Compuneri

Cu cine sa vorbesc daca simt nevoia… si mai ales daca acum nu e nimeni langa mine? AÅŸa ca nu pot decât sa ating corpul rece al stiloului si sa ii dau bătaie in stilul metaforic destul de patetic pe care îl folosesc eu. Mi-e teama, totuÅŸi sa mă las purtata prea tare de val… totuÅŸi, poate ca o sa ajung preÅŸedinte cândva si atunci or sa mă dea afara pentru ca am un trecut “dubios”… sa zicem aÅŸa… aÅŸa ca mă mulÅ£umesc sa spun ca inga nu m-am maturizat, deci am scuza… si, la urma urmei, ce daca nu m-am maturizat…?  AÅŸa ca, de ce nu? Cu toate ca acum mi-e tare frica sa mai visez.
De-asta e atâta neconcordanta in mine. Nu mă mai interesează acum ca nu pot sa fac aia sau aialalta chestie, pentru ca nu mă mai interesează. Acum mă interesează doar sa mă chinui sa mai visez… măcar doi ani as continua in maniera patetica… Spun ca măcar atât, deoarece dup-aia poate o sa ajung la o alta maturitate in care nu o sa mai fie nevoie atât de tare sa visez.
De ce îmi bat chiar atât de tare capul cu toate chestiile astea? Doar ÅŸtiu ca natura mea îmi spune ca sunt făcuta sa fiÅŸez, asta chiar daca raman in globul meu de cristal… Si nu mi-e frica sa raman in el… sper doar ca sa mai fie cineva acolo când eu o sa raman blocata. Si sincer, m-am impacat cu mine… si daca îmi vine sa mă mai zvârcolesc, atunci zâmbesc doar…. si mă gândesc: “uite-mă! …iar!”. “Nu trebuie nicicând sa te prabusesti, căci daca faci asta o data, o sa ai tendinÅ£a sa o faci din nou!”. Nu vreau sa dau titlu la ce am scris. Nu e o povestioara. E mai mult un fel de analogie de gandulete… poate pentru asta ar trebui sa mă apuc de scris povesti sau sa tac odată… dar, na. Cum eu caut povestioare pentru a mă liniÅŸti, poate ca aÅŸa fac si ceilalÅ£i. Si mi-a spus cineva ca asta e drumul către independenta. Chiar daca nu vrei, intai trebuie sa te bazezi pe ceilalÅ£i… pana te găseÅŸti   Si mâine sa o iei de la capăt… si sa faci din
asta nu un cerc vicios, ci un drum plin cu peripeÅ£ii. Fiindcă, vrei, nu vrei… toate or sa se sfarseasca cândva. Chiar daca credeam ca unele lucruri sunt eterne, acum încep sa am dubii. Poate ca e doar o întâmplare totul… si ca nu ai cum sa te bazezi pe altceva in afara de tine. La urma urmei, doar pe tine te ai… si nici pe tine, Å£inând cont de faptul ca mereu te pierzi. Nimic nu e al tău pe lumea asta si nu ai ce face! Nu ai pe cine baga la închisoare ca sa te simÅ£i tu indreptatit. Si pana nu iÅ£i dai seama ca totul e cu împrumut, o sa iÅ£i fie mult mai greu sa “mergi mai departe”, indiferent de situaÅ£ie. E cel mai greu lucru sa faci asta… pentru unii. Si pentru mine.
AÅŸa ca împrumut din înÅ£elepciunea unora si din lentoarea notelor muzicale de pian pe care le ascult acum si merg mai departe către ziua de mâine când, probabil, iar o sa mă pierd pe mine. Doar ca mâine nu o sa fiu doar eu…

Compunere trimisa de Raluca.