Compuneri

Paseam ieri pe strazile orasului cenusiu, in care nu e iarna, e doar frig. Ma uitam la cladirile mohorate si la oamenii zgribuliti care treceau pe langa mine.
Am simtit ca vreau sa vad altceva si mi-am lasat mintea sa alerge si sufletul sa viseze. Intai s-a schimbat cerul, care s-a facut albastru si deodata ochii ferestrelor au clipit veseli. Apoi a aparut soarele bland si vesel al primaverii din sufletul meu si mi-am imaginat verdele crud al ierbii cu coltul abia iesit si al mugurilor pe care ii urmaresc in fiecare an in devenirea lor in frunze si flori. Mi-am dar seama cat de dor mi se facuse de timida frunza a ghiocelului , de frunzele de lalea olandeza brazdate cu mov, de mirosul de neegalat al zambilelor. Apoi au sclipit in lumina luciul frunzelor de trandafir, palma frunzei de stejar, uimitorul contrast dintre verdele mesteacanului si coaja lui, culorile fluturilor ingemanandu-se si contrazicandu-se cu marea de verdeata din jurul meu.
Alunecasem deja spre vara, spre frunzele de fag si brad ale muntilor vacantei, cu florile firave, dar nespus de frumoase ale inaltimilor. Coboram cu gandul spre vale si am simtit ca incepe sa miroasa a galben de toamna. Acea simfonie avea nuante atat de fine, incat cu greu ni le putem imagina si chiar vedea daca imbratisam cu privirea padurea lui septembrie.
Nu mai era demult frig pentru mine cand am ajuns in fata casei si l-am intalnit pe prietenul meu, bradul, care mi-a fost si mai drag acum, fiindca era singurul care imi alina iarna dorul de frunzele restului de an.

Compunere trimisa de Zavoi Georgiana Nicoleta .