Compuneri

Prima carte pe care am vazut-o a fost Abecedearul. Avam doar 5 ani si nu puteam descifra semnele ciudate ce erau inscrise pe ea. Ma gandeam ca nu voi reusi niciodata sa aflu ce scrie.
I-am spus bunici despre cartea descoperita intr-un sertar vechi din sufragerie. Probabil ca si ea folosise acel abecedar.
Impreuna , am descifrat semnele inscrise pe carte si, dupa cateva zile, am reusit sa citesc cursiv propozitii simple ca : ” Ana are mere ” sau ” O iubesc pe mama “.
Au trecut saptamani intregi pana am reusit sa descopar tainele cititului. Dupa ce am aflat cum se citeste fiecare litera din alfabet, am inceput sa citesc povesti simple ca ” Alba-ca-Zapada” sau “Ursul pacalit de vulpe”.
Cand am implinit 7 ani, am citit prima mea carte adevarata. Era un roman gros intitulat “La rascruse de vanturi ” cam de 300 de pagini. Mi se parea ca nu-l voi termina niciodata. Dar am reusit s-o fac dupa trei saptamani.
Astfel, m-am indragostit pur si simplu de lumea fascinanta a cartilor. Citeam din ce in ce mai multe iar dupa aceea imi insemnam numele personajelor importnate si cateva intamlari intr-un caiet . Dupa ce citeam o carte, ma imaginam pe mine fiind in mijlocul actiunii si vazand daca personajele procedeaza corect sau gresit.
Viteza cititului mi se marea si eu iubeam din ce in ce mai mult cartile.
Astazi, chiar daca nu mai citesc povestirile lui Creanga , si chiar daca acum citesc carti ale caror titluri nu le-ai putea ghici vreodata, cartea a ramas pentru mine prietena mea de suflet.

Compunere trimisa de Neacsu Miruna-Andreea.