Compuneri

Intr-o zi calduroasa de vara, in parc era multa plictiseala.
Pe banca ,statea Analia ,si se gandea ce sa faca inafara de a o supraveghea pe verisoara ei , Margareta  jucandu- se la nisip. Se gandea ,se gandea , dar idea nu aparea. Stand asa , zari dintr-o data o stralucire de dupa tufisuri. Uitand de verisoara ei si de datorie se indrepta spre locul luminilor. Dand crengile la o parte , intra dincolo de tufis. Lumina puternica disparu , dar minunea ce o vedea parea a fi un vis. Privea in jur tot uiminduse de ce de ce era acolo. Casute mici , oameni mai mici ca si casutele. Erau pitici.
– Un intrus! Un intrus! se auzi o voce slaba de jos.
Analia se apleca si zambi.
– Nu va temeti ! Eu am venit fiindca am zarit o lumina pternica , si vreau sa aflu ce  a fost.
Piticii se priveau unii pe altii si apoi unul dintre ei a spus:
– Priveste ! Noi avem un diamant pe care l-am gasit ieri. Azi l-am pus intr-un suport special pe care l-am facut dimineata. Acesta ne poate apara de soarele la amiaz. Soarele este prea puternicsi nu putem indura lumina si caldura lui.
– Da… Chiar aveti dreptate. Sunteti isteti pentru niste pitici.
– Desigur! Cate-odata poate chiar mai destepti decat voi, oamenii. noi ne punem ideile la un loc, astfel realizam ceva maret, grai un pitic mai suparacios.
– Da, da. Iarta-ma dar n-am vrut sa te supar .
– Hmm! se facu neinteresat piticul.
Toti piticii se adunara in jurul Analiei. Erau atat de interesta sa vada un om de indeaproape. Nu mai vazusera  niciodata. Iar acesta era unul de o fir mai blanda. Analia le povestea cat de diferita era lumea ei decat a piticilor.
– As vrea sa pot sa fiu si eu la fel voi , mica. Cat as vrea…
– Dar poti! striga un pitic din multime.
– Cum… adica?  Eu sa fiu la fel de mi ca ca si voi? Cum ar fi posibil?
– Foarte simplu arata cu degetul spre o sticla cat el de mare, aceasta te poate face ca si noi.
– Serios?
Analia se apleca sa ia siropul . Ii desfacu capacul si bau ce era in sticluta. Si… mare minune! Dupa 10 secunde se facu si ea o fetita pitic. Se uita in jur , vazu ca era la fel ca toti ceilalti.Era bucuroasa. Analia s-a plimbat cu copii de pe acolo. A vazut cum aratau casele lor pe dinauntru. Aveau paturi din scoarta de copac sau din cutii de chibrituri. Se acopereau cu frunze iar toamna si iarne cu materiale din matase gasite in timpul verii.Si cand zapada era prea mare, cu o lanternanuriasa pentru ei, o asezau pe un turn de supraveghere , pentru a inlocui soarele si asa zapada se topea. Erau foarte descurcareti. Vorbeau cu albinele sa le imprumutemiere , polen, propolis si bondari pe care ii puneau in loc de cai, in schimb macar zburau. Aveau si carute. Analia era atat de fascinata de lucrurile lor incata a uitat complet de  indatorirea sa de a avea grija de Magareta . Penru ea nu era nimic mai interesant decat aceasta lume a piticilor. Avazut ca s-a intunecat si ap
oi si-a  amintit.
– Vai, vai! Uitasem complet .
– Ce? Ce ai uitat? au intrebat piticii speriati.
– Pai verisoara mea, Margareta este singura in parc. Imi pare rau , dartrebuie sa plec.
– Cum ? Sa pleci? Am crezut ca vei ramane pentru totdea-una aici, cu noi.
– Oh! As fi vrut eu, dar trebuie sa plec.
– Bine . Dar sa nu spui nimaniu ce ai vazut aici, bine? Si sa ne  mai vizitezi.
– Asa am sa fac. Salut!
– Salut!
Si Analia dupa ce iesi de dupa tufis reveni la statura ei normala. Si pentru usurarea ei , Margareta se juca in acelasi loc .Acum se simtea mai linistita. A mers pana la ea a luat-o in brate si a pornit spre casa. Se gandea la ce a vazut azi. Si pana la urma n-a fost o zi plicticoasa.
Ori ce om , ori cat de mic ar fi el poate sa gandeasca mai bine decat unul obisnuit.

Compunere trimisa de  Opris Sarah – clasa a IV-a.

