Compuneri

Uneori ne deschidem în faţa unei persoane ca o carte şi o lăsăm să pătrundă până în cele mai mici locuri ale sufletului nostru. Îi oferim toată încrederea noastră, o considerăm ca şi parte din noi. Dar se întâmplă câteodată, ca acea persoană să ne dezamăgească atât de rău…
Uneori dăm dovadă de inconştienţă şi nu ne dăm seama de puterea cuvintelor, aparent banale, pe care le folosim. Un simplu cuvânt poate face mai mult decât o palmă, un pumn.
Uneori suntem atât de egoişti încât uităm şi de cei la care ţinem -poate doar de faţadă- sau de cei care ţin cu adevărat la noi. Ne gândim doar la propria persoană, la binele nostru şi ajungem să-i rănim pe cei care ne oferă în mâini chiar sufletul lor.
Mă simt rănită, mă simt murdărită pe dinăuntru. Simt că s-a intrat în sufletul meu cu bocancii si ca mi-a fost călcată în picioare încrederea, puterea de a mai oferi vreodată cuiva o aşa mare încredere. Nu sunt o persoană răzbunătoare, nici pe departe, dar nu pot trece deloc uşor peste. Ştiu, se spune ca uneori e mai bine sa nu purtăm ranchiună celor de lângă noi, chiar dacă au făcut lucruri care ne-au dezamăgit şi să îi iertăm. Se mai spune şi că ierţi, dar nu uiţi.
Acum mi-e greu. Am fost luată prin surprindere! Aş vrea să uit, să trec mai departe, să iert,dar…e atât de greu! Îmi pare rău,dar…nu!

Compunere trimisa de Raluca.