Compuneri

Uneori ne deschidem în faţa unei persoane ca o carte şi o lăsăm să pătrundă până în cele mai mici locuri ale sufletului nostru. Îi oferim toată încrederea noastră, o considerăm ca şi parte din noi. Dar se întâmplă câteodată, ca acea persoană să ne dezamăgească atât de rău…
Uneori dăm dovadă de inconştienţă şi nu ne dăm seama de puterea cuvintelor, aparent banale, pe care le folosim. Un simplu cuvânt poate face mai mult decât o palmă, un pumn.
Uneori suntem atât de egoişti încât uităm şi de cei la care ţinem -poate doar de faţadă- sau de cei care ţin cu adevărat la noi. Ne gândim doar la propria persoană, la binele nostru şi ajungem să-i rănim pe cei care ne oferă în mâini chiar sufletul lor.
Mă simt rănită, mă simt murdărită pe dinăuntru. Simt că s-a intrat în sufletul meu cu bocancii si ca mi-a fost călcată în picioare încrederea, puterea de a mai oferi vreodată cuiva o aşa mare încredere. Nu sunt o persoană răzbunătoare, nici pe departe, dar nu pot trece deloc uşor peste. Ştiu, se spune ca uneori e mai bine sa nu purtăm ranchiună celor de lângă noi, chiar dacă au făcut lucruri care ne-au dezamăgit şi să îi iertăm. Se mai spune şi că ierţi, dar nu uiţi.
Acum mi-e greu. Am fost luată prin surprindere! Aş vrea să uit, să trec mai departe, să iert,dar…e atât de greu! Îmi pare rău,dar…nu!

Compunere trimisa de Raluca.

Daca m-ar întreba cineva ce înseamnă mama pentru mine as fi confuza si nu as şti ce sa răspund, căci pentru mine ea este totul! Mamele sunt locul unde dragostea răsare din pamant, si fericirea cânta in onoarea naşterii noastre. Mamele sunt soarele care străluceşte pentru viata cerului nostru interior, ca sa putem şti ca suntem iubiţi si sa nu ne punem niciodată întrebări despre asta. Mamele sunt luna care luminează pamantul deasupra disperării noastre negre, ca atunci când suntem îndureraţi sa ştim ca cineva ne veghează tot timpul. Oricare ar fi teama,durerea sau deznădejdea care umple viata, ştim ca deasupra acestei furtuni avem mereu, DRAGOSTEA LOR! Nu exista dragostea ca cea mamei , si nici o legătura mai strânsa cu pamantul…decât legătura preţioasa ce vine de la Dumnezeu dintre o mama si copilul sau.
O dragoste este pentru veşnicie puternica, si nu se schimba niciodată…iar când copii săi au mai mare nevoie de ea, dragostea mamei străluceşte. Dumnezeu le binecuvântează pe toate aceste mame, pentru toate lacrimile si toate durerile si pentru ceea ce au realizat special in viata. Când zilele sale se apropie de sfârşit, dragostea mamei continua sa trăiască. Dragostea mamei determina modul in care ii vom iubi pe ceilalţi si pe noi înşine. Nu exista cer pe care îl vom vedea vreodată care sa nu fie aprins de prima dragoste, adică cea dintre mama si prunc. Privat de dragoste, universul ne-ar înnebuni de durere, dar suntem născuţi intr-o lume care întâmpina strigatele noastre cu bucurie. Cat de mult le datoram mamelor pentru sărutul care ne-a supus cine suntem. Cel mai mare cadou-o iubire de-o viata care se întinde razand in ochii lor. Datorita mamelor lumea noastră inca mai are delicateţea fina a zâmbetului; si fiecare vânt al norocului poart a parfumul imbratisarilor acestor fiinţe care ne-au dat viata. De aceea, mulţumeşte-i mamei tale căci te iubeşte cu o dragoste ce nu poate fi măsurata in cuvinte!!!

Compunere trimisa de Raluca.