Razele soarelui se ascundeau incet-incet dupa deal.Pasarelele abia mai ciripeau in padure din apropierea satului ,pe unde curgea un rau repede si tulbere,Argesul.Oamenii se intoarsera acasa dupa munca de peste zi.Un singur drumet trecea acum pe podul de peste rau.Un om inalt,brunet si cu privirile blande mergea incet pentru ca sa se poata bucura de farmecul padurii:era tatal meu.Deodata se auzi un strigat:-Ajutor,ajutor!Tata alergase repede acolo unde se auzeau strigatele.Acolo zaceao fetita care era orfana,saraca,dar foarte harnica si frumoasa.Inalta si zvelta,cu parul balai si ochii albastrii,luminosi si blanzi,era plina de dragoste fata de cei din jur.Asa era Sanziana,dar satenii treceau pe langa ea ,cu nepasare  si dispret.O alungau si-i adresau vorbe de ocara.Fiindca fetita s-a simtit rau si a cazut pe crengi cu spini,tata a luat-o in brate.Trupul Sanzienei era greu si fierbinte.O duse la casuta ei de la marginea padurii.A ramas cu ea s-o ingrijeasca,dar fetitei ii era t
ot mai rau.Suferinta ii istovise trupul si doar blanda alinare ce o gasea in rugaciunile necontenite adresate lui Dumnezeu o mai tineau in viata.La apusul soarelui,sufletul ei s-a ridicat la cer.Tata a ramas trist,fiindca nu a putut sa o salveze.De aceea,unul din visele mele este ca atunci cand voi fi mare sa lupt pentru drepturile copiilor napastuiti de soarta.

Compunere trimisa de Mironescu Lenuta.

Cu doua saptmani inaintea banchetului , eu nu eram sigur daca e o idee buna sa merg si eu … pana la urma raspunsul a fost da .
Profesoara de engleza ne pregatea sa le cantam profesorilor , ne-a asezat in doua randuri , eu eram in cel din fata la margine ..
Insfarsit a vinit si ziua banchetului , in fata cncelariei am format cele doua randuri si am intrat unul cate unul eu a trebuit sa intru primul , dar eram foarte speriat sa nu gresesc ceva .
Toate profesoarele se uitau la noi nerabdatoare sa vada cum ne von descura , vazandule cum sa uita la noi am devanit foarte emtionat dar odata ce am inceput sa cantam mi-a trecut sentimentul de emotie ….
Dupa ce am terminat de cantat ne-am dus la informatica unde profesori ne-au citit ceva entru a face despartirea ai usoara dupa ca au terminat profesori de citit au plecat si am ramas doar noi copii in clasa , tricoul meu a intrat la semnat si acum il am ca mintire din partea clasei  mele.

Compunere trimisa de Andrei.

Inspir aerul dulce al padurii cu atata pofta , devin atat de inconstient de ce fac , expir brusc , rasul autentic de copil inocent se aude atat de clar si de pacifist aproape ca nici nu iti vine sa crezi ce auzi , incepi sa-l simti pe propria ta piele ai vrea sa il opresti , dar te simti atat de bine incat egoul te cuprinde definitiv. Lucrurile din jur incep sa para atat de clare ,  incepi sa cunosti atat de multe lucruri , parca ai fi tot ce e in jur , cunosti tot ce e in jur ca pe tine insuti parca e o putere supranaturala ce nu poate fi controlata , vrei sa incepi sa o meditezi , dar cum … ? cum sa sti totul despre puterea aia , dar nu ai habar cum sa o controlezi … , ce am de facut…? M-am tot gandit , un an de zile am ramas pe ganduri pana la urma mi-a venit o idee cum as putea controla puterea asta , pai din moment ce sunt inconstient , cum ar fi sa iti controlezi inconstientul ?

Compunere trimisa de Robert.

Iata! A sosit din nou anotimpul rece. Ce trist! Parca mai ieri alegam dupa fluturii gingasi si multicolori si parka ma lasam invaluita de adierea calda a vantului pe acele calduri toride. Si parca doar acum cateva clipe incepuse scoala si mergeam prin parcul cu castani si vedeam frunzele cazand si vedeam cum trece timpul.

Dar acum? Atmosfera e cu totul alta. Defapt ar fi trebuit sa fie. Visam ca va fi o iarna lunga. Foarte lungaÂ…Asa cum fusese anul trecut..

