Compuneri

Se pare ca Antonia ne mai incanta cu inca o compunere, una foarte reusita. Multumim si felicitari pentru compunere !

Camera din podul cel vechi

Este vara. Ma aflu de cateva minute in podul prafuit al casei de vacanta de la munte. Incerc sa gasesc ceva , in lada cu vechituri , nu stiu exact ce , dar un lucru de care imi e dor.In gramada aceea ,nu am gasit altceva decat o carticica , ce desi era acoperita cu un strat gros de praf , isi pastrase stralucirea.Ochii mi s-au ridicat incet de pe ea si parca aceasta imi soptise la ureche sa privesc in spate. Nu am ezitat si am observat ca acolo era o usita mica din lemn despre care nici nu stiam ca exista. Impingandu-o usor cu mana , cu teama de a nu deranja pustiul ,am vazut ca ascunde o simpla incapere cupereti inalti , in care se aflau doar un hamac si un scaunel cu trei picioare.
Luandu-mi cartea si asezandu-ma in hamac am inceput sa citesc linistita .Incetul cu incetul , putin cate putin ,pe cum inaintam in numarul filelor citite , ma simteam ca si cum as fi luat parte la toata povestirea.
Privind in jur nu mai vedeam un simplu scaunel cu trei picioare , ci niste copaci inalti ce isi ondulau ramurile asemenea unor fotolii , frunzele reprezentand cuverturi frumos pictate cu niste culori vii, dar totusi pasnice demonstrand ca in acest taram , stapana nu era nimeni alta decat linistea. Pasarelele , desi erau mereu in miscare , nu mai aveau fracul acela negru obscur ,ci erau imbracate cu vesminte lejere , dar totusi deosebite.. Pe jos , covorul nu era altceva decat un musuroi de frunze ingalbenite si stropite cu putina cafea.
Peretii aceia mari , pictati cu valuri de fum , nu mai erau nicaieri , totul in jur parand a fi un mirific peisaj de toamna .De iti indreptai privirea in jos , nu vedeai altceva decat niste potecute ca niste cozi de fetite, ce isi aveau sfarsitul in cel mai adanc , dar cel mai adanc luminis al padurii.
Deodata apropiindu-ma de trunchiul zgrumturos al unui copac , am zarit o furnicuta . Usor, usor, aceasta a inceput sa creasca in ochii mei si nu doar atat ca mi-a si vorbit :
-Bun venit iti urez , draga mea vizitatoare ! Eu sunt furnicuta fermecata ce iti va vorbi despre toate lucrurile ce te inconjoara .Dupa cum vezi , suntem doar noi doua si acest lucru doar pentru faptul , ca aici este locul sau lumea , cum vrei sa-i spui ,in care poti sa zbori pe aripile fantasticului si sa te bucuri de toate minunatiile literare fara sa fii deranjata .
Dupa primele cuvinte mi-am dat seama ,ca pot avea incredere in mica vietate , intelegand ca prin aceasta camera secreta , stiuta doar de ea si de mine ,pot trece intr-o alta lume ,intr-o lume a cartilor , in care voi avea parte de calatorii foarte placute.
Furnica isi pastra culoarea ,numai ca acum avea gura , nas si ochi asemenea pamantenilor .Pe fata ei se citea multa seninatate , iar sufletul ei canta melodii pline de bucurie pe care incerca sa mi le insufle si mie.Purta un costum din tafta neagra , ceea ce m-a facut sa cred ca era una din importantele personaje ale lumii ei .Nu avea bijuterii sau alte podoabe ,sugerandu-mi ca era modesta si simpla ,reusind sa fascineze orice individ .Probabil azi era ziua de odihna si de aceea nu am vazut-o muncind si alergand cu desagii in spate fara a se lasa coplesita de oboseala.
Deodata insa se auzea vocea mamei mele ce ma chema la cina .Fara sa vreau cand am privit in jur nu mai gaseam copacii, frunzele si toate celelalte. Totul fusese sters cu buretele, iar eu ma aflam din nou in hamac langa un scaunel cu trei picioare , inconjurata de peretii zugraviti de febra amintirilor.
Privindu-mi mana am vazut din nou acea furnicuta .Pentru ca era foarte amabila si prietenoasa ea nu s-a despartit de mine fara a-mi spune:
-Nu uita de noi si incearca sa ne vizitezi mai des !
Chiar de as fi vrut nu am mai apucat sa-i multumesc si sa-mi iau rams-bun, caci a si disparut .Atunci am auzit pasii mamei ce urcau scarile spre pod .Am iesit repede , ca ea sa nu descopere camera ascunsa , spunandu-i sa stea linistita ca sosec acum.