Compuneri

Este o dupa-amiaza dezmierdata de toamna. Ma plimb domol pe poteca imbodobita cu frunze, iar nucile imbracate cu camasi zdrentiute plang si ele de dorul verdetii. Stratul gros al frunzelor galben-maronii au reusit sa margineasca cararea.
Padurea trista, aproape moarta, fiindca a ignorat vedrele, acum este pustie. Singurii prietenii care i-au mai ramas sunt vantul si frigul. Pasesc usor in padure si vad cum totul pare o magie a locurilor tainice, a locurilor ce ar putea insemna o minunatie pentru multi dintre noi.
Copacii sunt si ei tristi, pentru ca le-au pierit multi frati.
Fiecare lucru are o taina a sa, una mai speciala decat alta, dar a potecii…sfarsitul ei nu cred ca a fost gasit!
Poate nimic nu a fost ca strigatul cerbului infrigurat de batranul vant ce se crede domnitorul tuturor.Soarele palid dintre ramurile nemiscate ne va mai lumina oare?
Ploaia parca palmuieste cu fiecare picatura tulpina copacilor, frunzele ude sunt sidicate de pe pamant, iar fulgerele si tunetele le sperie si mai mult pe vietuitoare. Ceata zglobie ii joaca feste intregii paduri.
Pentru multi dintre noi, toamna este anotimpul in care simtim mai multa dragoste fata de natura, pentru ca si ea are nevoie de noi!

Compunere trimisa de Safta Ioana .

Mama este cel mai important lucru din viata mea si cred ca si din viata voastra a tuturor oamenilor.Este fiinta care ne da viata,ea duce greul nostru si totodata si greul ei,ea face totul pentru ca noi sa fim fericiti si iubiti si ea ne creste si ne da o educatie corespunzatoare.
Ar trebui ca si noi sa facem ceva pentru ea nu numai probleme,necazuri si toate cele.Sa o ajutam la treburile casnice si nu numai.Cand va imbatrani sa facem pentru ea tot ceea ce a facut si ea pentru noi:sa avem grija de ea,sa nu o dam niciodata la o parte,sa nu o aruncam in strada ca pe un gunoi,pentru ca nici ea nu a facut asta,iar daca a facut-o a avut motivele ei,iar in momentul in care mamele isi duc copiii la un orfelinat,ii arunca in strada sau la gunoi durerea pe care o are in suflet este nemarginita.Cand vedem un copil pe strada abandonat de parinti spunem mereu”bietul copil si nemiloasa mama” defapt nu este asa.Pe acel copil il poate ingriji cineva si ii poate alunga durerea pe care o are in suflet dar durerea de mama atunci cand isi pierde copilul sau il abandoneaza nu poate fi niciodata alungata sau vindecata pentru ca iubirea unei mame este de la pamant la cer si inapoi.
As dori ca toti copiii din lume sa isi faca mamele cat se poate de fericite sau macar sa incerce sa faca acest lucru si sa nu le dezamagaeasca niciodata.

Compunere trimisa de Bogdan .

-Portetul fiintei dragi-

Pe cerul limpede ca un cristal luminos,razele calde si aurii ale soarelui poleite in primaverii,incalzesc pomii golasi.Era o dimineata perfecta de primavara.
Primul chip pe care l-am vazut a fost al fratelui meu,in incercarea lui de a ma trezi mai repede pentru a incepe o noua si obositoare zi de duminica care era destinata lui in totalitate.In acea zi avea sa ma innebuneasca cu fel si fel de jocuri copilaresti,tipice unui copl de 5 ani.Partea cea mai rea este ca eu trebuia sa-l ascult, deoarece daca nu as fi facut acest lucru ar fi inceput sa tipe si sa urle,chemandu-i pe parintii mei,care ar fi facut o adevarata ancheta din asta si care in cele din urma m-ar fi invinovatit pe mine sora mai mare si iresponsabila care a avut tupeul sa-si deranjeze fratele mai mic atat de adorabil si de inocent,inocent in opinia lor.
Insa cand am deschis ochii si i-am vazut chipul in razele soarelui diminetii ce intrasera cu atata usurinta in camera am ramas fara grai,neavand timp sa ma mai gandesc la cat de chinuita urma sa fiu in ziua respectiva de micul santajist.
Frumusetea lui era una calda,atat de blanda si de linistitoare incat imi dadea un grad de siguranta.Siguranta ca acea fiinta atat de frumoasa si de minunata era chiar fratele meu,cu niste ochi mari si proeminenti ca doua safire,cu obrajii lui rumeni ca doua petale de trandafir,cu parul lui blond precum globul de aur de pe bolta cereasca ce trimitea aceste raze asemanatoare unor sageti de foc ce-i facea frumusetea si mai greu de ignorat.Deseori,dupa ce adorme , mai stau cateva minute,poate chiar zeci,sute de minute sa-i admir frumusetea in lumina intunericului noptii.Conturul liniilor atat de fine si de perfecte a fetei lui!!!Parca fiecare particularitate a fetei lui ar fi fost gandita de zeci de oameni experimentati in perfectiune.Fiecare parte a corpului lui fiind in perfect echilibru cu celelalte.De fiecare data cand vorbeste,buzele lui se misca parca respectand un anumit ritm constant,iar sunetul vocii lui seamana atat de mult cu clinchetele a mii de clopotei.
Aceasta minunata,incantatoare si uneori atat de greu de suportat fiinta era chiar fratele meu mai mic,Vlad,care cand doarme seamana cu un ingeras,iar cand vrea sa obtina ceva se transforma intr-un mic santajist.

