Compuneri

Noapte…
Luna plutea în aer, însoţită de mii de stele, revărsând o lumină mângâietoare peste întreaga fire.
Treceam prin padure. O perdea lăptoasă cobora peste câmpii dându-mi un  sentiment foarte ciudat. Eram în lumea basmelor. Boabe de mărgăritare se jucau printre degete, născându-mi fiori.Glasul copacilor mă chemau undeva…Undeva unde nu am mai fost niciodată.Era un pod împodobit cu lilieci…Florile proaspete îmi luminau cărarea. Scăpărând , crengile copacilor m-au luat . M-au dus…M-au dus într-o lume de vis. O lume care există după munţii falnici, după luna sclipitoare.
Dintr-o dată, eram la capătul podului.Lângă acesta, pe luciul străveziu pluteau nuferii.Veni în zbor o pasăre albă – o lebădă. Încă una… Şi încă o pereche. Se aşezară de o parte şi de alta a podului ; se plimbau într-un cerc. Aveau aripi albe ca zăpada.Penele lor albe luceau în lumina pură a razelor lunii.
Deodată,  se deschise cerul de deasupra mea.UriaÅŸele păsări vorbeau cu luna.Toate îşi uniră ciocul. Era felul lor de a comunica, poate aÅŸa se iubeau… O lumină strălucitoare ÅŸi puternică m-a orbit.
M-am trezit.Era un  vis, un vis pe care nu-l voi uita niciodată: „ Lacul Iubirii ’’.

Compunere trimisa de Sabina Popescu.