Compuneri

Ioana Rosculet

Blestemul Meduzei

In fiecare primavara pasii ma poarta fara sa vreau catre acel loc plin de mister!Mirosul dulce al florilor de cires mi se incolaceste de incheieturile mainilor.Soarele jucaus incalzeste aerul firav si nu-mi ramane de facut decat sa privesc melancolic linia orizontului trezit la viata!In fata mea teritoriul acesta dintre cer si pamant este puntea ce leaga visul de realitate trecutul de viitor …o punte pazita cu strasnicie de puterea gandului.
Conacul boieresc…aici totul este diferit pentru mine ,copacii infloresc altfel ,iarba are un alt miros,glasul privighetorilor ascunse in desisul trandafirilor salbatici este transformat de adierea vantului dulceag in cea mai melodioasa simfonie pe care o ascult fara sa clipesc de teama ca zgomotul genelor sa nu o faca sa dispara.
Ma ridic pe varful degetelor de la picioare cu speranta ca anul acesta am crescut destul incat sa ajung sa privesc dincolo prin fisura din zid pe care am descoperit-o cu ani in urma .
Nu reusesc si o lacrima mi se scurge pe obraz.Imi este ciuda!Cu mana tremuranda mangai jurnalul cu coperti de catifea visinie , decolorata de timp si tocita la colturi si caut un loc ferit de privirile curiosilor unde sa pot citi linistita paginile pe care mintea le reda inainte ca ochii sa le poata citi.Si unde ar putea fi cel mai potrivit loc daca nu pe bancuta pitita in desisul trandafirilor salbaticiti de trecerea timpului de a carei existenta am aflat din paginile jurnalului?
Cu inima cat un purice ma indrept catre poarta masiva de lemn si apas pe clanta de bronz care ma intampina cu raceala.Un scartait usor ma face sa tresar ,dar imi continui drumul.Cu cata acuratete e descris in jurnal locul…aleea lunga pavata cu dale de piatra ,strajuita de copaci cu trunchiul gros pe care nici un barbat puternic nu poate sa-l cuprinda te conduce catre intrarea in casa.Pe treptele din marmura rosie se afla doua statui aduse cu mari eforturi de la Roma .Ore in sir Radu sta in fata lor ,pierdut,dandu-mi senzatia ca se roaga.Invatasem sa-i respect intimitatea !
In aceea dimineata am simtit nevoia sa probez rochia de mireasa.Si pentru ca eram superstitioasa m-am furisat pe scara ce duce la usa podului.Dupa panza groasa de paianjen care se formase mi-am dat seama ca nu mai trecuse nimeni de ceva vreme pe aici.Nu era un loc potrivit pentru o rochie alba ,dar daca tot am ajuns, am hotarat sa intru.In incapere erau ingramadite lucruri de care se descotorosise fiecare generatie.Mi-a atras atentia un scrin vechi, din lemn de trandafir.Am ridicat capacul si in intreaga incapere s- a raspandit un miros fin…flori de cires?! Din adancul lui am scos o oglinda acoperita de un strat gros de praf.Razand am scris cu degetul te iubesc,dar zambetul mi-a inghetat pe fata.Nu reuseam sa inchid capacul asa incat am invaluit oglinda cu rochia de mireasa .
L-am gasit pe Radu acolo unde intuiam.
-De ce Hades si Athena? Intrebarea a cazut ca un fulger din fata caruia nu ai unde sa te ascunzi,spintecand linistea acelei clipe.Dupa cateva momente de tacere care pareau a nu avea sfarsit ,chipul lui senin a fost umbrit de aripa cenusie a supararii.Si-a dres glasul si mi-a vorbit.
-Legenda spune ca privirile Meduzei ,singura muritoare dintre cele trei surori Gorgone,puteau transforma in piatra pe cine indraznea sa o priveasca sau era privit de ea.Numai coiful lui Hades si scutul zeitei Athena te pot apara.
-Da,dar Perseu a ucis-o , Radule!
-Asa vrem noi sa credem Ema!Meduzei, in timp ce era trezita din somn de serpii inspaimantati din jurul ei ,i s-a intiparit pe retina chipul barbatului din vis si a jurat sa se razbune aruncand un blestem peste vietile viitoare.
M -a luat de mana si in tacere ne-am indreptat catre bancuta de piatra din mijlocul rondului de trandafiri.Ne-am asezat.
-Aici nu ne mai deranjeaza nimeni.Ema ,eu am o greutate pe suflet ,un secret pe care trebuie sa-l afli si pentru care te rog sa ma ierti daca ai sa poti.
