Compuneri

Era o zi de primavara.In aer adia un vantisor tacut aducand in urma sa inviorarea proaspata a acelei diminetii frumoase.
Intr-o casuta mica care incanta privirea oricui,traiau doi tineri indragostiti pe care i-a unit soarta.Fata care se numea Lorellei,era gradinareasa,iar baiatul care se numea Remi,era tot un gradinar.Se iubeau nespus de mult,dar ei nu mergeau in casa aceea decat duminicile,iar restul zilelor statea ficare la casa lor parinteasca.Erau cam saracuti si nu aveau bani sa o cumpere,asa ca doar o inchiriau hotaranduse in acest fel ca atunci cand se vor casatori sa o cumpere si sa formeze impreuna o familie fericita.
Insa in acea dimineata se intampla sa fie chiar duminica,iar cei doi aflanduse la “casa lor”,Remi o observa pe Lorellei privind trista peisajul colorat al gradinei de trandafiri.
-Draga mea,s-a intamplat ceva?Nu prea arati bine.
-Ah,dragul meu,nu s-a intamplat nimic,doar ma gandeam.
-Si la ce te gandeai?
-Ma gandeam la asteptarea noastra,daca nu vom putea cumpara niciodata aceasta casa,atunci tu vei fi nevoit sa te insori cu Maria cea bogata,asa cum am fagaduit parintilor tai.
-Dar cand am facut promisiunea asta am fost amandoi siguri ca vom reusi si vom trai impreuna,spuse el
-Asa este,doar ca saptamanile trec,lunile se scurg,iar ani parca zboara si speranta mea e din ce in ce mai desearta.
-Nu-ti fa griji,caci vom reusi mireasa mea(caci asa o numea el) si nu ne va mai putea desparti nimeni,asteptarea noastra va lua sfarsit incurand.Cand voi deveni bunic iar nepotii ma vor intreba “bunicule,care a fost iubirea ta cea dintai?” nu vreau sa scot un album cu poze prafuite ci sa arat spre bucatarie si sa spun “ea e!!!”
-Asa este dragul meu,ai dreptate,iarta-mi nerabdarea.Spunea ea cu ochii plini de lacrimi lasandu-i sa se scurga incet,prelinganduse pe obrajii ei infloriti apoi cazand pe pamantul vesel impodobit de flori.El o lua in brate linistind-o si sa-u dus amandoi in casa plini de speranta.
Dar anii treceau si asteptarea lor nu mai lua sfarsit…
In cursul saptamanii ei nu se veadeau deloc decat duminicile,asa ca Remi nu fusese anuntat despre boala lui Lorellei,doctorii spuneau ca e foarte grava,iar parintii ei erau ingroziti.
Remi intr-o zi de vineri,pe cand venea de la gradina lui la care muncea,i-a dat prin gand sa se uite in cutiuta lui si a lui Lorellei cu bani stransi pt. casa lor.Acolo el gasi 22.000 de euro.De fericire lacrimile ia-u tasnit din ochi si a luat-o la goana spre proprietarul casii caruia ii daduse de graba cei 15.000 de euro pt a lua casa.Vroise sa fuga la Lorellei sa ii dea de veste dar apoi s-a razgandit,spunand ca ar fi mai bine sa mearga intai sa ii cumpere un inel de casatorie dupa care avea maine dimineata sa o ceara de nevasta.Parea un plan perfect.
De la cel mai scump magazin de bijuterii ii luase cel mai frumos inel pe care il vazuse,impodobit cu pietre pretioase de o culoare alb pur iar in mijloc o piatra de culoare albastra oceancica si infinita care stralucea pana in adancul sufletului,la fel cum erau si ochii lui Lorellei.Dandu-i cei 7.000 de euro ramasi vanzatorului era foarte multumit de alegerea sa.
-Inelul acesta este foarte special.Ii spusese vanzatorul lui Remi.
-Da,asa este si persoana caruia i-l daruiesc.
In noaptea aceea Remi deabea adormise de fericire ca asteptarea lor cea mare luase sfarsit.
A doua zi dis de dimineata a pornit-o intr-o veselie spre casa lui Lorellei cantand mereu “mireasa mea,Lorellei,acum vin sa te iau”.Cand ajunsese la casa ei si o zarii pe mama lui Lorellei ii spusese:
-Buna dimineata,mama draga,am venit dupa mireasa mea caci am cumparat casa!
Dar in loc sa dea de fata cea vesnic blanda si incantatoare  cu care il primea mama lui Lorellei,dadu de o fata neagra de suferinta,iar cand auzii numele fiicei ei izbucni intr-un plans dureros,care l-ar fi induiosat si pe cel mai puternic om din lume,care ar rasuna in sufletele oricui intr-o tristete de neasemuit.Acesta era plansul unei mame indurerate.
-Lorellei a fost foarte bolnava zilele astea,spuse tatal ei care statea pitit intr-un colt abia vazut,eu si mama ei nu am stiut cum sa o linistim,a fost bolnava din cauza gandului ca nu va mai reusii sa cumpere casa si sa fiti impreuna,aseara i-a fost mai rau ca oricand…singurul lucru care la rostit era numele tau apoi…
Tatal lui Lorellei oricat de puternic ar fi fost nu putu nici cum sa rosteasca ultimul cuvant,care s-a transformat in lacrimi in loc de a fi rostit.Remi isi dadu seama ce vru asta sa insemne.S-a apropiat de sicriul lui Lorellei.Remi cand o vazu pe Lorellei stand culcata in niste valuri de matase,imbracata in mireasa,statea linistita si frumoasa cum era parca dormea.El incepu a plange din incet din ce in ce mai tare,lacrimile inecandu-i inima cea sfasiata care tangea dupa bataile inimii lui Lorellei pe care le auzea odata.
Duminica era inmormantarea.Pana la inmormantarea Remi nu se mai dezlipi de sicriu plangand mereu,parca vrand sa o invie,dar asta era cu neputinta.Dupa inmormantare el se mutase cu totul in casa aceea pe care o cumparase si in care vrusese odata sa traiasca cu Lorellei.Au trecut cateva saptamani si el tot plangea si se invinuia ca nu ii daduse prin cap sa se uite mai repede in cutia de bani,iar atunci nu s-ar mai fi intamplat asta.Dar asta doar Dumnezeu stie ce s-ar fi intamplat.
Dupa cativa ani a infiat doi copii de la orfelinat.Care au crescut mari si au avut la randul lor fiecare cate un copil.O fetita si un baiat care se numea Lorellei si Remi erau acum nepotii necajitului Remi.Iar pe Remi al nostru de cate ori il intreba cineva ce face sau cum o duce el raspundea doar “astept…”.
Insa intr-o zi de duminica stand afara privind spre batrana gradinita de trandafiri se aseza pe scaun si statu trist.Nepotii lui venira spre el.
-Bunicule,ce faci acolo?
Iar el zambind spre mirarea nepotilor,caci nimeni nu-l mai vazuse zambind,isi scoase din buzunar un inel vechi de mai multi ani dar inca pastrandusi starlucirea spusese:
-Ma duc sa imi iau mireasa…apoi a inchis ochii si a cazut in somnul cel de veci…
Copii lui cei infiati l-au inmormantat imbracat in mire langa mireasa lui Lorellei.Sriind pe piatra mormantului lor cu litere de aur ” TRISTA  ASTEPTARE…”

Compunere trimisa de Beres Rebeca Beatrice .