Demult, tare demult, traia un rege foarte bogat,atat de bogat incat putea cumpara o tara intreaga.Avea comori nepretuite dar cea mai de pret comoara a lui era fata sa.
Fata avea parul galben ca spicele graului, avea vocea si veselia pasarilor iar despre frumusete ce sa mai vorbim… Sute de regi si-ar fi dat averile pentru ea. Nici o alta printesa nu o egala.
Venise si vreamea maritisului, iar mii de printi fusesera refuzati de biata printesa care nu isi gasea iubire.Ea se indragostise de soare. Intr-o zi ii spuse tatalui ei:
-Tata, stiu ca esti suparat ca nu am ales nici un print dar eu iubesc pe altcineva.
-Pe cine?
-Pe cineva, care in fiecare dimineata e la fereastra mea, a carui splendoare o admir in fiecare zi .Este soarele, tata!Cu el vreau sa ma marit!
-Nu te prosti fata mea. Nimeni nu poate sa se indragosteasca de soare; in plus, o legenda veche spune ca cine se va casatori cu soarele nu are voie sa-l priveasca ca altfel se va transforma in floare.
-Nu-mi pasa, eu ma voi casatori cu soarele!
Pentru a o feri pe fata de blestem, regele isi inchise propria fiica intr-o celula din castel. Fata era pazita zi si noapte de cate patru paznici care nu aveau voie s-o priveasca, deoarece, sigur se indragosteau de ea. Intr-o zi fata a inceput sa cante iar paznicii s-au uitat la ea si pe loc s-au indragostit de chipul acela fermecator.Ii erau ca niste sclavi iar printesa profita.A reusit sa scape din castel si a inceput drumul spre Soare cu cei patru paznici dupa ea.O mare parte din drum au mers prin campuri acoperite cu fel si fel de flori.Cand poposeau,paznicii vanau iar fata studia florile si aproape ca stia orice floare si fiecare miros. Au intalnit oameni buni,care le-au dat niste indicatii dar si oameni rai care vroiau sa-i jefuiasca doar pentru o punguta de galbeni pe care o aveau la ei, dar nu reuseau datorita celor patru viteji ostasi.Abia dupa cinci zile regele a aflat ca printesa disparuse si a plecat impreuna cu zece mii de viteji in cautarea printesei.Printesa av
ea un avans bun dar regele avea cai.Drumul lor a durat zece zile si zece nopti dar intr-un final au ajuns la palatul de aur al maretului Soare.In acel moment tocmai se intorcea si Soarele acasa dar si imparatul ajunsese.Soarele cum a privit la fata s-a indragostit de ea si i-a spus:
-Esti cea mai frumoasa printesa pe care am vazut-o! Si am vazut multe….
-Si tu m-ai fermecat cu frumusetea ta si as dori sa ne casatorim!
-Desigur ca si eu as vrea! Dar sti de blestem?
-Da, dar eu nu cred ca se va intampla ceva.
-Nu voi permite ca fata mea sa se casatoreasca cu Soarele iar apoi sa se transforme in floare! interveni imparatul.
-Tata,nu te poti pune in calea iubirii noastre! spuse printesa.
-Ba uite ca pot! se incapatana regele.
Soarele,fiind de partea printesei si fiind mult mai puternic decat regele si armata sa ii intemnita pe toti sub imensul sau palat.
Dupa ceva timp nu i-a mai pasat de blestem si fata s-a casatorit cu soarele.Imediat dupa ziua nuntii fata a dorit sa-l vada pe Soare in toata splendoarea lui. Tocmai atunci a reusit si imparatul sa scape pentru a-i fi dat sa vada cum se implineste blestemul.Fata s-a transformat in floare chiar sub ochii sotului si tatalui ei.Acea floare si acum se intoarce mereu dupa sotul ei pentru a-l admira.
Aceasta este FLOAREA SOARELUI !

Poveste trimisa de C.Evelin.

Primavara, fiica cea mai tanara a batranului an, cea aducatoare de bucurie si voie buna a sosit si la noi cu alaiul ei de flori, lumina si culoare.

Totul e invaluit in mantia de lumina a soarelui, care mangaie bland pamantul si toate vietatile. Bolta albastra se oglindeste in apele limpezi ale raurilor. Zilele sunt mai blande si mai lungi, iar noptile mai scurte.

Primavara a asternut peste tot un covor multicolor. Campurile si dealurile au inverzit, iar livezile se pregatesc sa dea in floare. In paduri , muschiul copacilor e moale ca o perna de puf, iar brazii care abia si-au lepadat mantia de nea privesc mandri catre soare. In desisuri a albit floarea ghiocelului si un parfum usor de toporasi se raspandeste la adierea vantului din amurg.

