Compuneri

Motto: ,, ÎntÂiul gÂnd Ți se cuvine Ție
Putere creatoare
Tu , care faci din patimi poezie.”
Pe la ÃŽnceputul lui decembrie , ÃŽntr-o bunÄ‚ dimineaȚĂ cerul se posomorÃŽ , se cÄ‚ptuȘi cu plumb Și ciorile ÃŽncepurÄ‚ a se vÄ‚ieta pe sub norii cenuȘii. O suflare de vÂnt veni;vÂrtejuri se iscarÄ‚ ridicÂnd spre cer stÂlpi rotitori de praf. Pe urmÄ‚ , ÃŽn undele reci , ÃŽncepurÄ‚ a rÄ‚tÄ‚ci tremurÂnd fulgi, flori ÃŽngheÈšate.Åži vÂrtejurile deodatÄ‚ se ÃŽnÄ‚lbirÄ‚ ; vÂntul venea vijelios , Șuiera , Èšipa , strecura ÃŽn toate sufletele fiori. Soarele apuse dincolo de lume , ducÂnd cu el conturul delicat , pierdut de varĂ  pe cea din urmÄ‚ treaptÄ‚ a palatului ceresc Și melancolia prinÈšilor dupÄ‚ CenuȘereasÄ‚.Timpul trecea . Se ridicase vÂntul cu miros de furtunÄ‚ neagrÄ‚, acoperind c-un salt enorm  pÄ‚mÂntul, alb de soare… O umbrÄ‚ tÂrÂtoare ÃŽntuneca ferestrele.ParcÄ‚ prima loviturÄ‚ nu mai venea , dar nervii Și urechea o aȘteptau , scandÂnd secundele cu bÄ‚tÄ‚i de inimÄ‚.Oare se mai putea ÃŽntoarce gÂndul la geneza sufletului ?  Cu siguranȚă
: Da ! Dar era mult prea trist, prea anost , prea singutatic.
AȘa pÄ‚rea totul de aici, o imensÄ‚ figurÄ‚ regizoralÄ‚. Un tablou al lui Bacovia pictat ÃŽn violet, un imens gÂnd al fericirii  regretelor. PÄ‚rea un tablou stins , latent , cutremurÄ‚tor, ÃŽn care doar actorul spera sÄ‚ aibÄ‚ un debut, pe scena literaturii.Privea trist spre pÄ‚dure… Dar ce sÄ‚ vadÄ‚? MÄ‚tÄ‚niile mestecenilor cu coamele blonde Și trunchiuri de argint? O lacrimĂ  lÄ‚sa dÂre peste praful de pudrÄ‚ aȘternut pe obraz , o nuanȚĂ stinsÄ‚ de culoare ÃŽn inima lui , trÄ‚ia. Privea prin geamul mat al sufletui. Privea spre pÄ‚dure. Vedea cum toatÄ‚ natura se ducea ÃŽn zidirile de ÈšinÈširim ale vieÈšii, se ÃŽngropa ea ÃŽnsĂȘi. ÃŽn tot acest tablou doar un semn al statorniciei putea sÄ‚ rÄ‚zbatÄ‚ cea dintÂi sentinȚĂ . Era stejarul, un reper ÃŽn universul trecÄ‚tor.Acesta era singurul copac care ÃŽnfrunta rÄ‚ul, singurul care avea curaj sÄ‚ spunÄ‚ NU . Nu se temea de absolut nimc .Era un gest nobil. Se lupta cu propria lui putere , ÃŽn Șoaptele ultim
ei suflĂri de viaȚĂ. Actorul vĂzÂnd devotamentului lui cĂtre locul natal sparse vitraliul geamului Și se nĂpusti la trunchiul stejarului.Îl sĂrutĂ În cele mai calde ÎmbrĂȚisĂri . Astfel iubirea ÎncolȚi. Specia umanĂ se alĂturĂ de cea a naturii Și astfel luĂ naȘtere credinȚa. Din gestul simplu de  curaj se luminĂ un suflet .Doar un sĂrut a fost de ajuns ca iubirea sĂ ÎncolȚeascĂ Între cei doi.O singurĂ atingere trezi sufletul din religioasa aȘteptare.  Actorul  privi lumina din sufletul copacului Și parcĂ o captĂ Și În sufletul lui . Acum putem dovedi cĂ natura era un simbol al curajului.Poate cĂ nu oricine are puterea de a lupta cu natura, cu creaȚia lui Dumnezeu. Poate aȘa a fost creat omul sĂ preia de la naturĂ curajul. Cei doi ramaserĂ nedespĂrȚiȚi, unul În braȚele altuia . Actorul ÎȘi spuse replica de final si Închise ochii ,pĂrĂsindu-Și sufletul, ducÂndu-se spre cer.,, A te entuziasma la rĂsĂrirea curajului din
tr-un mijloc de furtunĂ ÎnseamnĂ a privi de-a pururea În faȚĂ Și a nu te Împiedica În faȚa oricĂrui obstacol al vieȚii
BĂcĂnaru Ramona  Andreea
Clasa a VII  a A