Compuneri

Ma trezesc din somn cuprinsa de o mireasma de tinerete.Seara ma prinde din urma eu cazand in inima intunericului.
Ies din casa cu pasii ingeti si tacuti,privesc cerul plin de stele,privesc lumina lumii cum se sparge in mii si mii de cioburi care la randul lor se sparg.Plutesc printre notele cantecului pe care glasurile lor ascutite il solfegiau.Si cum ma las orbita de magia lor,privind mai cu atentie stelele imi par ca ochii unsi, fiare care priveste lumea mirandu-se  si admirand frumusetea noastra,iar noi privind-o in ochii si spunand:”Ce frumusete”
Inchid ochii si o simt exact aici,in mine cum se desprinde de pe cer si se imbina cu imaginatia mea.Ma atinge,iar eu o simt atat de rece,atat de fina…
Imi doresc sa merg acolo sus la ea,in casa ei,sa pot admira izvorul infinit al luminii din care ies sulite de lumina ce strapung mereu si mereu ochii ei.Atat de pura si nevinovata,cum apare ea pe nevazute,cum o vad si cum o simt eu asa sa izvorasaca din mine dorinta de a o privi neincetat,nopti si nopti de-a randul.Astept un raspuns la miile de intrebari pe care acum le am in gand,dar ochii mei mici si negri nu inoata in lumina,asa ca orbiti de intuneric se inched.Dar si asa eu tot o vad, caci ea apare ca o zana de praf.
O admir chiar si in vis dar dorul meu de a simti atingerea atat de pura a ei izbucneste din mine, si o printe…o strange atat de tare intre maini incat ea sfarseste transformata in frumusete…apoi dispare.Adorm,dar ea nu mai apare,ramane acolo sus pe cer unde este casa ei ca sa o pot privi eu noapte dupa noapte…dar acum somn usor.

Compunere trimisa de Maria.