Compuneri

Ioana Rosculet, clasa a Vl D ,  Scoala NR 2 Urziceni ;profesor d-na Lupea Floricane-a trimis aceasta compunere frumoasa , cu tilul “Copliarie cu miros de ace de brad”. Foarte frumoasa compunerea, felicitari!

Copilarie cu miros de ace de brad

Multe povestiri tesute cu vraja gandului ,plutesc zi de zi printre noi !
In dimineata aceea ma simteam altfel !Un val de caldura imi invada sufletul si mii de sentimente nobile ma purtau catre imparatia aducerii aminte .Deschid fereastra cu speranta ca aerul proaspat de afara sa-mi potoleasca dorul,dar pala de vant care patrunde in camera imi rascoleste sufletul pana la limita dureroasa a fragedului sentiment.Vantul nu era vant…era murmur de izvor,fosnet de frunze ,miros de cetina de brad si nu in ultimul rand era vocea strabunicii mele !
Cu ochii plini de lacrimi ,intru in camera parintilor mei.Ii privesc si nu pot sa spun nimic.Cuvintele nu mai au nici un rost !Plang si lacrimile-mi spala obrazul inrosit de emotie ,innodandu-se in barba !
– O sa mergem !spune tati
Eu dau din cap.Atat !Si ma intorc in camera sa-mi strang bagajul.
Timpul care a trecut pana cand am plecat mi s-a parut ca s-a dilatat intr-o clepsidra de
clestar si nu mai voia sa curga.Acum nu mai are importanta.Am plecat !
Drumul este lung si-mi sprijin capul de geamul masinii.Nici eu nu stiu de ce ,dar in momentul acela simt ca asa trebuie sa fac. « Nimic nu este intamplator» ar fi spus ea,daca era langa mine.
Ea este strabunica din partea mamei si toti ii spunem Maia.O munteanca cu glas de privighetoare, frumoasa foc la tinerete …marturie stau fotografiile ingalbenite de vreme , de unde ne zambeste fermecator o tanara cu parul inelat, ca pana corbului ,ce-i atarna dinjos de mijloc ,ochii negrii patrunzatori,jucausi si gura desenata de condeiul fermecat al unui pictor celebru. Pe sub rochiile vaporoase,lungi , corsetul ii facea o talie de viespe !Pantofii cu toc,manusile si umbreluta cu danteluta erau accesoriile nelipsite.Nu si-a acoperit capul decat tarziu ,cand a trebuit sa o faca !
Acum greutatea celor 90 de ani i-a incovoiat putin umerii,modificandu-i statura impunatoare !Fata brazdata de riduri ,nu si-a pierdut prea mult din fragezimea si culoarea de piersica coapta.Sprancenele ascund o viata de om,o viata din care se hraneau povestirile ei .Cositele bogate te duc cu gandul la o fetiscana pusa pe sotii ,daca nu ar fi ascunse sub brodoada neagra .Gura si acum expresiva nu mai are conturul de alta data.Ochii !Ochii ei spun totul …fericire…suferinta pricinuita de moartea unicului fiu si …speranta !Speranta ca maine este o zi fericita !Si cat de fericite a reusit sa-mi faca zilele petrecute in casuta mica de la poalele muntelui !Oare i-am multumit vreodata ?I-am spus ca inainte de Craciun imi amintesc colindele cu « jos la furca patului ,stau doi stoli de porumbei» ?I-am spus ca este cel mai bun povestitor din lume ?Daca stai si-i asculti vorba in timp ce toarce ,nu ai mai vrea sa pleci niciodata de langa ea.
Parca si casa ,cu peretii varuiti in alb-albastrui a capatat din vraja cuvintelor ei ,caci mirosul cu care te intampina este unic.Niciodata nu am sa stiu daca vine de la plantele de leac adunate in saci tesuti din fir de canepa ,de la crengutele de catina pe care stau insirate ca margelele bobite albe si portocalii ,de la ghivecele cu muscate si drusaim sau de la colonia cu care-si stropeste rufele inainte sa le calce !
Trebuie cand ajung sa-i spun toate astea si multe altele.Trebuie !
Cu mainile atingand aerul ,alergam pe poteca strajuita de brazi seculari, catre casa Maiei.Simteam cum inima-mi bate repede,gata sa-mi sparga pietul si am continuat sa alerg .Am trecut in fuga pe langa ferestrele deschise prin care se simtea mirosul unic al copilariei mele si m-am oprit o secunda in capatul scarilor mari, de piatra ,rasufland greu.Cand am ridicat privirea am zarit-o !Statea in scaunul masiv de lemn de brad cu furca in brau si torcea.Cum de nu m-a auzit ?
-Te asteptam !au cazut ca un bumerang cuvintele ei .Urca…
A lasat furca alaturi si m-a strans in brate,sarutandu-ma pe frunte asa cum face mereu.M-a luat de mana si ne-am dus in spatele casei, de unde incepea padurea de brad si universul copilariei mele.
Cu capul in poala ei cu privirea spre cer si cu mainile frematand iarba cruda am stiut atunci ca vreau sa raman vesnic copil.Citindu-mi parca gandurile,am auzit-o