Primavara a trezit lunca la viata .Fluturii zburda , albinele harnice isi incep dulcele zumzet prin flori.Gandaceii si carabusii dorm la soare ,dezghetandu-si aripioarele si piciorusele.Pasarile calatoare par niste vaslasi pe marea cerului albastru.Randunica cea vesela,turturica,sturzul ciripesc in deschiderea marelui concert al primaverii

Si oamenii se bucura de aceasta renastere a naturii.Ogoarele rasuna de duduitul tractoarelor si zumzetul harniciei.In livezi oamenii curata pomii,iar in gradini sapa pamantul sa puna rasaduri.

Cu mantia plina de lumina ,primavara imparte din pocalul ei tinerete,voiosie si culoare.Sa ne bucuram toti de acest minunat martisor primit in dar de la blanda primavara.

Compunere trimisa de Ancuta.

Este o dupa-amiaza dezmierdata de vantul plapand de toamna. Dupa o saptamana agitata trebuia sa vina si weekendul. Eu, impreuna cu tata, mama si fratele meu mergem la tara, la bunica, intru cat aceasta ne asteapta cu strugurii cu boabe ca perlele negre, cu merele aurii, parfumate si miez dulce, gutui si bineinteles, faimoasele ei placinte, pe care le face mereu cand vin nepotii la ea.
Pe drum tata opreste neasteptat masina langa o padure trista, pustie, aproape moarta, ignorata de verde. Imi dau  seama ca singurii amici care i-au mai ramas sunt vantul si frigul. Tata insita sa o privim cu atentie si sa observam vraja padurii toamna.
Nu dureaza mult si descopar de ce tata pare atat de incantat de acest peisaj mirific. Aceasta padurea nu este alta decat cea, in care vara trecuta, veneam la iarba verde. Nu- mi vine sa cred ! Totul este atat de diferit… Ma plimb domol pe poteca impodobita de frunzele si nucile imbracate in camasi zdrentuite din care curge mustul amar. Stratul gros al frunzelor galben-maronii a reusit sa margineasca cararea.
Intru in padure si vad uimita cum pare totul o magie a locurilor tainice, a locurilor ce ar putea insemna o minunatie pentru multi dintre noi.Farmecul toamnei a schimbat totul in ceva nevazut ,trecand de « foarte frumos » si ajungand la expresia « ceva ce n-a mai vazut pamantul » .Nu a uitat de raul ce inca si-a mai pastrat limpezimea, covorul multicolorelor frunze ce se intinde la nesfarsit si desigur de ceea ce o acopera,cerul , patat cu fum amestecat ce-a devenit gri. Copacii sunt tristi fiindca le-au pierit multi frati ,maroniul inchis fiind culoarea lor de baza. Fiecare lucru are o taina a sa ,una mai speciala ca alta. Poate nimic nu ar fi fost la fel fara strigatul cerbului infrigurat de batranul vant ce se crede domnitorul tuturor. Soarele palid printre ramurile nemiscate ne va mai lumina si inca atat. Dar deodata, ploaia incepe sa palmuiasca parca cu fiecare picatura tulpina copacilor , vantul ridica frunzele ude de la pamant ,iar fulgerele ,tunetele le  sperie si
mai mult pe putinele vietuitoare. Noi ne urcam repede in masina si vad cum ceata zglobie ii joaca feste padurii .Greierii, pe aripi pudrati cu bruma sunt tristi acum ca vor rabda ,din nou o iarna intreaga , de foame.
Racoarea serii se lasa incet ,iar noaptea isi asterne perdeaua peste pamnatul mohorat. Tata porneste repede masina, pentru a nu o mai lasa pe bunica sa ne mai astepte mult si sa nu se raceasca placintele. Nu uit insa sa observ un lucru .Nu doar pasarile calatoare nu se mai afla in acest peisaj ci nici picior de om ,care nu stie sa aprecieze vraja padurii in plina toamna.

Compunere trimisa de Ioana.

