Compuneri

Intr-o zi pe la asfintitul soarelui am pornit intr-o excursie cu parintii.Ne duceam spre o coliba,o cabana simpla pictata cu sensibilitate de creatia omului.Ma gandeam,ma uitam la fiecare copac de pe drum.In fiecare copac exista o capodopera de arta.Lumea in sine este o arta nedeslusita de puterea cuvantului.Nu putem sa explicam ce sunt sentimentele…Dar creatia suprema?
Am mers mai departe…Un joc al fulgilor zdrenturosi imi asalta privirea. M-am gandit ca padurea ar fi catedrala lumii:centrul de viata. A doua zi,dupa crepuscul am intrat in catedrala fara parinti.Acolo am gasit diferite lucruri misterioase care si acum imi dau tarcoale mintii…Soarele imi biciuia obrajii cu pletele-i lungi si reci…Era o iarna…friguroasa.Padurea mi se infatisa ca un loc in care creaturi misterioase se plimbau.Vorbeam cu ele,Ma jucam cu ele,faceam totul impreuna.Am aflat ca era creativitatea mintii. Creativitatea…punctul de plecare catre lumi nebanuite.Asa am plecat, la fiecare rasarit catre lumea nebanuita a catedralei padurilor prin capacitatea imaginatiei.

Compunere trimisa de Popovici Alexandra.