A fost o iarna grea, dar frumoasa. Parca inca mai simt mirosul de ger proaspat si scartaitul omatului sub picioare. Fulgii parca se jucau in zborul lor zglobiu. Copacii dantelati parca dansau si ei in zborul leganat al diminetii reci de iarna. Era un peisaj de vis. Cristale sclipitoare parca iti luau ochii in jocul lor vesel si zburdalnic. Eram si noi intr-o zi cu saniuta. Fusese o noapte lunga si a nins mult. As fi vrut sa ninga si azi tot asa. Se facuse un omat mare cat casa. Campul era acoperit cu margaritare sclitoare. Eu, Marcela si Marian ne-am gandit sa iesim sa ne imbujoram putin. Desi era putin ger, ne-am luat saniutele si am pornit pe derdelus. Acolo mai erau multi copii veseli, imbujorati si ei, dar foarte bucurosi. Era minunat. Am facut un om de zapada, am alergat, am patinat pe lacul in care vara trecuta inotam si pescuiam, dar nu ne-am sfiit nici acum; Marian a spart putin ghiata si a pescuit la copca. A prins ceva peste, asa ca ne-am potolit si foamea, si apoi
ne-am continuat jocurile.

Ce zi superba a fost atunci. Si au mai fost multe. O luna a tinut asa, dupa care putin timp a mai durat si si-a facut aparitia discul rosu al soarelui. Pe o parte ne bucuram-scapsem de hainele grele si de bocancii incarcati de zapada pe care abia ii mai caram. Dar, pe o parte ne parea rau. Se termina vacanta de Craciun si nu mai aveam cum sa ne jucam. Ne intalneam tot mai rar si eram tot mai tristi. Abia asteptam din nou sa vina iarna.

Mi-as fi dorit ca si anul acesta sa fie tot asa. Dar nu a fost sa fie. Sa speram in continuare ca ne vom mai juca si in alti ani asa cum ne-am jucat atunci, si sa revedem acel peisaj din basme, care nu va disparea niciodata din mintea mea. Ador anotimpul iarna!

Este  septembrie.Soarele mangaie pamantul amortit.Razele lui sunt din ce  in ce  mai palide.Marea de  verdeata se  ingalbeneste.Peste coroanele din foc ale copacilor ,adie vantul tomnatic,scuturand frunzele multicolore oferind pamantului un covor pufos.Vietatile se grabesc sa-si adune cu harnicie provizii pentru iarna.Pasarile calatoare pleaca vaslind in inaltimi pe cerul trist in locuri mai calduroase,lasand in urma cuiburile si locurile unde au stat in anotimpul cald.Asa si noi copiii neam luat ramas bun de  la vacanta ,de la amici,colegi,verisori si vecini care si-au luat si ei zborul spre alte tari.Toamna este un anotimp plin de  culoare ,farmec si schimbare .

Compunere trimisa de Branzei Paul.

A sosit si fica cea  mai stralucitoare a anului. Odata cu sosirea verii,aerul devine arzator, soarele toarna peste lume jar, vazduhul miroase a ierburi si a fruze proaspete, iar copiilor nu le sta in mintre decat un singur cuvant “”vacanta””.
In vacanta de vara am fost la bunici, acolo este locul unde ma simt cel mai bine, ador sa stau sa citesc sau sa desenez la umbra ciresului din livada imbelsugata a bunicii.
Dupa ce am stat ceva timp la bunici, am mers la mare impreuna cu familia, unde abia asteptam sa fac o baie in apa marii, sa ma  bronzez si sa privesc noaptea, dupa malul marii , minunatele stele ce se asemanau cu niste tinte mici de argint.
Restul zilelor de vacanta care mi-au ramas, m-am bucurat de ele alaturi de prieteni.

Compunere trimisa de Lory.

Impreuna cu familia am hotarat sa mergem la munte pentru trei zile.Suntem in masina.Privesc si admir peisajul-muntii

parca ating cerul. Sar repede sin masina, si merg pe munte. Un aer curat si bataia usoara a vantului te rasfata. soarele  puternic zambeste turistilor si parca te cheama in apa, dar totusi, nu uitam : e munte, unde apa e foarte rece.

copii impreuna cu ai lor parinti merg la telescaune.Un vultur , probabil nervos, zboara deasupra muntilor , parga ametit.Brazii stau drepti, privind soarele puternic.Alerg dupa fluturi dar nu prind nici unul. Nu observ ca razele aurii ale  soarelui dispar incet, incet…

Totul parca se schimba…vantul sufla parca si mai lin,brazii nu mai zambesc. ci isi inchid ochii. pe cer au iesit norisori portocalii, roz…soarele se asucunde dupa muntii inalti ce au devenit monstii ai intunericului.nu se mai aude nici bucuria copiilor, si strigatul parintilor.doi fluturi se oaca inca cat mai e lumina.

Pe cerul colorat trec un stol de pasari..nu pot da seama ce sunt.Vuietul apei se aude atat de puternic incat nu poti dormi.Roua racoreste iarba frageda.Ultimile raze portocalii-roasiatice de abia se mai vad.apusul soarelui a omorat lumina, lumina ce schimba totul.
A disparut…a disparut soarele, dar numai pana dimineta .