Se apropia vacanta.Iarna vanise demult si noi asteptam narabdatori prima zapada.
Intr-una din zile,bunicul,venind de afara ne-a spus
-Astazi va ninge!
Nu a trecut mult timp,cand dintr-o data cerul a inceput sa cearna mii de fulgi din inaltimi.
M-am imbracat in graba si am iesit afara.La inceput ningea mai rar si cu fulgi mai mici,apoi din ce in ce veneau tot mai multe stelute argintii.Priveam in sus.Ma orbea dansul acesta ametitor.Pe fata simteam atingerea rece a iernii.Mii de fluturi lucitori se adunau ca sa gateasca pamantul.
Copiii ieseau din case si bucurosi,alergau si intindeau palmele ca sa prinda o farama din aceasta roire argintie.
-Ce gatita e iarna!
Casele ,pomii,gardurile totul va fi alb.De departe razbateau spre noi chlinchete vesele de saniute.Iarna sosise cu adevarat.Si-a trimis mai intai solii primi fulgi de zapada.
Ce mult ii dorisem!

Compunere trimisa de Ioana Maria Campanu.

Flori de gheaţă s-au aşternut la fereastra mea. Închid ochii şi în faţa mea apare un lung camp acoperit cu mărgăritare sclipitoare. Glasul vântului de iarnă parcă îmi şopteşte povestea lui. Şi deodată, Zâna Iernii m-a luat în zbor pe aripile ei străvezii. Era la fel ca în poveştile şi basmele pe care mama mea mi le citea în fiecare seară.Ea îmi prezentă întreg ţinutul pe care a pus stăpânire, după care pocnit din degete şi un roi de fluturii albi m-au înconjurat.Fulgii începuseră să zboare, iar spre surprinderea mea, aveam aripi, pluteam şi dansam împreună cu ei, dansul fulgilor de nea. Zâna îşi aduse caleaşca fermecată şi zbură împreună cu noii mei prietenii.
Era atât de frumos! Străbăteam cerul cu propriile mele aripi!După lungi zboruri, în final am ajuns într-un loc minunat. Era palatul zânei. O clădire de gheaţă ca oglinda împodobită de un păianjen iscusit şi pânze albe de un alb strălucitor îţi umpleau ochii. Am păşit în palatul de cristal împreună cu fulgii, vântul şi zâna. În mijlocul palatului era un loc magic. Fulgii construiau oameni de zăpadă, iar vântul mă ducea în împărăţia lui, împărăţia poveştilor nemuritoare.
Era ceva de neînchipuit! Deodată, o ploaie de steluţe începu a curge din tavanul de gheaţă.Acei fulgi erau visele mele devenite realitate,acum!Parcă era o poveste de demult şi îmi doream atât de mult să fie real!
Din pacate lumina zorilor m-a trezit.Totul a fost doar un vis.Sper ca Zana Iernii sa nu ma fi uitat si iarna viitoare sa vina sa ne distram impreuna.

Compunere trimisa de Neagu Simona.