Am simtit un fior de gheata coborand pe sira spinarii.Era prea tarziu pentru dezvaluiri…ii cunosteam secretul!
-Eram …tot eu,aveam tot ce-mi doream dar imi lipsea ceva dupa care tanjesti si tu nu stii cum sa spui.Nu cunoscusem iubirea adevarata care te face sa nu mai f ii tu insuti !Imi era frica sa recunosc … pentru ca trebuia sa ma insor…cu tine Ema.
In aceea dimineata am plecat sa calaresc cu sentimentul de vinovatie apasandu-ma!Nu stiu cum si cand am ajuns pe malul lacului si cu siguranta as fi mers mai departe daca nu auzeam acel glas coborat parca din ceruri.A fost suficient sa o privesc in ochii mari,verzi umbriti de genele negre ca sa ma simt vrajit.Era ca o nimfa …parul despletit ,rosu ca focul i se revarsa pe umeri,iar camasa umeda ii copia trupul armonios.
-Vino cu mine mi-a zis.Doar atat!Am urmat-o fara sa ma gandesc la consecinte ,fara sa o intreb de unde vine sau cum o cheama pana in dreptul unei casute saracacioase.Cand am intrat in odaie ,singurul lucru pe care l–am vazut a fost oglinda ce atarna pe unul dintre pereti.Ne intalneam in fiecare zi si oglinda era martora iubirii noastre. Cand voiam sa o intreb ceva imi punea degetul la gura si renuntam.O iubeam mai presus decat mine!Eram hotarat sa renunt la tot numai sa fiu cu ea!
Am dat pinteni calului ca sa ajung mai repede , nu cumva sa se ofileasca bobocul de trandafir ascuns sub haina.In odaia micuta nu era decat oglinda.Am stat zile in sir cu speranta ca cea fara nume se va intoarce.Innebunit de durere priveam oglinda in care se reflectau toate clipele petrecute impreuna.La un moment dat nu am mai putut indura atata suferinta si am invaluit oglinda cu haina care inca mai pastra mirosul bobocului de trandafir.
Dupa un timp m-a gasit o tiganca zbatandu-ma intre cele doua lumi.O auzeam bolborosind descantece deasupra fierturilor de ierburi pe care ma obliga sa le beau dintr-o oala de lut.
-Conasule am crezut ca esti pierdut!Este prima data cand cineva ii scapa Meduzei.Multumeste-i medalionului de la gat ca esti in viata si cu mintea limpede!
Purtam un medalion de argint ce reprezenta un coif si un scut pe care un sarpe se straduia sa le inghita.Cand l-am intrebat pe bunicul ce semnificatie are a ridicat din umeri si m-a pus sa-i promit ca nu o sa-l scot niciodata de la gat.Cand m -am intors la conac am aflat ca de doua saptamani ma cautau fara incetare deoarece calul venise singur acasa.Tata avea parul grizonat si mama era umbra celei pe care o lasasem la plecare.
Lor nu le-am spus nimic ,dar tu Ema trebuie sa afli adevarul.Am nevoie de timp sa-mi vindec ranile si s a ma eliberez.Tu nu trebuie sa suferi…iarta-ma.
Am vorbit nestiind daca am putere sa articulez cuvintele.
-Eu te iubesc cum ai iubit-o tu pe ea…daca intr-o zi o sa te pot ierta am sa o fac,daca nu sa te ierte Dumnezeu ,Radule.
Lacrimile-mi curgeau necontenit ,inima-mi era sfasiata de durere .Mi-am strans lucrurile si am plecat lasand la intrare scrinul din lemn de trandafir cu rochia de mireasa.
Aici se incheia povestea jurnalului.
Fara sa ma gandesc o clipa am urcat in fuga scarile de marmura rosie si am batut in usa puternic ,o data,de multe ori!
-Tu nu stii sa folosesti soneria?
Nu am reusit sa spun decat “ups”pentru ca privirea –mi ramasese agatata de chipul tanarului fermecator din fata mea.L-am privit in ochi si am avut sentimentul ca-l cunosc de o vesnicie. Purta la gat un medalion de argint ce reprezenta un coif si un scut pe care un sarpe se chinuia sa le inghita!
Peste umarul lui un val de curent imi aduce mirosul atat de cunoscut al florilor de cires.La intrare am reusit sa vad o fotografie ingalbenita de vreme pe care am privit-o surprinsa pentru ca era oglinda chipului meu!Am plecat in fuga !Nu trebuia sa ma indragostesc!M-am intors la bancuta de piatra,am mangaiat pentru ultima data jurnalul atat de drag si am scris …te-am iertat Radule ,te-am iertat!