Compuneri

Primavara,zana buna, aduci multa veselie cu alaiul tau de flori, cu lumina si culoare, aduci pasari calatoare.
Ziua a inceput sa creasca , pamantul se trezeste la viata! Plapanzii ghiocei isi scot capul de sub zapada si spotesc: e primavara!
– Cata frumusete, cata viata, cata culoare, natura e-n sarbatoare!
Vantul rece si crud este alungat de razele stralucitoare ale soarelui.Copacii s-au imbracat in haine de sarbatoare, florile au inceput sa-si deschida petalele sa parfumeze aerul si sa zambeasca cerului albastru.
Primavara, zeita florilor aduce bunatate -n sufletele oamenilor.In jur este multa fericire, mult zumzet,ciripit de randunele si miros de viorele.
Totul este inverzit, Primavara bine-ai venit!

Compunere trimisa de Andrada Bocirnea.

Îţi scriu, în anotimpul trezirilor miraculoase, scrisoare către tine, pe reversul ei.Dacă m-ai întreba de ce către tine,aș răspunde simplu…toate comorile ascunse din lumea asta nu se găsesc decât în sufletul tău …suflet de mamă!
Ieri m-am oprit pe banca copilăriei mele, în parcul unde zăpada mieilor începea să se topească sub mângâierea razelor  timide.Glasurile copiilor  îmi învăluiau auzul  alungând-mi gândurile cu care aș fi vrut să-mi petrec liniștea acelei amiezi.Cu coada ochiului zăresc pe banca din dreapta doi adolescenți care se strâng în brațe.Ce caută ei aici ?E un loc unde nu încape decât iubirea…iubirea adevărată care se naste odată cu tine,iubirea ruptă din suflet…ceea in fața căreia îngenunchiază îngerii,iubirea care nu se folosește de cuvinte pentru a se face înțeleasă ci de jertfă. Mă ridic si plec mai departe.  În urma pașilor mei simt plutind  dorința sărutului … înselătoare!
Câteodată avem senzaţia că lucrurile au fost orânduite şi în acele momente înţelegem că nimic nu-i întâmplător… a primi este cu totul altceva decât a pretinde sau a accepta. A primi înseamnă a oferi. A te oferi pe tine însuţi, a te pune la picioarele persoanei iubite.Așa ești tu…mama mea!
Privesc nucul nostru sărăcit de verdeața frunzelor. Mugurii cântă! Cântecul lor este cântecul de leagăn cu care mă adormeai în fiecare seară. Mamă i-am auzit…chiar dacă nu era decât o distorsiune a timpului ,o buclă ce redă amprenta glasului tău din amintirile mele!
Încheierea trebuie să fie simplă si complicata in acelasi timp ,ca tine…te iubesc!

Compunere trimisa de Ioana Rosculet.

Am plecat voioasa  spre scoala cu ghiozdanul in spate.
In curtea scolii erau multi elevi printre care si colegii mei de clasa . Cu totii asteptau cu nerabdare reinceperea scolii.
Noi am intrat primii.In clasa totul era diferit de cum era inainte.
Pe banci erau aranjate manualele de clasa a IV-a.
Doamna invatatoare ne-a zis ca trebuie  sa avem grija de carti sa le punem coperti apoi sa le etichetam.
Am povestit impreuna cu colegii mei ,unde am fost in aceata vacanta.Unii au fost la munte, la tara la bunici sau au stat acasa.
Cand am iesit in curtea scolii nu mai era nici un elev.
Imi pare bine ca am inceput un nou an scolar!

Compunere trimisa de Ana.