Toti stim aceleasi lucruri despre carti; o scriere cu un anumit subiect, tiparita si
brosata intr-o tipografie.Astea sunt cartile! Nimic altceva…Cel putin asa cred unii.
E adevarat ca unele carti sunt si asa, dar nu toate….
Povestea mea este despre un baiat. Un baiat care va urma sa descopere ceva ce nimeni nu va descoperi vreodata.
Marius, caci acesta este numele erului nostru, fiind un copil interesat de carti,s-a dus la vechea biblioteca
din marginea orasului.
Nimeni nu stia, cu exactitate ,anul construirii bibliotecii.Unii spuneau ca pe la 1800,altii ca ar fi recenta.
Nici batranii nu stiau.
Marius, intra, saluta politicos pe doamna bibliotecara si se duce sa-si caute o carte de aventuri.Gasi cate ceva, dar fiecare carte o citise deja de doua ori.Ajunse langa o carte unde se simtea o usoara briza….Pe cartea prafuita  nu era nici autor, nici titlu, nici editura, scria doar cu litere foarte mici:
“de vrei sa cunosti secrete nemaivazute, trage!”
Baiatul trase de carte, iar aceasta deschise o trapa care ducea in jos.Intra, iar usa se inchise in urma lui.
Incerca sa iasa, dar in zadar….Nu avea alta alternativa,decat sa coboare scarile.Cobori 50, cobori 100,
cobori 200 de metri in adancul pamantului, unde se gasea o incapere cu o torta. Lua torta….si o masa cu
un scaun iesira din pamant! Pe masa era o carte . Cand se aseza pe scaun incaperea fu luminata de 10 torte mari. Din  curiozitate baiatul deschise cartea iar aceasta il absorbi inauntru . Baiatul se trezi intr-un camp cu o dumbrava in apropiere. Langa el, un spiridus cu imbracamintea din frunze si petale de flori mirositoare, il saluta. Ii spuse ca fusese asteptat 200 de ani, deoarece el era cel ales. Baiatul nu intelese prea mult si il urma pe spiridus. Nu stia unde se afla, unde merge sau ce se va intamopla. Stia doar ca se afla intr-un loc ciudat, dar totusi frumos. Intr-adevar, era un loc de basm. Ajunsera insfarsit intr-un sat, din pacate, mai saracacios. Spiridusul il pofti pe baiat in umila sa casuta, il servi cu un ceai si niste biscuiti si incepu sa-i explice mai in detaliu ce s-a intamplat.Ii spuse ca, defapt, este singurul  mostenitor al unui rege care a reusit sa iasa din carte, ca este singurul care poate sa repuna intreg regatul pe picioare,
ca este singurul care-l poate invinge pe demonul care vrea sa cucereasca acest tinut, cu ajutorul puterii pe care numai el o are. Baiatul spuse ca nu are nici o putere si nici nu a avut. Dar el a aflat de la spiridus ca in acest tinut poate  face orice. Pentru inceput readuse satul la cum era inainte: un sat bogat, cu ape curgatoare, cu pamanturi fertile si cu oameni ce se inteleg.
Apoi, doi dintre cei mai buni cavaleri ai satului, mersera impreuna cu eroul nostru spre castelul demonului nedemn de mila.
Cu cat avansau cu atat lasau mai multa bucurie in urma, refacand tot ce distrusese monstrul.Au vazut privelisti ingrozitoare cum ar fi sate incendiate, spiridusi, oameni, zane, ce le fusesera luate vietile, neavand nici o vina.Cel mai rau era ca  acel demon era la fel, chiar mai puternic decat eroul nostru. Singura sa slabiciune, ca a oricarui demon,era un lucru sfant: o cruce, apa sfintita, o icoana, orice ii apartine lui Dumnezeu. Nimeni nu avea asa ceva, fiindca fusesera arse de  sclavii demonului. Nimeni in afara de baiat! El avea un medalion sfintit cu chipul Maicii Domnului, cadou de la mama sa care murise in urma unui accident de masina.
Cand ajunsera fata in fata cu demonul, ucise pe loc cei doi ostasi, dar pe el nu putu sa-l ucida deoarece ridica un camp de forta in jurul sau. Baiatul incerca sa-l distruga cu propiile puteri, dar in zadar. Dupa o lunga lupta, in care nimeni nu era atat de viteaz sa intervina, baiatul scoase arma secreta.Arunca medalionul exact in pieptul demonului iar acesta se trasforma in cenusa cu tot cu regat si sclavi.Baiatul lua medalionul si pe cei doi ostasi-spiridusi in spate, iesind din castel inainte de a se prabusi tot. Ajunse inapoi in sat unde ii roaga pe localnici sa ii ingroape pe acesti doi  curajosi soldati,dar inainte de asta spiridusul ii spuse ca ii poate invia cu puterile sale inainte de apus.
Soarele aproape ca apusese, dar baiatul reusi sa readuca la viata pe cei doi.Il sarbatorira pe baiat dar din pacate veni si momentul in care baiatul le dete vestea ca trebuie sa plece.Ei stiau ca va veni si aceasta clipa iar spiridusul ii  spuse ca are un plan.Planul a fost foarte ingenios: de al pune pe baiat ca atunci cand va fi pe patul de moarte sa spuna rudelor ca doreste sa fie ingropat de viu chiar daca rudele se vor opune el sa insiste si atunci cand se va vede inchis in locul de veci sa deschida cartea.Baiatul isi folosi puterile si iesi din carte se duse la bibliotecara si o intreba  cat statuse iar aceasta spuse ca nu mai mult de un minut.Deci timpul se scurgea mai greu in lumea reala. Baiatul se  targui cu blibliotecara si reusi sa cumpere cartea.
El a avut o viata frumoasa, o meserie si o familie de neinlocuit.
Dar toata viata a tinut minte acea zi. Cand avea varsta de 71 ani, baiatul care acum era batran, s-a imbolnavit grav dar si-a adus aminte de carte si a urmat indicatiile spiridusului.Nefiind acasa, nu avea rudele aproape asa ca nu i-a trebuit  mult sa convinga pe persoanele care erau atunci langa el.Cand a vazut cuiele batute in tron deschise cartea si ca si la  inceput, cartea il absorbi inauntru si vazu ca il intinerise si avea varsta pe care a avut-o cand a intrat prima data in  carte, adica 12 ani.Deci a trait in acea carte si sigur mai traieste cu varsta de 12 ani….
Din aceasata poveste vedem cum cartile sunt de mai multe feluri:carti facute in tipografii si carti ca aceasta, adica magice….

