Compuneri

Vară – anotimp al reveriei. Lumina surdă a asfinÅ£itului s-a întins leneşă peste câmpia luminată de discul auriu al astrului diurn.
Atmosferă… copleÅŸitoare, ca al unei nopÅ£i tainice. Mă îndrept către livada de pruni vineÅ£ii ai bunicilor ÅŸi mă las purtat de mireasma caldă ÅŸi înÅ£epătoare a anotimpului estival.
Pe neştiute, un vând furibund se stârneşte şi frânge într-o clipită câteva crengi ucate la pământ şi ia câteva frunze verzi care valsau în calea sa.
Era clar. Orga surdă a codrilor părea să prindă viaţă sub suflul ameninţător şi rece. Dar totuşi, era vară. Soarele nu s-a lăsat păcălit şi a continuat să plutească sub sprânceana stufoasă a colinelor, până când geana de întuneric acoperă, cu înţelepciune, codrul amorţit.
E noapte. Rămân înfrigurat şi visător până când se iveşte imaginea astrului tutelar al nopţii care veghează tainic peste pădurea adormită.
Atunci când reflexia lunii ajunge deasupra oglinzii profunde a lacului vibratil, un nor ameninţător o răpeşte, lăsând in urma ei doar taină şi mister.
Mi-era teamă. Credeam că noaptea va părăsi stadiul reveric si va căpăta o aură negativă, sumbră, întunecată.
Dar nu a fost aşa. După un timp, luna iar a apărut ca o regină din bolta întunecată pentru a lumina crengile albastre din codrul amorţit.

Compunere trimisa de Voicu Andrei.