In aer e o caldura liniştită. Totul în jur părea adormit. Pomii uitaseră parcă să-şi mişte frunzele, florile îşi îndreptaseră petalele spre pământ parcă cerând şoptit un stop de apă, păsările îşi opriseră zborul nedorind să rupă liniştea din jur. Nimic nu părea a se mişca de mult, mult timp. Mă întrebam ce anume va pune capăt tăcerii?
Dintr-o dată cerul albastru ş-a revoltat şi şi-a schimbat culoarea şi un vânt puternic a alertat frunzele adormite. Păsările au început să se agite, să zboare neliniştite de colo colo, florile şi-au ridicat petalele curioase să vadă ce face cerul. În următoarele clipe stropi repezi de ploaie au început să cadă zgomotos. Păsările s-au ascuns tăcute între frunzele copacilor. Se auzeau numai stropii care loveau frunzele cu putere. Pomii îşi mişcau crengile de parcă ereau furioşi că fuseseră treziţi. Priveam cerul şi încercam să văd drumul norilor. Unde aveau de gând să se ducă. Nu păreau hotărâţi să rămână deasupra grădinii noastre prea mult. Se grăbeau. Poate alte flori, din alte grădini, ceruseră şi ele şoptit un strop de apă.
Treptat, norii au plecat plutind iar cerul a redevenit albastru. Copacii şi-au scuturat frunzele spălate proaspăt, păsările au început să ciripească din nou, iar florile zâmbeau mulţumite că şoaptele le fuseseră auzite.
Ploaia trecuse.

Compunere trimisa de Bianca.

Era iarna.Afara ningea cu fulgi cristalini.Dimineata se zareau flori de argint pe geamuri.In vazduhul sur se vedeau noii intunecati.Copacii par infloriti, ei sunt incarcati cu zapada alba si stralucitoare.Casele par mai subt acoperisurile grela. Fulgii plutesc in aer ca un roi de fluturi albi.Norii incep sa se cearna in mii de stelute arginti. Casele s-au pus cercei din gheata. Acestea sunt inpodobite cu beculete colorate.acestea sunt in mii de coulori. Totul  era alb.
Andrei si Alexandra, au plecat cu sania.Aceasta era maro. Ea aluneca cu fulgerul. Snea se rasturnase de cateva ori. Copiii erau foarte fericiti. Bucuria lor se auzea dein departari. Acestia au facut si un om de zapada. I-au  pus ochi doau pietre negre ca abanosul, ca nas au pus un morcov portocaliu, iar pe post de gura trei nasturi rosii ca sangele. In loc de maini i-au pus doua bete.
Afara era  un ger cumplit,  si de aceea copii suflau cu putere in pumnii reci. In jurul lor era o bucuri de ne descris.
Totul se petrecea in Ajun de Craciun. copii povesteau despre cadourile pe care le asteptau de la Mosul drag.
Cu  greu zapada cea mare ii indeparta pe copii de partie.Acestia se dusera acasa cu candul la cadourile  mult dorite.

Compunere trimisa de Elena.

Intr-o frumoasa zi de vara in care discul auriu ne zambea pe cerul albastru ca floarea de nu ma uita,stand in camera mea,si citind o carte imi aduc aminte de vremurile in care eram mic si mergeam la bunicii mei, care adesea mai stateau pe prispa veche a casei si ma asteptau cu bratele deschise stand cu ochii tintiti spre ulita sa vada daca apar.
Mi-aduc aminte de casa din lut acoperita cu dranita de brad,de gradina cu meri si cu otava,de livada unde bunicul imi spunea toata ziua povesti din batrani sau chiar inventate de dansul ,de fantana din larga ograda,de florile inmiresmate a salcamului de langa portita si de micuta gradina cu ghiocei si viorele ce inflorea in fiecare primavara spre bucuria mea.
Mi-aduc aminte de chipul cald al bunicului meu ,de surasul dulce ce se asundea pe sub mustata lui lunga si ninsa dede anii grei si multi  ce au cazut asemenea unei zapezi grele care nu se mai sfarseste.Parul sau carunt parca era o vale inflorita numai cu floricele albe.
Mi-aduc aminte de bunica mea, o femeie batrana,harnica si isteata.Pe obrajii ei vechi izvorau ca niste raulete incretituri ce trageau spre coada ochiului.Cele doua dungi usoare de sprancene rare ale bunicii se tot ascundeau si iar ieseau de sub invelisul alb.
Toata ziua eu si fratele meu ne jucam prin ocolul larg si o preiveam pe bunica cum muncea de zori si pana-n seara.
-Bunico!Bunico!-strigam veseli.Lasa-ne pe noi sa-ti facem treaba!
-Nu va osteniti,spiridusii mei.Ma descurc eu singura.De ce sa va opresc din joaca voastra?
-Te rugam bunico…
Vrand nevrand,bunica ne lasa sa o ajutam.Obrajii nostri rosii ca macul o bucurau pe bunica care parea ca o floare vestejita.
Si acum, cand sunt mare, de fiecare data cand merg la casa bunicilor,parca traiesc inca o data acele minunate clipe din copilaria mea.