Poveste trimisa de Evelin.

Din nou iarna s-a lăsat peste sat. Pomii sunt încărcaţi cu flori albe de nea căzute din înălţimile cerului. De asupra lumii flutură florile albe, aşezându-se, când obosesc  din zborul lor, pe crengile copacilor şi pe fata neagră a pământului. Totul este alb, misterios, grandios şi zăpada este din abundenţă.  A răsărit şi soarele care aruncă peste sat oglinzile razelor sale care parcă te orbesc. Copacii şi-au lăsat braţele în jos sub greutatea albului. Tufişurile şi ceilalţi copaci creează o dantelărie misterioasă de toată frumuseţea. Cuşmele albe ale caselor se sfârşesc în ţesuturi uriaşe. Monştrii cerului sunt norii cenuşii care cern zăpada. Un uriaş policandru îşi aprinde rând pe rând luminiţele. Desi iarna este cumplita si viscolul framanta lumea, derdelusul este plin de copii veseli cu obrajii aprinsi. Casele pitite sub caciuli mari si albe sunt inconjurate de un camp de cristal. Este un peisaj mirific:covorul moale si
pufos de zapada domina pamantul care pare mort.Singurele urme de viata le reprezinta copii zglobii și fumul care se ridica de asupra caselor . Acestea simbolizeaza sarbatorile de iarna care aduc bucuria si iubirea in sufletele noastre. Iarna este ca o zana alba ce soseste pe meleagurile noastre in sania ei de argint trasa de reni. Ca o adevarata razboinica ea pune stapanire pe pamant. Cerul este posomorat si trist,iar soarele, prizonier in spatele draperiilor de nori grei si amenintatori. Iarna aseaza peste intinderi o dantela alba stralucitoare, tesuta marunt cu miliarde de carlige si ace. Totul pare încremenit într-un alb fără de sfârşit. Marea de alb ce mă înconjoară îmi trezeşte emoţie şi bucurie în acelaşi timp. Flori de gheaţă s-au aşternut la fereastra mea. Închid ochii şi în faţa mea apare un lung camp acoperit cu mărgăritare sclipitoare. Glasul vântului de iarnă parcă îmi şopteşte povestea lui.Norii au început să se cearnă în stelu
ţe argintii.Fulgul – floare mică şi rotundă, o minune de-o secundă.Odată cu primul   fulg căzut vin și toate bucuriile copiilor. Ne place anotimpul iarna foarte mult deoarece se aprinde sărbătorile şi împreună cu familiile sărbătorim naşterea Domnului Iisus Hristos, cântând colinde pe la casele oamenilor. Copiii se bucură de acest anotimp care deschide sufletul oamenilor într-un alt an mai bun.

Compunere foarte frumoasa trimisa de Catalina.

Este iarna.Zana stelutelor argintii a acoperit tara cu un strat pufos si moale de zapada.Cristalinele glasuri se aud din departare.Ei sunt pe dealul alb ca spuma laptelui.
Iarna a pictat flori de gheata pe geamuri.Valurile de copii sunt obrajii ca merele sunt fericiti ca Batrana Iarna le-a adus atatea bucurii.Ei fac oameni de zapada si se dau cu saniile.Omul de zapada incremenit, ii priveste calduros.Andra si Laurentiu patineaza pe lacul inghetat.Denisa si Madalina se dau cu sania.Cusmele de omat sunt asezate pe casele luminate, iar saniile lor sunt imaculate.Strasnicul ger se plima prin potecile satului.Batrana Iarna danseaza fluturandu-si podoabele si trimitand spre pamant stelute sclipitoare.Soarele nu mai este darnic si nu mai are putere.Muntii sunt ca niste uriasi adormiti sub omat.
Incurand va sosi Ajunul Craciunului.Mos Craciun va trece pe la toti copiii cu cate un cadou.

Compunere trimisa de Marton Simina.