Compuneri

Toamna si-a intins marama de arama in zavoi… Stau in cabana batrana, si ma gandesc cum a mai trecut inca o vara, cum timpul a fugit ca un tren ce s-a grabit sa deporteze cele mai frumoase clipe.Soarele ce a fost imbujorat toata vara, acum abia se mai zareste.  O vata de cristal pufos pluteste in vazduhul amortit de vant si il innegreste cu impaturirea soarelui a carui lacrima topeste caldura din jur… Niste petice verzi si maronii se destrama sub umbra copacilor , tricotand o plapuma groasa de cupru. Vantul sufla printre fruntile goale ale masivilor de lemn si imprastie praf auriu prin aerul incarcat. Regina Toamna cuprinde fara mila toata natura, si inlatura invingatoare verdele proaspat ce dainuia candva imprejur. Pasarile speriate de aceasta melancolie incep sa isi ia zborul si taie cerul plumburiu, impreuna cu melodia lor de ramas bun ce se dizolva in departare.
Ma uit pe geamul lovit de lacrimi…Privesc ploaia marunta, cu ochii goi, luciosi , plini de tristete si de drama. Liniştea se înăbuşă în sunetul cristalin al râului dupa ce norii se mai calmeaza din supararea lor. . În curând nu se va mai auzi nici zumzetul insectelor, care candva erau cantaretele naturii. Dupa niste clipe de liniste neatinse, un suierat incepe sa imi cante de parca m-ar chema sa il insotesc in drumul sau infinit. Apoi, dupa aceasta scrisoare a naturii, regina Toamna, stand pe tronul sau din frunze plumburii, tranteste de pamant un fulger colosal ce lasa o cicatrice pamantului. Galbenul lui ca de aur lumineaza si cel mai indepartat fir de praf pe care il zareste de la inaltimea sa dinamica.
Ma duc in pat, cu gandul ca o sa ma culc cu atata tristete in minte. Dar, desi, neaspeptata aceasta clipa, in ochii mei se reflecta o sclipire venita de la fereastra. Incantat, stiind ca razele de fericire imi pazesc iar acoperisul ies pe usa fara sa ma gandesc macar ce fac. Imediat ce apas pe clanta, simt pe frunte o picatura de apa rece ca gheata. Ajung afara, iar tot ce vad este un negru asternut peste lumina, iar acea sclipire ce cadea pe mine era singura stea care a supravietuit furtunii si cruzimii norilor…Atunci, ma duc inapoi in camera mea , de data asta lipsita de orice lumina, iar ceasul imi zice ca au trecut 3 ore de cand am deschis ultima oara ochii. Ma duc iar la geam si vad ca ceva lipseste…A murit si ultima stea, cu tot cu sperantele ei de a trai inca o zi…

Compunere trimisa de Zorby.