Compunere trimisa de Trifoi Ioana.

A sost iarna.Fulgii usori si albi ca florile de cires se joaca pe cerul ca cenusa, iar Craiasa Zapezii tese pe fiecare geam, cu grija, flori de gheta .
Satul doarme sub plapuma alba, ca aripile catifelate ale ingerajilor ce vegheaza linistea copiilor cuminti. In timp ce albinutele albe ii cost pamantului un cojoc gros, hornurile ca niste balauri scuipa fun neincetat.
Mos Crivat ii ciupeste de obrajori pe copii ce merg sa vesteasca nasterea lui Iisus Hristos. Copii privesc mirati la dansul fulgilor de nea. Picii sunt imbracati cu: fulare, caciuli albe, cojoace negre asemeni carabusilor si sunt incaltati cu cizme ce rar se gasesc in acel sat…
In timp ce prichindei colindau, Regina Noaptea se aseaza pe tronul ei impodobit cu mii de rubine, ce iti iau ochii.
Dupa ce copiii au adormit, Mos Craciun coboara pas-pas pe nametii uriasi cat casa. Mosul le aduce prichindeilor multe cadouri frumoase.

Compunere trimisa de Cristina.

A venit iarna.Acest anotimp este preferat de noi,toti copii pentru ca putem face tot felul de nazdravanii in zapada.Toata natura este amortita,copacii sunt acoperiti de frumoasa mantie alba a iernii iar casele par sa aiba niste cercei de gheata.Intr-o zi,eu si sora mea ne-am gandit sa plecam la derdelus.Ne-am intrebat parintii,si ecestia,vazand ca este o zi numai buna de mers ne-au dat voie.Ne-am inbracat bine si,ne-am gandit sa mai luam pe cineva cu noi.Cu o zi in urma,n-eam jucat cu o prietena si,i-am promis ca o vom lua si pe ea cu noi la derdelus.Asa ca ne-am luat sania si am plecat la prietena noastra Mada.Ajunse la ea,aceasta a fost tare fericita sa ne vada si ne mai stand pe ganduri si-a luat sania si ne-a multumit de nenumarate ori ca am chemat-o si pe ea.Am mers ceva vremepana la derdelus,unde ne-am facut multi prieteni.N-eam dat cu sania,dupa care am facut echipe de fete si baieti,si ne-am batut cu zapada.A urmat un frumos concurs cine face cel mai frumos om de zapa
da.Am ales juriul,si am inceput.dupa ce m terminat juriul a votat iar echipa noastra a castigat.Seara se lasa repede asa ca a trebuit sa ne luam rams bun de la copii de acolo si am plecat.Ajunse acasa am povestit tuturor cele facute.A fost o zi de neuitat.

Compunere trimisa de Rotaru Florentina.

In căutarea mea, in căutarea ta, in căutarea noastră mă pierd in fiecare clipa ce îmi aminteşte de voi, si as vrea sa pot sa uit, sa nu mai doară rana asta aşa de tare. Dar e in zadar…oricât am încerca trecutul nu poate fi şters cu buretele si sa o luam de la capăt. Cineva spunea “ Nu rupe firul prieteniei ca oricât ai încerca sa îl legi la loc nodurile vor fi vizibile”. Si avea dreptate…oricât as vrea sa nu se vadă nu pot si ştiu ca undeva nodul nu a fost prins bine si se va rupe din nou si nu as vrea sa nu mai pot sa îl leg.
Mi-e dor de voi, de trecut, de amintiri, de clipe ce trec pe langa mine, de momente memorabile de iubirea ce ne-o purtam si ştiu ca oricât as vrea nu pot da timpul înapoi…si cat as vrea sa pot.