Compunere trimisa de Lavinia.

Era o dimineata insorita de vara.Dupa o saptamana agitata trebuia sa vina si weekendul mult asteptat.
Eu am iesit cu bicicleta pentru o plimbare lunga prin padure. Pe drum am observat ca cerul era putin innorat dar nu imi faceam griji deoarece nu credeam ca o sa ploua.
La kilometrul sapte m-am oprit la un izvor ca sa beau putina apa, observand dupa aia ca cerul este plin de nori si soarele nu se mai vedea, dar eu, optimist m-am urcat din nou pe bicicleta si mi-m continuat drumul, in spatele meu fiind o ceata groasa. Atunci m-am hotaratsa ma intorc acasa, dar intrand in acea ceata am nimerit chiar in mijlocul furtunii. Stropii mari de ploaie paleau cu mare viteza frunzele batranilor copaci , tunetele auzindu-se de departe.
Inaintand prin ceata deasa am observat doua lumini stranii in fata mea. La inceput nestiind ce sunt , dar dupa ce m-am apropiat  am observat ca era masina parintilor mei care ma cautau
Ina final am ajuns cu bine acasa, toate fiind bune si frumoase.

Compunere trimisa de Iulian.

Bogatia  cetatii verzi

La marginea padurii  stand se aud pasarile cantand si fosnetul frunzelor.Asa aud toti,dar eu aud dincolo de cantece si fosnete dandu-mi seama ca acestea sunt gandurile padurii.
Inaintand in cetatea verde, vad o raza mai nazdravana care trece prin haina cea groasa si verde a padurii  ,care la capatul ei  se afla o comoara.
Mergand dupa sageata luminoasa  pentru a dezvalui averea padurii,ma intalnesc cu pazitorii ei.
Prima incercare  a fost cu sireata vulpe.Intrebandu-ma :
-De ce  ai intrat straine, in cetatea vietuitoarelor si cu ce scop?
-Am intrat aici pentru a descoperi  locul razei nazdravane.
-Pentru a trece  de mine trebuie sa-mi raspunzi la o simpla intrebare :De ce merge orbul noaptea cu lanterna?
Stand si dandu-mi seama ca orbul n-are nevoie de lanterna noaptea  ca sa vada,ci are nevoie ca sa-l vada altii pe el ,ii  raspund.
-Orbul merge cu lanterna noaptea ca sa-l vada altii pe el.
-Ai fost singurul om care a trecut de intrebarea mea.
Luandu-mi la revedere  imi continui aventura.In drum mi se iveste  Mos Martin,care si acesta  ma pune la o incercare si mai grea :
-Pui de om,ca sa treci de mine trebuie  sa ma infrunti la doborarea copacilor.Fiecare va avea un copac de doborat .
-Bine.
Ursul i-si scoate copacul din radacini  pe cand eu nici macar nu l-am clintit,gandindu-ma ii spun ursului :
-Ursule pe ala  poti sa-l dobori dar pe acesta nu poti,nici macar sa-l clintesti.
La care ursul infuriat spune:
-Hai sa facem schimb de copaci.
Zis si facut.Eu  am putut  usor  sa dobor arborele ,pe cand ursul se chinuia sa-l doboare.
Ursul vazand cat sunt de puternic imi da voie sa trec .
Luandu-mi iar drumul la picior,mergand,mergand,mergand  ma apropii de bogatie dar inainte  de a ajunge  ma intalnesc cu lupul.Care si acesta  ma incearca spunand:
-La ce-ai venit aici.Ca sa furi bogatiile mamei naturi?!
-Nu ,ci am venit dupa aceasta raza.
-Mmhh,fie ca tine,dar trebuie sa treci  de provocarea mea .Vezi iepurii aceia ,care prinde primul iepurele castiga.
-Am trait s-o  fac si pe asta.
Insa eu aveam ceva de ale gurii in buzunar(un morcov si doua foite de varza).Ii spun lupului sa pornim.
Lupul o lua la goana dupa iepurasi, dar eu fiind calm  ma duc cu  morcovul in mana spre un iepuras,el topaind inspre mine ca sa manance,iar  eu il prind.
Lupul zapacit cand vede iepurasul in mana mea  ramane ingandurat ,dar totusi  imi da voie sa trec.Facand doi  pasi trec de niste tufisuri inalte si tepoase,care dincolo era  “raiul” :totul verde,plin de viata  traiau intr-o armonie deosebita .
Acum  am inteles ca bogatia nu  e un cufar cu aur ,ci e  un cufar cu bogatia sufleteasca.

Compunere trimisa de  Acatrinei Ana Mihaela.