare si eu am sa uit toate povestile …ce o sa mai asculti seara inainte de culcare?”
Anii au trecut  si cand  Mosul a devenit Spiritul Craciunului iar zanele, fapturile minunate cu aripi stravezii,au ramas intre file de carte ,am inceput sa caut cheia……zadarnic insa
Privesc peste umarul Maiei si undeva in adancul fiintei mele ,in locul unde amintirile stateau frumos oranduite asteptand ca puterea gandului sa le aduca la suprafata s-a infiripat teama:daca zanele exista?
I-am prins mana inasprita de vreme nelasand-o sa ridice capacul.Era prima data cand ii ascundeam ceva si ca sa umplu golul lasat de lispa cuvintelor,am intrebat-o:
-Cum poate sa incapa viata ta intr-un cufar?
Inainte sa-mi raspunda si-a dres glasul,semn ca ceva nu era in regula si ochii ei au capatat luciri de diamant.Lacrima a venit firesc,lunecand in coltul zambetului.Apa furata din suflet…iubirea e de vina,e lacrima bucuriei.

Compunere trimisa de Ioana Rosculet.

Minciuna prietenilor
Vlad Radu Mihai

Este iarna.Norii au inceput sa se cearna in stelute argintii.Soarele nu mai este darnic si nu mai are putere.Mihai,Alin si Stefan merg de dimineata cu sania.Alin,mai friguros din fire,le spuse ca si-a pus doua haine groase pe el.Plecara pe la 8 AM.Stabilise-ra cu parintii ca se vor intoarce pe la 11.Alin le spuse:
-Uitati-va,ninge ca-n povesti.Eu voi merge acasa la 10.Nu vreau sa racesc.
-Ba fricosule.incepura Stefan si Mihai,stai cu noi pana s-o insera.
-Pai le-ati spus parintilor ca va ve-ti intarce la 11.
-Bine,zise Sefan,ne invoim.
Stefan,atunci,il trase pe Mihai deoparte si ii spuse:
-Il stii pe Alin,el zice devreme,dar cand incepe sa se joace,nu-l mai luam de acolo.
-Stii ca ai dreptate.
Ajunse-ra pe partie.La 9 AM isi facu si Alin curaj sa se dea.Se juca-ra asa pana la 2.Parintii lor erau ingrijora-ti.Deodata,Alin le spuse prietenilor lui:
-Cat este ceasul?
-9.Zise Stefan,Mai stai o ora.
-Ok.
Peste cinci minute,Alin il intreba pe un trecator cat este ceasul.Acesta ii spuse:
-Este 2 fix.
Ceasul acelui domn era cu vreo cinci minute in urma.Alin,suparat si speriat,s-a dus la cei doi prieteni:
-Ma-ti mintit.Le spuse Alin.
Si alerga speriat acasa.Le spuse parintilor tot ce s-a intamplat.Parintii lui i-a spus:
-Cu prieteni ca acestia,sa nu mai mergi.

Ma aflam singura in casa , citeam o carte de groaza cand am auzit un zgomot infiorator asa ca am decis sa ies afara.Vantul adia usor si puteam sa aud cum florile soptesc cantece triste. Sute de stele straluceau in jurul magnificei luni ce se reflecta in frunzele copacilor dandu-le un aer infiorator. Am mers spre locul in care credeam eu ca am auzit acel sunet infiorator.
Pana sa ajung acolo fiecare pas insemna adrenalina pentru mine . Intunericul si linistea de afara ma faceau sa ma tem. Din cauza lunii trandafirii pareau albastri. Liliecii iesisera la plimbare in timp ce greierii cantau veseli in iarba. In spatele copacilor era o umbra ce se misca. Parea un om. Deodata de facu liniste iar sangele imi ingheta in vene. O adiere rece imi mangaia obrajii in timp ce inaintam spre acel loc. Am auzit un ras infiorator venind din acel loc si am incetinit pasul. Mergeam pe varfuri.
Am ajuns foarte aproape de acel loc din gradina. Niste nori negri au acoperit luna iar pentru o secunda nu am mai vazut nimic. Un val de caldura ma cuprinse si simteam cum imi respira cineva in ceafa. Cand m-am intors nu era nimeni. Vantul suera printre ramuri si se auzeau bufnite si rasul acela infiorator se auzi mai tare de acesta data. Am ajuns chiar langa copac si acel ras se auzi din nou. M-am uitat in acel loc dar nu am vazut nimic. Rasul se auzi din nou iar leaganul din cealalta parte a curtii incepu sa se miste . Am inceput sa simt un miros puternic de parfum. Pe leagan parea ca sta cineva. Imi era foarte frica dar mi-am luat inima-n dinti si m-am strecurat intr-a colo . Leaganul se opri brusc si am auzit pasi ce se indreptau inapoi langa copaci. Vocea imi inghetase iar afara se facuse deodata rece. Pasii erau din ce in ce mai apasati si repezi. In curand ajunse acolo si incepu sa fredoneze un cantec ce descria o lupta, un razboi sangeros , se repeta o anumita parte c
e parea ca o explozie. Se opri, rase din nou insa fara un motiv anume. Nu parea ca stie ca a fost urmarit prin toata curtea.
Un liliac ce zbura pe acolo s-a asezat pe degetul sau. Eu ma apropiam incet, incet pana am ajuns foarte aproape de el insa, n-am indraznit sa il sperii sau sa ii vorbesc. Nu parea constient ca il privesc din umbra. El privea luna in timp ce se juca cu micul liliac stand cu spatele la mine. Era foarte liniste iar el se opri brusc si spuse:
-Ce vrei? Si o silueta iesi din spatele copacilor razand. Se pare ca nu vorbea cu mine.
-Ce faci aici? il intreba cel ce tocmai a aparut.
-Nu e treaba ta! spuse celalalt.
Prietenul sau facu o plecaciune in fata lui si ii zise:
-Ma inchin in fata cruzimii tale, dar nu inteleg ce vrei sa faci aici…
-Astept pe cineva, si se uita la el rautacios determinandu-l sa plece, dupa care repeta intrebarea intorcandu-se cu fata la mine si ma privi de parca ar fi dorit sa-mi faca rau.
Tremuram, nu puteam respira si nici sa ma misc. El ma itreba din nou insa nu puteam sa-i raspund. Era foarte calm si rece.
-De ce m-ai urmarit prin toata curtea?
Intrebarea aceasta ma enerva:
-Este curtea mea si fac ce vreau!
-Asa este dar eu te-am intrebat de ce m-ai urmarit la o ora asa tarzie.
-Poftim?
-Chiar nu intelegi? Eu vin aici mereu dar te intalnesc pe tine pentru prima data si nici nu te-ai prezentat.Deci ce doresti?
-Vreau sa pleci! E curtea mea iar tu esti un strain!
-Bine. Poti sa pleci inapoi de unde ai venit in timp ce eu te voi uita asa cum ma vei uita si tu si tot ce s-a intamplat in ultimele minute, spuse aceste cuvinte de parca nici nu i-ar pasa.
M-am intors inapoi in casa si il priveam pe fereastra. Mi-am mutat privirea pt o secunda iar el disparu in nean iar eu m-am trezit brusc realizand ca a fost doar un cosmar .

Compunere trimisa de Hriscu Diana.