Compuneri

Stau scufundata in intuneric privind la cer.Cel mai bun loc de unde puteam observa astrele este stiut numai de mine.Stau pe un camp deschis,intinsa pe iarba si lasand-o sa imi mangaie pielea deja rece.

Simt in mine ceva, ceva ce niciodata nu experimentez inafara padurii,sentimente de nedescris. Linistea padurii ma calma,animalele padurii imi erau surate,cerul imi era mama,iar pamantul imi era tata.Soarele imi era sursa de fericire,luna sursa de tristete si sfatuitoarea mea, iar stelele imi erau sursa de inspiratie pe care nu o aveam.Stelele erau muzele mele,idolele mele.Visez sa ajung printre astre,sa plec din acest loc lacrimos si sa ajung in al vostru frumos. Totul pare atat de minunat, sa fii pe ”scena”,aplaudat.Sa fii admirat de toata lumea care te vede,sa fii inspiratia tuturor poetiilor sau scriitorilor.Inima si mintea mea tanjesc dupa acestea,dar trupul meu nu apartine astrelor.

Ar fi urat ca sa nu vad rasaritul sau apusul.Sa nu imi mai vad Maretul Soare. Pe langa toata admiratia as fi si judecata. Urasc specia noastra de oameni scarnavi, nu realizam ce se intampla in jur. Sunt copila si realizez de pe acum cat de stricata este aceasta omenie.

De aceea imi doresc eu sa fac parte dintre stele, sa nu ma mai despart de ele.Stelele imi incalzzesc sufletul, facandu-ma sa uit de oamenii rai.Stelele sunt stralucitoare, imi lumineaza calea si imi arata cararea. Stelele, atunci cand dispar, ma simt distrusa. As vrea ca viata sa fie la fel de usoara. Stelele sunt frumoase, dar nu as renunta,totusi, la a mea padure.Nu as renunta la ale mele surate, la ai mei parinti.

Acuma stau si plang, gandindu-ma la poveri,sper sa nu ma schimb mai mult decat m-am schimbat deja. Adevarata mea fata este aceasta. O expresie care exprima dorinta,tristete,durere si rareori fericire.

Compunere trimisa de Ciubotaru Giorgiana