-Nu te teme ,frumoasa mea .De tine depinde sa-ti pastrezi vii amintirile impletindu-le in puritatea sentimentelor !
-Te rog,spune-mi despre iele.
-Ielele sunt fapturi feminime supranaturale care beau apa noaptea de prin fantani si oricine bea dupa ele , « il pocesc ».Pot sa zboare ,umbla in cete si se aduna in poieni sau sub anumiti copaci ca sa danseze.Ai vazut tu nucul ala mare ,de-i spune toata lumea nucul Usturoaicei ?Acolo,intr-o noapte au venit cu o trasura trasa de cai de foc, ielele .Si au inceput sa cante un cantec atat de frumos ca nimeni niciodata nu a putut sa-l reproduca.Credeau ele ca sunt singure ,dar un flacau de nume Paun adormise in capita de fan si s-a trezit cand a vazut ditamai lumina coborandu-se din cer.Nu a facut nici o miscare pentru ca stia ca o sa ramana slut daca-l zaresc.Dupa un timp au inceput sa-si lepede vesmintele si sa danseze goale formand un cerc in jurul nucului .Iarba sfaraia sub picioarele lor si ele tot cantau si dansau ….pana cand s-a auzit primul cantat de cocos !Atunci s-au urcat in carul de foc si au disparut in pantecele cerului.
-Si Paun a scapat ?
-A scapat,dar ca orice flacau care-si pierde mintile la vederea atator femei frumoase ,a venit in sat si le-a povestit prietenilor ce s-a intamplat.Unii l-au crezut,alti,cei mai multi au ras de el.Dar mai auzise in noaptea aia Paun ceva…ca ielele se vor intoarce 3 nopti la rand !Asa ca ,in seara urmatoare a plecat insotit de toti care au vrut sa-l urmeze si s-au ascuns in capita de fan.Ielele nu s-au lasat asteptate prea mult timp si au coborat de data asta folosindu-se de aripi…Dar… ia hai sa ne ridicam noi si sa mergem in casa, ca doar a ti venit dupa drum si trebuie sa mancati ceva.
Am urmat-o fara sa zic nimic pentru ca stiam ca nu am sorti de izbanda.Pe soba stateau la incalzit oalele de lut pline de bunatati.Niciodata nu folosesete aragazul !Mesteca mamaliguta …o rastoarna pe fundul gros de lemn si o acopera cu un servet cusut de ea.Privind-o nici nu zici ca are 90 de ani !
In odaia in care racoarea se imbina cu mirosul mugurilor de brad ,simt nevoia sa ma ascund in plapuma invelita in cerceaful brodat cu flori de maci si sa meditez…. « de tine depinde »oare ce a vrut sa zica maia ?Simteam cum ,in sufletul meu,dorinta de a ramane copil prinsese radacini.Puteam sa ma plimb pe o aripa de vant si sa descopar universul deslusit al nedeslusitelor.
Ce este copilaria ?…o fantasma,o floare cruda,pura care a prins intre petalele ei mirosul inconfundabil al adevarului …Pe aripi de vis am ajuns pe varful unui munte,iar din norii albi,aripi lepadate de ingeri au inceput sa curga picaturi de ploaie in care erau oglindite amintirile mele.Nu voiam sa atinga pamantul de teama ca nu cumva UITAREA sa le faca sa dispara pentru totdeauna.
Strigam…si tipatul se transforma intr-o privighetoarecare-si lua zborul catre inaltul cerului,incercand sa strapunga cu forta unei sageti calite in flacarile iubirii norul din care se revarsau amintirile.
Ploaia s-a oprit la fel de brusc cum a inceput !
Un inorog de argint a venit catre mine.Un inorog…numai un copil cu sufletul pur poate sa-l vada !De pe spatele lui cobora o zana tanara care avea fata limpede ca apa de izvor.Purta o rochie lunga tesuta din petale de trandafiri albi.In cositele ca abanosul impletite de o mana maiastra erau flori de-nu ma- uita,iar ochii ei negrii scanteiau de lumina.Era copilaria !Se indrepta spre mine si o lacrima fina a strabatut obrazul subtire.M-am apropiat timid si cu mana i-am sters obrazul !
-Nu plange !Eu sunt fericita ca te-am intanit !Voi purta cu mine toata viata , imaginea ta !Trebuie sa cunosc viitorul,trebuie sa vad cum e sa fii mare !
Atunci copilaria ridica bratele spre cer si zambind imi spuse :
-Viitorul e in fata ta!Priveste!
In oglinda din mana ei nu am vazut nimic in afara de doi ochi negrii care cercetau infinitul marginit de rama aurita,Viitorul asta sa fie viitorul?
O mana asprita de vreme ma mangaia usor pe par :
-Soarele o sa apuna in curand si nu e bine sa dormi.Trezeste-te !
-Si Paun,ce s-a intamplat cu Paun ?
-Depinde de tine cum se termina ….
Atunci am inteles de ce Maia era cel mai bun povestitor !Toate povestile ei nu aveau sfarsit.
Am strans-o in brate si i-am spus ce voiam sa-i spun de la inceput …si inca ceva :
-Am inteles !Viitorul sunt eu !