Compuneri

Este o noapte de vara.Stau intinsa pe iarba si ma uit la stelele ca niste mici licurici, lasandu-ma purtata incet, incet in lumea viselor.
Am ajuns pe un taram nou si fermecator, unde toata lumea este fericita si bine dispusa, parca incercand sa ma faca sa intru si eu in acea stare de euforie.Un grupulet de oameni ma chemau spre ei, dar eu stateam deoparte si ii priveam.Pana la urma m-am gandit sa merg la ei.
Dar cu cat inaintam spre acel misterios grupulet, inepeam sa observ ca tot ce ma inconjura nu era decat un fel de camuflaj, menit sa atraga persoanele naive intr-o capcana a mortii.
Acele persoane dragute pana la urma s-au dovedit a doar niste fiinte rele care sunt menite sa aduca necazuri si tristete oamenilor.Acum acea campie, care cu putin timp in urma era plina de zane frumoase si printi fermecatori, acum este plina de vrajitoare lamia, elementari de foc si de pamant, strigoi si varcolaci insetati de sange, care erau gata sa distruga o armata intreaga.
Cum am ajuns eu in acest loc terifiant???Oare cum voi putea sa scap de aici, sau mai bine zis voi mai scapa eu cu viata??? Dar stiu ca speranta este ultima care moare, iar acum stau si sper sa apara o cale de salvare.Inca mai astept sa vad lumina de la capatul tunelului.
Si iata! Ajutorul meu a sosit! Un calaret pe un cal alb sclipitor a venit sa ma salveze.M-a ridicat cu usurinta in spatele lui si m-a scos din acel taram de cosmar.Dupa ce am scapat de primejdie m-a lasat undeva in intuneric zicandu-mi ca poate o sa ne mai intalnim, dar in alte circumstante mai favorabile si apoi a plecat. Acum satu singura si astept in intuneri. Sincer nu stiu ce astept, dar astept.
Acum pamantul parca a prins viata si se misca incet, incet ducandu-ma undeva. Intr-un loc mai pasnic sper eu. Si asa a fost m-a dus acasa! Acum stau iar intainsa pe iarba de smarald ce se scalda in lumina blanda a lunii si incerc sa uit acel cosmar.

Compunere trimisa de Ioana.