Compuneri

Sunt o fetita de 11 ani careia ii place sa se joace mult in natura. Intr-o dupa-amiaza de vara calduroasa, m-am oprit sa-mi trag sufletul putin sub coroana umbroasa a unui tei. Sulitele intepatoare ale astrului ceresc razbateau cu greu printre crengile acestuia.
Deodata imi pare ca aud soapte.O voce groasa , ragusita razbate dintr-o scorbura aflata pe tulpina teiului.Speriata, dar mai ales curioasa imi lipesc urechea de copac.
Si minune!Acesta vorbea cu mine!
-De mult nu am mai avut cu cine povesti! imi zice el!
Cu mine vorbesti ? intreb sfioasa.
-Sigur ,fetita mea!Esti asa de mica si de gingasa!Imi amintesti de mine cum eram la tinerete!
Primavara, florile cu parfum pretios imi incarcau ramurile, vara, frunzele dese ca o perdea ofereau racoare calatorului ostenit, toamna eram popas bine meritat pentru stoluri de randunele.
Cat mai stateam cu ele la sfat!Imi aduceau povesti din tarile cele indepartate, cu printese cu pielea ca de ciocolata si cu printi calare pe armasaricu ochi focosi si ageri, negri ca abanosul.
Iar iarna…iarna cea alba, maiestuoasa, imi  ningea bratele si mi le imbraca Intr-o mantie diafana, de dantela sclipitoare.
Ascultam fascinata povestea batranului copac! Cate anotimpuri au trecut peste el si tot falnic imi parea!
-Dar de ce vorbesti la trecut, prietene? inca multi ani vor vedea ochii tai!
Pana astazi nici un om nu mi-a ascultat povestea!zise el cu blandete.Si … credeam ca am murit! Dar, daca imi promiti ca ma vei mai vizita, iti garantez ca vei cunoaste istorii minunate adunate de mine de la surorile pasari,,fratele vant sau zanele- anotimp.
Incantata, i-am fagaduit ca ma voi intoarce.Se legase o tainica prietenie intre mine si ciudatul meu tovaras.
Oare ma va crede cineva?

O compunere foarte frumoasa trimisa de Alisia maria Opinica .