Atât as vrea ca putinele zile pe care le mai avem sa fie ca la început pentru ca nu se ştie unde vom fi peste câteva luni, care va fi drumul nostru in viata…ce vom face mâine. Si când aveam impresia si certitudinea ca vom ramane mereu aşa viata ia o alta întorsătura si îmi demonstrează contrariu. As vrea sa am regrete dar nu am…au fost momente mult prea frumoase ca sa am regrete sau ca sa le uit sau sa nu fac nimic ca sa le aduc înapoi măcar pentru o clipa…măcar sa îmi păstrez speranţa vie pentru un minut. Caut ceva ce nu pot găsi si ştiu ca nu exista aşa ceva dar totuşi încerc…ştiu ca nu exista o persoana care sa gândească la fel ca mine…care sa îmi dăruiască inima ei de prietena pentru toata viata… Alerg si, plâng si nu ştiu încotro mă îndrept ştiu doar ca inca mai caut si voi căuta mereu…perlele de amintiri, perlele prieteniei, perle de iubire adevărata..

Compunere trimisa de Raluca.

Cu cine sa vorbesc daca simt nevoia… si mai ales daca acum nu e nimeni langa mine? AÅŸa ca nu pot decât sa ating corpul rece al stiloului si sa ii dau bătaie in stilul metaforic destul de patetic pe care îl folosesc eu. Mi-e teama, totuÅŸi sa mă las purtata prea tare de val… totuÅŸi, poate ca o sa ajung preÅŸedinte cândva si atunci or sa mă dea afara pentru ca am un trecut “dubios”… sa zicem aÅŸa… aÅŸa ca mă mulÅ£umesc sa spun ca inga nu m-am maturizat, deci am scuza… si, la urma urmei, ce daca nu m-am maturizat…?  AÅŸa ca, de ce nu? Cu toate ca acum mi-e tare frica sa mai visez.
De-asta e atâta neconcordanta in mine. Nu mă mai interesează acum ca nu pot sa fac aia sau aialalta chestie, pentru ca nu mă mai interesează. Acum mă interesează doar sa mă chinui sa mai visez… măcar doi ani as continua in maniera patetica… Spun ca măcar atât, deoarece dup-aia poate o sa ajung la o alta maturitate in care nu o sa mai fie nevoie atât de tare sa visez.
De ce îmi bat chiar atât de tare capul cu toate chestiile astea? Doar ÅŸtiu ca natura mea îmi spune ca sunt făcuta sa fiÅŸez, asta chiar daca raman in globul meu de cristal… Si nu mi-e frica sa raman in el… sper doar ca sa mai fie cineva acolo când eu o sa raman blocata. Si sincer, m-am impacat cu mine… si daca îmi vine sa mă mai zvârcolesc, atunci zâmbesc doar…. si mă gândesc: “uite-mă! …iar!”. “Nu trebuie nicicând sa te prabusesti, căci daca faci asta o data, o sa ai tendinÅ£a sa o faci din nou!”. Nu vreau sa dau titlu la ce am scris. Nu e o povestioara. E mai mult un fel de analogie de gandulete… poate pentru asta ar trebui sa mă apuc de scris povesti sau sa tac odată… dar, na. Cum eu caut povestioare pentru a mă liniÅŸti, poate ca aÅŸa fac si ceilalÅ£i. Si mi-a spus cineva ca asta e drumul către independenta. Chiar daca nu vrei, intai trebuie sa te bazezi pe ceilalÅ£i… pana te găseÅŸti   Si mâine sa o iei de la capăt… si sa faci din
asta nu un cerc vicios, ci un drum plin cu peripeÅ£ii. Fiindcă, vrei, nu vrei… toate or sa se sfarseasca cândva. Chiar daca credeam ca unele lucruri sunt eterne, acum încep sa am dubii. Poate ca e doar o întâmplare totul… si ca nu ai cum sa te bazezi pe altceva in afara de tine. La urma urmei, doar pe tine te ai… si nici pe tine, Å£inând cont de faptul ca mereu te pierzi. Nimic nu e al tău pe lumea asta si nu ai ce face! Nu ai pe cine baga la închisoare ca sa te simÅ£i tu indreptatit. Si pana nu iÅ£i dai seama ca totul e cu împrumut, o sa iÅ£i fie mult mai greu sa “mergi mai departe”, indiferent de situaÅ£ie. E cel mai greu lucru sa faci asta… pentru unii. Si pentru mine.
AÅŸa ca împrumut din înÅ£elepciunea unora si din lentoarea notelor muzicale de pian pe care le ascult acum si merg mai departe către ziua de mâine când, probabil, iar o sa mă pierd pe mine. Doar ca mâine nu o sa fiu doar eu…

Compunere trimisa de Raluca.