Compunere trimisa de Gogoanta Bianca.

Salcamii cu miros dulce tainuiesc cararile risipite intr-o vioaie si melancolica umbra.Soarele se inalta ca un glob de aur arzator pe un cer adanc albastru,cer senin ca o floare de “nu-ma-uita”.Vazduhul e inundat de lumina ce izvoraste de pretutindeni,din inaltimi.Padurile rad in soare.Aerul devine arzator si ne cheama in imparatia imbalsamata a florilor de cires.In adancul prapastios al vaii rasuna mii si mii de glasuri de necuvantatoare.Sagetile de foc ale soarelui paturnd in livezile scaldate in aur.Florle de camp s-au culcatt in capitele de fan parfumat.Soarele isi scutura praful stralucitor in aerul invapaiat.Departe,dincolo de grebenii muntilor,se vede marea cea nesfarsita cu valurile inspumate.
E vara !E o caldura inabusitoare !Cerul se dogoreste.E vara cand izvoarele spun povesti,e vara cand ploua cu aripi colorate peste flori.E vara cand curcubeul vine inainte de ploi.E vara cand toate vietatile padurii au glas.E vara cand toti pomii sunt in sarabatoare.E vara cand natura toata-i plina de culoare.Este ea.Vara.Fiica cea mai stralucitoare a batranului an.E vara cu gene de marar,ochi de margaritar si obrajii de caisa.Parul ei cel blond,impletit in cozi cade pe spate;o roza de purpura la tampla,gura micuta ca o visina coapta.E vara care vine cu miresme-n grai.E vara care a imprastiat peste tot locul flori de paradis.E vara care a pictat cu un verde puternic toata padure.E vara care a acoperit cu aur greu spicele de grau si secara.
Racoare si linistea serii se fac simtite.E o noapte varatica,cu aerul blond limpezit de lumina lunii,cu gradini mirositoare.Numai pe ici,pe colo,cate o dunga fulgeratoare deasupra apei.Pe carari,florile improspatate isi apleaca in noapte cochetele capete copilaroase.izvorul limpede se adanceste in paduri intunecate,unde apa abia mai sclipeste din cand in cand,atinsa de razele lunii.Pe cerul noptii,licaresc stele mici,ca niste tinte de argint.
Deodata,intunericul devine linistit,fara sunet,fara lumina…

Compunere trimisa de Alexandra .

In prim-plan,pe iarba verde-cenusie frunzele uscate fosneau la atingerea boarei,merele pline incovoiau cerngutele ca cerceii cu grele nestemate, arome dulci si amaruie de imbatau. Soarele palid cu caldura lui buna incepea sa se joace in valuri fine deasupra lanurilor.Oamenilor le radeau inima de bucurie pentru recolta bogata. Toate aceste minunatii sunt maiestrele frumusetii naturale care impodobesc celelalte tinuturi ale Europei care ti se primenesc in suflet. Aproape de lanurile de grau invelite cu foite de aur se afla o moara vorbareata langa ea un gard negru ca zmoala si niste pomi uscati cu frunze aurii aramii si ruginii. Frunzele cazute formau un covor multicolor. Miresmele intinse ale fructelor coapte iti umple sufletul de bucurie,nucile cad din copaci in cojoace zdrentuite. Cantecul dumnezeisc al pasarilor se ducea. Norii nu mai sclipesc ca doi ochi albastrii,ci sunt foarte tristi. E toamna, iar natura se pregateste de odihna si de un somn lung. Din care va renaste di
n nou mai plina de viata ca niciodata.

Compunere trimisa de Luana .

E vara. Soarele ca un cuptor isi trimite spre noi sagetile de foc  si isi scutura praful de aur in aer.
Eu ies la joaca cu prietenele mele.
Fica cea mai stralucitoare a anului  ma imbratiseaza cu caldura.
Obrajii imi sunt rosii si ochii senini, iar soarele ma dojeneste cu razele sale fierbinti ce coc granele.
Ajung la marginea satului unde vad capitele de fan parfumat , campul plin de flori albastre de cicoare mai curate ca albastrul cerului , pomii incarcati in lumina si culoare , cararile de soare , mingea de aur de pe bolta azurie a cerului si livezile scaldate-n aur.
Ma asez pe pajistea odihnitoare si observ peste tot locul flori de paradis al caror parfum ma invaluie intr-o mireasma imbietoare.
Langa sat se vede padurea care te atrage prin culoarea ei verde precum a unui smarald.
Mie imi place anotimpul vara pentru ca este cald si este o atmosfera care parca nu te-ar mai lasa sa intri-n casa ci sa stai doar afara ca o frunza-n bataia vantului.

Compunere trimisa de Grigore Andreea Cristina, clasa a V-a .

A sosit iarna in caleasca ei de cel mai scump argint  trasa de fluturi gingasi, imbracata cu o rochie de cea mai fina catifea. Pe cap poarta o cununa batuta cu pietre pretioase in forma de stelute argintii.
In urma ei lasa, ca in fiecare iarna, un strat pufos de zapada stralucitor ca un diamant, insotit de strasnicul ger. Totul este alb ca spuma laptelui. Casele
si-au pus caciuli de blana alba. Crengile sunt gatite cu beteala de argint.
Copiii sunt nerabdatori sa iasa pe dealul acoperit de milioane de albinute minuscule de zapada. Din toate partile se aud  cristalinele glasuri ale nazdravanilor. De jurimprejur numai valuri de copii. La toti se observa caldura din priviri. Cu multe sanii acestia se imping si fac matanii prin zapada cristalina.
Timpul le-a alunecat printre degete asa ca nici nu au observat ca afara se va intuneca  cat de curand.
Toti au plecat spre casele lor, fericiti ca de fiecare data de o iarna alba si pufoasa.

Compunere trimisa de Isac Maria .

Pomii au inceput sa-si scuture frunzele ,asternand pe jos un covor gros de aur care stralucea ca o lumina vie colorata.Pomii se clatinau si tremurau intrebandu-se uimiti unul pe celalalt daca cumva se apropie iarna.intr-un colt in livada  unde era un pom foarte batran le raspunse cu o voce duioasa sa se pregateasca ca a venit toamna. Fructele care erau unele mai frumoase decat altele ,ajung pe rafturile din camara  pe care toamna le admira.Pasarile se aduna fiecare in locuintele sale si se hotarasc  sa-si iau zborul spre tarile calde .Pe un lac,un card de lebede erau ca niste zane care straluceau si foarte  mirate se intrebau daca nu cumva a sosit timpul sa-si ia si ele zborul spre tarile calde . Soarele stralucea pe cer din ce in ce mai putin si noi vom astepta o alta zi calduroasa  .

Compunere trimisa de Andreea .

Era iarna.Pomii erau ca niste soldati reci si muti de gheata,crengile erau imbracate intr-un palton de nea,iarna a acoprit lumea cu o plapuma de zapada,fulgii cadeau laganandu-se si copiilor le place ca a venit iarna pentru ca se pot da cu saniutele lor fermecate.Tocmai despre niste copii care sunt veseli ca a venit iarna va voi vorbi.Raducu impreuna cu prietenii lui au plecat spre campul de gheata.Azor ii urmeaza.Copii au inceput sa se dea cu saniutele lor fermecate care  zboara ca vantul si ca gandul.Raducu  incercand sa-l ocoleasca pe Azor a cazut.Apoi facea haz de necaz.Copiii se bucura de jocurile iernii.Ei fac ingerasi de zapada,se dau cu schiurile,se dau cu saniile si se bat cu bulgarai de nea.Spre seara,copiii deranjati de ger au plecat spre casele lor.Raducu cum a plecat acasa s-a dus repede la fereastra.Ce credeti ca a vazut?A vazut-o pe Craiasa Zapezii.Ea purta o rochie tricotata cu fulgii cristalini,iar coroana era facuta din gheata cea cea stralucitoare.Raducu a
ramas uimit.El s-a culcat linistit gandindu-se la ziua de maine plina de peripetii.
S-am incalecat pe-o sa si v-am spus povestea asa!

Compunere trimisa de Patrut Elena Loredana.

Amurgul ultimei zile de vară
Se stinge-ncet, iar la chitară
O melodie tristă cânt
Şi-afară-i toamnă…
Amintirea verii se prăbuşeşte încet în adâncul sufletului, iar îmbelşugata toamnă vine cu furoiu-i aurit, lăsând urme ruginii.A aşezat pe firele de telegraf, ca mărgelele pe ață, ultimul şir de rândunele călătoare.Vântul aspru a dat iama-n codri, lăsându-i golaşi şi singuri.Soarele este întemnițat după gratiile norilor furioşi şi grei.
Noaptea îşi țese acum pânza de abanos, dar Luceafărul nu mai străluceşte ca în scurtele nopți de vară.Liniştea şi întunericul domnesc pretutindeni.O scrisoare pierdută hoinăreşte străzile nestingherit.
Răsăritul târziu al toamnei se dezmorțeşte, luminând văzduhul.În zare, totul e trist…Nici o urmă de viață…Doar susurul izvoarelor aproape înghețate se aude in surdină.Soarele plânge de dor, vărsând perluțe cristaline pe pământ.
Strugurii din vie s-au copt, butoaiele mustesc de vin, nucile cad din copaci în cojoace zdrențuite…În aleea parcului are loc dansul frunzelor…Într-un colț de masă cu lumină slabă, poeții îşi exprimă gândurile…Valurile mării răspandesc emoția de toamnă care renaşte in inimile tuturor…
Toamna îşi spune povestea…

Compunere trimisa de Dinu Dacian .